La al IV-lea Congres de sociologie din 14-16 decembrie 2000, am prezentat studiul Ubicuitatea războiului axiologic, publicat în volumul editat şi prezentat la Congres. În acest studiu am propus un nou concept în domeniul politologiei şi al polemologiei: „războiul axiologic“
Am definit războiul axiologic drept „totalitatea formelor de luptă atipică întreprinse pentru distrugerea valorilor economice, politice, morale, religioase, culturale şi sociale ale unei naţiuni prin devalorizarea lor – prin bagatelizare, ridiculizare, denigrare, satanizare – şi înlocuirea lor cu altele – cu non-valori – impuse de anumite centre de putere străine“. Prin acest proces agresiv, valorile sunt inversate, răsturnate. Evident, cu ajutorul cozilor de topor din ţară. În cadrul acestui studiu, am trecut în revistă principalele domenii în care se manifestă această formă insidioasă de război, cu rezerva rezultată din formularea din titlu, care denotă calitatea sa esenţială: ubicuitatea – faptul că se manifestă peste tot, în toate sistemele şi subsistemele societăţii. Subliniasem, atunci, că dintre agresiunile axiologice comise contra României fac parte, printre altele, impunerea frauduloasă şi folosirea intensă a cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale „romali“/„romanes“ etc. şi avertizasem asupra consecinţelor pernicioase provocate de confuzia [1] creată deliberat, cu scopul de a-i substitui pe români cu ţiganii – consecinţe care s-au adeverit.
Am dezvoltat această problemă a inducerii confuziei „român/rom“ în studiul «Cuvântul „rrom“: o agresiune axiologică», tipărit, iniţial, în LUMEA Magazin (nr. 9/2005, pag. 10-11, http://ro.novopress.info/ ?p=598) şi, apoi, puţin mai extins şi cu bibliografia aferentă, în Justiţiarul (din 14 septembrie 2005, pag. 7-8); ulterior, mai detaliat, în revista SANTINELA (nr. 11/2006, pag. 4-6, http://www.strajerii.ro/SANTINELA011.pdf). Între timp, situaţia existentă (relevată îndeosebi în mass media externe, mai recent în unele publicaţii britanice şi italiene) a confirmat, o dată în plus, anticipările mele, în special teza că vocabula „rom“ constituie o agresiune axiologică, precum şi faptul, devenit tot mai evident, că ţiganii, prin comportamentul lor, ne compromit şi afectează grav imaginea României – fapt subliniat în ultima formă, adusă la zi, a articolului sus menţionat, publicat sub titlul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“, pe site-ul AlterMedia (http:// ro.altermedia.info/minoritati/innegresc-tiganii-imaginea-romaniei_7929.html).
În articolul citat, am relevat că, în virtutea atribuţiilor mele profesionale, am realizat diverse sinteze pe această temă – a agresiunii axiologice reprezentată de cuvântul „rrom/rom“ – materiale care au fost înaintate, pe cale ierarhică instituţională, „factorilor de decizie din stat“ şi că, într-o mare măsură, inclusiv materialele mele au constituit unul dintre factorii care au stat la baza lansării Memorandumului H03/169 din 31 ianuarie 1995, al Ministerului Afacerilor Externe al României, în timpul mandatului lui Teodor Meleşcanu. Acest Memorandum a explicat caracterul periculos al folosirii cuvântului „rom/rrom“ – prin consecinţele sale nefaste – şi, ca atare, cerea eliminarea cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale din lexic – pentru început, din limbajul oficial şi al mass media – şi folosirea exclusivă a cuvântului statuat istoric şi ştiinţific, de „ţigan“.
În 1997, Convenţia Democrată din România (C.D.R.), dintre cei „15.000 de specialişti“ ai ei, l-a ales şi l-a pus în scaunul de ministru la Externe pe Andrei Pleşu, care, obedient faţă de organismele internaţionale şi faţă de organizaţiile interne ale ţiganilor, a dispus ignorarea respectivului memorandum şi a impus, dimpotrivă, utilizarea denominaţiei incriminate anterior: „rrom/rom“. Mergând pe urmele relevate de acest articol al meu, ziaristul Victor Roncea a dezvăluit, cu promptitudine, că, spre sfârşitul mandatului Convenţiei Democrate, ultimul ei ministru de Externe, Petre Roman, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, adresat premierului de atunci, Mugur Isărescu, prin care a anulat expres Memorandumul lui Teodor Meleşcanu, care «recomandase (…) utilizarea, în documentele oficiale, a termenului de „ţigan“, în detrimentul celui de „rom“, care de-abia începuse să se impună.» Şi, în continuare, Petre Roman preciza:
„(…) Având în vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere, a termenului rrom în corespondenţa M.A.E., în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma/Gypsies, Roms/T siganes, Roma and Sinti) în corespondenţa cu organizaţiile internaţionale care le utilizează“ (subl. mea – V.I.Z.).
Dar, în realitate, Petre Roman a impus, dimpotrivă, utilizarea exclusivă a vocabulei „rom“, sub pretextul că a emis acest memorandum la presiunea organizaţiilor ţigăneşti – care consideră că, chipurile, cuvântul „ţigan“ ar fi jignitor – şi după consultarea unor experţi români şi străini, îndeosebi ai O.S.C.E. (cf. http:// ro.altermedia.info/minoritati/romania-in-plin-razboi-axiologic-cum-au-devenit-romanii-romaniromitigani_7955.html).
Îl întreb, pe această cale, pe sinistrul ex-ministru Petre Roman: nu cumva unul dintre „experţii“ O.S.C.E. a fost şi ţiganul sociolog Nicolae Gheorghe (zis, mai frecvent, şi Gheorghe Nicolae), care este reprezentantul ţiganilor la O.S.C.E.?! Dar, în esenţă, Petre Roman a ignorat total motivele ministrului Teodor Meleşcanu – care, şi el, apelase la experţi în susţinerea Memorandumului său – şi, implicit, a acceptat să se producă prejudiciile devenite evidente, deja, încă din timpul mandatului C.D.R., imediat după schimbarea de macaz provocată de Andrei Pleşu! Iar alte pericole aveau să vină în curând.
Între timp, presa, în cvasitotalitatea ei, din lichelism, din lipsă de curaj civic, din lipsă de patriotism sau din spirit mercenar – sau din toate aceste motive la un loc –, a preluat ucazul Pleşu-Roman, iar efectul acestei agresiuni axiologice s-a văzut deja: pretenţia impusă de ţigani de a fi denumiţi „romi“ a ajuns atât de mare, încât ei au ajuns să facă legea în România. Ca o fatalitate istorică, ţiganii sunt „jigniţi“, „discriminaţi“ de toţi, inclusiv de cei care le iau apărarea şi le poartă de grijă, pe când ţiganii nu insultă, nu fură, nu înjunghie, nu omoară, nu poluează sonor, vizual şi olfactiv pe nimeni!
Prin intermediul aşa-zisului Consiliu „naţional“ (!) pentru combaterea discriminării (C.N.C.D.) – care este ilegitim, imoral, anticonstituţional, antinaţional, şi, îndeosebi, antiromânesc, întrucât este condus de maghiari –, românii au ajuns să fie daţi în judecată de ţigani pentru că îi „discriminează“! Dar când li se dau locuri fără concurs – „pe de-a moaca!“ – la liceu şi la facultate, în detrimentul românilor care rămân fără locurile ocupate, astfel, abuziv de ţigani, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! Când sunt graţiaţi şi scoşi prea devreme şi nereeducaţi din închisori, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! După care recidivează în crimele pe care le comit, ale căror consecinţe se repercutează, inclusiv pe plan internaţional, asupra românilor! Vezi cazurile Mailat, Argint, Cămătaru şi celelalte.
O expresie clasică a obedienţei Guvernului României – condus, atunci, de premierul interimar Mugur Isărescu – faţă de organismele europene a fost şi Ordonanţa de Guvern nr. 137/31 august 2000; în baza art. 23 alin. (1) al acesteia, printr-o hotărâre abuzivă – ca expresie a obsecviozităţii depline a Guvernului, condus de Adrian Năstase – Hotărârea de Guvern nr. 1.194 din 27 noiembrie 2001, modificată ulterior, a fost înfiinţat C.N.C.D., care, acum, îi discriminează pe toţi românii, deşi ei reprezintă 85 la sută din populaţia ţării. Asta este esenţa „democraţiei“ Occidentului impusă României: nu dictatura majorităţii – care este autentica democraţie! – ci dictatura minorităţilor, adică inversarea valorilor. Iar inversarea valorilor este „diferenţa specifică“ a satanismului!
Este, deja, de notorietate că valorile româneşti suferă un proces de devalorizare prin inversare: sunt minimalizate, ridiculizate, călcate în picioare şi sunt înlocuite cu anti-valorile ţigăneşti şi ale altor minoritari! După tiparul cunoscut, „marca“ Sorin Mitu şi Lucian Boia. Şi după acelaşi procedeu prin care prietenul lui Pleşu, Patapievici, înlocuieşte valorile româneşti cu elucubraţiile lui: despre Mihai Eminescu, cel mai mare poet şi ziarist politic al românilor, Patapievici a spus că este „scheletul nostru din debara“, iar despre poporul român a execrat atâtea insanităţi încât e păcat să mai murdăresc [2] hârtia cu ele. În schimb, cine e acest haş-er patapievici?! Un arivist, fiu de nomenclaturist comunist şi un impostor, un obs-cur profesoraş de fizică de liceu, din care Oculta – care la noi a luat, printre altele, forma G.D.S.-ului – a făcut un „filosof“ care comite exegeze despre Dante Alighieri (?!). Ca director al Institutului Cultural Român – pus de Pleşu, pe vremea când fusese consilierul lui Traian Băsescu – risipeşte banii românilor pentru a satisface ifosele clicii lui. Ultima şi cea mai recentă inversare de valori comisă de Patapievici constă în faptul că, acum, în locul promovării valorilor tradiţionale ale familiei, el cheltuieşte banii noştri pentru a face propagandă poponarilor, la Stockholm. Nu cumva o fi şi el membru al grupului Accept?! Ca atare, Andrei Pleşu şi H.-R. Patapievici se numără printre vectorii războiului axiologic dus contra României.
După cum am mai spus în articolele anterioare, ca şi cuvântul „jidan“ – forma germanicului jüden, uşor modificată în limbile fonetice ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est, de unde l-am preluat noi, în urma imigrării unor grupuri masive ale respectivei etnii – nici cuvântul „ţigan“ nu are nimic peiorativ în el; noţiunea, în sine, e nevinovată. În schimb, modul de viaţă şi comportamentul agresiv – neschimbate de secole şi neschimbabile, prin efectul cutumelor ţiganilor – sunt cele care le conferă caracteristica peiorativă, ba, încă, semnificând un pericol social nu numai în România, ci peste tot în lume. Cuvântul „ţigan“ are, dimpotrivă, o conotaţie generică – şi, deci, nobilă – în el, căci dezvăluie zona geografică cu care etnia se mândreşte: „ţigan“ provine, se pare, din expresia „ti Gange“, care ar însemna în limba hindusă „de dincolo de Gange“ – de unde ar fi provenit ţiganii (aduşi în Ţările Române de tătari; de aceea, după cum arată Nicolae Iorga, erau numiţi şi „tătăraşi“). Prin pierderea ultimei silabe, a devenit ti-gan, apoi s-a făcut „ţigan“. Oricum, celor mai mulţi lideri ai ţiganilor le place să afirme că ţiganii au venit din India, iar Chris Nickson chiar le precizează locul: Rajahstan (!), un deşert în care India a detonat prima sa bombă atomică.
Unii ţigani vor să-şi confecţioneze o genealogie asezonată cu termeni livreşti şi arhaici, ca să le confere o sorginte mai răsărită şi, urmând spusele sociologului-ţigan Nicolae Gheorghe (un ucigaş care a rămas nepedepsit, cum relevase ziarul Cuvântul!), pretind că denumirea ar proveni dintr-un cuvânt grecesc, „athinganoi“ sau, după alţii „athiganoi“ [3], care ar fi însemnat „de neatins“ şi care, astfel, îi indica pe „cei care nu trebuie atinşi“; de aici, ar fi rezultat, ulterior, cuvântul „ţigan“. Dacă ar fi să acreditez „ruta“ etimologiei lui Nicolae Gheorghe et comp., cred că „athinganoi“ a dat, mai degrabă, prin prescurtare succesivă – athing-anoi, athing, ating – pe românescul „ating“, nu pe „ţigan“. Apoi, dacă însemna „de neatins“, relevă, totuşi, faptul pe care Nicolae Gheorghe et comp. l-au trecut sub tăcere: că era un îndemn imperativ al grecilor sau romanilor să nu-i atingă pe ţigani, fiindcă, pe atunci, când umblau cu şatra, erau mult mai împuţiţi decât sunt acum – când au apă curentă la bloc, dar tot nu se spală! – şi, fireşte, nu trebuiau atinşi, ca să nu să se murdărească şi să se contamineze cu ceva, de exemplu, cu TBC, cum zice, acum, The Sun! Probabil că de la această lecţiune subliminală a cuvântului provine respingerea de către ei a denumirii de „ţigan“, fiindcă le reaminteşte mizeria fizică şi morală din care descind şi în care au rămas. Ţinând cont de cum arată acum etnia ţigănească, să ne închipuim cum era în urmă cu un mileniu, când a fost adusă aici, din India, târâtă de hoardele tătărăşti. Apoi, chiar şi acum, India este stratificată foarte rigid în clase sociale, cea inferioară fiind numită paria, cu care celelalte clase nici nu au voie să intre în contact şi, deci, pe ai cărei indivizi nu au voie să îi atingă! „Iezuiţii, din respect faţă de structura socială indiană, evitau contactul deschis cu paria ca să nu devină, astfel, inacceptabili pentru influenţii brahmani“ [4]. Evident, ţiganii nu puteau să provină decât din clasa paria şi, după aducerea lor în Europa, aşa au rămas, în mileniul următor, tot paria, „de neatins“ – desigur, cu excepţia indivizilor care s-au civilizat şi s-au adaptat, cu greu şi tardiv, în marginea popoarelor în cadrul cărora s-au aciuat.
Pentru că, la fel de evident, prin expresia „de neatins“ nu se înţelege ceva „intangibil“, care înseamnă altceva: ceva superior, situat în vârful ierarhiei. Înseamnă că ceva nu trebuie atins nu pentru că te murdăreşti, ca în cazul ţiganilor, ci, dimpotrivă, deoarece acel ceva, care este la polul opus, este intangibil fiindcă este ceva sacru, sub aspect religios sau naţional – cum este, de exemplu, Regina Angliei pentru britanici, Regele Spaniei pentru spanioli ş.a., pe care nu ai voie să îi atingi! În special pe Regina Angliei, căci pe Regele Spaniei poţi să-l atingi, cu deştul, cum a făcut Cioroianus. Sau poate fi „sacru“ sub aspectul politic al Securităţii Naţionale: un exemplu este cazul lui Petre Roman, care, în iulie 1997, s-a apropiat de Bill Clinton-Trabuc, pentru a-i da ceva – nu un ghiont, ca Cioroi-anus lui Juan-Carlos! – ci o zdreanţă, un poncho. Amintiţi-vă, rogu-vă, ce scriseseră ziarele a doua zi! Nu vă mai amintiţi?! Scriau că, „atunci când Petre Roman s-a apropiat de estrada oficială, puţin a lipsit ca el să nu fie împuşcat de garda de corp a preşedintelui Bill Clinton, deoarece, conform protocolului, nimeni nu are voie să se apropie de el. Norocul lui Petre Roman a fost că l-au recunoscut în ultima clipă!“ Norocul lui şi regretul altora: de exemplu, al Mioarei Roman, pe care a părăsit-o, acum, la bătrâneţe, iar el „şi-a tras“ o amantă de vârsta fiicei lui. Deci, aceasta înseamnă „intangibil“.
Dar, oricare ar fi antecedentul din care provine cuvântul „ţigan“ – „ti Gange“ sau „athinganoi“ – vocabula „rom“ nu are nici o legătură cu numele etniei. Ideologii ţigani pretind că „rom“ ar însemna, în „limba“ lor, „om“, deşi ei nu au limbă: au doar nişte rudimente argotice, specifice fiecărui clan şi neinteligibile între ele [5]. Dar „om“/„rom“ nu este un nume de etnie, ca dovadă că ţiganii, în cvasitotalitatea lor, nici nu ştiu că ar fi „romi“: ei se ştiu că sunt doar ţigani! Deci nu există nici o raţiune să fie folosit ca denominaţie etnică. Dacă ne-am lua după acest diversionist „raţionament“ ideologic ţigănesc, atunci Rusia, Bulgaria şi Serbia ar trebui să se numească, fiecare în parte, „Celovekia“, Franţa „Hommia“, iar Anglia, Canada, Australia, S.U.A., Austria şi Germania – toate, împreună – să se numească „Mania“, pentru că celovek, homme, man = „om“. În Elveţia ar fi o adevărată problemă la alegerea denumirii ţării, deoarece aici vieţuiesc germani, francezi şi italieni în proporţii cam egale: probabil, ar da cu banul sau ar chema un ţigan cu „alba-neagra“, ca să îi ajute la „ghicirea“ alegerii numelui ţării!
Dar iată şi ce spune un ţigan care se străduieşte, din răsputeri, să acrediteze limba „romani“ şi a scris chiar un dicţionar „rrom-român“ (sic):
«Am lăsat la final o explicaţie pe care, mai mult sau mai putin, o datoram cititorilor. Am optat pentru termenul de "rrom" si nu de "tigan", nu atât pentru faptul ca ultimul este perceput de catre comunitatea rroma internationala ca fiind peiorativ, ci pentru simplul motiv ca de un mileniu încoace rromii îsi spun în limba lor rrom (sg.) "rrom"/ rromá (pl.) "rromi" si nu "tigan(i)" (acesta din urma fiind un termen prin care au fost denumiti rromii în Imperiul Bizantin la începutul acestui mileniu). Asadar, este bine de stiut ca rromii s-au adresat si se adreseaza între ei, în limba rromani (tiganeasca), prin formula: "Tu san rrom?" ("Tu esti rrom?") si nu printr-o formula aberanta de tipul "Tu san cigan?" ("Tu esti tigan?"). Deci, forma legitima este rrom si nu tigan. Nu pierdem nimic daca o folosim. Nici italienii nu-si fac probleme, de pilda, ca ROMA ar putea fi pus în legatura cu Rromá "rromii (tiganii)" ori sintagma FORO ROMANO ar fi confundata cu cea din limba rromani (tiganeasca) Fòro rromanó (sau rromano fòro) "orasul rrom (tiganesc)" etc etc.»
Am citat, ad litteram, din cartea lui Gheorghe Sarău, „RROMII, INDIA şi LIMBA RROMANI“, Bucureşti, 1997, pag. 161-162, luată de pe http://www.pdffactory.com. Cât despre semnele diacritice, vizate mai înainte, ca şi în articolele anterioare, importanţa lor este evidentă şi din citatul de mai sus, postat, precum şi în materialele din publicaţiile electronice, cel mai adesea, tot fără diacritice: lipsa lor măreşte confuzia dintre români şi „romani“ – căci între timp, văzându-se cu „măgarul legat la gard“, ţiganii l-au uitat pe al doilea „r“, pus, de altfel, abia după protestul românilor de la mijlocul deceniului ’9, provocat de introducerea vocabulei confuzioniste „rom“.
De fapt, după cum se vede, şi Sarău este nevoit, aici, după escrocheria „rrom“ şi „rromani“, să precizeze în paranteză „ţigan“ şi „ţigănească“. Or, pentru străini, când văd scris „rromani“ şi „romani“, apoi „romani“ fără „â“, nu ştiu că primele două cuvinte se referă la ţigani, iar ultimul la „români“ fără diacritice, aşa cum apare, frecvent, în presa electronică!
Evident, Sarău aduce argumente ideologice şi absolut false, pentru că realitatea este exact inversă: toţi ţiganii îşi spun între ei ţigani şi nu ar fi ştiut că sunt „romi/rromi“ dacă nu le-ar fi băgat prostii în cap unii ca Gheorghe Sarău, Nicolae Gheorghe, Nicolae Păun et comp. Să meargă, acum, la Roma, la Livorno, Neapole etc., Gheorghe Sarău şi să-i întrebe pe italieni cum e cu Roma şi cu Foro Romano – dacă se confundă sau nu cu „comunitatea roma“ sau „Fòro rromanó“! Şi să vedem dacă ar mai scăpa cu viaţă! Iar noi încă le mai răbdăm impertinenţa, poluarea limbii şi a mediului înconjurător!
Aşadar, impunerea vocabulei „rom“ nu are nici o justificare – în afara acesteia singure şi subversive, din cazul de faţă: de compromitere deliberată a României, prin asocierea ţiganilor cu românii, a substituirii lor şi, în final, a creării impresiei că românii sunt, de fapt, ţigani – aşa cum susţin, acum, francezii şi italienii („ginta latină“!), englezii, Jirinovski, Voronin, ungurii. Până şi amărâţii ăştia de bulgari, care acum 6-7 ani mureau de foame şi treceau, masiv, Dunărea ca să cumpere pâine de la noi, ne insultă pe stadioane strigând sportivilor noştri „Ţiganilor!“ [6] – pentru că au aflat din presa românească şi internaţională că între „romi“/ „romani“ şi români nu e diferenţă decât de un semn diacritic – îi jefuiesc la drumul mare pe turiştii români, iar în presa lor mai pretind şi Dobrogea, după ce ne-au luat, abuziv, Cadrilaterul. Prin asta, bulgarii se asociază cu politica revanşardă a ungurilor şi, împreună, „îi ridică mingea la fileu“ lui Vladimir Putin, care şantajează, pe plan internaţional, România, cu spectrul destrămării ei: „Vorbind despre Kosovo la summit-ul Rusia-U.E. de la Lisabona, liderul de la Kremlin a făcut aluzie la posibilitatea revendicării Transilvaniei şi Dobrogei de către etnicii maghiari şi bulgari“ [7]. Care a fost reacţia guvernului Tăriceanu şi, în mod expres, a lui Adrian Cioroianu-Oregon, la „aluzia“ lui Putin?! Au luat-o şi ei pe ţigăneşte, ca Traian Băsescu, şi şi-au zis: „Mucles!“
Esenţial, însă, este faptul că, indiferent de etimologia lui, nu cuvântul „ţigan“ este acela care este jignitor, peiorativ, cum cred liderii ţiganilor, care, astfel, se ascund după deget, confecţionând ţinte false pentru eludarea problemei şi pentru a-şi justifica banii însuşiţi nemeritat şi inutil, ci comportamentul lor funciarmente criminogen şi refuzul lor încăpăţânat de a-şi schimba modul de viaţă, chipurile „tradiţional“, cum pretind, pompos, ei, „liderii“. Aşa cum le-am mai propus, pot să-şi zică şi gerrmani, sau neoindieni, sau în alt fel, denumirea – oricare ar fi ea! – nu va schimba cu nimic atitudinea celorlalţi faţă de ei, dacă nu se schimbă ei înşişi, civilizându-se.
În fond, de 18 ani ţiganii îşi zic, cu impertinenţă, „romi/ rromi“. Au dobândit mai mult prestigiu, a avut vreun efect aproprierea acestei vocabulei în afară de faptul că i-a ultragiat pe români din cauza confuziei insinuate?! Au făcut vreun progres în integrarea lor în România sau în Italia, Franţa, Spania, Anglia, Elveţia, Germania etc.?! Nu! S-a schimbat, cumva, atitudinea celorlalţi faţă de ei, de când îşi zic „romi/rromi“ şi nu ţigani?! Iarăşi nu! Ţiganii au fost repudiaţi la fel ca înainte, de peste tot, iar, în ultimele luni, din Italia, cu şi mai mare energie: şi în mod întemeiat! Dar, evident, dacă îşi vor mai zice „romi/rromi“, în mod cert nu vor mai avea nici o şansă să se integreze în România, pentru că, deja, ne-au compromis definitiv în ochii străinătăţii, iar pentru asta nu vor fi iertaţi niciodată.
După ce i-am tolerat cinci secole şi după 18 ani de agresiune axiologică, ideologică şi faptică din partea ţiganilor, trebuie să se termine cu toleranţa faţă de ei [8], ca, de altfel, şi faţă de celelalte minorităţi agresive – toleranţă care, dacă va mai fi continuată, atunci nu va mai fi decât prostie patentă! Şi prima modalitate de a şterge această ruşine este, deocamdată, una radicală şi irevocabilă, cu care să înceapă imediat: să nu-şi mai zică şi să nu li se mai zică „romi/rromi“, ci aşa cum îi ştie toată lumea – ţigani. A doua modalitate este să înceapă să se civilizeze, iar a treia, să fie civilizaţi „forţat“, inclusiv prin muncă şi prin şcoală, cum indica, recent, Daniel Barbu, şeful unei catedre de ştiinţe politice: „pentru că un tînăr ţigănuş se poate să nu-şi dea seama la ce-i serveşte şcoala. Ar trebui introdusă de urgenţă obligativitatea învăţămîntului pînă la 18 ani” (sic); evident, Daniel Barbu ar fi trebuit să zică „reintrodusă“, fiindcă în Socialism fusese, deja, introdusă, iar profesorii erau, şi ei, obligaţi să se ducă la casele ţiganilor ca să le aducă puradeii la şcoală, unde veneau, o vreme, dar nu ca să înveţe, ci ca să fure şi să-i violenteze pe copiii românilor! După care abandonau şcoala. Dar, aşa cum atestă interviul pe care i l-a luat ziaristul Răzvan Ciobanu, Pentru autoritatile române, un ţigan în minus, o problemă în minus, interviu plin de contradicţii şi de omisiuni condamnabile în referirile sale la ţigani, prin ideile sale inextricabile – ca să mă exprim eufemistic –, doctorul în politologie Daniel Barbu seamănă, mai degrabă, cu doctorul în chirurgie Ciomu: elocvente, în acest sens, sunt foarte numeroasele comentarii pe forum, aproape toate negative [9]!
Oricum, dacă problema maghiarilor reprezintă o bombă politică interetnică [10] – în special prin posibila promulgare, de către P.N.L. plus U.D.M.R., a autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc“ – cum pretind tot mai vehement Laszlo Tokes şi Marko Bela în ultimele lor acţiuni, deşi secui mai sunt vreo 500 de indivizi – problema ţiganilor constituie o bombă social-demografică [11] cu explozie întârziată, prin bolile transmise, prin conflictele provocate şi crimele comise, prin înmulţirea în proporţie geometrică/exponenţială şi prin revendicările neîntemeiate de protecţie socială. Acuzele făcute de ziarul britanic The Sun [12], cum că aduc TBC-ul în Anglia, nu erau întru totul lipsite de temei. Mai mult, spre deosebire de tendinţa generală de scădere a populaţiei româneşti, etnia ţigănească manifestă tendinţa contrară: de creştere demografică accelerată.
Motiv pentru care, recent, preşedintele Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat de perspectiva sumbră a diminuării ponderii românilor. Ca soluţie de remediere a problemei, el a început să „vorbească“ ţigăneşte, stâlcind cuvintele şi poticnindu-se în ele – desigur, nu din oportunism: el schimonosea vorbele ţigăneşti doar ca să le facă pe ţigănci să avorteze de necaz că le poceşte „frumoasa“ lor „limbă“ ţigănească. Şi, în acest mod, ar fi determinat un trend descrescător natalităţii ţigăneşti!
Ca atare, nu mai este o excentricitate gratuită avertismentul emis, la congresul neonaziştilor din Europa, ţinut recent în Germania, că, în curând, Europa va fi dominată de ţigani! Deja deputatul-ţigan P.S.D. Mădălin Voicu ne ameninţase şi el, acum vreo câţiva ani, că, dată fiind tendinţa exponenţială de înmulţire a ţiganilor, este posibil ca, „peste vreo două decenii, ţiganii să conducă România, nu atât pentru că ar fi rromi, cât pentru că îi vor depăşi numeric pe români şi, dintr-o etnie conlocuitoare, ţiganii vor deveni una înlocuitoare“! Şi, ca lider al lor, probabil că ştie mai bine situaţia decât statisticienii noştri! Repet sugestia dată editorilor de la National Geographic, numărul din noiembrie 2006, în limba română [13]: să traducă cele 26 de pagini despre ţigani în limbile de circulaţie internaţională în care apare revista. E util de ştiut şi ceea ce scriu unii ţigani despre ei înşişi, poate se mai lămuresc şi cei de la The Sun sau alţii ca ei, din Uniunea Europeană sau de la Mental Disability Rights International (M.D.R.I.), din S.U.A., care ne-au denigrat, americăneşte, în New York Times [14].
Pe la începutul lunii noiembrie a.c., pe postul Realitatea TV, a fost realizată o emisiune care purta ca titlu chiar ideea enunţată, atunci, de Mădălin Voicu: „Etnie conlocuitoare sau înlocuitoare?!“ Dincolo de tenta aparent ironică, trebuie să vedem, mai degrabă, perspectiva terifiantă care ne aşteaptă dacă nu luăm, urgent, măsuri radicale de contracarare!
După scandalul internaţional provocat de ţiganul Mailat, campania antiromânească s-a înteţit. Autorităţile italiene au trecut la elaborarea decretului de expulzare. După cum a prevenit, la începutul lunii noiembrie, analistul Valentin Stan, într-o emisiune „Sinteza zilei“, de la Antena 3, această măsură, sub diverse forme, va fi preluată şi de alte state. E adevărat că, recent, unele publicaţii, precum ziarele România liberă şi Ziua, au relevat că tot scandalul Mailat a fost o înscenare, spre a permite Italiei să treacă la măsurile cunoscute. Dar, chiar dacă, între timp, guvernul Italiei a dat puţin înapoi şi va modifica, puţin, decretul de expulzare, pentru statele occidentale nu va fi o dificultate tehnică sau un impediment moral să găsească pretexte pentru a-i trimite în România nu numai pe ţiganii plecaţi de aici, ci şi pe ţiganii emigraţi din alte ţări, sub motivul că nu mai au acte, că au uitat să vorbească româneşte (corect) fiindcă au emigrat de multă vreme etc., etc. – cum, de altfel, în urmă cu câţiva ani, s-a mai încercat de către Germania şi Franţa! Culmea este că, în toiul campaniei generate de scandalul Mailat, unii „analişti“ români, şi chiar premierul Tăriceanu, au venit cu o nouă inovaţie lexicală: au început să vorbească, cu preţiozitate, despre ţigani, numindu-i „comunitatea roma“ (sic). Ce o mai fi şi asta, „comunitatea roma“?!
Oricum, scandalul Mailat, regizat destul de bine, trebuie corelat cu cazul infractorului Costel Argint, care, deşi era urmărit prin Interpol, a primit azil politic în Italia şi i-a fost adus, ca „preşedinte al Asociaţiei Refugiaţilor Politici Rromi şi Români în Italia“ [15], la conferinţa premierului Tăriceanu, ţinută la Accademia di Romania! Vorba aceea: „Omul potrivit la locul potrivit!“ Fără îndoială, şi aici este ceva putred: aşa ne sprijină Interpolul să-l găsim pe interlopul Costel Argint?! Atât de superficial face Guvernul Italiei anchete pentru a acorda azil politic unor infractori căutaţi de Interpol?! Nu mai vorbesc de incapacitatea diplomaţilor români şi a Serviciilor Secrete româneşti de a gestiona, şi de această dată, vizita oficialilor noştri în Italia, deoarece în presă s-a comentat îndeajuns, iar unii s-au întrebat, chiar dacă fără eficienţă: „Apariţia lui Argint – spectacol premeditat?“ [16].
Dezinformarea este comisă, fireşte, şi de mass media străine, cu concursul chiar al unor membri ai unor instituţii româneşti. Un astfel de exemplu este materialul „Romii: cea mai discriminată minoritate în UE şi în România“, difuzat de B.B.C. Aici, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Attila Gasparic, referindu-se la modul cum sunt priviţi ţiganii – pe care, fireşte, îi numeşte „romi“ – „crede că de vină pentru prejudecăţile oamenilor sunt mentalităţile învechite, (…) cauzate de stereotipuri moştenite de dinainte de ‘89, când nu existau minorităţi în această ţară. Nu se vorbea despre ele şi foarte mulţi nu-şi dau seama că există“ (sic) [17].
Adică, spune „în două vorbe, trei prostii“: ori „nu existau minorităţi“, ori „nu se vorbea despre ele“ (deşi existau, cum se subînţelege): sunt două lucruri diferite. Individul se face că nu distinge între „minorităţi“ ca specie conceptuală şi juridică, recunoscută de stat, şi „minorităţi“ ca specie demografică şi sociologică, existentă faptic, dar nerecunoscută juridic – aşa cum este situaţia acum în Franţa, Grecia, Germania etc. De aceea, trebuie să subliniez că Gasparic minte cu neruşinare: deşi este un oficial al statului român, denigrează România în mod calificat. Într-adevăr, ca „maghiar pur“ – cum le place lor să se numească – el ştie că, în documentele de partid şi de stat „de dinainte de ‘89“, se folosea expresia standard „maghiari, germani şi alte minorităţi naţionale“ – iar toată lumea ştia că expresia „şi alte minorităţi naţionale“ îi desemna pe evrei, ţigani, ruşi, ucraineni şi alte minorităţi, enumerate, exhaustiv, în Anuarul Statistic Român, care se găseşte şi acum în biblioteci. Mai mult, „ca expresie a democraţiei socialiste“, se formaseră Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Maghiară – care, după decembrie ‘89, a devenit U.D.M.R. – Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană – care, după decembrie ‘89, a devenit F.D.G.R. – şi altele. Şi materialul anonim difuzat de B.B.C. se încheie astfel: „Până în momentul de faţă, cele mai multe amenzi aplicate de C.N.A. posturilor de radio şi televiziune au fost pentru cazuri de discriminare etnică.“ Dar pe acest mincinos Attila Gasparic cine îl amendează pentru că denigrează România pe banii noştri?! Pentru că alterează imaginea României pe plan extern, acest Attila Gasparic intră sub incidenţa Legii nr. 51/1991 privind apărarea siguranţei naţionale şi trebuie condamnat ca atare!
În mod categoric, unul dintre cele mai importante şi mai puternice mijloace de influenţare în masă este Internetul. Ca să vă daţi seama cât de mare este penetrarea, pe plan internaţional, a escrocheriei grafice că „rom“ nu este ţigan, ci este sau ar putea fi român este faptul că în enciclopedia electronică Encarta apare cuvântul „rom“, ca membru al „poporului Roma“, Romany/Romani fiind limba „poporului Roma“ [18]; iar, în lista de cuvinte a dicţionarului, după Romani urmează… Romania, ca „ţară în sud-estul Europei etc…“; şi la cuvântul tzigane, pronunţat sigan, apare ca denumire a „poporului Roma“, dată, îndeosebi, în… Ungaria! Or, Encarta are o mare răspândire, aspectul cu ţiganii nefiind singura denigrare la adresa României conţinută în ea. Dar nu aţi întâlnit, pe nicăieri, un protest oficial al autorităţilor române trimis editorilor Enciclopediei Encarta contra denigrării României, deşi există motive temeinice şi norme juridice internaţionale. În contrast cu situaţia asta şi cu agresiunea organizaţiilor interne ale ţiganilor şi ale organizaţiilor internaţionale contra României pe tema „discriminării“, trebuie să amintesc un fapt care vine în sprijinul contraofensivei pe care trebuie să o întreprindem de urgenţă: deşi, în Franţa, termenul prin care erau desemnaţi ţiganii era cel de gitane, în ultimele decenii se foloseşte tot mai frecvent cel de tzigane, cum face, de exemplu, şi Yul Brynner, celebrul actor din filmul Cei şapte magnifici, care cântă Le Tzigane et moi, titlu pus inclusiv pe coperta CD-ului său [19] şi nu l-a condamnat nimeni pentru discriminarea şi „jignirea“ ţiganilor, cum face C.N.C.D. în România!
Ţinând cont de cum a reacţionat în ultimii ani, presa internă a devenit, în mod evident şi în cea mai mare parte a sa, un pericol major pentru România, deoarece dezinformează opinia publică şi induce o stare halucinogenă de defetism, de lehamite, care să provoace slăbirea rezistenţei la agresiune şi, implicit, să determine inacţiunea populară: defetism propice pentru organizaţiile oculte, care caută şi reuşesc să „ocupe“ România sub aspect financiar, economic, cultural, informaţional etc., fără a mai trage un foc de armă, ca în vremurile recent apuse. De fapt, în aceasta constă, în esenţă, specificul războiului axiologic, atipic, din vremea noastră, căruia i-a căzut victimă România!
Pe lângă faptul că ţiganii au devenit o bombă interetnică şi socio-demografică, între timp situaţia s-a complicat şi mai mult, căci aceştia au devenit atât o bombă politică internă, cât şi un fel de „rachetă de croazieră“ cu multiple focoase internaţionale şi o declanşare iminentă. Deja, în articolul „Un ţigan obraznic vrea să schimbe dicţionarele“, anticipasem aceste lucruri: „Opinia mea este că, dacă ţiganii vor continua să-şi spună „romi“, cu un r sau cu doi, vor continua, astfel, să creeze confuzie pe plan internaţional între români şi ţigani şi vor contribui la discreditarea României inclusiv pe plan lingvistic, nu doar acţional, prin crimele – mari sau mici – pe care le comit. (…)… iar prin indivizi ca acest Păun, riscă să devină şi o bombă politică, prin care se sporesc ameninţările teroriste la adresa Securităţii Naţionale“ [20]. Ei, iată că această deliberată confuzie identitară s-a transformat din intenţie în realitate, cu concursul lichelismului autorităţilor noastre!
Anterior prestaţiei presei obediente şi mercenare, vina pentru convergenţa acestor pericole o poartă, în principal, autorităţile române, instituţiile româneşti, „sistemul ticăloşit“ şi, deci, ticăloşii care ne-au condus. Astfel, trebuie să repet – şi apelez la toţi ziariştii patrioţi să repete şi ei, continuu, şi să disemineze aceste informaţii – că, după ce Andrei Pleşu, ca ministru de Externe, a impus verbal, prin autoritatea sa, anularea Memorandumului H03/169 din 31 ianuarie 1995, ultimul ministru de Externe al Convenţiei Democrate, Petre Roman, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, prin care a anulat expres Memorandumul lui Teodor Meleşcanu şi a impus utilizarea vocabulei „rom“.
Deşi, cu puţin timp înainte de a fi fost el instalat în post, tocmai se întâmplase incidentul cu cei doi generali de la Interne cărora le fuseseră interzisă intrarea într-o ţară străină şi fuseseră reţinuţi în aeroport fiindcă pe paşapoartele lor era trecut indicativul „Rom“, iar ofiţeri de frontieră, crezându-i ţigani pe respectivii generali români, i-au reţinut, prevăzători, în „carantină“. Incidentul avea să se repete, ulterior, cu o altă delegaţie oficială. Unele dintre gravele consecinţe ale introducerii vocabulei „rom/ rrom“ deveniseră evidente încă din timpul mandatului său. Dar Petre Roman, care era „os de ardelean prin nevastă-sa“ (acum nu mai este „os…“, fiindcă a divorţat), murea mai mult de grija ţiganilor „jigniţi“, decât de grija pentru imaginea şi prestigiul României, compromise, deja, de ţigani la vremea când le devenise avocat din oficiu.
Aşadar, unul dintre principalii vectori ai războiului axiologic contra României este sinistrul ex-premier Petre Roman. Evident, nu doar pentru că el a facilitat consolidarea, în conştiinţa opiniei publice internaţionale, a echivalării românilor cu ţiganii şi a devalorizat, astfel, conceptele de „român“ şi „românitate“ – care fac parte din Patrimoniul Naţional –, ci, în plus, şi pentru că este promotorul altor forme esenţiale de devalorizare: prin introducerea expresiei „mormane de fiare vechi“ a devalorizat moral marile complexe industriale – care au fost vândute, apoi, pe nimic, unor investitori „strategici“ (citeşte: escroci) –, iar prin liberalizarea cursului leu-dolar a devalorizat moneda naţională şi, astfel, a provocat principala modalitate prin care România este ruinată inclusiv acum: ruinată pentru români, în scopul îmbogăţirii, preponderent, a alogenilor!
Alte consecinţe pernicioase ale introducerii deliberate a vocabulei „rom/rrom“, pentru a-i confunda pe români cu ţiganii, le vedem şi azi, iar pe altele încă nici nu ni le imaginăm.
După ce, în 2 noiembrie a.c., mi s-a postat pe AlterMedia studiul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“, în care argumentam detaliat ideea republicată, insistent, de mine în ultimii şapte ani – şi anume necesitatea interzicerii vocabulei „rom/rrom“ şi folosirea exclusivă a cuvântului „ţigan“, aşa cum cerea şi Memorandumul H03/169 –, d-lui prof. Ion Coja i s-a postat, în 13 noiembrie, tot pe AlterMedia, articolul „Cea mai mare problemă a României este că românii sunt confundaţi cu romii“. Titlul însuşi este un citat dintr-un clasic în viaţă: Graham Watson, liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (A.L.D.E., grup parlamentar în cadrul Parlamentului European), care ne căinează, prin această formulă, etalată în antetul primei pagini a ziarului Ziua din 7 noiembrie 2007, şi preluată de alte publicaţii (electronice). În respectivul material, prof. Coja, mergând pe teza mea, subliniată mai sus, expune multe alte idei valoroase. Laconic zis, articolul său este remarcabil, dar se încheie lamentabil. La sfârşit, a dovedit o inexplicabilă cecitate politică şi – crezând că rezolvă încurcătura în care ne-au băgat autorităţile, ba ar mai face şi un bine omenirii! – emite această afirmaţie incredibil de aberantă: „…Este cazul să ne punem totuşi, cu toată seriozitatea, întrebarea dacă nu cumva soluţia finală a problemei ţiganilor, de interes de-acuma european, poate chiar planetar, va trebui să includă şi constituirea unui stat naţional al ţiganilor“ (sic).
Cu alte cuvinte, adică, propune „să li se dea ţiganilor un stat“. Dar nu spune unde, ci doar sugerează, în finalul materialului: „Aşa cum constituirea Israelului a pus capăt unui statut milenar incert şi nedemn al evreilor, nemeritat, constituirea unui stat al ţiganilor ar putea rezolva cea mai mare parte din ceea ce acum înseamnă problema ţiganilor din Europa. Evident, ca şi în cazul evreilor, soluţia va trebui să învedereze un teritoriu cât mai apropiat de cel care va fi fost obârşia din care ţiganii au fost dislocaţi în urmă cu aproape o mie de ani şi pe care ei ar redobândi-o astfel“ (!).
Note:
1) Vasile I. Zărnescu, Ubicuitatea războiului axiologic, în volumul coordonat de Elena Zamfir, Ilie Bădescu, Cătălin Zamfir, Starea societăţii româneşti după 10 ani de tranziţie, Editura Expert, Bucureşti, 2000, pag. 900-901.
2) Pentru detalii actualizate, cf. Victor Roncea, „Ayatollahul Băsescu, anti-semit şi anti-român“, în Ziua, nr. 3823, 8 ianuarie 2007, http:// www.ziua.ro/display.php?data=2007-01-08&id=213794. Vezi şi: Florin Bichir, „Profanatorii de simboluri“, în Evenimentul zilei, 12 iunie 2005; Corneliu Florea, „Patibularul Patapievici“,http://ro.altermedia.info/opinii/ patibularul-patapievici_2364.html; http:// corneliuflorea.wordpress.com/patibularul-patapievici-edcarpathia-press-2005-text-integral/
3) Corneliu Filip, doctor în istorie, „Ţiganii sau romii – problemă a României sau a Europei?“, în Evenimentul, http://www.evenimentul.ro/articol /iganii-sau-romii-problema-a-romaniei-sau-a-europei.html; vezi şi: Delia Radu, „Romii – un nou serial BBC“, pe http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/06/050622_romi_repere_istorice.shtml; Florian Bichir, Mircea Marian, „Marele eşec al integrării rromilor“, în Evenimentul zilei, nr. 5027, 7 noiembrie 2007, http://www.evz.ro/ article.php?artid=329723; Chris Nickson, „Roma (Gypsy) Music Overview“, pe http://worldmusic.nationalgeographic.com /worldmusic/view/page.basic/genre/content.genre/roma__gypsy__music_778; Cristian Mihai Chiş, „Ţiganii – o poveste“, pe http://www.ziare.com/?ziare=details&a_id=170158
4) William V. Bangert, S.J., Istoria iezuiţilor, Editura Ars longa, Cluj-Napoca, 2001, pag. 383-384 şi 442-448. Vezi şi Florian Bichir, Mircea Marian, „Marele eşec al integrării rromilor“, supra, nota nr. 3.
5) Florentina STOIAN , „Ursarii şi căldărarii s-au certat la Olimpiada de rromani“ , în Adevărul, nr. 4865, 27 febr. 2006; http://www.adevarul.ro/articole/ ursarii-x15f-i-c-x103-ld-x103-rarii-s-au-certat-la-olimpiada-de-rromani/176000
6) Marius Niţu, „Ţigăneala ne-a mâncat mămăliga“, în Adevărul, 19 nov. 2007, http://www.gandul.info/puterea-gandului/tiganeala-ne-mancat-mamaliga.html?4237;1043221
7) *** „Putin ameninţă România“, în Ziua, nr. 4071, 27 octombrie 2007, http://www.ziua.net/display.php?data= 2007-10-27&id=228580).
8) Pentru îndemnul Consiliului Europei la toleranţă, vezi M. C. „Rromii, discriminaţi în România“, în Adevărul, nr. 4861, 22 febr. 2006, http://www.adevarul.ro/articole/rromii-discrimina-x163-i-n-rom-nia/175471; pentru intoleranţă europeană, vezi: Cornelia Roşoga, „Epuraţi etnic prin foc“, Gardianul, nr. 1586, 20 August 2007, pag. 1 şi 4, http://www.gardianul.ro/2007/ 08/20/externe-c3/epurati_etnic_prin_foc-s99746.html
9) Cf. Cotidianul, 14 noiembrie 2007, http://www.cotidianul.ro/index.php?id =15612&art=38859&cHash=64bfeacc60; vezi şi Viorel Ilisoi, „Veşti bune despre ţigani: ghetoul din Dorohoi“, eodem loco, http://www.cotidianul.ro/ index.php?id=15612&art=38848&cHash=ea1f157c1e
10) Ion Marin, „Bomba interetnică/ Cine minimalizează (şi de ce) pericolul «legitimaţiei de maghiar»“, în Ultima oră, 26 aprilie 2001, pag. 1; vezi şi Almona Ţilea şi Andrei Dumitrescu, „Marea diversiune antiromânească / Ungaria vrea să dea «legitimaţie de maghiar» tuturor ardelenilor“, în Ultima oră, nr. 635, 25 aprilie 2001, pag. 5.
11) Vezi Ultima oră, 15 martie 2001, pag. 6.
12) Cornelia Roşoga, „După hoţi şi criminali, presa britanică ne face şi TBC-işti / Tabloidul The Sun continuă campania de denigrare a românilor“, în Gardianul, nr. 1349, 4 nov. 2006, pag. 7; ***, „The Sun ne face tebeciştii Europei“, în Adevărul, nr. 5079, 4 noiembrie 2006, pag. 5; Diana Opriţă, „Zid împotriva rromilor români“, în Curentul, nr. 258(3632), 4 noiembrie 2006, pag. 6; D.E., „Londra exclude românii pe baza unor statistici eronate“, în Ziua, nr. 3773, 6 nov. 2006, pag. 4; Ionuţ Apahideanu, „Semper fidelis Patriae“, în http://ro.altermedia.info/ politica/semper-fidelis-patriae-sau-romania-who-gives-a_5328.html etc., etc.
13) „Ţiganii din România“, în National Geographic, noiembrie 2006, pag. 25-51.
14) Ioana Bojan, „NYT «dezvăluie» starea mizeră a copiilor instituţionalizaţi. Să fie vorba de adopţii? / Un articol negat ferm de autorităţile de la Bucureşti pune în pericol aderarea României la U.E.“, în Gardianul, 11 mai 2006, pag. 4.
15) Tudorel Glăman, «Interlopul Costel Argint îi scrie lui Tăriceanu mulţumind „ministrului de Esterne“», în Gândul, 14 noiembrie 2007, http://www.gandul.info/actualitatea/interlopul-costel-argint-ii-scrie-tariceanu-multumind-ministrulu.html? 3927;1036977
16) Alexandru Macoveiciuc, Christian Levant, Oana Iuraşcu, în Adevărul, http://www. adevarul.ro/ index.php?section=articole&screen=print&layout=print_articol&id=331668; vezi şi Victor Bratu, „Tăriceanu şi Cioroianu au luat în braţe un infractor“, în Interesul public, 9 noiembrie 2007, http://www.interesulpublic.ro/ eveniment_/t%C4%83riceanu-si-cioroianu-au-luat-in-brate-un-infractor_6197
17) BBC Romanian.com „Romii: cea mai discriminată minoritate în UE şi în România“, 5 mai 2006, pe http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060505_romi_discriminare.shtml
18) Vezi http://encarta.msn.com/ dictionary_/rom.html; http://encarta.msn. com/dictionary_1861705955_1861705935/prevpage.html
19) Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Discriminare şi diversiune contra descriere“, în SANTINELA, nr. 17, iunie 2007, pag. 14 şi 16, http://www. strajerii.ro/santinela017.pdf ; vezi şi coperta CD-ului lui Yul Brynner pe http://www.djangostation. com/article.php3?id_article=369
20) Vasile I. Zărnescu, „Un ţigan obraznic vrea să schimbe dicţionarele“, în SANTINELA, nr. 16, mai 2007, pag. 16, http://www.strajerii.ro/ santinela016.pdf ; vezi şi infra, nota 27. Pentru efectele recente ale substituirii cuvântului „roman“ cu „rom“, vezi şi Valentin Hossu-Longin, „Despre RON, ROM şi ROMAN“, în Ziua, nr. 4111, 14 decembrie 2007, http://www.ziua.net/display.php?id=230724 &data=2007-12-14
Am dezvoltat această problemă a inducerii confuziei „român/rom“ în studiul «Cuvântul „rrom“: o agresiune axiologică», tipărit, iniţial, în LUMEA Magazin (nr. 9/2005, pag. 10-11, http://ro.novopress.info/ ?p=598) şi, apoi, puţin mai extins şi cu bibliografia aferentă, în Justiţiarul (din 14 septembrie 2005, pag. 7-8); ulterior, mai detaliat, în revista SANTINELA (nr. 11/2006, pag. 4-6, http://www.strajerii.ro/SANTINELA011.pdf). Între timp, situaţia existentă (relevată îndeosebi în mass media externe, mai recent în unele publicaţii britanice şi italiene) a confirmat, o dată în plus, anticipările mele, în special teza că vocabula „rom“ constituie o agresiune axiologică, precum şi faptul, devenit tot mai evident, că ţiganii, prin comportamentul lor, ne compromit şi afectează grav imaginea României – fapt subliniat în ultima formă, adusă la zi, a articolului sus menţionat, publicat sub titlul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“, pe site-ul AlterMedia (http:// ro.altermedia.info/minoritati/innegresc-tiganii-imaginea-romaniei_7929.html).
De la Memorandumul nr. H03/169 din 31 ianuarie 1995 la Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000
În articolul citat, am relevat că, în virtutea atribuţiilor mele profesionale, am realizat diverse sinteze pe această temă – a agresiunii axiologice reprezentată de cuvântul „rrom/rom“ – materiale care au fost înaintate, pe cale ierarhică instituţională, „factorilor de decizie din stat“ şi că, într-o mare măsură, inclusiv materialele mele au constituit unul dintre factorii care au stat la baza lansării Memorandumului H03/169 din 31 ianuarie 1995, al Ministerului Afacerilor Externe al României, în timpul mandatului lui Teodor Meleşcanu. Acest Memorandum a explicat caracterul periculos al folosirii cuvântului „rom/rrom“ – prin consecinţele sale nefaste – şi, ca atare, cerea eliminarea cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale din lexic – pentru început, din limbajul oficial şi al mass media – şi folosirea exclusivă a cuvântului statuat istoric şi ştiinţific, de „ţigan“.
În 1997, Convenţia Democrată din România (C.D.R.), dintre cei „15.000 de specialişti“ ai ei, l-a ales şi l-a pus în scaunul de ministru la Externe pe Andrei Pleşu, care, obedient faţă de organismele internaţionale şi faţă de organizaţiile interne ale ţiganilor, a dispus ignorarea respectivului memorandum şi a impus, dimpotrivă, utilizarea denominaţiei incriminate anterior: „rrom/rom“. Mergând pe urmele relevate de acest articol al meu, ziaristul Victor Roncea a dezvăluit, cu promptitudine, că, spre sfârşitul mandatului Convenţiei Democrate, ultimul ei ministru de Externe, Petre Roman, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, adresat premierului de atunci, Mugur Isărescu, prin care a anulat expres Memorandumul lui Teodor Meleşcanu, care «recomandase (…) utilizarea, în documentele oficiale, a termenului de „ţigan“, în detrimentul celui de „rom“, care de-abia începuse să se impună.» Şi, în continuare, Petre Roman preciza:
„(…) Având în vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere, a termenului rrom în corespondenţa M.A.E., în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma/Gypsies, Roms/T siganes, Roma and Sinti) în corespondenţa cu organizaţiile internaţionale care le utilizează“ (subl. mea – V.I.Z.).
Dar, în realitate, Petre Roman a impus, dimpotrivă, utilizarea exclusivă a vocabulei „rom“, sub pretextul că a emis acest memorandum la presiunea organizaţiilor ţigăneşti – care consideră că, chipurile, cuvântul „ţigan“ ar fi jignitor – şi după consultarea unor experţi români şi străini, îndeosebi ai O.S.C.E. (cf. http:// ro.altermedia.info/minoritati/romania-in-plin-razboi-axiologic-cum-au-devenit-romanii-romaniromitigani_7955.html).
Îl întreb, pe această cale, pe sinistrul ex-ministru Petre Roman: nu cumva unul dintre „experţii“ O.S.C.E. a fost şi ţiganul sociolog Nicolae Gheorghe (zis, mai frecvent, şi Gheorghe Nicolae), care este reprezentantul ţiganilor la O.S.C.E.?! Dar, în esenţă, Petre Roman a ignorat total motivele ministrului Teodor Meleşcanu – care, şi el, apelase la experţi în susţinerea Memorandumului său – şi, implicit, a acceptat să se producă prejudiciile devenite evidente, deja, încă din timpul mandatului C.D.R., imediat după schimbarea de macaz provocată de Andrei Pleşu! Iar alte pericole aveau să vină în curând.
Între timp, presa, în cvasitotalitatea ei, din lichelism, din lipsă de curaj civic, din lipsă de patriotism sau din spirit mercenar – sau din toate aceste motive la un loc –, a preluat ucazul Pleşu-Roman, iar efectul acestei agresiuni axiologice s-a văzut deja: pretenţia impusă de ţigani de a fi denumiţi „romi“ a ajuns atât de mare, încât ei au ajuns să facă legea în România. Ca o fatalitate istorică, ţiganii sunt „jigniţi“, „discriminaţi“ de toţi, inclusiv de cei care le iau apărarea şi le poartă de grijă, pe când ţiganii nu insultă, nu fură, nu înjunghie, nu omoară, nu poluează sonor, vizual şi olfactiv pe nimeni!
Prin intermediul aşa-zisului Consiliu „naţional“ (!) pentru combaterea discriminării (C.N.C.D.) – care este ilegitim, imoral, anticonstituţional, antinaţional, şi, îndeosebi, antiromânesc, întrucât este condus de maghiari –, românii au ajuns să fie daţi în judecată de ţigani pentru că îi „discriminează“! Dar când li se dau locuri fără concurs – „pe de-a moaca!“ – la liceu şi la facultate, în detrimentul românilor care rămân fără locurile ocupate, astfel, abuziv de ţigani, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! Când sunt graţiaţi şi scoşi prea devreme şi nereeducaţi din închisori, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! După care recidivează în crimele pe care le comit, ale căror consecinţe se repercutează, inclusiv pe plan internaţional, asupra românilor! Vezi cazurile Mailat, Argint, Cămătaru şi celelalte.
O expresie clasică a obedienţei Guvernului României – condus, atunci, de premierul interimar Mugur Isărescu – faţă de organismele europene a fost şi Ordonanţa de Guvern nr. 137/31 august 2000; în baza art. 23 alin. (1) al acesteia, printr-o hotărâre abuzivă – ca expresie a obsecviozităţii depline a Guvernului, condus de Adrian Năstase – Hotărârea de Guvern nr. 1.194 din 27 noiembrie 2001, modificată ulterior, a fost înfiinţat C.N.C.D., care, acum, îi discriminează pe toţi românii, deşi ei reprezintă 85 la sută din populaţia ţării. Asta este esenţa „democraţiei“ Occidentului impusă României: nu dictatura majorităţii – care este autentica democraţie! – ci dictatura minorităţilor, adică inversarea valorilor. Iar inversarea valorilor este „diferenţa specifică“ a satanismului!
Este, deja, de notorietate că valorile româneşti suferă un proces de devalorizare prin inversare: sunt minimalizate, ridiculizate, călcate în picioare şi sunt înlocuite cu anti-valorile ţigăneşti şi ale altor minoritari! După tiparul cunoscut, „marca“ Sorin Mitu şi Lucian Boia. Şi după acelaşi procedeu prin care prietenul lui Pleşu, Patapievici, înlocuieşte valorile româneşti cu elucubraţiile lui: despre Mihai Eminescu, cel mai mare poet şi ziarist politic al românilor, Patapievici a spus că este „scheletul nostru din debara“, iar despre poporul român a execrat atâtea insanităţi încât e păcat să mai murdăresc [2] hârtia cu ele. În schimb, cine e acest haş-er patapievici?! Un arivist, fiu de nomenclaturist comunist şi un impostor, un obs-cur profesoraş de fizică de liceu, din care Oculta – care la noi a luat, printre altele, forma G.D.S.-ului – a făcut un „filosof“ care comite exegeze despre Dante Alighieri (?!). Ca director al Institutului Cultural Român – pus de Pleşu, pe vremea când fusese consilierul lui Traian Băsescu – risipeşte banii românilor pentru a satisface ifosele clicii lui. Ultima şi cea mai recentă inversare de valori comisă de Patapievici constă în faptul că, acum, în locul promovării valorilor tradiţionale ale familiei, el cheltuieşte banii noştri pentru a face propagandă poponarilor, la Stockholm. Nu cumva o fi şi el membru al grupului Accept?! Ca atare, Andrei Pleşu şi H.-R. Patapievici se numără printre vectorii războiului axiologic dus contra României.
De la „ti Gange“ şi „athinganoi“ la cuvântul „ţigan“
După cum am mai spus în articolele anterioare, ca şi cuvântul „jidan“ – forma germanicului jüden, uşor modificată în limbile fonetice ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est, de unde l-am preluat noi, în urma imigrării unor grupuri masive ale respectivei etnii – nici cuvântul „ţigan“ nu are nimic peiorativ în el; noţiunea, în sine, e nevinovată. În schimb, modul de viaţă şi comportamentul agresiv – neschimbate de secole şi neschimbabile, prin efectul cutumelor ţiganilor – sunt cele care le conferă caracteristica peiorativă, ba, încă, semnificând un pericol social nu numai în România, ci peste tot în lume. Cuvântul „ţigan“ are, dimpotrivă, o conotaţie generică – şi, deci, nobilă – în el, căci dezvăluie zona geografică cu care etnia se mândreşte: „ţigan“ provine, se pare, din expresia „ti Gange“, care ar însemna în limba hindusă „de dincolo de Gange“ – de unde ar fi provenit ţiganii (aduşi în Ţările Române de tătari; de aceea, după cum arată Nicolae Iorga, erau numiţi şi „tătăraşi“). Prin pierderea ultimei silabe, a devenit ti-gan, apoi s-a făcut „ţigan“. Oricum, celor mai mulţi lideri ai ţiganilor le place să afirme că ţiganii au venit din India, iar Chris Nickson chiar le precizează locul: Rajahstan (!), un deşert în care India a detonat prima sa bombă atomică.
Unii ţigani vor să-şi confecţioneze o genealogie asezonată cu termeni livreşti şi arhaici, ca să le confere o sorginte mai răsărită şi, urmând spusele sociologului-ţigan Nicolae Gheorghe (un ucigaş care a rămas nepedepsit, cum relevase ziarul Cuvântul!), pretind că denumirea ar proveni dintr-un cuvânt grecesc, „athinganoi“ sau, după alţii „athiganoi“ [3], care ar fi însemnat „de neatins“ şi care, astfel, îi indica pe „cei care nu trebuie atinşi“; de aici, ar fi rezultat, ulterior, cuvântul „ţigan“. Dacă ar fi să acreditez „ruta“ etimologiei lui Nicolae Gheorghe et comp., cred că „athinganoi“ a dat, mai degrabă, prin prescurtare succesivă – athing-anoi, athing, ating – pe românescul „ating“, nu pe „ţigan“. Apoi, dacă însemna „de neatins“, relevă, totuşi, faptul pe care Nicolae Gheorghe et comp. l-au trecut sub tăcere: că era un îndemn imperativ al grecilor sau romanilor să nu-i atingă pe ţigani, fiindcă, pe atunci, când umblau cu şatra, erau mult mai împuţiţi decât sunt acum – când au apă curentă la bloc, dar tot nu se spală! – şi, fireşte, nu trebuiau atinşi, ca să nu să se murdărească şi să se contamineze cu ceva, de exemplu, cu TBC, cum zice, acum, The Sun! Probabil că de la această lecţiune subliminală a cuvântului provine respingerea de către ei a denumirii de „ţigan“, fiindcă le reaminteşte mizeria fizică şi morală din care descind şi în care au rămas. Ţinând cont de cum arată acum etnia ţigănească, să ne închipuim cum era în urmă cu un mileniu, când a fost adusă aici, din India, târâtă de hoardele tătărăşti. Apoi, chiar şi acum, India este stratificată foarte rigid în clase sociale, cea inferioară fiind numită paria, cu care celelalte clase nici nu au voie să intre în contact şi, deci, pe ai cărei indivizi nu au voie să îi atingă! „Iezuiţii, din respect faţă de structura socială indiană, evitau contactul deschis cu paria ca să nu devină, astfel, inacceptabili pentru influenţii brahmani“ [4]. Evident, ţiganii nu puteau să provină decât din clasa paria şi, după aducerea lor în Europa, aşa au rămas, în mileniul următor, tot paria, „de neatins“ – desigur, cu excepţia indivizilor care s-au civilizat şi s-au adaptat, cu greu şi tardiv, în marginea popoarelor în cadrul cărora s-au aciuat.
Pentru că, la fel de evident, prin expresia „de neatins“ nu se înţelege ceva „intangibil“, care înseamnă altceva: ceva superior, situat în vârful ierarhiei. Înseamnă că ceva nu trebuie atins nu pentru că te murdăreşti, ca în cazul ţiganilor, ci, dimpotrivă, deoarece acel ceva, care este la polul opus, este intangibil fiindcă este ceva sacru, sub aspect religios sau naţional – cum este, de exemplu, Regina Angliei pentru britanici, Regele Spaniei pentru spanioli ş.a., pe care nu ai voie să îi atingi! În special pe Regina Angliei, căci pe Regele Spaniei poţi să-l atingi, cu deştul, cum a făcut Cioroianus. Sau poate fi „sacru“ sub aspectul politic al Securităţii Naţionale: un exemplu este cazul lui Petre Roman, care, în iulie 1997, s-a apropiat de Bill Clinton-Trabuc, pentru a-i da ceva – nu un ghiont, ca Cioroi-anus lui Juan-Carlos! – ci o zdreanţă, un poncho. Amintiţi-vă, rogu-vă, ce scriseseră ziarele a doua zi! Nu vă mai amintiţi?! Scriau că, „atunci când Petre Roman s-a apropiat de estrada oficială, puţin a lipsit ca el să nu fie împuşcat de garda de corp a preşedintelui Bill Clinton, deoarece, conform protocolului, nimeni nu are voie să se apropie de el. Norocul lui Petre Roman a fost că l-au recunoscut în ultima clipă!“ Norocul lui şi regretul altora: de exemplu, al Mioarei Roman, pe care a părăsit-o, acum, la bătrâneţe, iar el „şi-a tras“ o amantă de vârsta fiicei lui. Deci, aceasta înseamnă „intangibil“.
Dar, oricare ar fi antecedentul din care provine cuvântul „ţigan“ – „ti Gange“ sau „athinganoi“ – vocabula „rom“ nu are nici o legătură cu numele etniei. Ideologii ţigani pretind că „rom“ ar însemna, în „limba“ lor, „om“, deşi ei nu au limbă: au doar nişte rudimente argotice, specifice fiecărui clan şi neinteligibile între ele [5]. Dar „om“/„rom“ nu este un nume de etnie, ca dovadă că ţiganii, în cvasitotalitatea lor, nici nu ştiu că ar fi „romi“: ei se ştiu că sunt doar ţigani! Deci nu există nici o raţiune să fie folosit ca denominaţie etnică. Dacă ne-am lua după acest diversionist „raţionament“ ideologic ţigănesc, atunci Rusia, Bulgaria şi Serbia ar trebui să se numească, fiecare în parte, „Celovekia“, Franţa „Hommia“, iar Anglia, Canada, Australia, S.U.A., Austria şi Germania – toate, împreună – să se numească „Mania“, pentru că celovek, homme, man = „om“. În Elveţia ar fi o adevărată problemă la alegerea denumirii ţării, deoarece aici vieţuiesc germani, francezi şi italieni în proporţii cam egale: probabil, ar da cu banul sau ar chema un ţigan cu „alba-neagra“, ca să îi ajute la „ghicirea“ alegerii numelui ţării!
Dar iată şi ce spune un ţigan care se străduieşte, din răsputeri, să acrediteze limba „romani“ şi a scris chiar un dicţionar „rrom-român“ (sic):
«Am lăsat la final o explicaţie pe care, mai mult sau mai putin, o datoram cititorilor. Am optat pentru termenul de "rrom" si nu de "tigan", nu atât pentru faptul ca ultimul este perceput de catre comunitatea rroma internationala ca fiind peiorativ, ci pentru simplul motiv ca de un mileniu încoace rromii îsi spun în limba lor rrom (sg.) "rrom"/ rromá (pl.) "rromi" si nu "tigan(i)" (acesta din urma fiind un termen prin care au fost denumiti rromii în Imperiul Bizantin la începutul acestui mileniu). Asadar, este bine de stiut ca rromii s-au adresat si se adreseaza între ei, în limba rromani (tiganeasca), prin formula: "Tu san rrom?" ("Tu esti rrom?") si nu printr-o formula aberanta de tipul "Tu san cigan?" ("Tu esti tigan?"). Deci, forma legitima este rrom si nu tigan. Nu pierdem nimic daca o folosim. Nici italienii nu-si fac probleme, de pilda, ca ROMA ar putea fi pus în legatura cu Rromá "rromii (tiganii)" ori sintagma FORO ROMANO ar fi confundata cu cea din limba rromani (tiganeasca) Fòro rromanó (sau rromano fòro) "orasul rrom (tiganesc)" etc etc.»
Am citat, ad litteram, din cartea lui Gheorghe Sarău, „RROMII, INDIA şi LIMBA RROMANI“, Bucureşti, 1997, pag. 161-162, luată de pe http://www.pdffactory.com. Cât despre semnele diacritice, vizate mai înainte, ca şi în articolele anterioare, importanţa lor este evidentă şi din citatul de mai sus, postat, precum şi în materialele din publicaţiile electronice, cel mai adesea, tot fără diacritice: lipsa lor măreşte confuzia dintre români şi „romani“ – căci între timp, văzându-se cu „măgarul legat la gard“, ţiganii l-au uitat pe al doilea „r“, pus, de altfel, abia după protestul românilor de la mijlocul deceniului ’9, provocat de introducerea vocabulei confuzioniste „rom“.
De fapt, după cum se vede, şi Sarău este nevoit, aici, după escrocheria „rrom“ şi „rromani“, să precizeze în paranteză „ţigan“ şi „ţigănească“. Or, pentru străini, când văd scris „rromani“ şi „romani“, apoi „romani“ fără „â“, nu ştiu că primele două cuvinte se referă la ţigani, iar ultimul la „români“ fără diacritice, aşa cum apare, frecvent, în presa electronică!
Evident, Sarău aduce argumente ideologice şi absolut false, pentru că realitatea este exact inversă: toţi ţiganii îşi spun între ei ţigani şi nu ar fi ştiut că sunt „romi/rromi“ dacă nu le-ar fi băgat prostii în cap unii ca Gheorghe Sarău, Nicolae Gheorghe, Nicolae Păun et comp. Să meargă, acum, la Roma, la Livorno, Neapole etc., Gheorghe Sarău şi să-i întrebe pe italieni cum e cu Roma şi cu Foro Romano – dacă se confundă sau nu cu „comunitatea roma“ sau „Fòro rromanó“! Şi să vedem dacă ar mai scăpa cu viaţă! Iar noi încă le mai răbdăm impertinenţa, poluarea limbii şi a mediului înconjurător!
Scopul impunerii vocabulei „rom“: subversiunea
Aşadar, impunerea vocabulei „rom“ nu are nici o justificare – în afara acesteia singure şi subversive, din cazul de faţă: de compromitere deliberată a României, prin asocierea ţiganilor cu românii, a substituirii lor şi, în final, a creării impresiei că românii sunt, de fapt, ţigani – aşa cum susţin, acum, francezii şi italienii („ginta latină“!), englezii, Jirinovski, Voronin, ungurii. Până şi amărâţii ăştia de bulgari, care acum 6-7 ani mureau de foame şi treceau, masiv, Dunărea ca să cumpere pâine de la noi, ne insultă pe stadioane strigând sportivilor noştri „Ţiganilor!“ [6] – pentru că au aflat din presa românească şi internaţională că între „romi“/ „romani“ şi români nu e diferenţă decât de un semn diacritic – îi jefuiesc la drumul mare pe turiştii români, iar în presa lor mai pretind şi Dobrogea, după ce ne-au luat, abuziv, Cadrilaterul. Prin asta, bulgarii se asociază cu politica revanşardă a ungurilor şi, împreună, „îi ridică mingea la fileu“ lui Vladimir Putin, care şantajează, pe plan internaţional, România, cu spectrul destrămării ei: „Vorbind despre Kosovo la summit-ul Rusia-U.E. de la Lisabona, liderul de la Kremlin a făcut aluzie la posibilitatea revendicării Transilvaniei şi Dobrogei de către etnicii maghiari şi bulgari“ [7]. Care a fost reacţia guvernului Tăriceanu şi, în mod expres, a lui Adrian Cioroianu-Oregon, la „aluzia“ lui Putin?! Au luat-o şi ei pe ţigăneşte, ca Traian Băsescu, şi şi-au zis: „Mucles!“
Esenţial, însă, este faptul că, indiferent de etimologia lui, nu cuvântul „ţigan“ este acela care este jignitor, peiorativ, cum cred liderii ţiganilor, care, astfel, se ascund după deget, confecţionând ţinte false pentru eludarea problemei şi pentru a-şi justifica banii însuşiţi nemeritat şi inutil, ci comportamentul lor funciarmente criminogen şi refuzul lor încăpăţânat de a-şi schimba modul de viaţă, chipurile „tradiţional“, cum pretind, pompos, ei, „liderii“. Aşa cum le-am mai propus, pot să-şi zică şi gerrmani, sau neoindieni, sau în alt fel, denumirea – oricare ar fi ea! – nu va schimba cu nimic atitudinea celorlalţi faţă de ei, dacă nu se schimbă ei înşişi, civilizându-se.
În fond, de 18 ani ţiganii îşi zic, cu impertinenţă, „romi/ rromi“. Au dobândit mai mult prestigiu, a avut vreun efect aproprierea acestei vocabulei în afară de faptul că i-a ultragiat pe români din cauza confuziei insinuate?! Au făcut vreun progres în integrarea lor în România sau în Italia, Franţa, Spania, Anglia, Elveţia, Germania etc.?! Nu! S-a schimbat, cumva, atitudinea celorlalţi faţă de ei, de când îşi zic „romi/rromi“ şi nu ţigani?! Iarăşi nu! Ţiganii au fost repudiaţi la fel ca înainte, de peste tot, iar, în ultimele luni, din Italia, cu şi mai mare energie: şi în mod întemeiat! Dar, evident, dacă îşi vor mai zice „romi/rromi“, în mod cert nu vor mai avea nici o şansă să se integreze în România, pentru că, deja, ne-au compromis definitiv în ochii străinătăţii, iar pentru asta nu vor fi iertaţi niciodată.
După ce i-am tolerat cinci secole şi după 18 ani de agresiune axiologică, ideologică şi faptică din partea ţiganilor, trebuie să se termine cu toleranţa faţă de ei [8], ca, de altfel, şi faţă de celelalte minorităţi agresive – toleranţă care, dacă va mai fi continuată, atunci nu va mai fi decât prostie patentă! Şi prima modalitate de a şterge această ruşine este, deocamdată, una radicală şi irevocabilă, cu care să înceapă imediat: să nu-şi mai zică şi să nu li se mai zică „romi/rromi“, ci aşa cum îi ştie toată lumea – ţigani. A doua modalitate este să înceapă să se civilizeze, iar a treia, să fie civilizaţi „forţat“, inclusiv prin muncă şi prin şcoală, cum indica, recent, Daniel Barbu, şeful unei catedre de ştiinţe politice: „pentru că un tînăr ţigănuş se poate să nu-şi dea seama la ce-i serveşte şcoala. Ar trebui introdusă de urgenţă obligativitatea învăţămîntului pînă la 18 ani” (sic); evident, Daniel Barbu ar fi trebuit să zică „reintrodusă“, fiindcă în Socialism fusese, deja, introdusă, iar profesorii erau, şi ei, obligaţi să se ducă la casele ţiganilor ca să le aducă puradeii la şcoală, unde veneau, o vreme, dar nu ca să înveţe, ci ca să fure şi să-i violenteze pe copiii românilor! După care abandonau şcoala. Dar, aşa cum atestă interviul pe care i l-a luat ziaristul Răzvan Ciobanu, Pentru autoritatile române, un ţigan în minus, o problemă în minus, interviu plin de contradicţii şi de omisiuni condamnabile în referirile sale la ţigani, prin ideile sale inextricabile – ca să mă exprim eufemistic –, doctorul în politologie Daniel Barbu seamănă, mai degrabă, cu doctorul în chirurgie Ciomu: elocvente, în acest sens, sunt foarte numeroasele comentarii pe forum, aproape toate negative [9]!
Ţiganii: o bombă social-demografică cu explozie întârziată
Oricum, dacă problema maghiarilor reprezintă o bombă politică interetnică [10] – în special prin posibila promulgare, de către P.N.L. plus U.D.M.R., a autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc“ – cum pretind tot mai vehement Laszlo Tokes şi Marko Bela în ultimele lor acţiuni, deşi secui mai sunt vreo 500 de indivizi – problema ţiganilor constituie o bombă social-demografică [11] cu explozie întârziată, prin bolile transmise, prin conflictele provocate şi crimele comise, prin înmulţirea în proporţie geometrică/exponenţială şi prin revendicările neîntemeiate de protecţie socială. Acuzele făcute de ziarul britanic The Sun [12], cum că aduc TBC-ul în Anglia, nu erau întru totul lipsite de temei. Mai mult, spre deosebire de tendinţa generală de scădere a populaţiei româneşti, etnia ţigănească manifestă tendinţa contrară: de creştere demografică accelerată.
Motiv pentru care, recent, preşedintele Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat de perspectiva sumbră a diminuării ponderii românilor. Ca soluţie de remediere a problemei, el a început să „vorbească“ ţigăneşte, stâlcind cuvintele şi poticnindu-se în ele – desigur, nu din oportunism: el schimonosea vorbele ţigăneşti doar ca să le facă pe ţigănci să avorteze de necaz că le poceşte „frumoasa“ lor „limbă“ ţigănească. Şi, în acest mod, ar fi determinat un trend descrescător natalităţii ţigăneşti!
Ca atare, nu mai este o excentricitate gratuită avertismentul emis, la congresul neonaziştilor din Europa, ţinut recent în Germania, că, în curând, Europa va fi dominată de ţigani! Deja deputatul-ţigan P.S.D. Mădălin Voicu ne ameninţase şi el, acum vreo câţiva ani, că, dată fiind tendinţa exponenţială de înmulţire a ţiganilor, este posibil ca, „peste vreo două decenii, ţiganii să conducă România, nu atât pentru că ar fi rromi, cât pentru că îi vor depăşi numeric pe români şi, dintr-o etnie conlocuitoare, ţiganii vor deveni una înlocuitoare“! Şi, ca lider al lor, probabil că ştie mai bine situaţia decât statisticienii noştri! Repet sugestia dată editorilor de la National Geographic, numărul din noiembrie 2006, în limba română [13]: să traducă cele 26 de pagini despre ţigani în limbile de circulaţie internaţională în care apare revista. E util de ştiut şi ceea ce scriu unii ţigani despre ei înşişi, poate se mai lămuresc şi cei de la The Sun sau alţii ca ei, din Uniunea Europeană sau de la Mental Disability Rights International (M.D.R.I.), din S.U.A., care ne-au denigrat, americăneşte, în New York Times [14].
Pe la începutul lunii noiembrie a.c., pe postul Realitatea TV, a fost realizată o emisiune care purta ca titlu chiar ideea enunţată, atunci, de Mădălin Voicu: „Etnie conlocuitoare sau înlocuitoare?!“ Dincolo de tenta aparent ironică, trebuie să vedem, mai degrabă, perspectiva terifiantă care ne aşteaptă dacă nu luăm, urgent, măsuri radicale de contracarare!
Extinderea campaniei antiromâneşti în Occident
După scandalul internaţional provocat de ţiganul Mailat, campania antiromânească s-a înteţit. Autorităţile italiene au trecut la elaborarea decretului de expulzare. După cum a prevenit, la începutul lunii noiembrie, analistul Valentin Stan, într-o emisiune „Sinteza zilei“, de la Antena 3, această măsură, sub diverse forme, va fi preluată şi de alte state. E adevărat că, recent, unele publicaţii, precum ziarele România liberă şi Ziua, au relevat că tot scandalul Mailat a fost o înscenare, spre a permite Italiei să treacă la măsurile cunoscute. Dar, chiar dacă, între timp, guvernul Italiei a dat puţin înapoi şi va modifica, puţin, decretul de expulzare, pentru statele occidentale nu va fi o dificultate tehnică sau un impediment moral să găsească pretexte pentru a-i trimite în România nu numai pe ţiganii plecaţi de aici, ci şi pe ţiganii emigraţi din alte ţări, sub motivul că nu mai au acte, că au uitat să vorbească româneşte (corect) fiindcă au emigrat de multă vreme etc., etc. – cum, de altfel, în urmă cu câţiva ani, s-a mai încercat de către Germania şi Franţa! Culmea este că, în toiul campaniei generate de scandalul Mailat, unii „analişti“ români, şi chiar premierul Tăriceanu, au venit cu o nouă inovaţie lexicală: au început să vorbească, cu preţiozitate, despre ţigani, numindu-i „comunitatea roma“ (sic). Ce o mai fi şi asta, „comunitatea roma“?!
Oricum, scandalul Mailat, regizat destul de bine, trebuie corelat cu cazul infractorului Costel Argint, care, deşi era urmărit prin Interpol, a primit azil politic în Italia şi i-a fost adus, ca „preşedinte al Asociaţiei Refugiaţilor Politici Rromi şi Români în Italia“ [15], la conferinţa premierului Tăriceanu, ţinută la Accademia di Romania! Vorba aceea: „Omul potrivit la locul potrivit!“ Fără îndoială, şi aici este ceva putred: aşa ne sprijină Interpolul să-l găsim pe interlopul Costel Argint?! Atât de superficial face Guvernul Italiei anchete pentru a acorda azil politic unor infractori căutaţi de Interpol?! Nu mai vorbesc de incapacitatea diplomaţilor români şi a Serviciilor Secrete româneşti de a gestiona, şi de această dată, vizita oficialilor noştri în Italia, deoarece în presă s-a comentat îndeajuns, iar unii s-au întrebat, chiar dacă fără eficienţă: „Apariţia lui Argint – spectacol premeditat?“ [16].
Dezinformarea este comisă, fireşte, şi de mass media străine, cu concursul chiar al unor membri ai unor instituţii româneşti. Un astfel de exemplu este materialul „Romii: cea mai discriminată minoritate în UE şi în România“, difuzat de B.B.C. Aici, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Attila Gasparic, referindu-se la modul cum sunt priviţi ţiganii – pe care, fireşte, îi numeşte „romi“ – „crede că de vină pentru prejudecăţile oamenilor sunt mentalităţile învechite, (…) cauzate de stereotipuri moştenite de dinainte de ‘89, când nu existau minorităţi în această ţară. Nu se vorbea despre ele şi foarte mulţi nu-şi dau seama că există“ (sic) [17].
Adică, spune „în două vorbe, trei prostii“: ori „nu existau minorităţi“, ori „nu se vorbea despre ele“ (deşi existau, cum se subînţelege): sunt două lucruri diferite. Individul se face că nu distinge între „minorităţi“ ca specie conceptuală şi juridică, recunoscută de stat, şi „minorităţi“ ca specie demografică şi sociologică, existentă faptic, dar nerecunoscută juridic – aşa cum este situaţia acum în Franţa, Grecia, Germania etc. De aceea, trebuie să subliniez că Gasparic minte cu neruşinare: deşi este un oficial al statului român, denigrează România în mod calificat. Într-adevăr, ca „maghiar pur“ – cum le place lor să se numească – el ştie că, în documentele de partid şi de stat „de dinainte de ‘89“, se folosea expresia standard „maghiari, germani şi alte minorităţi naţionale“ – iar toată lumea ştia că expresia „şi alte minorităţi naţionale“ îi desemna pe evrei, ţigani, ruşi, ucraineni şi alte minorităţi, enumerate, exhaustiv, în Anuarul Statistic Român, care se găseşte şi acum în biblioteci. Mai mult, „ca expresie a democraţiei socialiste“, se formaseră Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Maghiară – care, după decembrie ‘89, a devenit U.D.M.R. – Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană – care, după decembrie ‘89, a devenit F.D.G.R. – şi altele. Şi materialul anonim difuzat de B.B.C. se încheie astfel: „Până în momentul de faţă, cele mai multe amenzi aplicate de C.N.A. posturilor de radio şi televiziune au fost pentru cazuri de discriminare etnică.“ Dar pe acest mincinos Attila Gasparic cine îl amendează pentru că denigrează România pe banii noştri?! Pentru că alterează imaginea României pe plan extern, acest Attila Gasparic intră sub incidenţa Legii nr. 51/1991 privind apărarea siguranţei naţionale şi trebuie condamnat ca atare!
În mod categoric, unul dintre cele mai importante şi mai puternice mijloace de influenţare în masă este Internetul. Ca să vă daţi seama cât de mare este penetrarea, pe plan internaţional, a escrocheriei grafice că „rom“ nu este ţigan, ci este sau ar putea fi român este faptul că în enciclopedia electronică Encarta apare cuvântul „rom“, ca membru al „poporului Roma“, Romany/Romani fiind limba „poporului Roma“ [18]; iar, în lista de cuvinte a dicţionarului, după Romani urmează… Romania, ca „ţară în sud-estul Europei etc…“; şi la cuvântul tzigane, pronunţat sigan, apare ca denumire a „poporului Roma“, dată, îndeosebi, în… Ungaria! Or, Encarta are o mare răspândire, aspectul cu ţiganii nefiind singura denigrare la adresa României conţinută în ea. Dar nu aţi întâlnit, pe nicăieri, un protest oficial al autorităţilor române trimis editorilor Enciclopediei Encarta contra denigrării României, deşi există motive temeinice şi norme juridice internaţionale. În contrast cu situaţia asta şi cu agresiunea organizaţiilor interne ale ţiganilor şi ale organizaţiilor internaţionale contra României pe tema „discriminării“, trebuie să amintesc un fapt care vine în sprijinul contraofensivei pe care trebuie să o întreprindem de urgenţă: deşi, în Franţa, termenul prin care erau desemnaţi ţiganii era cel de gitane, în ultimele decenii se foloseşte tot mai frecvent cel de tzigane, cum face, de exemplu, şi Yul Brynner, celebrul actor din filmul Cei şapte magnifici, care cântă Le Tzigane et moi, titlu pus inclusiv pe coperta CD-ului său [19] şi nu l-a condamnat nimeni pentru discriminarea şi „jignirea“ ţiganilor, cum face C.N.C.D. în România!
Ţinând cont de cum a reacţionat în ultimii ani, presa internă a devenit, în mod evident şi în cea mai mare parte a sa, un pericol major pentru România, deoarece dezinformează opinia publică şi induce o stare halucinogenă de defetism, de lehamite, care să provoace slăbirea rezistenţei la agresiune şi, implicit, să determine inacţiunea populară: defetism propice pentru organizaţiile oculte, care caută şi reuşesc să „ocupe“ România sub aspect financiar, economic, cultural, informaţional etc., fără a mai trage un foc de armă, ca în vremurile recent apuse. De fapt, în aceasta constă, în esenţă, specificul războiului axiologic, atipic, din vremea noastră, căruia i-a căzut victimă România!
Ţiganii – o iminentă bombă politică a Uniunii Europene
Pe lângă faptul că ţiganii au devenit o bombă interetnică şi socio-demografică, între timp situaţia s-a complicat şi mai mult, căci aceştia au devenit atât o bombă politică internă, cât şi un fel de „rachetă de croazieră“ cu multiple focoase internaţionale şi o declanşare iminentă. Deja, în articolul „Un ţigan obraznic vrea să schimbe dicţionarele“, anticipasem aceste lucruri: „Opinia mea este că, dacă ţiganii vor continua să-şi spună „romi“, cu un r sau cu doi, vor continua, astfel, să creeze confuzie pe plan internaţional între români şi ţigani şi vor contribui la discreditarea României inclusiv pe plan lingvistic, nu doar acţional, prin crimele – mari sau mici – pe care le comit. (…)… iar prin indivizi ca acest Păun, riscă să devină şi o bombă politică, prin care se sporesc ameninţările teroriste la adresa Securităţii Naţionale“ [20]. Ei, iată că această deliberată confuzie identitară s-a transformat din intenţie în realitate, cu concursul lichelismului autorităţilor noastre!
Anterior prestaţiei presei obediente şi mercenare, vina pentru convergenţa acestor pericole o poartă, în principal, autorităţile române, instituţiile româneşti, „sistemul ticăloşit“ şi, deci, ticăloşii care ne-au condus. Astfel, trebuie să repet – şi apelez la toţi ziariştii patrioţi să repete şi ei, continuu, şi să disemineze aceste informaţii – că, după ce Andrei Pleşu, ca ministru de Externe, a impus verbal, prin autoritatea sa, anularea Memorandumului H03/169 din 31 ianuarie 1995, ultimul ministru de Externe al Convenţiei Democrate, Petre Roman, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, prin care a anulat expres Memorandumul lui Teodor Meleşcanu şi a impus utilizarea vocabulei „rom“.
Deşi, cu puţin timp înainte de a fi fost el instalat în post, tocmai se întâmplase incidentul cu cei doi generali de la Interne cărora le fuseseră interzisă intrarea într-o ţară străină şi fuseseră reţinuţi în aeroport fiindcă pe paşapoartele lor era trecut indicativul „Rom“, iar ofiţeri de frontieră, crezându-i ţigani pe respectivii generali români, i-au reţinut, prevăzători, în „carantină“. Incidentul avea să se repete, ulterior, cu o altă delegaţie oficială. Unele dintre gravele consecinţe ale introducerii vocabulei „rom/ rrom“ deveniseră evidente încă din timpul mandatului său. Dar Petre Roman, care era „os de ardelean prin nevastă-sa“ (acum nu mai este „os…“, fiindcă a divorţat), murea mai mult de grija ţiganilor „jigniţi“, decât de grija pentru imaginea şi prestigiul României, compromise, deja, de ţigani la vremea când le devenise avocat din oficiu.
Aşadar, unul dintre principalii vectori ai războiului axiologic contra României este sinistrul ex-premier Petre Roman. Evident, nu doar pentru că el a facilitat consolidarea, în conştiinţa opiniei publice internaţionale, a echivalării românilor cu ţiganii şi a devalorizat, astfel, conceptele de „român“ şi „românitate“ – care fac parte din Patrimoniul Naţional –, ci, în plus, şi pentru că este promotorul altor forme esenţiale de devalorizare: prin introducerea expresiei „mormane de fiare vechi“ a devalorizat moral marile complexe industriale – care au fost vândute, apoi, pe nimic, unor investitori „strategici“ (citeşte: escroci) –, iar prin liberalizarea cursului leu-dolar a devalorizat moneda naţională şi, astfel, a provocat principala modalitate prin care România este ruinată inclusiv acum: ruinată pentru români, în scopul îmbogăţirii, preponderent, a alogenilor!
Alte consecinţe pernicioase ale introducerii deliberate a vocabulei „rom/rrom“, pentru a-i confunda pe români cu ţiganii, le vedem şi azi, iar pe altele încă nici nu ni le imaginăm.
După ce, în 2 noiembrie a.c., mi s-a postat pe AlterMedia studiul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“, în care argumentam detaliat ideea republicată, insistent, de mine în ultimii şapte ani – şi anume necesitatea interzicerii vocabulei „rom/rrom“ şi folosirea exclusivă a cuvântului „ţigan“, aşa cum cerea şi Memorandumul H03/169 –, d-lui prof. Ion Coja i s-a postat, în 13 noiembrie, tot pe AlterMedia, articolul „Cea mai mare problemă a României este că românii sunt confundaţi cu romii“. Titlul însuşi este un citat dintr-un clasic în viaţă: Graham Watson, liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (A.L.D.E., grup parlamentar în cadrul Parlamentului European), care ne căinează, prin această formulă, etalată în antetul primei pagini a ziarului Ziua din 7 noiembrie 2007, şi preluată de alte publicaţii (electronice). În respectivul material, prof. Coja, mergând pe teza mea, subliniată mai sus, expune multe alte idei valoroase. Laconic zis, articolul său este remarcabil, dar se încheie lamentabil. La sfârşit, a dovedit o inexplicabilă cecitate politică şi – crezând că rezolvă încurcătura în care ne-au băgat autorităţile, ba ar mai face şi un bine omenirii! – emite această afirmaţie incredibil de aberantă: „…Este cazul să ne punem totuşi, cu toată seriozitatea, întrebarea dacă nu cumva soluţia finală a problemei ţiganilor, de interes de-acuma european, poate chiar planetar, va trebui să includă şi constituirea unui stat naţional al ţiganilor“ (sic).
Cu alte cuvinte, adică, propune „să li se dea ţiganilor un stat“. Dar nu spune unde, ci doar sugerează, în finalul materialului: „Aşa cum constituirea Israelului a pus capăt unui statut milenar incert şi nedemn al evreilor, nemeritat, constituirea unui stat al ţiganilor ar putea rezolva cea mai mare parte din ceea ce acum înseamnă problema ţiganilor din Europa. Evident, ca şi în cazul evreilor, soluţia va trebui să învedereze un teritoriu cât mai apropiat de cel care va fi fost obârşia din care ţiganii au fost dislocaţi în urmă cu aproape o mie de ani şi pe care ei ar redobândi-o astfel“ (!).
Note:
1) Vasile I. Zărnescu, Ubicuitatea războiului axiologic, în volumul coordonat de Elena Zamfir, Ilie Bădescu, Cătălin Zamfir, Starea societăţii româneşti după 10 ani de tranziţie, Editura Expert, Bucureşti, 2000, pag. 900-901.
2) Pentru detalii actualizate, cf. Victor Roncea, „Ayatollahul Băsescu, anti-semit şi anti-român“, în Ziua, nr. 3823, 8 ianuarie 2007, http:// www.ziua.ro/display.php?data=2007-01-08&id=213794. Vezi şi: Florin Bichir, „Profanatorii de simboluri“, în Evenimentul zilei, 12 iunie 2005; Corneliu Florea, „Patibularul Patapievici“,http://ro.altermedia.info/opinii/ patibularul-patapievici_2364.html; http:// corneliuflorea.wordpress.com/patibularul-patapievici-edcarpathia-press-2005-text-integral/
3) Corneliu Filip, doctor în istorie, „Ţiganii sau romii – problemă a României sau a Europei?“, în Evenimentul, http://www.evenimentul.ro/articol /iganii-sau-romii-problema-a-romaniei-sau-a-europei.html; vezi şi: Delia Radu, „Romii – un nou serial BBC“, pe http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/06/050622_romi_repere_istorice.shtml; Florian Bichir, Mircea Marian, „Marele eşec al integrării rromilor“, în Evenimentul zilei, nr. 5027, 7 noiembrie 2007, http://www.evz.ro/ article.php?artid=329723; Chris Nickson, „Roma (Gypsy) Music Overview“, pe http://worldmusic.nationalgeographic.com /worldmusic/view/page.basic/genre/content.genre/roma__gypsy__music_778; Cristian Mihai Chiş, „Ţiganii – o poveste“, pe http://www.ziare.com/?ziare=details&a_id=170158
4) William V. Bangert, S.J., Istoria iezuiţilor, Editura Ars longa, Cluj-Napoca, 2001, pag. 383-384 şi 442-448. Vezi şi Florian Bichir, Mircea Marian, „Marele eşec al integrării rromilor“, supra, nota nr. 3.
5) Florentina STOIAN , „Ursarii şi căldărarii s-au certat la Olimpiada de rromani“ , în Adevărul, nr. 4865, 27 febr. 2006; http://www.adevarul.ro/articole/ ursarii-x15f-i-c-x103-ld-x103-rarii-s-au-certat-la-olimpiada-de-rromani/176000
6) Marius Niţu, „Ţigăneala ne-a mâncat mămăliga“, în Adevărul, 19 nov. 2007, http://www.gandul.info/puterea-gandului/tiganeala-ne-mancat-mamaliga.html?4237;1043221
7) *** „Putin ameninţă România“, în Ziua, nr. 4071, 27 octombrie 2007, http://www.ziua.net/display.php?data= 2007-10-27&id=228580).
8) Pentru îndemnul Consiliului Europei la toleranţă, vezi M. C. „Rromii, discriminaţi în România“, în Adevărul, nr. 4861, 22 febr. 2006, http://www.adevarul.ro/articole/rromii-discrimina-x163-i-n-rom-nia/175471; pentru intoleranţă europeană, vezi: Cornelia Roşoga, „Epuraţi etnic prin foc“, Gardianul, nr. 1586, 20 August 2007, pag. 1 şi 4, http://www.gardianul.ro/2007/ 08/20/externe-c3/epurati_etnic_prin_foc-s99746.html
9) Cf. Cotidianul, 14 noiembrie 2007, http://www.cotidianul.ro/index.php?id =15612&art=38859&cHash=64bfeacc60; vezi şi Viorel Ilisoi, „Veşti bune despre ţigani: ghetoul din Dorohoi“, eodem loco, http://www.cotidianul.ro/ index.php?id=15612&art=38848&cHash=ea1f157c1e
10) Ion Marin, „Bomba interetnică/ Cine minimalizează (şi de ce) pericolul «legitimaţiei de maghiar»“, în Ultima oră, 26 aprilie 2001, pag. 1; vezi şi Almona Ţilea şi Andrei Dumitrescu, „Marea diversiune antiromânească / Ungaria vrea să dea «legitimaţie de maghiar» tuturor ardelenilor“, în Ultima oră, nr. 635, 25 aprilie 2001, pag. 5.
11) Vezi Ultima oră, 15 martie 2001, pag. 6.
12) Cornelia Roşoga, „După hoţi şi criminali, presa britanică ne face şi TBC-işti / Tabloidul The Sun continuă campania de denigrare a românilor“, în Gardianul, nr. 1349, 4 nov. 2006, pag. 7; ***, „The Sun ne face tebeciştii Europei“, în Adevărul, nr. 5079, 4 noiembrie 2006, pag. 5; Diana Opriţă, „Zid împotriva rromilor români“, în Curentul, nr. 258(3632), 4 noiembrie 2006, pag. 6; D.E., „Londra exclude românii pe baza unor statistici eronate“, în Ziua, nr. 3773, 6 nov. 2006, pag. 4; Ionuţ Apahideanu, „Semper fidelis Patriae“, în http://ro.altermedia.info/ politica/semper-fidelis-patriae-sau-romania-who-gives-a_5328.html etc., etc.
13) „Ţiganii din România“, în National Geographic, noiembrie 2006, pag. 25-51.
14) Ioana Bojan, „NYT «dezvăluie» starea mizeră a copiilor instituţionalizaţi. Să fie vorba de adopţii? / Un articol negat ferm de autorităţile de la Bucureşti pune în pericol aderarea României la U.E.“, în Gardianul, 11 mai 2006, pag. 4.
15) Tudorel Glăman, «Interlopul Costel Argint îi scrie lui Tăriceanu mulţumind „ministrului de Esterne“», în Gândul, 14 noiembrie 2007, http://www.gandul.info/actualitatea/interlopul-costel-argint-ii-scrie-tariceanu-multumind-ministrulu.html? 3927;1036977
16) Alexandru Macoveiciuc, Christian Levant, Oana Iuraşcu, în Adevărul, http://www. adevarul.ro/ index.php?section=articole&screen=print&layout=print_articol&id=331668; vezi şi Victor Bratu, „Tăriceanu şi Cioroianu au luat în braţe un infractor“, în Interesul public, 9 noiembrie 2007, http://www.interesulpublic.ro/ eveniment_/t%C4%83riceanu-si-cioroianu-au-luat-in-brate-un-infractor_6197
17) BBC Romanian.com „Romii: cea mai discriminată minoritate în UE şi în România“, 5 mai 2006, pe http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060505_romi_discriminare.shtml
18) Vezi http://encarta.msn.com/ dictionary_/rom.html; http://encarta.msn. com/dictionary_1861705955_1861705935/prevpage.html
19) Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Discriminare şi diversiune contra descriere“, în SANTINELA, nr. 17, iunie 2007, pag. 14 şi 16, http://www. strajerii.ro/santinela017.pdf ; vezi şi coperta CD-ului lui Yul Brynner pe http://www.djangostation. com/article.php3?id_article=369
20) Vasile I. Zărnescu, „Un ţigan obraznic vrea să schimbe dicţionarele“, în SANTINELA, nr. 16, mai 2007, pag. 16, http://www.strajerii.ro/ santinela016.pdf ; vezi şi infra, nota 27. Pentru efectele recente ale substituirii cuvântului „roman“ cu „rom“, vezi şi Valentin Hossu-Longin, „Despre RON, ROM şi ROMAN“, în Ziua, nr. 4111, 14 decembrie 2007, http://www.ziua.net/display.php?id=230724 &data=2007-12-14
va urma
Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU
| Comments |
|
Powered by !JoomlaComment 4.0alpha3
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."
| < Anterior | Următor > |
|---|
