Coruptie

Sebastian Ghiță: „Microsoft a luat 400 milioane de euro și nu ne-a vândut nici o licență”

    Sebastian Ghiță în februarie 2015: Statul român a cumpărat de la Microsoft nimicul cu 400 de milioane de […]

 

 

Sebastian Ghiță în februarie 2015: Statul român a cumpărat de la Microsoft nimicul cu 400 de milioane de dolari!

Pe 1 februarie 2018, un Comunicat al DNA stupefia opinia publică anunțînd eșecul Dosarului Microsoft, unul dintre cele mai mari dosare de corupție din postdecembrism, pentru a cărui deschidere, 26 septembrie 2014, șefa DNA, Codruța Kovesi, s-a lăudat prin zeci de interviuri mai mult sau mai puțin aranjate.
Stupefacția provenea și din constatarea că, după patru ani de lucru la un dosar despre care șefa DNA a susținut neîncetat că beneficiază de o atenție deosebită, erau trimiși în judecată cîțiva inși și aceea niște pițifelnici, un fel de Acarul Păun, despre care Arghezi scria undeva că e o născocire pur românească.

După anunțul DNA, în presa independentă cu adevărat independentă s-a încercat explicarea eșecului și mai ales seninătatea cu care conducerea DNA și-a asumat acest eșec, în condițiile unei publicități urieșești a tezei DNA – Unitate de elită a Parchetelor Românești.
Printre cauze s-a strecurat timid (deoarece părea o ipoteză bizară) și cea potrivit căreia deschiderea Dosarului Microsoft a fost o șmecherie prin care DNA a salvat compania americană de la o anchetă federală în SUA.

Despre dosarul Microsoft au fost puține persoane care, de-a lungul anilor, au avut îndrăzneala de a pune la îndoială mersul și mai ales ținta anchetei.
Una dintre aceste persoane a fost Sebastian Ghiță. Într-un interviu de excepție acordat lui Cătălin Tolontan și publicat de ziarist pe tolo.ro în 27 februarie 2015 sub titlul Microsoft este responsabil. A luat 400 milioane de euro și nu ne-a vîndut nici o licență, Sebastian Ghiță făce dezvăluiri spectaculoase, la vremea respectivă, trecute practic neobservate. Acum, cînd ancheta DNA s-a dovedit un eșec și prin faptul că s-a rezumat doar la corupții din România, fără a îndrăzni să atingă fie și cu o filă de dosar corupții din America, spusele lui Sebastian Ghiță devin de un interes public deosebit.

Reproduc după tolo.ro din 27 februarie 2015, fragmentul de dialog dintre Sebastian Ghiță și Cătălin Tolontan despre afacerea Microsoft și alte afaceri ale companiilor străine în România postdecembristă:

– Și unde nu e egală justiția? La Microsoft?
– Exact! Știți ce ne-a vîndut Microsoft?
– Licențe.
– Nu. Asta se spune pe televiziuni. Nu ne-a vîndut nici o licență! Pentru că acele calculatoare care erau în ministere aveau deja licențe.
– De unde?
– De la noi, eu eram în afacerea IT la jumătatea anilor 2000 și știu ce spun. La un moment dat, exista obligația ca toate firmele care vindeau calculatoare să le vîndă împreună cu licențe. Pe care noi le cumpăram, era sub 100 de dolari, de la Microsoft. Și atunci ce au făcut americanii? Au zis că vînd Guvernului upgradarea, adică posibilitatea de a descărca îmbunătățirea softului.
– Adică ne dau versiunile ulterioare.
– Teoretic. Doar teoretic! Însă pe calculatoarele Guvernului oricum nu mergeau noile versiuni, care de altfel nici n-au fost descărcate! Noi am cumpărat nimicul cu 400 de milioane de euro în 10 ani. Acesta este adevărul! Și de aici s-au luat șpăgile pe care le vedem astăzi la televizor.
– O secundă vă rog! Dacă facem o cerere la Microsoft să ne spună pe cîte calculatoare cu licențe ale Guvernului României s-au descărcat în anii ăștia softurile, ca să știm ce am plătit, spuneți că vom afla că pentru sute de mii de calculatoare s-au descărcat doar cîteva mii de softuri?!!!”

Sebastian Ghiţă își unește arătătorul cu degetul mare, descriind două cercuri mici, făcute din carne de om tînăr. Două zerouri!
Nu rîde deloc. «Nu! Eu spun că s-au descărcat spre zero licenţe! Eu spun că am asistat la o operaţiune de furt din bugetul României de 400 de milioane de euro. Și Microsoft nu e singurul exemplu. Mai am să vă povestesc».

«Sîntem corupți, dar ne tratăm»

Ghiță spune că a vorbit cu «sute de oameni de afaceri români» care reclamă că străinii sînt tratați privilegiat și care avertizează că «de acum înainte, și politicienii, și funcționarii să se aștepte să fie reclamați la DNA dacă mai cer și un capăt de ață».

– De ce ar fi acceptat România așa ceva de la Microsoft?
– Nu România. Unii din România. Trebuie să știm toți ceea ce, mă rog, procurorii nu o spun: nouă nu ne trebuiau acele servicii!
– Deci Microsoft știa și de șpaga către politicieni, de vreme ce avea nevoie de bunăvoința lor la achiziția a ceva despre care spuneți că era nefolositor?
– Șefii Microsoft din România, nu unul, ci mai mulți care s-au succedat, ofereau privilegiul reprezentării unor intermediari. Cum era Florică, celebrul Florică. Dacă o parte din bani se întorceau la ei, cred că procurorii pot afla. După cum, banii dinspre Florică plecau și la partide.

ULTIMA ORĂ: Potrivit unei declarații a avocatului Dancu făcută la B1TVGheorghe Ștefan susține în fața procurorilor DNA că cele 4 milioane de euro, care teoretic i-au fost repartizați lui de către Florică în dosarul Microsoft, n-au ajuns niciodată la Ștefan, ci au mers în campania electorală a PD-L.

– Pare o operațiune prea mare ca să fie gîndită altfel decît la nivel de stat. Om fi crezut că ne cumpărăm indulgența americanilor!
– Poate s-o motiveze ei oricum acum! Ce nevoie avea SUA să băgăm noi bani în buzunarul Microsoft? E adevărat că Microsoft făcea drumuri la Guvern și la Ambasada SUA. Ei ne-au mințit și Guvernul nostru și și-au mințit și Ambasada lor. Cert e că s-au luat șpăgi imense și, dacă vrei să te minți, zici că le-au luat pentru țară. O porcărie imensă, asta este afacerea Microsoft cu România! Știți că nu noi, ci Uniunea Europeană a oprit-o? Cînd și-a dat seama că se întîmplă în mai multe țări din Est a zis să le plătim la o valoare reziduală și să ne lase Microsoft în pace. Ne-au vîndut o hîrtie pe 400 de milioane de euro.

«Microsoft știa că noi avem licențe că de la ei le luaserăm! Și totuși, a pus Guvernul să cumpere suport. Funeriu, Sandu și alții de i-am pus noi, românii, miniștri, au semnat. Nu ne trebuiau aceste servicii! E o profundă și mare porcărie organizată de această companie Microsoft»

«A VENIT ȘI ORACLE SĂ NE FURE O TURĂ!»

– Ați spus că aveți și alte exemple.
– Oracle a vrut de curînd să facă același lucru. Ne-a vîndut softuri de sute de milioane de euro.
– Softuri de baze de date?
– Da. Și acum veniseră, după formula Microsoft, să le cumpărăm upgradarea. Să ne fure și Oracle o tură! Am reușit să evităm asta! Știți că Ministerul de Finanțe nu are nici acum un soft integrat? Au zis că-l fac multinaționalele, că noi nu știm. Uite că softul de la APIA, cu plăți de un miliard de euro pentru România, l-a făcut o firmă românească, Siveco. La Casa de Sănătate l-a făcut Teamnet. UTI a făcut SEAP-ul. Nu sîntem chiar ultimii oameni!

– Discursul acesta l-am văzut la Sorin Ovidiu Vîntu pe blog acum cîteva săptămîni. Că lupta anticorupție se va termina cu raderea tuturor antreprenorilor români. Sînteți colegi de idei.
– (Se asprește) Eu nu sînt coleg de nimic cu domnul Vîntu.
– Păi, omul spune fix același lucru
– Lupta anticorupție este importantă. Vă mai zic o dată! Eu voi accepta orice decizie dă judecătorul, dacă voi fi trimis în instanță. Așa facem dacă vrem să trăim într-o societate civilizată. Dacă nu, facem ca Buzăianu și renunțăm la cetățenie și mergem în Elveția că nu credem în justiția de aici. Nu e cazul la mine. Eu în România vreau să trăiesc.

– Sursele noastre zic că mai aveți niște dosare în cercetare la DNA.
– De unde știți asta?
– Știți că nu vă răspundem.
– Bine. O să vedem. Eu o să trimit oficial către DNA și către DIICOT o cerere în care să-i rog să-mi spună cîți români și cîți străini sînt investigați de către ei. Cred că oamenilor le e teamă măcar să spună. «Dragă DNA, dragi procurori, avem această problemă».

«Am impresia că 99% dintre corupți sînt români, în timp ce 70% dintre afacerile din România le controlează străinii. Eu nu cred că noi sîntem un neam de hoți, ci cred că justiția trebuie să ne trateze egal pe toți!»

«PICĂ PODUL CU ECHIPAMENTE HP NEFOLOSITE!»

– Dacă discutăm așa, și Stadionul Național a fost făcut de un consorțiu nemțesc.
– Și au dublat prețul și nimeni nu s-a sesizat, așa-i? Încă un exemplu. Cînd Enel a încărcat la factură consumatorii, DNA l-a ridicat pe directorul român. Oare directorul de deasupra, care este italian, nu știa nimic despre faptul că firma lui își păcălea consumatorii? Oare el nu știe nimic nici despre faptul că Enel importă utilaje ieftine din China, de la contoare pentru oameni la altele alea, de a ajuns să aibă monopol cu niște chestii care nu satisfăceau nici standardele de pe vremea lui Nea Nicu?! Italianul s-a urcat în avion și a plecat la Roma. Nu știe nimic.

– Mai aveți?
– Mai am. V-am zis că am vorbit cu sute de oameni de afaceri români. Geme podul de la Casa de Sănătate de aparatură HP veche, nefolosită. Tone! Pică podul! HP a livrat de sute de milioane de dolari și aruncăm și luăm iar și aruncăm și nu folosim și tot așa. Asta în sport se numește să fluieri cu dublă măsură! Este groaznic să cred că doar oamenii din România sînt corupți. Să fim rezonabili, cine crede asta? Dacă se va păstra această dublă măsură vom înlocui corupții noștri cu corupții lor!
– E un discurs.
– E o realitate! Eu știu multe companii care dau bani. Și în 10 ani eu n-am văzut companiile străine controlate de DNA. Aproape că sîntem scoși de pe piața românească. Dacă ești companie românească, ești corupt și ești hoț și faci afaceri cu statul. Dacă ești cu capital străin, atunci poți să faci caiete de sarcini, să dai șpagă. Și asta nu-mi place. Nu numai mie, e o îngrijorare generală.

                                                                                                                                            Ion CRISTOIU

Sursa: cristoiublog.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*