Observator

Sfidările lui Iohannis (II)

                               Oamenii lui Iohannis   „Preşedintele Iohannis […]

 

 

                           Oamenii lui Iohannis

 

„Preşedintele Iohannis mi-a înşelat încrederea prin punerea în posturi a celei mai dăunătoare părţi a intelectualităţii din ţară… intelectualii lui Băsescu” (prof. univ.dr. L. Antonesei, susţinător al lui Iohannis în campania prezidenţială, cel care i-a refuzat ulterior invitaţia de a participa la un dineu la Cotroceni).

 

Senin, ca şi cum sub nici o formă nu ar fi implicat într-o parodie de „curăţenie politică” pentru a instaura o Românie altfel, dimpotrivă, preşedintele Iohannis a ţinut să ne convingă în scris că „toţi consilierii mei care au intrat în echipa mea sunt specialişti care m-au convins de competenţa lor… Fără să simt că sunt pe aceeaşi lungime de undă, nici nu aveau cum să ajungă în apropierea mea”(II, pg.247)! Şi acum să vedem, stimaţi cititori, cât de „specialişti” sunt oamenii cu care preşedintele, masonul Iohannis (cel „votat de C.I.A… cu ajutorul filialelor acesteia, care sunt serviciile secrete româneşti”, cum afirma ziaristul C.V. Tudor), vrea să eradicheze neregulile, „să dispară din politică… lipsa de responsabilitate, corupţia şi abuzul” (II, pg.202), chiar dacă acţiunile lui de inspiraţie ocultă (căci a cocheta cu acţiunile masonice, nu mă refer la cele „la vedere”, ci la acelea combătute chiar de părintele Constituţiei, Iorgovan, este o nesocotire a articolului constituţional 40,4 prin care asociaţiile cu caracter secret sunt interzise în România) capătă mai degrabă accentele unui teribil regim de teroare judiciară. Aşadar:

Mihalache (şeful Cancelariei Administraţiei Prezidenţiale). Nesocotind evidenţele, după atâtea încercări ale lui Iohannis să provoace demisia Guvernului, acesta a declarat cu o dezinvoltură şocantă că ”Preşedintele nu a forţat căderea Guvernului nici înainte, nici după Colectiv” , iar despre Ponta – încălcându-i prezumţia de nevinovăţie, a spus că „era înţelept să demisioneze din momentul în care a apărut dosarul său, era o vulnerabilitate pentru România”. Nu poţi să rămâi decât fără cuvinte!

T.N. Bran (purtător de cuvânt al Preşedintelui). S-a remarcat prin denigrarea imaginii Bisericii Ortodoxe, în urma unui roman pe care l-a scris despre cazul din 2005 al tinerei moarte la Mănăstirea Tanacu, cu toate că experţi în medicină au constatat şi declarat că a fost vorba despre o eroare medicală. Batjocorirea slujitorilor Bisericii a căpătat apoi conotaţii internaţionale, căci din acest roman s-a inspirat scenaristul şi regizorul Mungiu (fratele „celebrei” antiromânce Alina, de la G.D.S., din rândul „intelectualilor” cu care are afinităţi Iohannis), autor al filmului „După dealuri”, premiat la Festivalul de Film de la Cannes din 2012. Din fericire, T.N. Bran şi-a dat până la urmă demisia de la Cotroceni.

Scutaru (consilier prezidenţial pentru Apărare). Cercetat de D.N.A.

L.M. Ştefan (consilier prezidenţial). Agent al C.I.A., conform Presei.

Ionaşcu (consilier prezidenţial pe probleme politice). Agent al C.I.A., conform Presei.

C.D. Ionescu (şeful Comunităţii Naţionale de Informaţii). Este unul dintre cei care a profitat de pe urma prăbuşirii frauduloase a F.N.I. Ca nu cumva să dispară relaţiile clientare din România, el a fost propulsat de Iohannis la rugămintea lui Hellvig. De ce? Pentru simplul motiv că acest Ionescu îi este naş de cununie lui Hellvig şi, pe când era el ministru de Interne, în 1999, Hellvig îi fusese consilier… Şi uite aşa „o mână spală pe alta”…

M.R. Ungureanu (fost şef al S.I.E). Este evreu maghiar. Numirea lui, cu încălcarea procedurilor de rigoare şi a normelor democratice, a fost sintetizată cel mai bine de ziaristul I. Cristoiu: a fost „impus cu forţa de preşedinte, sau mai degrabă de Forţele obscure care-l controlează pe preşedinte”. Cu alte cuvinte, încălcând articolul 65, 2h din Constituţie, preşedintele Iohannis l-a nominalizat pe M.R.U. la conducerea S.I.E. doar printr-o scrisoare de intenţie adresată preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, fără consultarea partidelor parlamentare şi fără să fie supusă discuţiei în C.S.A.T.! Degeaba s-au mai „revoltat” alegătorii lui Iohannis din diaspora, căci „idolul” lor de la Preşedinţie nu le-a dat nici o explicaţie! Ne-a „explicat” însă, în scris, doar atât: „L-am numit consilier personal pe MRU… s-a pronunţat în favoarea exploatării (de la Roşia Montană – n.a.). L-am cooptat pe MRU în echipa mea pentru expertiza lui în politica externă” (II, pg.110). Poate… pentru „expertiza” lui în a sluji lui Söröş, ale cărui interese în România le-a „servit” din plin…

Hellvig (şef al S.R.I.). Este evreu sas. Preşedintele Iohannis a respectat de această dată propunerea de numire a lui, în fruntea S.R.I., deoarece i-a invitat pe liderii partidelor parlamentare ca să le spună pentru cine a optat. Dar criteriul de nominalizare nu a fost profesionalismul, de altfel inexistent, ci doar faptul că, după părerea lui Iohannis, „este o persoană suficient de calmă… calmul este un lucru important”! Acest Hellvig l-a înlocuit pe G.C. Maior, „mutat” de Iohannis ca ambasador în S.U.A., cunoscut ca o persoană „celebră” deoarece, încălcând Constituţia (art.28), a dispus interceptarea de convorbiri telefonice şi mailuri fără ca vreo lege să îi permită aşa ceva! Numirea personajului în cauză, despre care Presa a dezvăluit că a fost racolat de C.I.A., i-a făcut pe ziariştii de la „Cotidianul” să se întrebe: „Poate un şef al S.R.I. să fie trimis ca ambasador, cu riscul de a pierde secretele ţării?”. Cum să nu se poată, domnilor ziarişti, dacă aşa vor „muşchii” celor din spatele lui Iohannis?

Hurezeanu (angajat al Digi TV, un post pro-Iohannis în campania prezidenţială). Conform ex-şefului S.R.I., V. Măgureanu, acesta a fost colaborator al serviciilor secrete. Preşedintele Iohannis l-a numit, ca ambasador în Germania.

Pleşu. Este primul dintre G.D.S.-işti care s-a oferit să îl susţină, în campania prezidenţială, pe Iohannis. Apoi, Iohannis l-a numit ambasador în Franţa. Cauza rămânerii lui în ţară nu îmi este cunoscută.

Niculescu (angajat al Digi TV). A fost propulsat de Iohannis ca ambasador în Franţa.

Gorghiu (co-preşedintă a P.N.L.). A fost beneficiara unor contracte de avocatură, când prim-ministru era C.P. Tăriceanu, încheiate cu o firmă „sugativă” de bani publici (Electrica). S-a asociat cu G. Ştefan, zis Pinalti, susţinător al „imaculatei judiciar” E. Udrea. Această protejată a lui Iohannis, Gorghiu, a destrămat familia lui L. Isar (fostul delegat pentru Mediul de Afaceri), a cărui soţie, aflându-le „isprava” chiar pe când era gravidă, a plecat din ţară…

Blaga (co-preşedinte al P.N.L). Pentru că a fost şeful campaniei prezidenţiale, lăudat peste măsură de Iohannis în cărţile sale, are şansa să treacă drept „nevinovat” în dosarul pe care îl are, la D.N.A., ca urmare la denunţul lui D. Coroş de a-i fi dat bani negri. La fel stă situaţia şi în implicarea sa în Afacerea Microsoft! Ce spune Köveşi? Spune că nu poate fi suspect, căci nu ajunge un simplu denunţ! Evident…

Da, stimaţi cititori, înconjurat cu astfel de „caractere” ne vorbeşte Iohannis, condamnat el însuşi de Justiţia din Braşov, de o „Românie normală” şi, desigur, „morală” sau „curată”…

 

                   De ce nu îi iubeşte Iohannis pe români!        

 

Iohannis are un stil impropriu unui preşedinte, cu mari perioade de absenţă (…) Este un preşedinte care a avut un prim an submediocru (…) cu o răbufnire  de orgoliu de de după tragedia de la Colectiv (…) Trebuie să faci un efort de înţelegere ca să afli ce vrea să spună” (S. Tănase, ex-director al TVR).

 

Grandios, când a aflat rezultatul alegerilor prezidenţiale Iohannis a ieşit în Piaţa Universităţii şi, după ce ne-a promis că va fi un „preşedinte al tuturor românilor” (II, pg.241), s-a şi grăbit să ne ceară, ca să îşi ducă la „bun sfârşit” programul „lucrului bine făcut”, exact… două mandate. Din nefericire, până şi cei mai optimişti alegători ai săi s-au lămurit însă, destul de repede, că noul preşedinte, în afara proiectului gigantesc al propriei persoane, avea pretenţia unui al doilea mandat fără ca să ştie încotro să îndrepte România şi fără să aibă cu adevărat un program de ţară dinainte stabilit! Dincolo însă de faptul că s-a „agăţat” cu obstinaţie de ideea de corupţie, înlăturându-i din calea lui pe cei incomozi, într-un fel sau altul, Iohannis nu numai că şi-a călcat în picioare concepţia conform căreia „nu poţi conduce o ţară doar cu lupta anticorupţie” (II, pg.89), ci – din păcate – în primul său an de preşedinţie ne-a arătat pe faţă un antiromânism explicit, ne-a exasperat cu ifosele sale de „modernizare” a serviciului de protocol (renovări şi dotări la Vila Lac 3, maşini de lux şi pretenţia a două avioane) şi ne-a mai şi persiflat – ca unul ce afirmă că i-a „urât” pe comunişti (II, pg.23), dar care l-a votat pe… Iliescu (I, pg.26) – că, vezi domnule, este „trist că unii astăzi îl regretă pe Nicolae Ceauşescu” (I, pg.23), – fiindcă lui Iohannis i se pare că acesta a fost „unul din cei mai toxici români” (I, pg.23)! Măi, să fie! Ce ţi-e şi cu românii ăştia „toxici”! Chiar aşa? Păi, având în vedere jocurile bipolare sovieto-americane, lui Ceauşescu măcar i-a repudiat ideea să fie marionetă şi a închis ochii zicându-şi „Murim mai bine-n luptă / Cu glorie deplină / Decât să fim sclavi iarăşi / Pe vechiul nost’ pământ”! Însă, acum, dacă s-a ajuns totuşi ca poporul să îl regrete pe Ceauşescu, cel care înainte să fie împuşcat a strigat moarte trădătorilor şi trăiască România, aceasta se datorează venirii la conducerea ţării a unor trădători, neiubitori de popor, vânzători de neam, oameni fără Dumnezeu care au parvenit prin minciună, furt de sentimente, jaf, lipsă de onoare şi de ruşine. Iar eu pot şi sunt îndreptăţit acum să spun, după ce am scris două cărţi cu temă istorică despre greşelile lui Ceauşescu şi ale aberantului comunism, că da, într-adevăr, Ceauşescu a fost un patriot în felul lui şi, în nici un caz, nu ar fi acceptat ca românii să trăiască sub tirania unei legislaţii care să îi facă să se simtă străini în ţara lor, aşa cum a consimţit Iohannis în primul său an de „augustă preşedinţie”! Că este aşa ne-o dovedeşte chiar faptele lui Iohannis, cel care, în 2015:

– nu a promulgat Codul Silvic, prin care se preciza că 70% din lemnul pădurilor noastre trebuia să fie tăiat în România, deoarece ambasadorul austriac a intervenit în favoarea firmei austriece Schweighofer Holzindustrie şi şi-a amânat depunerea scrisorii de acreditare. La interesele foarte mari, care erau în joc, au reacţionat atât ziariştii români, cât şi străini: Deutsche Welle a considerat că preşedintele Iohannis „a fost prins pe picior greşit (…) a avut exact acelaşi punct de vedere cu reprezentanţii concernului” şi i-a cerut să dea explicaţii sau să îşi revizuiască poziţia, iar o publicaţie românească a susţinut că Iohannis ar fi fost şantajat să dea înapoi cele 3 milioane de € primite în campania electorală de la austrieci;

– nu a promulgat Noul Cod Fiscal, votat în unanimitate în Parlament, în încercarea Legislativului de a reduce o altă formă de evaziune fiscală prin care se aducea Statului Român un prejudiciu de vreo 2 milioane €/anual (acest document de bază, al ţării, obliga unele unităţi economice să-şi plătească o parte din taxele către stat);

– a promulgat Legea 217/2015, sub pretextul combaterii extremismelor, prin care se interzice purtarea publică a costumului popular românesc şi promovarea  cultului unor mari personalităţi ale României. Despre conţinutul  anticonstituţional, promotor al cenzurii oficiale (art.30, 2), iată ce scrie distinsul prof.univ.dr. C. Lupu: „Legea 217/2015, iniţiată de institutul iudeu (…) Marile înfrângeri ale poporului român… inclusiv la înfrângerea de azi, mă refer la promulgarea Legii 217/2015, au avut şi au la bază… trădarea intereselor româneşti… şi punerea românilor necondiţionată la dispoziţia străinilor (…) Păi unde este logica preşedintelui Iohannis? Dacă legionarii au făcut un lucru bun că au înfiinţat Grupul Etnic German, iar acesta este predecesorul demn al F.D.G.R. , pe care l-a condus acest domn Iohannis, de ce mai dăm legi împotriva legonarilor. Îmi exprim speranţa că această ordonanţă mizerabilă va fi un clopoţel care să-i trezească pe români din somnul lor de 25 de ani şi să contribuie la unirea lor pentru a încerca să-şi recapete un minimum de suveranitate… Cred că iluzia că din Occidentul controlat de evrei ne-ar putea veni binele este perimată. Din păcate, este posibil ca mulţi români să mai aibă nevoie de timp ca să-şi dea seama de această realitate (…) Jos minoritarii antiromâni şi slugile lor antiromâneşti”;

– a promulgat Legea Securităţii Cibernetice, cu toate că în cărţile sale îi critică pe unii români pentru obsesia lor nefondată de a fi ascultaţi şi urmăriţi, ceea ce l-a făcut pe scriitorul L. Antonesei, susţinător al lui Iohannis în campanie, să remarce: „promovarea pe sub mână a legislaţiei Big Brother (…) aceste legi sunt de limpede extracţie securistă şi nu au fost supuse niciodată unei dezbateri publice”;

– a acceptat O.U.G. nr.14/2015, prin care lui însuşi i s-a mărit salariul de 3 ori (până la echivalentul a 8,33 salarii medii /lună), mai mult decât îi permitea legea, având o indemnizaţie brută de 21.540 lei (dacă se respecta Legea 284/2010, s-ar fi observat că salariul lui Iohannis se află în clasa maximă de salarizare 110, cu un coeficient de ierarhizare 15,00, ceea ce însemană că salariul său real nu ar fi putut fi nicicum mai mare de 15.570 lei);

– nu a promulgat, invocând vicii de procedură, Legea prin care simbolul nostru istoric, Avram Iancu, ar fi fost declarat oficial „Erou al Naţiunii Române”;

– nu a retras cetăţenia şi nici nu a reacţionat, în calitatea sa de garant al respectării Consituţiei, când maghiarul Barna a recurs la gestul de a călca în picioare drapelul României. Acest extremist a încălcat Constituţia prin lipsa de fidelitate faţă de România (art.54, 1), cât şi prin defăimarea ţării, incitarea la separatism teritorial (sau violenţă publică) şi manifestarea contra bunelor moravuri (art.30, 7);

– a decorat medici şpăgari de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”;

– a acordat o distincţie naţională importantă trupei de rock „Cargo”;

– nu s-a prevalat de articolul 94 din Constituţie, refuzând să semneze cererea de graţiere a omului de ştiinţă Mencinicopschi, rămas în memoria noastră prin curajul său de a protesta împotriva nocivităţii Organismelor Modificate Genetic;

– nu a apărat instituţia Parlamentului, din contră, împotriva încercărilor unor procurori zeloşi, precum şi a altor instituţii interne şi reprezentanţi diplomatici, de a-i influenţa pe parlamentari în legătură cu votul exprimat şi, în cele din urmă, de a-i „presa” în vederea degrevării de dreptul consacrat al imunităţii parlamentare (art.72). În consecinţă, preşedintele Iohannis a consimţit la încălcarea art.72, 1 din Constituţie, unde se prevede că parlamentarii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturi sau opinii. S-au intensificat actele de poliţie politică, vizându-i în special pe liderii adversarilor politici;

– a promulgat Legea de instituire a Zilei Limbii Maghiare;

– a tăcut în cazul familiei Bodnariu, din Norvegia, căreia statul i-a luat cei 5 copii şi i-a plasat la 3 familii (mama lor are dreptul să îi vadă de două ori pe săptămână, atât cât să îi alăpteze)! Nu astfel a procedat M. Zeman, preşedintele ceh, care a reacţionat foarte furios când, în 2011, unei mame cehe din Norvegia i-au fost luaţi copiii (mamei i s-a acordat dreptul să îi vadă doar 15 minute, de două ori pe an)! Cu această ocazie, preşedintele Cehiei a comparat „Protecţia Copilului” din Norvegia cu sistemul infam al Germaniei naziste;

– a anulat Recepţia Oficială de 1 Decembrie la Cotroceni, invocând „tăierea”… festivismului. Deci nu am avut recepţie de Ziua Naţională, însă am avut parte de recepţie şi festivism de „ziua luării ţării înapoi” prin instalarea Guvernului Cioloş! De fapt, ce ar mai fi oare de zis când, în contextul prezenţei sale la festivităţile de la Alba-Iulia, în 2014, Iohannis invoca ulterior în scris necesitatea „redescoperirii încrederii dintre cetăţeni şi instituţii, despre nevoia de a construi împreună” (II, pg.218), iar peste un an, în 2015, tot la Alba-Iulia, „a venit băţos ca Napoleon (…) ignorându-i pe demnitarii şi foştii preşedinţi ai României… Nu s-a salutat cu premierul (…) mai rău decât Traian Băsescu” ( C. Nistorescu, ziarul Cotidianul);

– a invitat pe 21 decembrie, când s-a împlinit un an de la depunerea Jurământului ca preşedinte, mai multe persoane la Cotroceni. Printre aceştia, s-au aflat şi victimile, familiile victimelor şi salvatorii victimelor de la „Colectiv”. „Mesajul” lui Iohannis, către noi, „sună” cam aşa: nu contează comemorarea nici a sutelor de mii de soldaţi români căzuţi pe front pentru interesul superior al formării României Mari, nici faptul că în 21 Decembrie 1989 circa 50 de eroi au purtat amprenta sacrificiului având în cugete idealul demnităţii naţionale! Ce repede a „uitat” Iohannis că, anterior, scrisese despre „89 în „semn de respect pentru sacrificiul acelora care au spus primii un NU! Răspicat comunismului, cu preţul propriei vieţi” sugerând „nevoia de memorie, de amintire, valori fără de care o naţiune…” (II, pg.220)! Bla, bla… Căci ceea ce contează pentru Iohannis sunt doar victimele de la „Colectiv”, prin care şi-a marcat teritoriul, nicidecum morţii din Primul Război Mondial ce trebuiau cinstiţi printr-o Recepţie la nivel de Stat în ziua de 1 decembrie, or morţii evenimentelor din 1989 ce trebuiau cinstiţi prin urmaşii lor chiar în acea zi, de 21 decembrie! Bine mai combătea revista Caţavencii când comenta această situaţie de un dramatism absurd: „şi mai puţini erau cei care ar fi crezut că (Iohannis – n.a.) este în stare să dea meschinăriei egocentrice dimensiuni liberale”!;

– încă înainte de Ziua de Crăciun, când s-ar fi cuvenit să-i primească la Cotroceni pe colindătorii-vestitori cu Naşterea Domnului, Iohannis şi-a luat concediu şi a plecat cu soţia sa într-o vacanţă în Florida;

– de Ziua Anului  Nou, 2016, am avut parte deci de o simplă urare prezidenţială pe Facebook şi, pentru că tot le-a trebuit unora un „preşedinte altfel”, de un mesaj video filmat în Sala Unirii a Palatului Cotroceni (pe un fundal fără steagul României)! La toate aceste sfidări, nu poţi să rămâi decât stupefiat…

 

                                „Je suis Charlie”

 

Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia” (art.29, 5 din Constituţie)

 

Câtuşi de puţin, statelor occidentale nu le pasă nici cât negru sub unghie, în fundamentalismul lor secular, antidemocratic, că 75% dintre europeni sunt creştini! Dimpotrivă, având o pornire foarte ostilă împotriva lui Dumnezeu şi a Sfintei Sale Biserici ortodoxe, aceste state „execută” cu o determinare de-a dreptul diabolică interesele anticreştine ale marilor corporaţii internaţionale, în vederea instaurării în lume a unei societăţi globale controlate de Mafia masonică. Noua lor „civilizaţie”, păstrând aparenţele unei aşa-zise religii oficiale de tip „ghiveci”, ne este impusă, pas cu pas, de o mişcare ecumenistă condusă de protestanţi. Aceşti protestanţi, din rândul cărora face parte şi preşedintele lutheran Iohannis, sunt consideraţi în învăţătura Bisericii ca fiind eretici (adică au învăţături greşite). Este foarte important de menţionat că abaterea lor de la dreapta-credinţă este atât de gravă încât, conform textului biblic inspirat de Duhul Sfânt, aceştia nu vor fi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu oricâte fapte bune ar face (deoarece acestea sunt legate doar de dreapta-credinţă). Căci scris este: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt.7, 21). Crezându-se înţelepţi, ei sunt cei care promovează la nivel mondial o altă paradigmă religioasă (falsă)… Iar ca să-şi atingă scopul antihristic, prin care răul va anihila binele, recurg la implementarea unor politici de protestantizare generală. În acest trend general de denigrare şi obstrucţionare sub orice forme a autorităţii Bisericii, s-a „pliat” şi Iohannis. Acesta, după ce s-a afişat cu soţia sa la cultul reformat şi l-a adus cu de la sine putere pe „episcopul lutheran” la Şedinţa Camerelor Reunite ale Parlamentului în 21 decembrie 2014, când a şi jurat cu mâna „pe Biblie şi pe Constituţie” (II, pg.238), s-a manifestat refractar la Ortodoxia Naţională evitând să-i primească pe colindători, spunând insinuant în cărţile lui că are „o credinţă, nu o superstiţie” (II, pg.30) şi fiind intrigat de „mobilizarea unor preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române în campania electorală… să nu mă voteze” (II, pg.124), lucru care l-a făcut să militeze deschis pentru fracturarea ajutorului dat Bisericii de către Stat (contar art.29, 5 din Constituţie): „Sunt nenumărate cazurile în care parlamentarii aprobă amendamente la legi privind construcţia sau restaurarea de biserici, iar acesta este doar un aspect al relaţiei. Existenţa acestei legături contribuie şi la mecanismele care se pun în mişcare în timpul alegerilor (…) De cele mai multe ori, parlamentarii se implică în finanţarea din bani publici a unei biserici… Politicienii mizează pe faptul că, prin preot, comunitatea religioasă află că el s-a implicat dând bani bisericii şi, ca urmare, se simte motivată să-l susţină (…) Însă politicienii trebuie să înţeleagă că este cazul să se profileze prin ceea ce fac pentru comunitate în ansamblul ei, şi nu prin ceea ce fac pentru comunitatea religioasă. Există nişte cutume ale relaţiilor dintre politică şi religie, iar ele trebuiesc înlocuite (şi prezenţa Părintelui Patriarh la învestirea preşedintelui în Parlament o consideră tot „cutumă” – n.a.) printr-un raport mai modern. Eu am impresia că lucrurile se mişcă în această direcţie  pozitivă… Impresia mea este că ea pledează (societatea – n.a.) pentru o relaţie modernizată  între Biserică şi Stat” (II, pg.126).

Mă rog, până la urmă, această „pledoarie” a lui Iohannis în vederea „relaţiei moderne” (de fapt, a breşei) dintre Stat şi Biserică va prinde contur faptic nu peste mult timp şi, pe fondul creării în stradă a unei psihoze vizând „crezul” secular „Vrem spitale, nu catedrale”, visul preşedintelui de a avea „Guvernul meu” (Cioloş) s-a împlinit şi, prin acesta, şi-a satisfăcut dorinţa în cele din urmă de a se răzbuna pe preoţi (şi astfel, cu toate că Biserica primea o parte financiară infimă din P.I.B., în bugetul guvernamental nu s-au mai „găsit” bani pentru finanţarea Bisericii)! În rest, nu l-am auzit pe Iohannis să-i apere pe tinerii derutaţi şi deprimaţi ai Şcolii, în atacul demoralizator de a li se introduce Educaţia sexuală în spaţiul de învăţământ, or să se implice în ocrotirea instituţiei familiei confruntată cu pericolul legiferării homosexualităţii şi al încercărilor infamante de a-i despărţi pe copii de părinţi în numele „drepturilor copilului”. În schimb, ca să fie în pas cu sloganurile seculariste americane, cu care ne bat la cap activiştii anticlericali ai O.N.G.-urilor, s-a solidarizat cu ziariştii iconoclaşti ucişi ce aparţineau redacţiei revistei blasfemiatoare franceze Charlie Hebdo… Da, desigur, atunci a avut voinţă şi timp să scrie pe Facebook „Je suis Charlie”, iar ulterior să meargă la marşul de la Paris, unde mai mulţi şefi de state s-au adunat buluc ca să apere (deh) „libertatea cuvântului”, fără să le pese că în acel moment mii de creştini erau masacraţi în Siria, în vreme ce revista Charlie Hebdo semnifica în Franţa vârful de lance al combaterii creştinismului prin desene blasfemiatoare la adresa Domnului nostru Iisus Hristos, ironii jignitoare şi obscenităţi batjocoritoare de principii. Şi poate că altfel l-ar fi înţeles românii pe Iohannis dacă ar fi scris pe net „Eu sunt creştin”… Însă, nu! Scriind „Eu sunt Charlie” s-a autodefinit, arătându-ne a nu înţelege că a-ţi bate joc de libertatea religioasă înseamnă a nu fi un adevărat apărător al libertăţii, astfel făcându-se părtaş nu cu apărătorii libertăţii, ci cu nişte antihrişti aflaţi în spatele celor care de fapt o atacă!

Dar noi, ceilalţi, înţelegem oare ce a fost şi ce este asăzi în lume? Ne dăm oare seama că jocurile de acum (şi) din România sunt dirijate tocmai de către cei care ne atacă pe la spate LIBERTATEA,  ţinându-i isonul magnatului evreu Söröş, atât de interesaţi de slăbirea Bisericii Ortodoxe şi de subminarea moralei creştine (prin scoaterea religiei din şcoli şi disoluţia familiei)?.

 

            O promulgare – atentat la memorie

 

Pe pământul neamului românesc trăiesc astăzi oameni de alte rase şi credinţe. Acestea au ajuns aici prin invazii (ca ungurii), prin colonizare (ca germanii) sau prin infiltrări meşteşugite (ca evreii). Iubindu-şi mai mult propriul popor decât pe al nostru, nici unul dintre ei nu prezintă garanţii de securitate pentru organismul oficial al statului”(N. Crainic, 1938).

 

În dorinţa de a ne „cuceri”, Iohannis ni se prezintă în cărţile sale ca un vajnic promotor al valorilor noastre naţionale. Însă atât în aceste scrieri, cât şi în incredibila promulgare a Legii 217/2015 (care este cel mai mârşav atac la adresa memoriei neamului românesc, deoarece poporului nostru i se „dezgroapă” morţii pentru a fi condamnaţi a doua oară), întăresc convingerea că o „mână nevăzută” înfăţişează un altfel de Iohannis decât cel ce este descris propagandistic în cărţile semnate de el! Căci, în aceste cărţi, ni se vorbeşte atât de importanţa redescoperirii sentimentului de „mândrie naţională” (II, pg.166), de tendinţa de a uita „călcarea în picioare a simbolurilor naţionale, de falsificarea istoriei” (I, pg.23), „de protejarea valorilor istoriei naţionale” (I, pg.165), cât şi, atenţie la „mâna” de care vorbeam, de necesitatea înfiinţării unui „mare muzeu naţional… care să vorbească (şi – n.a.) despre crimele regimului antonescian (II, pg.165), întrucât „viitorul democratic al naţiunii române depinde de modul în care ne asumăm un trecut tragic” (II, pg.165)! Mai este cazul oare să spun că a ne asuma trecutul echivalează cu a ne lăsa robiţi financiar şi sufleteşte celor care ne tot invocă victimele de război, evreieşti, din timpul regimului antonescian?

            Cine a „călcat” pe cadavrele de la „Colectiv”?

 

Noi luam o certitudine… şi cu ea mergeam până la pânzele albe; certitudinea mea în legătură cu Iohannis este una singură: scena cu paltonul aruncat pe maşină fiindcă slugile nu au fost îndeajuns de prompte – atâta a putut făta firea unui om submediocru în primele sale zile de stăpân” (N. Cristache, ziarul Cotidianul).

 

Cu toate că ani de zile au funcţionat în Sibiu spaţii publice fără a avea avizul I.S.U., inclusiv de pe vremea când Iohannis fusese primar, actualul preşedinte a speculat emoţia naţională creată de drama rockerilor participanţi la clubul bucureştean „Colectiv”, cu ocazia sărbătorii demonice Halloween, sfidând din nou Constituţia printr-o antepronunţare care direcţiona furia maselor dezlănţuite în direcţia adversarilor politici „corupţi”: „Cea mai dură concluzie este aceea că pur şi simplu corupţia ucide, că se pot pierde vieţi nevinovate dacă nu respectăm legi şi reguli”! Reacţia sa, anticonstituţională nu numai că a căpătat în Media proporţia unei „ore astrale” a României, devoalată ca şi cum ar fi fost ceva mult mai important decât alte semnificaţii deosebite din istoria noastră, numai fiindcă atunci „strada” a reuşit să înlăture printr-o manifestaţie ilegală un Guvern legitim cu… „Guvernul meu”, ci a avut şi menirea să îndrepte ancheta spre ideea de corupţie înainte de a începe ancheta penală: „Klaus Iohannis o ţine ca gaia maţu cu corupţia care ucide. Că el bate câmpii n-ar fi cine ştie ce problemă… Marea problemă şi chiar problemă cu iz penal o dă faptul că, pentru a-i face pe plac, anchetatorii forţează nota politică pentru a ieşi un caz de corupţie” (scria ziaristul I. Cristoiu).

Situaţia a devenit cu atât mai gravă cu cât mai multe persoane şi-au asumat o serie de declaraţii publice conform cărora incendiul de la „Colectiv” a reprezentat o înscenare pusă la cale de o mână criminală. Nu ştiu dacă Parchetul General s-a autosesizat, în a verifica gravele acuze lansate, dar nu trebuie trecută sub nici o formă cu vederea sugestia că ne-am fi confruntat cu o tragedie regizată pe „motivele” unor personaje (Iohannis, „structuri”) gata să „calce pe cadavre” ca să vadă înfăptuită schimbarea (Ponta), cu un „scenariu” despre care ni se spune că „nu este prima oară când apare” (T. Meleşcanu, fost şef al S.I.E.), cu „cineva” din Guvern care a spus la telefon cu o zi înainte de incendiu că „se va întâmpla un dezastru. Trebuie să acopere mizeria asta cumva. Da, crede-mă. Vor muri oameni, nu-i cunoşti” (ziaristul A. Manţog), dar – mai ales – cu mărturia unui consilier de la Secretariatul General al Guvernului la data crimei: „Eu coordonez tot ce înseamnă activitate de stenograme, documente secrete, bruiaj (…) Eu ştiu ce a fost acolo, la… când au dat ăia foc. Eu le-am spus: d-acolo nu scapă nimeni! Păi acolo a fost dat de ăia… Se ştia, mă! Ştia şeful din Minister… Păi dacă şi-au dat SMS-uri: nu vii în seara asta în club! Numai gazul care a fost o explozie… Ce vorbeşti… Şi gazul ăla dezvoltă 2000 de grade. Acolo l-a dat din spray” (col. Ş. Enache, de la S.T.S,  delegat la Guvern timp de 26 de ani)! Ultimului dintre ei, cum rezultă din stenograma convorbirii telefonice pusă la dispoziţia publicului cu contribuţia DNA, i s-a închis gura „cât ai zice peşte” ( a fost arestat pe 8 decembrie, deoarece un „investigator sub acoperire” a „demonstrat” că lua şpagă, fiind trecut în rezervă pe 4.01.2016)! S-ar cuveni absolut urgent, fără doar şi poate, ca Parchetul General să demareze procedura de cercetare a veridicităţii afirmaţiilor făcute de ofiţerul S.T.S., inclusiv a preşedintelui Iohannis („a fost nevoie să moară oameni…”), cu atât mai mult cu cât într-o manieră de-a dreptul năucitoare, un cunoscut artist a lansat în spaţiul public o incriminare conform căreia ne-am confruntat cu o „variantă pregătită de multă vreme: să ucidă tineri şi copii. Să ordone (Iohannis – n.a) uciderea unor oameni nevinovaţi. Eu unul îl cred în stare de aşa ceva. A luat el zeci de ani bani pe urma caselor luate cu acte false, de ce să nu şi ucidă? Este potrivit caracterului său. Nu avea de ales între puşcărie şi preşedinţia României. De aici trebuia să se asigure că face totul ca Guvernul lui să fie pus, să slujească intereselor celor care l-au pus preşedinte şi care  astfel l-au asigurat că nu intră în pîrnaie pentru ilegalităţile făcute şi pentru dosarele ţinute la sertar la D.N.A. de Laura Codruţa Köveşi – o veche prietenă, dar şi iubită după unele surse (…) Iohannis, Hellvig, Ponta…, dar nu numai ei, trebuiesc audiaţi în cazul crimei din clubul Colectiv (…) această nenorocire pusă la cale de Klaus Iohannis şi serviciile secrete din România (…) Iohannis. Aceştia, cele 63 de morminte şi sutele de răniţi sunt opera ta şi rezultatul direct al ordinului pe care tu l-ai dat pentru ca să cadă Guvernul Ponta şi pentru ca tu să ai Guvernul tău! Nu, nu mai am nici un fel de dubiu! Tu, Iohannis eşti vinovatul principal! Ar trebui să  fii anchetat, judecat şi condamnat pentru crimă, pentru genocid şi împuşcat ca  Ceauşescu la Târgovişte”!

Într-adevăr, misterul de la „Colectiv”, în urma căruia s-a creionat imaginea unei „ore astrale” sugerată ca fiind mai importantă chiar decât revoluţia din 1989, a inflamat spiritele la nivel naţional. Practic, consider că în acel moment s-a născut înRomânia o nouă paradigmă, minuţios gândită de „specialiştii din umbră”, în urma căreia ţara noastră a fost „răstignită” pe Axa noii ordini seculariste şi antidemocratice. Bineînţeles, „moaşele” trebuie căutate în sferele din cele mai înalte, cum au intuit şi consacraţii ziarişti N. Cristache (care face o „legătură între imaginile cu un C.I.A. în lume cu petrolul obţinut pe zeci şi sute de mii de cadavre, şi cei 60 şi ceva de morţi de la Colectiv” şi I. Cristoiu: „S-a constatat un comportament care lasă bizara impresie că preşedintele a dat curs unui scenariu ştiut de el, dacă nu chiar scris de el cu mult dinaintea incendiului. Klaus Iohannis nu este surprins o clipă, o singură clipă, de evenimentele care, cel puţin teoretic, se supun legii zise şi hachiţelor vieţii. Ca şi cum ar fi aşteptat deja pregătit incendiul, el trece rapid, fără să ezite, fără să se întrebe o clipă ce-a fost acolo (unui om normal i se deschid în faţă, în astfel de împrejurări multe ipoteze, inclusiv cea a unui atentat terorist). Klaus Iohannis postează pe Facebook un test minuţios elaborat şi împinge din start, înante de primele rezultate ale investigaţiilor, ancheta în direcţia corupţiei care ucide… pentru Guvernarea Viorel Ponta. Luni… după 2 luni de la începerea cercetărilor, Organismul de specialitate pentru investigarea unor astfel de tragedii, a anunţat că doar în februarie 2016, după 4 luni de lucru, poate spune ce s-a întâmplat la Colectiv. Lui Klaus Iohannis de profesie politruc, i-au trebuit doar câteva ore pentru a se pronunţa asupra cauzelor”)… Cu siguranţă că jurnaliştii menţionaţi, experimentaţi în desluşirea evenimentelor speciale, au ţinut cont şi de reacţiile altor specialişti: „nu am întâlnit niciodată în activitatea mea un asemenea caz” (G. Găman, director al Insomex); „Sunt nişte efecte pe care nu le putem trata, nu le putem cunoaşte (…) După părerea mea, componenta asta chimică este foarte importantă… Nu este evoluţia normală a unei boli, a arsurii, pe care o cunoaştem până acum. Ne putem aştepta la orice”.

În fine, consider că adevărul juridic despre ceea ce s-a întâmplat la „Colectiv” va fi un „mister” la fel de bine păzit ca şi dosarele „uitate” ale Revoluţiei sau mineriadelor! În schimb, chiar dacă deja mulţi se cam grăbesc să îl considere pe Iohannis ca pe marele profitor, înclin să cred că adevăratele foloase le trag cei care îl controlează pe Iohannis; cu ale cărui mâini au fost scoase castanele din foc, iar cel care a fost „mistuit”, la „Colectiv”, este de fapt întregul popor român!

 

                 Stăpânii „străzii”… contra României!

 

Mesajul monstrului (binomul S.R.I. – D.N.A.) către naţiune este următorul: îndrăzneşti să ridici capul, să mă înfrunţi, să îmi pui la îndoială atotputernicia? Te simţi curat ca lacrima şi cu drepturile protejate? Ei bine, o să vezi că te înşeli amarnic. Cutează… fabrica de vinovăţii descoperă un contract dubios (…) Elena Bica încurca? Out! CCR încurca? Out! Victor Ponta încurca? Out! Tiberiu Niţu încurca? Out! Ce vreţi mai simplu? Mai clar?” (ziarul „Cotidianul”, 6 februarie 2016).

 

A doua zi, după suspect de rapidul incendiu de la „Colectiv”, preşedintele Iohannis s-a antepronunţat din nou, ca şi cum ar fi ştiut dinainte cauzele dezastrului din clubul bucureştean, a direcţionat fiorul naţional către „corupţia care ucide” („corupţi” sunt, desigur, adversarii săi politici)! Astfel impulsionaţi, 25.000 de răzvrătiţi au pornit la Bucureşti o manifestaţie ilegală şi s-au îndreptat spre sediul Guvernului scandând… „Jos Guvernul!” (Guvernul avea „legătură” cu „Colectiv” la fel cum şi eu, ca profesor, aş avea cu doi „învăţăcei” care se bat într-un bar)! Forţele de ordine, confruntându-se cu o voinţă anarhică specifică tentativei de subminare a ordinii de stat (prin intenţiile de a demite Guvernul, de a ocupa sediul Parlamentului şi de a provoca schimbarea calsei politice), au sucombat în mod suspect în faţa „străzii”. În acest moment crucial, fără să ţină cont că se viciază democraţia şi că se raportează la o revoltă alimentată şi deturnată în sensul unor interese de grup care tindeau să pună stăpânire pe structurile publice ale Statului Român (O.N.G.- urile lui Söröş, structurile speciale – conform senatorului Ghişe), preşedintele Iohannis nu numai că şi-a încălcat rolul specific de mediator între Stat şi societate (art.80, 2), dar el a recurs şi la gestul incredibil şi anticonstituţional de a pune în „parteneriatele” ulterioare societatea civilă deasupra partidelor politice! O asemenea abordare, prin care Statul Român a fost blocat spre democraţie (prim-ministrul şi-a dat demisia, ca astfel măcar să fie salvată de la „invazie” instituţia Parlamentului) şi pus la dispoziţia efectivă a mai–marilor acestei lumi, conduce în mod inevitabil la concluzia formulată de senatorul Ghişe (anume că „a fost o lovitură de stat (…) totul regizat de specialişti… şi alte structuri”!

Manipulatorii din umbră au recurs aşadar, chiar dacă mulţi din „stradă” au cerut ca ÎNTREAGA clasă politică să facă un pas înapoi (inclusiv Iohannis), la deturnarea nemulţumirilor populare şi rezumarea lor la „pohta” unor idei la fel de anticonstituţionale precum cele vehiculate anterior de Iohannis: combaterea politicii actuale (prin contestarea puterii şi instalarea unui „Guvern al meu”), stoparea acordării de bani de la buget către Biserica Naţională, reformarea drastică a sistemului legislativ şi implementarea cât mai rapidă a sloganurilor seculariste americane… Da, stimaţi cititori, pentru cei care au instigat şi organizat din culise mişcarea contestatar ilegală, amatori mai degrabă de circ decât de Justiţie, nu a contat nimic: nici respectarea regulilor în vigoare, nici faptul că solicitările „străzii” erau blocate de Constituţie sau de hotărâri ale C.C.R., nici înstrăinarea faţă de popor prin acceptarea ritmului mai accelerat al austerităţii troicii F.M.I.-U.E.-BM (via Söröş), nici dispreţul de a netezi în forţă calea unui guvern condus de un fost mare mahăr al politicii băsiste (care a contribuit la vinderea către străini a pământului şi agriculturii), nici ruşinea de a ne decreştina prin schimbarea mentalităţilor, nici amanetarea Libertăţii, Democraţiei şi Demnităţii Naţionale!

Se poate spune deci că avem de-a face cu o „victorie” a lui Iohannis, a Serviciilor şi ONG-urilor ultrafinanţate de Söröş (un individ care, conform serviciilor speciale austriece, a finanţat invazia musulmană a Europei)… Aşa a fost pusă România pe butucii „reformelor” prin alienare, în vreme ce muzica rock a tineretului dezlănţuit a devenit simbol naţional, premergătoare ca „imn” al unui viitor în care se doreşte ca nimic să nu mai fie cum a fost – toate acestea sub „bagheta” unui preşedinte care, cu ipocrizie, a decretat doliu naţional pentru morţii de la „Colectiv” (dar nu a pregetat să facă poze cu nuntaşii de pe Valea Oltului, chiar când erau îngropaţi acei tineri), a acordat Ordinul Naţional „Pentru merit” primilor doi rockeri decoraţi post-mortem din istoria României (despre care se spune că şi-au sacrificat viaţa în încercarea de a salva vieţile altora, cu toate că este greu de imaginat cum ar fi putut aceştia să mai dea o mână de ajutor în vacarmul busculadei de la ieşire), a decorat cu „Meritul Cultural” trupa de rock „Cargo” (probabil pentru că face cultul anticreştin al vrăjitoriei), a generat cultul victimelor (de care a profitat) cu speranţa că va înduioşa prin compasiune şi solidaritate cu mentalitatea muzicală a unor tineri dezrădăcinaţi de tradiţiile noastre (culmea penibilului a avut loc chiar de Ziua Constituţiei, când preşedintele CCR – A.Zegrean – s-a dorit şi el cool noii orientări şi, după ce a depus o coroană de flori la club, a declarat: „Îmi place rockul şi mă duc în club, nu vă spun în care”)!

 

                                      „Guvernul meu”

 

Ne aflăm într-un moment critic în dezvoltarea regimului politic românesc (…) Pe cine reprezintă un guvern de tehnocraţi, cine îl controlează democratic, aşa cum scrie în Constituţie, când nu mai ştim cine este puterea, cine opoziţia, care îi este programul? (…) Societatea civilă a luat locul cetăţenilor, şi schimbă guverne, impune programe, numeşte miniştri, creează instituţii. Minorităţile agresive promovează interese private, în dauna interesului public. Nu aşa ceva am vrut în decembrie „89(…) Nu putem accepta revenirea la totalitarism. La fel de periculos este procesul de golire de conţinut a democraţiei, marginalizarea instituţiilor ei fundamentale, Parlamentul, în special, transformarea partidelor politice într-un soi de spectatori, menite doar să dea impresia de pluralism politic, şi – ceea ce nu putem accepta – deposedarea poporului de suveranitatea sa, prin anularea, pe diverse căi, a votului său” (I. Iliescu, fostul preşedinte al României).

 

Preşedintele Iohannis ne-a mai arătat încă o dată, atunci când s-a pus problema numirii unui nou prim-ministru, că iese cu dezinvoltură din sfera regulilor specifice şi implicit a Constituţiei (art.85, 1) în ce priveşte procedura prin care se are în vedere votul de încredere acordat de Parlament. S-a trecut astfel cu vederea nu numai rolul partidelor politice, ci şi al P.N.L. (căruia îi promisese puterea Executivă), punându-se şi pe sine într-o lumină nefavorabilă, dacă luăm în considerare declaraţia plină de francheţe a senatorului I. Ghişe: „Premierul i-a fost dat în plic domnului Iohannis, de la Bruxelles (…) Asistăm la o resuscitare a unei mase politice formate de Băsescu şi serviciile secrete în cei 10 ani ai regimului trecut”. Doar aşa ar fi de înţeles „bineţea” pe care a dat-o „regizorilor Străzii”, identificate în Media cu Serviciile şi oengeurile implicate în ceea ce A. Severin (fost minstru de Externe) a numit a fi o „lovitură de stat”, cum de a reuşit Iohannis să organizeze o parodie de consultări cu reprezentanţii partidelor politice şi să contribuie la „instalarea unui Guvern Personal, care deţine astfel puterea absolută într-o ţară democratică” (I.Cristoiu). Este adevărat însă că „parodia” nu ar fi fost posibilă dacă P.S.D., dispunând de o majoritate parlamentară, nu renunţa de bunăvoie la guvernare… votând premiera de a se prelua astfel puterea într-o manieră de tip bolşevic. Iar superficialitatea contextului a devenit şi mai evidentă, în condiţiile în care la consultări i s-a atras atenţia preşedintelui Iohannis că „soluţia propusă… şi pe care a impus-o (a „tehnocraţilor” – n.a.) înfrânge câteva principii: principiul democraţiei reprezentative, neglijarea rolului Parlamentului şi votul dat de cetăţeni şi opţiunea cetăţenilor” (C.P. Tăriceanu, preşedintele Senatului), când actualul preşedinte a chemat la consultări „un nou actor, societatea civilă” (promiţându-i că va ţine cont de solicitările ei) – motiv în plus ca ziaristul C.T. Popescu să afirme că această consultare a „Străzii” este „ori prostie, ori diversiune”! În orice caz, „mâna” ocultă a lui Söröş s-a „văzut” – după isprăvile de a superviza distrugerea Europei creştine prin finanţarea invaziei islamice, iar în vreme ce nouă ne-a creat mare bătaie de cap prin punerea la cale a celei mai mari jefuiri a României post-comuniste (de la Roşia Montană) – prin implicarea O.N.G. – urilor sale în lovitura de stat de la Bucureşti şi aducerea la putere a unui politician versat (D. Cioloş) de sorginte băsistă! Ar fi bine să se mai ştie şi faptul că prim-ministrul „dictat”, D. Cioloş, este un semi-maghiar cu afinităţi faţă de Söröş, conform Presei, despre al cărui Guvern Iohannis spunea – la 16 noiembrie 2015 – că este „un guvern cu care voi colabora foarte bine”! Să vedem însă, stimaţi cititori, cu cine credea Iohannis că va colabora atât de „fructuos”:

  • cu prim-ministrul Cioloş, consilierul fostului preşedinte Băsescu, care a contribuit la adoptarea Legii ce permite înstrăinarea pământului României şi a refuzat să se închine când a depus Jurământul de credinţă;
  • cu viceprim-ministrul Dâncu, care ne vorbea despre unirea tuturor românilor pentru a fi o comunitate puternică… în Europa de vest;
  • cu Guseth (ministru al Justiţiei), fără specializare în domeniu şi provenită din „pepiniera” anticreştină a M. Macovei;
  • cu Baciu (ministru al Sănătăţii), „remarcat” poate pentru studiile sale minime şi pozele cu tentă indecentă de pe net;
  • cu Palmer (ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor), care a încălcat Constituţia prin omisiunile sale din declaraţia de avere, fiind o soţie de ofiţer american, a cărei mapă de lucru conţine secrete de stat şi avize pentru operaţiunile privind resursele naturale, de petrol, aur sau gaze naturale! Cu unii ca aceştia doreşte preşedintele Iohannis să-şi înceapă „noua eră”, să „reseteze” ţara, să îşi pună în practică ideile „geniale” ale „politicii altfel”? Ia să vedem însă cu ce fel de idei vor să ne „fericească” unii demnitari ai Guvernului:
  • cu ideile lui Cioloş (cioloş înseamnă, în maghiară înşelător) de a-i convoca pe miniştri la şedinţele de la Vila Lac 3 şi de a refuza cele 3 invitaţii pentru a se prezenta la TVR în inteserul public (în schimb, prima ieşire a sa a fost la un ziarist „sub acoperire”: R. Turcescu)?
  • cu ideile P. Dragu (ministru al Finanţelor) de a refuza românilor mărirea celui mai mic salariu minim pe economie din U.E., dar şi de a renunţa la finanţarea bisericilor (că aşa a cerut „Strada”!), de a nu aloca bani pentru îngrijirea Eroilor Naţionali, funcţionarea capelelor militare şi întreţinerea preoţilor militari? Despre „zero bani” la Biserică iată cum a reacţionat Gheorghe Becali: „Eu le transmit aşa. Nimic nu vor face, dar dacă au făcut asta se vor osteni degeaba, pentru că omul care nu are crucea şi nu îl are pe Dumnezeu, unde nu este Dumnezeu, este bătaia lui Dumnezeu şi unde este bătaia lui Dumnezeu, nimic nu faci. Nu poţi să faci spital, nimic, nimic, prima dată îi dai lui Hristos la Biserică şi apoi îţi dă Hristos să faci milioane de spitale”;
  • cu ideea lui Biriş (secretar de stat la Finanţe) conform căreia „românii care nu au nici un venit trebuie să plătească din nimic o taxă de asigurare”?
  • cu ideea lui A.A. Cădariu (ministru al Sănătăţii) conform căreia românii beneficiză de o asistenţă socială pe care nu o merită?;
  • cu ideea lui Lipă (ministru al Sporturilor) de a da o hotărâre prin care se interzice intonarea Imnului naţional la competiţiile sportive interne? Ia să vedem ce declară Edith Török, una din cele mai importante sportive din handbalul românesc: „Atunci când se intonează Imnul este un sentiment greu de descris. Şi astăzi, când aud Imnul la competiţii, mai ales în Sala Sporturilor din Rm. Vâlcea, îmi dau lacrimile şi ni se face piela de găină. E o onoare să fii acolo, să ţi se cânte Imnul, înseamnă că ai făcut totuşi ceva deosebit, căci puţini au privilegiul să li intoneze Imnul naţional. Am fost respectată şi primită cu braţele deschise (la Rm. Vâlcea – n.a.), cu toate că eu sunt unguroaică (din Covasna – n.a.), iar atunci nu ştiam foarte bine româneşte”;
  • cu ideea lui Curaj (ministru al Educaţiei) de a pune în aplicare proiectul iohannist „România educată”, numai „bun” de a le schilodi mintea elevilor – o iniţiativă care presupune simplificarea materiilor didactice, reducerea Istoriei şi Literaturii române la o oră pe săptămână, digitalizarea curriculei, răsturnarea totală de valori şi „sensibilitatea” elevilor la manifestările multiculturale şi „tolerante”? Despre această „reformă”, care va umple România de analfabeţi după modelul american, iată ce ne spune un profesor român evidenţiat ani la rând în universităţi nord-americane: „Predând Istoria mai bine de un deceniu în diferite universtităţi nord-americane, am putut să interacţionez cu mulţimile de studenţi semianalfabeţi care ies de pe băncile şcolilor croite după principiile propuse astăzi românilor de experţii lui Curaj (…) Marea Britanie a început să importe profesori din China (…) Reforma experţilor lui Curaj pare că ne pregăteşte pentru statutul de căpşunari perpetui, de pioni ai globalizării (…) Planurile experţilor lui Curaj par a avea drept scop nu educaţia românilor pentru independeţa pe care ne-o îngăduie competenţ, cât propaganda, răspânirea ideologiei conform căreia românii trebuie să fie de plastilină în mâinile corporaţiilor care au nevoie de piese de schimb umane pe care vor să le plătească, după cum spunea un alt ministru al guvernului Cioloş, cu doi sfanţi pe oră (…) Omul liber nu se naşte la capătul unui terminal de calculator. Şi nici nu se naşte ignorându-şi Istoria… Modulele propuse de experţii lui Curaj abolesc această înţelegerea Istoriei ca manifestare a libertăţii pentru a reintroduce în câmpul Istoriei şi al altor Ştiinţe socio-umane te(le)ologia dubioasă a unei religii seculare”;
  • cu ideea lui Pâslaru (consilier economic al prim-ministrului) de a pune, la intrarea în Cancelaria Guvernului, un „bol cu idei” în care fiecare să introducă bileţele cu propuneri despre cum anume vede el schimbarea? De fapt, bolul în cauză nu este altceva decât dovada că aceşti demnitari altfel nu au nici o viziune despre rezolvarea problemelor României, sunt nişte „accidente” ale acţiunilor hazardate întreprinse de preşedintele Iohannis şi, ceea ce este la fel de îngrijorător, puţinele lor idei nu sunt decât „o blasfemie şi o crimă de ÎNALTĂ TRĂDARE ÎMPOTRIVA STATULUI ROMÂN” (A. Alimănescu, Liga Apărării Patriotice din România).

 

 

                                Dezvăluirea – cheie

 

Măsurile de luptă împotriva corupţiei, ordonate de la Washington şi susţinute de la Bruxelles şi de la Berlin, serviciilor secrete româneşti şi parchetelor, mai au şi scopul de a slăbi patronatul românesc… în vederea deschiderii de şanse pentru oamenii de afaceri străini care se vor stabili, sau se vor stabili/repatria, în România, în număr tot mai mare, începând cu anul 2016. De asemenea, lupta împotriva corupţiei are şi o componentă de poliţie politică, fiind o pârghie de control asupra întregii societăţi, ea putând viza orice persoană care ar pune probleme regimului impus României euro-atlantice” (Prof.univ.dr. C. Lupu, Univeristatea „L.Blaga” din Sibiu).

 

Acum, când se lasă peste România o tăcere îngrijorătoare, doar câteodată întreruptă de corul tot mai critic al celor care înţeleg că poporul nostru este împins într-o direcţie vădit antinaţioanlă, ar fi cel mai potrivit moment ca fiecare român, într-o unitate de cuget, să-şi revină în fire, ca fiul cel risipitor, să înţeleagă cât de periculoasă este încălcarea legilor, cu nonşalanţă, de către un grup de interese care a capturat statul român, confiscându-ne sensul sacru al existenţei noastre, în perspectivă, chiar sub zâmbetul îngăduitor al preşedintelui Iohannis – autointitulat reformator, cel care SFIDEAZĂ TOTUL, în calea trasată de Mafia masonică mondială, de la oameni şi până la stări de fapt (ordine, tradiţii etc): aşa s-a întâmplat de pildă cu C. Antonescu (pe care Iohannis l-a înlăturat, după ce a fost adus şi propulsat de acesta în P.N.L.), cu membrii P.N.L (care l-au susţinut în campania prezidenţială, Iohannis păcălindu-i că le va încredinţa „Guvernul meu”), cu clasa politică (pe care acum Iohannis o consideră compromisă, după ce el însuşi a ieşit din rândurile ei), cu Diaspora (după ce aceasta i-a dat votul decisiv lui Iohannis, degeaba a protestat când acesta l-a numit la S.I.E. pe MRU, cel care pledase ca străinii lui Söröş să exploateze Roşia Montană), cu „Strada” (care, după ce i-a cerut anticonstituţional resetarea clasei politice, nu a mai reacţionat nicidecum când, la conducerea noului Guvern, Iohannis l-a numit pe prim-ministru de „vază” din „ograda politică” a lui Băsescu), cu profesorii (cu care Iohannis se declară solidar, dar le girează o „reformă” bazaă pe „spălarea creierelor” şi reducerea orelor de Istorie şi Limba română), cu România (căreia Iohannis i-a deturnat ilegal votul pro-stânga, forţându-i o orientare de dreapta) şi, atenţie, chiar cu… sine însuşi (căci multe din concepţiile sale, exprimate în cele două cărţi pe care le-a semnat, intră în contradicţie cu faptele săvârşite) etc. Desigur că, pe fondul problemei, TOT SFIDARE se numeşte şi intenţia preşedintelui Iohannis de a ne concepe, sub pretextul unui „viitor altfel”, un plan de acţiune având similarităţi cu ale fasciştilor interbelici, care – vizând ei cum pot să distrugă democraţia parlamentară – s-au hazardat să proclame introducerea unui stil nou de politică, orientat spre laicizare şi formarea „omului nou”, ceea ce a generat sfârşitul satului clasic şi al insituţiilor sale! Să fie Iohannis, oare, un fel de Mussolini „adaptat” noilor vremuri? În orice caz, în faţa dezvăluirii-cheie, făcută de precedentul preşedinte al României, care ne-ar putea face vizibilă judiciar adevărata faţă a actualului preşedinte, ne-am pomenit cu o ciudată… omertă a lui Iohannis, a D.N.A. etc: „Nu jucaţi ţara la ruletă sau păcănele să vedeţi dacă iese sau nu! Nu va plăti Iohannis, el rămâne cu 3000 de € salariu, râmâne şi cu cele 6 case de la Sibiu, şi cu cele de la Miami, nu i le ia nimeni (…) Nu i le ia nimeni pe cele de la Miami care sunt sub aparenţă, ale acestui tenismen ratat care cică a fost mare tenismen de făcut investiţii de la Miami” (a spus Băsescu despre finul lui Iohannis, M. Vecerdea)! Este de netăgăduit că, atunci când eşti acuzat şi taci, se ridică un mare semn de întrebare! Şi nu cred că „cel mai toxic dintre români”, cum îl consideră Iohannis pe Ceauşescu, a fost cel chemat – pentru proprietăţi imobiliare somptuoase achiziţionate în afara ţării – să dea socoteală… „pas cu pas”! De aceea aşteptăm, cu adevărat, ca preşedintele Iohannis să facă „primul pas” şi în această direcţie… a adevărului despre Miami!

N.B. Ca să înţelegem mai bine cum stă treaba cu averea preşedintelui – luptător  cu corupţia, avocatul C. Nestor ne sugerează în Presă o clipă de meditaţie: „Ce să mai spunem despre confortul de miliarde al vilelor lui Iohannis, care depăşesc, binişor, pensiile tuturor parlamentarilor?”.

                                                                                                   Prof. Costel NEACȘU

 

                       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*