Motto: În afara de Dumnezeu, familia mea şi cei care mi-au fost sincer aproape în toţi aceşti ani fără să-mi pretindă vreodată ceva, NU DATOREZ NIMĂNUI NIMIC! …

SCURTĂ SINTEZĂ A DOSARUL “CONSPIRATORII”

Dosarul CONSPIRATORII dovedeşte, prin probe materiale de necontestat, următoarele:
1. MIŞCAREA pentru LIBERTATE şi DREPTATE SOCIALĂ din ROMÂNIA a fost singurul grup important organizat în  România post-stalinistă care şi-a propus ca obiectiv schimbarea regimului comunist  şi nu cosmetizarea sistemului prin schimbări la vârful conducerii de partid.
2. MIŞCAREA pentru LIBERTATE şi DREPTATE SOCIALĂ din ROMÂNIA a fost singurul grup organizat în perioada post-stalinistă a regimului comunist care a activat pe baza unui program politic şi de acţiune foarte bine articulat şi documentat (vezi Platforma – program a M.L.D.S.R.)  şi care a prefigurat în acest program o Românie de mâine -  stat democrat, dezvoltat şi în graniţele sale istorice -  anticipând şi perioada în care acest obiectiv ar putea fi atins: cel puţin 20 de ani de reforme profunde în viaţa social politică a ţării.
3. În Platforma – program a M.L.D.S.R., document devenit public prin confiscarea, studierea şi arhivarea  acestuia în cadrul dosarului CONSPIRATORII, s-a pus fără echivoc, în termeni raţionali, problema formei de guvernământ în România post-comunistă, problema drepturilor naturale ale Regelui Mihai la tron şi a soluţionării acestor chestiuni prin referendum naţional realizat în cunoştinţă de cauză.
4. Nici una din persoanele încarcerate sau cercetate în dosarul CONSPIRATORII nu s-a angajat în această acţiune invocând probleme de ordin strict personal pe care ar fi urmărit să le rezolve astfel. Toţi, fără excepţie, au aderat, la MIŞCAREA pentru LIBERTATE şi DREPTATE SOCIALĂ din ROMÂNIA, ca membri activi sau în aşteptare, exclusiv pe baza acceptării Platformei – program a M.L.D.S.R..
5. Apreciind corect pericolul pentru regim  reprezentat de programul politic şi de acţiune al  MIŞCĂRII pentru LIBERTATE şi DREPTATE SOCIALĂ din ROMÂNIA , puterea comunistă a luat cele mai dure măsuri de represiune împotriva membrilor acesteia  şi  a celor care aveau cunoştinţă despre existenţa grupării.
Astfel:  au fost arestate şi condamnate la închisoare pentru infracţiunea de complot împotriva orânduirii socialiste un număr de 7 persoane. Au fost cercetate, pentru implicare în activitatea grupului sub diferite forme, un număr de 76 persoane. Au fost identificate şi investigate de securitate ca potenţiale legături ale grupului alte 126 de persoane.
Având în vedere cele peste 200 de persoane implicate în acest caz dosarul CONSPIRATORII probează faptul că MIŞCAREA pentru LIBERTATE şi DREPTATE SOCIALĂ din ROMÂNIA a fost cel mai important grup, sub aspect numeric şi reprezentativitate socială,   cercetat şi investigat de securitate în activitatea sa de reprimare a formelor de rezistenţă reală împotriva regimului comunist din România, după grupurile de partizani din munţi şi susţinătorii lor, din primii ani postbelici.
Conform statisticii întocmite de securitate la data de 8 iunie 1989, la  ieşirea lui Iorgu din închisoare (9 septembrie 1989) acesta s-ar fi putut bizui, în reactivarea M.L.D.S.R., pe un număr de 64 de persoane (30 aderenţi şi 34 omisie denunţ) acoperind următoarele judeţe şi oraşe importante din ţară: Bucureşti, Bacău, Craiova, Ploieşti, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Cluj, Dolj, Teleorman şi Galaţi.
Grupul respectiv poate fi considerat reprezentativ pentru întreaga societate românescă (oricare dintre aceste persoane putea penetra şi acele zone care nu fuseseră încă atinse): 12 ingineri, 2 profesori, 1 subinginer, 13 tehnicieni,  1 maistru, 10 studenti, 4 operatori, 7 muncitori, 1 preot si 3 calugăriţe, alte câteva persoane cu ocupaţii neprecizate.
6. Împotriva lui Iorgu şi a celorlalţi membri ai grupului a fost pronunţată o sentinţă (însumată) de condamnare la 42 ani de închisoare pentru COMPLOT împotriva orânduirii socialiste. Întreaga cercetare a cazului precum şi documentele produse ulterior de instanţele judecătoreşti  şi de securitate  consemnează ca unică vinovăţie a grupului intenţia de a răsturna orânduirea socialistă din România, fără nici un altfel de culpe din sfera dreptului penal comun.
Iorgu, fiind socotit un element deosebit de periculos, duşmănos şi ostil regimului,  insensibil şi refractar la orice acţiune de reeducare sau “influenţare pozitivă”, a executat 6 ani de temniţă grea (pe celulă şi fără drept de muncă), unde a fost supus permanent unei stricte supravegheri şi unor măsuri coercitive suplimentare actului de detenţie. După eliberarea din închisoare, la termen, în septembrie 1989, a rămas pentru securitate „element deosebit de ostil căruia i s-a pus în vedere, cu fermitate, că orice încercare de a-şi relua activităţile şi preocupările ostile va fi curmată şi pedepsită sever” astfel că la data de 12 decembrie 1989 a fost din nou arestat pentru “tentativă la propagandă împotriva orânduirii socialiste”, cu perspectiva, de data aceasta,  de a nu mai ieşi niciodată din beciurile securităţii.
7. Pentru reprimarea grupului M.L.D.S.R. (cele peste 200 de persoane încarcerate, cercetate sau investigate de securitate) s-au folosit toate structurile  de putere ale statului astfel încât se poate afirma şi proba cu documente că nu numai Securitatea a făcut poliţie politică în România comunistă ci Statul Român comunist, în ansamblul său.
Dosarul CONSPIRATORII identifică sau consemnează peste 160 de agenţi ai structurilor represive comuniste implicaţi sub diferite forme în anihilarea grupului M.L.D.S.R. Participă la această acţiune în calitate de colaboratori alte peste 100 de persoane, sunt complici la reprimarea grupului alte câteva zeci. 
Numărul persoanelor angajate sau folosite în activitatea de poliţie politică a Statului Român (agenţi, colaboratori, complici prin participare sau tăcere) în cazul CONSPIRATORII, identificate prin documentele prezentate în volum, nu este interesant  prin cifre, acestea în realitate fiind mult mai mari, ci prin structurile statului pe care le reprezintă: nu lipseşte nimeni!
Şi, în încheierea acestei succinte sinteze, o ultimă observaţie: astăzi, la 15 ani după “marea revoluţie din decembrie 1989”,  dosarul CONSPIRATORII, aşa cum s-a derulat în faţa cititorului prin tot ceea ce i-a fost prezentat până acum în volum, este total necunoscut opiniei publice! De ce ?!? Cine are interesul să ascundă oamenilor această fărâmă de adevăr privind rezistenţa reală din anii 80 împotriva regimului comunist, în ultimă instanţă, această filă nemaculată  din istoria recentă a României ?

*********************

Dosarul CONSPIRATORII - documente

Dedic această carte  lui Costi Vulcan şi nepreţuiţilor mei fraţi, Nelu şi Benoni Iuga, toţi decedaţi, cu mult înainte de vreme, în anii ‘80.
*
Cu sinceră preţuire, tuturor celor care s-au opus în mod real şi fără compromisuri regimului comunist instalat de vicisitudinile istoriei pe pământul românesc.
Închisoarea Aiud,
celula 67, 18 mai 1985.

„Barabaş Francisc:  Ştii cînd o să ştim noi cine ne-a făcut rău ? Cînd o să ajungem să ne vedem dosarele.
Iuga Dumitru: Am convingerea că vom ajunge la dosare …
Barabaş Francisc: Da, aşa este… odată şi odată o să iasă şi astea la iveală. Aici ar trebui să fie fiecare conştient de fapta pe care a făcut-o, de ce a ajuns aici, să nu se ocupe de alte lucruri, de compromiterea  unora dintre noi.”
Dosar 3D-145 faţă/verso

FILE DE ISTORIE RECENTĂ
În loc de prefaţă,
Câteva cuvinte despre această carte, nu mai mult de o pagină!

Cuvânt introductiv al autorului 

Gândul de a scrie o carte despre rezistenţa anticomunistă reală din spaţiul românesc în anii 80  mă preocupă de multă vreme – dovadă stau numeroasele file mâzgălite cu pixul sau creionul  (transferate ulterior pe calculator în wordstar  - cunoscătorii ştiu despre ce este vorba) aflate în arhiva personală. Mai ales că nu de puţine ori persoane prietene care cunoşteau câte ceva despre cele întâmplate în acest spaţiu atât de sensibil şi controversat mă tot îndemnau să fac asta: scrie omule pentru că tu ştii mai bine decât mulţi alţii ce s-a întâmplat atunci şi  ai putea să faci puţină lumină într-o bălmăjeală generalizată care s-a instalat temeinic   în jurul nostru pe această temă ...
Am tot amânat să fac asta  mai bine de  zece ani invocând, atât pentru persoanele în cauză cât şi pentru mine, o serie de scrupule de natură morală şi mai apoi profesională. Fără a intra în amănunte, la un moment dat condiţionările autoimpuse au dispărut astfel că  ezitările nu mai puteau fi susţinute în mod convingător faţă de nimeni şi, iată că  acum, în anul 2005, consider că sunt pregătit să pun la dispoziţia opiniei publice volumul provocare “CU FAŢA LA PERETE  – Dosarul CONSPIRATORII – documente”. 
De ce “provocare” ? Pentru că este o altfel de carte decât cele care inundă spaţiul editorial românesc în ultimii ani.
În primul rând pentru că este o carte document (peste  80% din conţinut) şi, în al doilea rând, pentru că  autorul pune, direct sau indirect, o mulţime de întrebări în faţa cititorului la care nu doreşte să răspundă (deşi răspunsurile se subînţeleg peste tot) lăsând această “plăcere” celor care se simt în stare să o facă sau au obligaţia morală să răspundă.
Cartea se referă, în principal, la faimoasele „dosare de securitate” despre care s-a vorbit şi continuă să se vorbească foarte mult în ultima vreme, de cele mai multe ori în necunoştinţă de cauză sau, intenţionat, pe lângă adevăr. Nu ştiu pe câţi români îi mai interesează sau nu acest subiect - o fac şi pentru unii şi pentru ceilalţi  considerând că o astfel de carte (repet – document!) este bine să se afle la îndemâna oricui atunci când discuţiile pe această temă o iau razna şi interlocutorii încep să bată câmpii.
Continuând în aceaşi ideie, prin această carte mi-am propus să pun la dispoziţia tuturor celor care ştiu să citească şi să înţeleagă ceea ce citesc, nişte documente interesante la care, cei mai mulţi dintre ei, nu vor avea acces niciodată. Îi invit pe toţi să le vadă, să le aprecieze, să le „cerceteze” dacă vor (inclusiv în original!), şi să îşi dea cu părerea.
Mi-am mai propus să pun la dispoziţia cititorului o carte în care vocea autorului să nu se audă decât atât cât trebuie  şi numai pentru a desluşi celui neavizat ceea ce este mai greu de înţeles.  Fără “poezie”, discursuri preţioase sau analize prezumpţioase, lungi şi obositoare, lăsând hârtiile, semnate, parafate şi, consider eu, asumate de cei în cauză, să vorbească liber şi necenzurat.
Sintetizând cele spuse mai sus,  aveţi în faţă o carte „populară”, adică o carte redactată într-un limbaj accesibil tuturor categoriilor de cititori din România anului 2005 şi foarte atent documentată încât să nu pună probleme de interpretare a textelor respective.
Transcrierea documentelor reproduse în volum s-a făcut cu o rigoare, cum se spune, “până şi la virgulă” (s-a intervenit numai acolo unde exprimarea sărea peste cal sau numai cu lupa şi în cunoştinţă de cauză textul respectiv putea fi descifrat). Totuşi, în condiţiile impuse de piaţa cărţii din România aflată într-o tranziţie care nu se mai termină,  autorul a fost nevoit să „scurteze”, atât cât a fost posibil unele documente. Astfel,  au fost eliminate nişte elemente din antet lipsite de relevanţă  unde s-a procedat şi la siglarea unor denumiri, au fost prescurtate unele cuvinte care se pretau la o astfel de operaţiune, au fost eliminate elementele criptate care, fără o „traducere” permanentă nu spun nimic cititorului şi, în cele din urmă, din unele documente sunt reproduse doar fragmente. Din finalul hârtiilor respective au fost reproduse doar porţiunile din text care consemnează nume, iniţialele unor nume sau semnături identificabile  şi, peste tot,notele olografe ale securiştilor, deosebit de interesante, prin care este comentat cazul sau conţinutul documentului.
Una peste alta, se poate vorbi despre un proiect apărut  în ediţie prescurtată.
Cartea este vie. Adică se referă la o perioadă de timp trăită de  generaţii care sunt încă în viaţă şi care au fost martore la evenimente. Personajele, toate, sunt reale (nume, prenume, alte elemente de identificare oferite de documente) şi cele mai multe dintre ele încă mai respiră. Unele bântuie spaţiul public românesc pe cai mari, pline de bani şi privilegii, pentru ele şi ai lor, altele se pierd încet, încet într-un anonimat nemeritat. În faţa acestora din urmă mă plec cu recunoştinţă şi smerenie creştinească şi încerc să le ofer astfel măcar această minimă reparaţie morală la care au dreptul. 
Şi nu lipsit de importanţă pentru cititor, deşi materialul documentar folosit este ordonat cronologic şi asigură astfel o fluenţă şi o logică în prezentarea evenimentelor, datorită titlurilor şi subtitlurilor care însoţesc aceste documente, prezentate pe larg în “Cuprins”, cartea poate fi lecturată fără probleme şi “pe sărite”, funcţie de interesul imediat. Şi nu este nici-o problemă dacă unii cititori avizaţi vor considera că pot să lectureze şi „pe diagonală” anumite pagini, fondul documentar atât de voluminos fiind destinat, cu precădere, unei posibile activităţi de cercetare.
Personajul central al cărţii, adică „Iorgu”, este în viaţă şi este uşor de identificat de oricare dintre cititorii informaţi, unii dintre aceştia având posibilitatea să-l întâlnească deseori  în banala sa trăire de toate zilele; frecvent în  Piaţa 16 februarie, la buticurile din cartierul Bucureştii Noi şi Pajura, tăifăsuind cu vecinii de bloc sau cu oricine doreşte asta. Şi, zilnic, la Televiziunea Română, locul său de muncă.  Iritând pe unii sau producând speranţe altora prin faptul că, pur şi simplu, încă mai trăieşte!
Mai ales că o vreme a fost prezent (prezentat!)  în viaţa publică sub etichete de genul „sindicalistul, grevistul foamei” sau, „analfabetul, activistul de partid, hoţul de benzină şi de butelii” din Televiziune … Lecturând această carte cititorul va avea posibilitatea să aprecieze singur cam cum au stat lucrurile cu Iorgu, câtă manipulare, câte rele sau bune intenţii, cât  adevăr şi câtă minciună, câtă onestitate sau ticăloşie   au  existat în tot ce s-a spus despre el în aceşti ani post decembrie 1989.
Cartea mai oferă şi altceva cititorului interesat: probe materiale de necontestat privind rezistenţa anticomunistă reală  din anii 80 despre care se rostesc, la fel ca şi despre dosare, tot felul de prostioare cu pretenţii de adevăruri infailibile şi spre care se observă, în ultima vreme, sub girul unor condeie dealtfel profesioniste şi onorabile, o înghesuială mai ceva ca la cozile de la alimentară de pe vremea lui Ceauşescu sau la alte cozi apărute în „epoca Iliescu” ... Tuturor acestor vorbitori şi condeieri, fie ei istorici, cercetători, analişti,  ziarişti sau cum vor să-şi zică le pun la dispoziţie această carte cu speranţa că, dovedind   ceva responsabilitate şi  moralitate în demersurile lor publicistice, vor avea grijă ca pe viitor să spună, totuşi!, oamenilor care îi ascultă sau îi citesc ce s-a întâmplat cu adevărat în  anii 80 pe câmpul rezistenţei anticomuniste din ţara noastră.
Dacă nu o vor face, cititorul despre care vorbeam mai sus, înarmat cu adevărul probat de documentele reproduse în carte, va avea posibilitatea să pună lucrurile la punct. Dacă, la rândul său, nu va face asta ... nu mai este problema mea - eu mi-am făcut datoria punându-i la dispoziţie instrumentele necesare pentru decopertarea adevărului şi taxarea cum se cuvine a imposturii sau a mizeriei morale care, din păcate, de la vlădică până la opincă, musteşte peste tot în jurul nostru…
Ultima parte a volumului  poartă titlul „ÎNCHEIERE INCOMODĂ”. Aşa şi este,   incomodă pentru multă lume, inclusiv pentru autor care va deveni, cu siguranţă!, ţintă foarte căutată de toţi cei pe care i-a supărat. Deşi nu şi-a propus, în mod deliberat, asta. Este în regulă, cartea oferă toate datele personale ale acestuia, loc de muncă, domiciliu, număr de telefon (6672005), inclusiv numărul Daciei 1310 (B 48 RTV), proprietate personală,  pe care acesta o conduce cu o deosebită plăcere.
Înainte de a încheia acest cuvânt introductiv, autorul promite cititorului, indiferent din ce categorie face parte (vlădică sau opincă, supărat sau nesupărat) că are pe masa de lucru în pregătire alte câteva „creaţii” de aceeaşi natură,  construite cu aceeaşi rigoare tehnică şi respect faţă de adevăr. Problema este însă că nu îi va fi  deloc uşor să publice astfel de cărţi care supără pe toată “lumea”... Aşa cum s-a întâmplat şi cu acest volum pentru a cărei naştere editorială numai forcepsul nu a fost folosit!
De ce “Cu faţa la perete” ? Pentru că aşa au stat lucrurile. Şi nu numai pentru Iorgu! Asta a făcut comunismul pe pământul românesc -  un popor întreg,  cu toate ale sale, şi bune şi mai puţin bune, vreme de aproape o jumătate de veac a fost ţintuit, prin forţă şi represiune, cu faţa la perete ! Această realitate nu poate fi pusă în discuţie decât de nişte ticăloşi, idioţi sau idiotizaţi, ultimii,  victime ale unei  trăiri anormale construită de primii, şi care trăire (unii o numesc mentalitate), natural şi din păcate, funcţionează şi astăzi ca o grea piatră de moară legată de picioarele noastre …
Şi cu asta închei - pentru a ilustra încă de la început câte ceva din această “ţintuire”, ofer,   în cele ce urmează, pentru toate generaţiile de cititori dar mai ales pentru tineretul de astăzi care nu ştie mai nimic despre felul în care trăiau cei de vârsta lor în anii  80 şi precedenţii,   câteva documente semnificative şi pe înţelesul tuturor, care pot explica de ce la un moment dat i s-a pus pata lui Iorgu pe regimul comunist şi, refuzând să mai stea “cu faţa la perete”,  s-a luat la harţă cu securitatea.

În oricare din zilele  anilor ’80 şi peste tot în România comunistă …

„Ora 18.30 cheamă 69.22.08. (identificat). Elena vorbeşte cu Leti

Elena: Ce faci ?
Leti: Mănînc.Nu mai ştiu ce să mănînc.Ultima ciorbă am mîncat-o azi cu băiatul.
Elena: Păi raţia ?
Leti: Cine stă la coadă trei ore ? Şi ieri şi alaltăieri şi nu a venit.
Elena: Eu iar nu am zahăr. Luna trecută mi-a dat pudră şi l-am dat la cumnata mea şi am uitat să iau de la tine. Luna asta mi-a dat ulei că zahăr nu are.
Leti: Mă duc la tanti Maxim să-i dau ulei să-mi dea şi mie două pachete de unt.
Elena: Unt nu am nici eu. Cînd avea unt nu am avut eu bani să-mi iau decît un pachet. Luna asta cînd am pregătit banii nu are unt.
Leti: Lasă că e bine. E foarte bine cum se procedează cu raţia (în băşcălie). Toată lumea are, toată lumea mănîncă, rîde şi dansează. Asta e!
Elena: Cine te opreşte să o faci ? Dă drumul la radio!
Leti: Nu mai pot să îngheţ la cozile astea. Ăsta nu stă că plînge, că a îngheţat.
Elena: Trebuie să stai.
Leti: Trebuie. Dacă n-ar fi ăsta micu nu ştiu ce aş face.
Elena: Ai merge la serviciu şi s-ar schimba situaţia.
Leti: Şi aş veni de la serviciu, şi aş sta la coadă, şi aş lua caras şi biban. Dacă acum nu pot.
Elena: O fi o perioadă şi pe urmă o să fie.
Leti: O perioadă !!! De treizeci de ani e numai perioadă de asta.
Elena:  Vrei să-ţi închid telefonul ?
Leti: Şi dacă îl închizi ce?
Elena: Unde nu eşti sănătoasă!
Leti: Parcă tu nu ştii că tot aşa e.
Elena: Eu sînt mulţumită.
Leti: Eu nu sînt.
Elena: Cînd a fost raţie nu am avut bani.
Leti: Sînt foarte supărată.
Elena: Totul pînă la foame.
Leti: Cînd am mîncare sînt veselă. Eu nu am ce să pun în oală să-i fac la ăsta să mănînce. M-am săturat. Să dea DOREL telefon, să-i spun, să-mi trimită mîncare.
[…]

Red. lt.mj. S.D.
4D-17,18 f/v

Insp. Jud. Vîlcea al M.I./12.09.1980
“MARCEL”

La orele 16.30 domnul Marcel a primit vizita doctorului Valerian Popescu. Mai întîi acesta i-a spus obiectivului ca să facă rost de mărunţiş pentru că săptămîna viitoare vor merge după brînză, iar obiectivul arată că are el bani ca să trăiască de pe o zi pe alta. Apoi obiectivul l-a întrebat pe domnul Valerian Popescu cît a stat la Bucureşti, iar acesta i-a spus că a stat numai o oră pentru că şi aşa nu era nimic de cumpărat.
Domnul Valerian Popescu continuă discuţia şi-l întreabă pe obiectiv dacă săptămîna viitoare cînd vor merge după brânză îl va lua şi pe George, iar obiectivul arată că nu-l va lua deoarece acesta va trebui să-şi facă declaraţia de avere pe care o are.
Valerian – Da, că el e mare membru.
Ob. – Păi este şi cu asociaţia, cu asta cu ...
Au pus în funcţie televizorul şi se transmitea meciul de fotbal Bulgaria – România. Obiectivul a constatat că tribunele erau goale, iar domnul Valerian Popescu afirmă că aşa ar sta situaţia la ţările astea cu democraţie populară. Apoi ei au consultat programul de viitor ce se va transmite la televizor şi domnul Valerian Popescu arată că duminică ar fi un film românesc de te pişi pe el.
Domnul “Marcel” schimbă discuţia şi arată că i s-ar fi propus conducătorului statului nostru ca să ia vite de sacrificat şi de prăsit din Argentina, dar că acesta ar fi refuzat, spunînd că aceste vite să fie crescute de populaţie.
Domnul Valerian Popescu reia discuţia şi afirmă că sute de ani de acum înainte o să se comenteze faptul că un preşedinte de stat a impus femeilor cîţi copii să facă.
Valerian – Unde s-a mai pomenit chestia asta !?
Ob. – Obligatoriu auzi! Şi acuma a spus tot aşa, să nu se facă chiuretaje decît în cazuri extreme.
Valerian – E nebunie domnule. Domnule, au mai fost oameni da ăsta ne ...
Ob. – Nu domnule, nu. Păi da nu auzi, zeci de milioane ca să-şi facă palatul ăla. Că trebuie modificat şi ce instalaţii o fi adus de prin străinătate, ce crezi!
Valerian – Bine; în definitiv nu se duce cu ele în pămînt, tot al ţării rămîne, da nu trebuia.
Ob. – Domnule, ce o să mai trăiască o sută de ani.
Valerian – Păi aşa zic, el nu-l ia cu el în pămînt, tot altul le ia, tot ţara le moşteneşte, dar e vorba că nu trebuia făcută treaba asta.
Ob. – De unde să mai fie mezeluri şi cutare cînd înainte ţăranul stătea la ţară, creştea pui, creştea vite şi cînd el acuma vine şi cumpără mezeluri şi cumpără făină de la Drăgăşani şi ...
Valerian – Da, aşa este.
Ob. – La comune din astea le face fabrici. E nebunie domnule! A făcut la Bălceşti fabrică de încălţăminte, de confecţii la Orleşti şi Grădinari nu ştiu ce mai face.
Valerian – Face şi centrală atomică la Strejeşti, că mi-a spus ăsta al lui Minoiu, că el ştie, că am mers cu el în tren ieri, băiatul lui Minoiu.
Ob. – Aşa!
Valerian – Face centrală atomo – electrică.
Ob. – Şi ăsta ce mai zice, Minoiu ăsta ?
Valerian – Ce să zică domnule, zice că sînt şi pe acolo nişte ... Zice că l-a schimbat pe Tudor Vornicu de la radioteleviziune pentru că nu l-a lăudat pe şeful statului. Mi-a spus ăsta al lui Minoiu “domnule, l-a dat afară pentru că nu l-a lăudat pe şeful statului de 15 ani de cînd este preşedinte”. Că Tudor Vornicu în toate emisiunile lui nu a băgat măcar o scenetă cu şeful statului cu 15 ani. Măi nu mai poţi să te caci şi să te mai pişi dacă nu ...
Ob. – Ăia de la televiziune umblă numai cu el. Vine un garoi din ăla, un negru, îl filmează ca să-l dea la televizor.
Valerian – Aşa ceva nu s-a mai pomenit măi Marcele, nici pe timpul lui Stalin nu era aşa. A fost Gheorghiu – Dej domnule, da nu s-a întîmplat aşa ceva. Şi ăla a fost conducător comunist. Ăla ce-a făcut? A avut boală s-o bage pe tîmpita aia de fisa să joace în film, da nu datorită ...
Ob. – Nu, nu domnule.
Valerian – Da se găsesc de toate. Era icre de Manciuria, era ... Domnule, cînd era Gheorghiu Dej exista scrumbii ...
Ob. – Păi nu şti ce-am luat !?
Valerian – Era de toate Marcele şi era mai rău atuncea pentru că era după război.
Ob. – Nu, ăsta este un ... (dement, presupune autorul) care ... că spune că niciodată n-am trăit mai bine ca acuma! Da spunea ăla, Emil Georgescu numai atît: că anul acesta este cel mai ...
Domnul Valerian Popescu îl sfătuieşte pe obiectiv ca să-şi cumpere vin acuma că nu va mai găsi deoarece noua recoltă este deja vîndută şi plus de asta, nu este nici bună, iar obiectivul confirmă şi el faptul că anul acesta nu este bună. Apoi domnul Marcel arată că ungurii, cehii şi chiar ruşii ar fi dat pămînturile înapoi ţăranilor şi că numai la noi nu se ia nici o măsură de acest gen, cu toate că s-a constatat că pămîntul nu mai dă recolta de altă dată.
Domnul Valerian Popescu întreabă pe obiectiv dacă şi la Budapesta ar fi aceeaşi situaţie ca la Bucureşti, iar acesta arată că el ar fi stat de vorbă cu cineva care a fost la Budapesta şi că i-ar fi spus că Bucureştiul este de necomparat cu Budapesta deoarece la Budapesta ar exista nişte magazine enorm de mari de-a lungul bulevardelor şi foarte bine aprovizionate.
În încheiere cei doi au discutat şi alte probleme ce nu prezintă interes operativ, după care domnul Valerian Popescu a plecat să-şi cumpere benzină.
va urma

< Anterior		Următor >