Cadran international

Şi totuşi, Marine Le Pen ar putea da lovitura

  Pe toată durata campaniei pentru turul I al alegerilor prezidenţiale din Franţa Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, a […]

 

Pe toată durata campaniei pentru turul I al alegerilor prezidenţiale din Franţa Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, a bătut pasul pe loc,  candidatul cu prima şansă fiind  Emmanuel Macron, favoritul întregului establishment politico-mediatic, institiţional şi financiar din Franţa. Însă  odată cu debutul turului II au apărut evoluţii noi. Şi turul II în general nu este deloc o continuare a turului I, ci înseamnă alte alegeri, de la zero, doar cu doi candidaţi.

         Nu aş miza prea mult  pe convingerile democratice ale alegătorilor francezi

Pentru Marine Le Pen au votat 21,53% dintre alegători. Jean-Luc Melenchon, un comunist troţkist, a obţinut 19,64%. Melenchon, mai vrea şi ieşirea Franţei din NATO, nu doar din UE, cum cere candidata Frontului Naţional. Un autentic extremist, Melenchon vorbeşte de „Franţa revoltelor”. Vrea naţionalizări şi discursul său este tipic unui extremist comunist de nuanţă troţkistă. El susţine recunoaşterea anexării Crimeei la Rusia şi se opune sistemului antirachetă desfăşurat de NATO în Europa de Est. În total, 45 % dintre alegătorii francezi au dovedit prin opţiunea exprimată la votul pentru turul I pentru diverşi candidaţi, că au vederi populiste sau de-a dreptul extremiste.

                 2017 nu e 2002. „Frontul republican” s-a cam deşirat

La alegerile de duminica viitoare s-ar putea coagula  „Frontul Republican” împotriva Marinei Le Pen, aşa cum s-a mai întâmplat în 2002 împotriva tatălui său, Jean-Marie Le Pen, când s-au unit cu toţii împotriva sa în turul II. Dar şi acest front s-a subţiat de atunci. În turul II Jacques Chirac a obţinut 82,2% iar Jean-Marie Le Pen 17,8%.  În prezent însă, sondajele estimează pentru turul II 60-62% pentru Macron şi 38-40% pentru Le Pen. Nici nu este de mirare. Sondajele arată că alegătorii lui Fillon, reprezentantul partidului lui Chirac din 2002, vor vota în proporţie de 23% cu Marine Le Pen iar 30% vor absenta de la vot. 18% dintre alegătorii lui Melenchon vor vota cu Le Pen. Melenchon însuşi a refuzat să îl susţină explicit pe Macron în turul II, pretinzând că nimeni nu îşi imaginează că alegătorii lui ar vota extrema dreaptă, dar el nu vrea să le dea indicaţii pentru că nu este un guru. După turul I  mii suporterii de-ai lui Melenchon din liceele pariziene  au organizat o manifestaţie violentă în Paris sub lozinca „Ni Macron, Ni Le Pen”. Boicotul la care instigă aceştia  o avantajează de fapt pe Le Pen. Unii analişti nu exclud ca extrema stângă din Franţa să se bucure de eventuala victorie a lui Le Pen, pe considerentul că astfel s-ar alege praful de Sistem. Frontul republican a fost spart de gaullistul Nicolas Dupont-Aignan, o personalitate a RPR al lui Chirac şi apoi a lui UMP, formaţiunea lui Sarkozy. Nicolas Dupont-Aignan, candidând din partea formaţiunii sale, „Debout la France”, a obţinut un scor semnificativ, de 4,7% în turul I. El a semnat un acord de susţinere a Marinei Le Pen. La televiziunea naţională France 2 el a justificat susţinerea pentru Le Pen explicând că nu se alătură extremei drepte, ci este gaullist.

                        De ce a stagnat Marine Le Pen în turul I

Pe durata campaniei electorale pentru turul I Marine Le Pen nu a avut nicio dinamică electorală, a bătut pasul pe loc pe la 20-22% în sondaje. Marine Le Pen „nu a luat foc” în campanie în primul rând pentru că are notorietate maximă, nu prea ar mai fi avut de unde să crească, şi este şi uzată, e de mult în politică, pe când de partea lui Emmanuel Macron ar fi elementul de noutate, interesul şi curiozitatea publicului faţă de un nou venit. În al doilea rând, Marine Le Pen „a turnat apă în vin”. Din ambiţia de a fi şi ea parte din mainstream, de a nu mai fi considerată o marginală, şi-a edulcorat discursul, şi radicalii săi suporteri, dezamăgiţi,  nu au mai auzit din gura ei ceea ce îşi doreau foarte mult să audă.

Marine Le Pen s-a bazat în turul I mai mult pe propriul nucleu electoral, şi nu a reuşit să atragă alte categorii de alegători, iar pe unii care teoretic puteau fi aliaţi, i-a ostilizat. De exemplu, catolicii, care nu puteau fi atraşi de susţinerea lui Le Pen pentru avorturi, parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex. Propunerea ei de interdicţie a semnelor religioase şi procesiunilor religioase publice, deşi destinată musulmanilor, îi va afecta şi pe catolici, după cum chiar Le Pen a recunoscut într-un interviu acordat unei publicaţii catolice.

Pe de altă parte, în plină campanie pentru turul 2, sâmbătă 29 aprilie, Papa Francisc, sub pretextul răspunsului la o întrebare a presei pusă în avionul cu care se întorcea din Egipt a dat un mesaj destul de enigmatic privind alegerile din Franţa. El a refuzat să răspundă direct la întrebarea presei despre „tentația catolicilor francezi pentru votul populist sau extremist”. Formal, papa a pretins că nu cunoaşte situaţia din Franţa şi nu are preferinţe. Nu a nominalizat niciun candidat. Pe Macron l-a numit eufemistic „celălalt” şi a spus că „nu se ştie de unde vine”, în timp Le Pen pentru papă este „dreapta puternică”. Adică nu xenofobă, nu rasistă, ci „puternică”. Papa a mai făcut referire la „conflictul” pe care la avut cu Francois Hollande. Or, Macron a avut un portofoliu important în guvernul lui Hollande, cel de ministru al Economiei. Sub aparenţa bonomiei sale, papa Francisc a dat în mod clar un mesaj, pe care fără îndoială că reţeaua catolică din Franţa ştie să îl descifreze. Căile Vaticanului sunt uneori misterioase.

                  Debutul turului II. Gafele lui Emmanuel Macron

Campania pentru turul II a debutat cu o surpriză. De unde înainte de turul I, sodajele pentru turul doi dădeau scoruri de 62% Macron – 38% Le Pen sau chiar 65% Macron – 35 % Le Pen, un sondaj făcut după alegerile din turul I arăta că Macron are 59% şi Le Pen 41%. Reducerea diferenţei dintre cei doi nu este întâmplătoare, deoarece fiind întrebaţi cine consideră că a avut cel mai bun start în campania pentru turul II,  50% dintre subiecţi au indicat-o pe Marine Le Pen şi numai 43% pe Emmanuel Macron.

Campania pentru turul II a debutat cu gafele lui Macron. Chiar în noaptea alegerilor Emanuelle Macron împreună cu mai mulţi prieteni, majoritatea VIP, s-a dus să sărbătorească victoria din turul I la o celebră braserie din Paris, „La Rotonde”. Criticile au venit din mai mute părţi, nu doar din partea Frontului Naţional. Macron s-a apărat spunând că cine nu înţelege de ce şi-a dus secretarii şi ofiţeri de securitate la restaurant, pentru a le mulţumi pentru efortul lor, nu înţelege ce este viaţa. Numai că printre VIP-urile care au petrecut acolo cu Macron era şi Jacques Attali, care nu este nici secretarul, nici bodyguardul lui Macron, ci primul preşedinte al BERD, o eminenţă cenuşie a fostului preşedinte Francois Mitterand, şi acuzat de-a lungul timpului de implicare în diverse afaceri de corupţie.

Macron a fost foarte iritat de comparaţia dintre petrecerea sa după primul tur şi petrecerea dată de Nicolas Sarkozy în 2007, după ce a câştigat alegerile prezidenţiale, la restaurantul „Fouquet”. Sarkozy nu a chemat atunci atât politicieni sau activişti din campania electorală, ci numeroase personalităţi din mass-media şi lumea finanţelor. Fără voia sa, a sugerat unde este adevărata putere din Franţa şi această gafă i-a marcat tot mandatul prezidenţial. Echipa lui Macron a spus că nu poate exista nicio comparaţie între cele două situaţii pentru că la „Fouqet”, unde a petrecut Sarkozy ar fi mai scump decât „La Rotonde”, restaurantul lui Macron.

Pe Macron nu l-a ajutat deloc această distracţie. L-a profilat ca pe un personaj arogant şi infatuat care sărbătoreşte anticipat victoria, dar şi ca pe un personaj legat de elite, mai ales de cele financiare, în condiţiile în care aceasta a fost una dintre principalele linii de atac împotriva sa în campania pentru turul I.

Înaintea turului I, Marine Le Pen l-a imitat pe modelul său politic, Donald Trump, şi a făcut un cal de bătaie din vestea delocalizării în Polonia a fabricii de aparatură electrocasnică din Amiens, aparţinând concernului american „Whirlpool”. Aidoma lui Trump, Marine Le Pen a anunţat că va salva cele 300 locuri de muncă ce urmau a fi pierdute ca urmare a delocalizării şi a ameninţat că dacă produsele fabricii delocalizate în Polonia vor fi exportate în Franţa, ea le va impune o taxă vamală de 35%.

Macron s-a considerat provocat personal de Marine Le Pen, pentru că Amiens este oraşul copilăriei sale, unde s-a îndrăgostit la  vârsta de 15 ani de actuala soţie, Brigitte, mai mare cu 24 de ani decât el, şi care era profesoara sa la cercul de artă teatrală din liceu. Ca atare, Macron a descins la Amiens, unde s-a întâlnit la Camera de Comerţ cu conducerea sindicatelor de la uzina „Whirlpool”. Când a aflat de prezenţa lui Macron la Amiens, Marine Le Pen a lăsat baltă programul din ziua respectivă şi a dat fuga la uzina „Whirlpool”, unde muncitorii au primit-o cu simpatie evidentă şi şi-au făcut selfie cu ea, pe când pe Macron l-au huiduit. Orgolios, Macron a vrut să aibă ultimul cuvânt în această poveste şi a declarat că în primele trei luni ale mandatului său prezidenţial va lua măsuri împotriva Poloniei şi va cere sancţiuni europene împotriva acesteia, pe motiv că ar încălca valorile europene prin dumpingul social şi fiscal pe care îl practică, fapt care a stârnit protestele furioase ale Guvernului de la Varşovia.

Emmanuel Macron nu avea ce căuta la Amiens. El a dat ocazia televiziunilor să îl prezinte ca pe un elitist ce se întâlneşte cu conducerea, în timp ce Marine Le Pen se întâlneşte cu muncitorii. De fapt greşeala de fond a fost că prin gestul său a validat discursul protecţionist al Marinei Le Pen privind delocalizarea. În fond, care mai era diferenţa dintre cei doi candidaţi? Plus că Macron, poziţionat ca mare european a intrat în controversă cu guvernul unui important stat UE.

Această gafă, dictată nu de calcul electoral, ci de orgoliu, impulsivitate şi infatuare, poate fi oarecum asemuită cu celebra intervenţie telefonică la un studio de televiziune a preşedintelui Traian Băsescu, în ianuarie 2012, la adresa lui Raed Arafat.

Le Pen are campanie profesionistă. Macron pare prizonierul propriei strategii politico-electorale

Strategii lui Macron consideră că principala miză a acestuia este constituirea în jurul acestuia a celebrului „Front Republican”, pentru a face baraj în faţa Marinei Le Pen, aşa cum s-a întâmplat în 2002, când toată Franţa, şi de stânga, şi de dreapta, s-a strâns în spatele lui Jacques Chirac în turul II pentru a preveni câştigarea alegerilor de către Jean-Marie Le Pen.

Pentru a acţiona în această paradigmă, în majoritatea discursurilor electorale, Emmanuel Macron denunţă pericolul grav reprezentat de eventuala câştigare a alegerilor de către Marine Le Pen. Dar din acesastă cauză Macron vorbeşte mai mult despre Marine Le Pen decât despre el însuşi. Această strategie are şi alte neajunsuri. Dacă stafful lui Macron, din diferite calcule a considerat că e mai bine să se confrunte cu Le Pen în turul II decât cu altcineva, de exemplu cu Fillon, atunci a contribuit deliberat la această situaţie, indicând-o practic pe Marine Le Pen drept contracandidat prin importanţa acordată acesteia. Însă această strategie, continuată  în campania pentru turul II  fie şi involuntar, o ajută pe Le Pen, din moment ce se vorbeşte mai mult de ea. Din marginală, izolată şi outsider, Marine Le Pen s-a transformat într-un candidat pe picior de egalitate cu favoritul Emmanuel Macron. Plus că denunţarea lui Le Pen este făcută într-un stil cel mai adesea în stil catastrofic, ceea ce ar putea demonetiza şi decredibiliza un asemenea tip de discurs. De exemplu, Macron susţine într-un discurs că reintroducerea controlului la frontierele Franţei solicitat de Marine Le Pen va duce în cele din urmă la război. Or, francezii ştiu că din 1945 şi până în 1995, când Franţa a desfiinţat controlul la frontierele cu statele vecine, ca urmare a acordului Schengen, nu a fost niciun război şi Franţa a avut cea mai glorioasă şi prosperă perioadă din istoria sa. Poate că mai rezonabil ar fi fost ca Macron să arate problemele pe care le-ar putea întâmpina zecile de mii de germani şi francezi care în fiecare zi trec Rinul către locurile de muncă din ţara vecină, ori greutăţile insurmontabile pe care pe care le-ar avea firmele franţuzeşti, dacă TIR-urile cu marfă ar pierde ore şi zile prin vămi, ca urmare a reintroducerii controalelor la frontiere.

Pentru că reprezintă cumva centrul politic şi se vrea un candidat de tip „catch-all”, care să ia voturi şi din stânga şi din dreapta, Emmanuel Macron se adresează practic tuturor, ceea ce uneori, în politică, poate să însemne că nu te adresezi nimănui anume. O mare pondere în discursurile sale o au teme precum prinicipiile, valorile, Uniunea Europeană ş.a.m.d. Concurenta sa, Marine Le Pen, a ales altă strategie. Ea se adresează ţintit, unor nişe de electorat bine definite. La începutul campaniei pentru turul II s-a adresat celor care la turul I l-au votat pe Jean-Luc Melenchon, aflaţi la extremitatea cealaltă a spectrului politic. Le Pen le spune troţkiştilor că Macron e omul elitelor şi bancherilor. Am arătat mai sus cum Marine Le Pen se adresează muncitorilor industriali, ameninţaţi de efecte ale globalizării, cum ar fi delocalizarea. Le Pen are mesaje specifice şi pentru fermieri, pe care îi flatează că au cele mai bune produse din lume şi îi victimizează în acelaşi timp pentru că ar fi puşi în dificultate din cauza concurenţei neloiale facilitată de globalizare.

Profitând de moartea poliţistului împuşcat de un terorist islamist pe Champs-Elysees, Le Pen s-a adresat ţintit şi poliţiştilor. Pe lângă alte probleme sociale specifice, zecile de mii de poliţişti francezi consideră că una dintre marile lor probleme este că statul, cu mentalitatea sa multiculturală, mai degrabă îi protejează pe infractori, mai ales dacă aceştia sunt din rândul minorităţilor iar pe poliţişti îi lasă fără mijloace materiale şi legale nu să apere populaţia, dar nici măcar să se apere pe ei înşişi. Le Pen a vorbit pe înţelesul lor.

Într-un clip reuşit, Le Pen se îmbarcă dis de dimineaţă pe o navă de pescuit cu care pleacă în larg, împreună cu pescarii. În context, ea se adresează pescarilor, care sunt destul de numeroşi în Franţa şi foarte combativi, Franţa fiind implicată în anii 70 în „războaie ale peştelui” cu Marea Britanie şi alţii. Marine Le Pen le explică pescarilor că ei ar fi victimele unor reglementări stupide de la Bruxelles.

Surprinzător, Marine Le Pen a mai descoperit o nişă de electorat. În Cosica a câştigat alegerile cu 28% în turul I şi nu doar conform explicaţiei simpliste că alegătorii din insulă au reaţionat astfel din cauza masivei emigraţii musulmane. Deşi Le Pen, ca o adevărată naţionalistă, este de orientare iacobină şi susţine o Franţă centralizată şi omogenizată, adversarii săi republicani au descoperit că pe teren, în plan local, Le Pen încurajează tendinţele regionaliste şi specificităţile etno-culturale, şi asta nu doar în Corsica, ci şi în Bretagne, la Nisa şi în alte părţi, fapt care ar fi foarte periculos pentru securitatea societală a Franţei, din punctul lor de vedere, însă lui Le Pen îi aduce voturi de unde nu se aştepta.

O idee creativă a advertiserilor lui Marine Le Pen a fost să o numească pe afişe şi alte materiale electorale simplu, „Marine”, fără numele de familie. Astfel, se conturează mai bine profilul brandului, aşa cum la noi Loredana Groza a devenit „Loredana” şi Delia Matache a devenit „Delia”. De asemenea, „Marine” pare mai familiar şi popular, scurtează distanţa dintre candidat şi alegători. De asemenea, ocultează şi numele de familie „Le Pen”, care de 45 de ani este diabolizat în Franţa.

Sloganul publicitar principal al Marinei este „Au nom du people”, adică „În numele poporului”. Este un slogan inspirat. E tare,  de impact, aminteşte de o sentinţă judecătorească. Are marea calitate, omisă de mulţi advertiseri în campaniile electorale, anume de a spune ceva despre candidat. În speţă, sloganul spune că ea candidează în numele poporului. Aceasta este şi esenţa discursului lui Le Pen, anume că ea reprezintă „poporul” împotriva „elitelor”.

Şi sloganul lui Macron are sens, „Ensemble, la Republique!”, adică „Împreună, Republica!”. În general cuvântul „împreună” în campaniile electorale a devenit un clişeu şi nu transmite nimic, nici despre candidat, nici despre alegători. Împreună ca să ce? „Stronger together” al lui Hillary Clinton – „Mai puternici împreună” a fost mult mai slab decât sloganul lui Trump – „Make America Great Again”. Dar în Franţa sloganul sună altfel decât în România sau SUA. În jargonul politic francez „Republica” este un cuvânt des folosit, e un termen central în „religia civilă”, iar „valori republicane” în Franţa reprezintă un sinonim pentru „valori democratice”. Aşadar, sloganul lui Macron transmite de fapt mesajul: „Împreună toată Franţa, să facem frontul republican (democrat), pentru apărarea valorilor democratice în faţa asaltului lui Le Pen!”.

Pe 28 aprilie, Macron a revenit la principala sa strategie, polarizarea pe axa „Frontul Republican” versus Pericolul fascist. El a fost la Oradour-sur-Glane unde a  comemorat sângeroasele evenimente din 1944. Localnicii din acel sat au scos steagurile aliaţilor la balcoane după plecarea nemţilor, însă în sat a intrat o nouă coloană germană, care a exterminat ca represalii localnicii şi a distrus satul. Oradour a rămas un simbol al Rezistenţei şi a devenit un muzeu în aer liber, fiind conservat aşa cum a rămas din ziua masacrului. Abia peste ani, Franţa jenată a recunoscut că asasinii de la Oradour-sur-Glane nu erau nemţi, ci combatanţi SS francezi dintr-o unitate germană. Mesajul e clar, Macron a amintit de fasciştii francezi ai regimului colaboraţionist de la Vichy, de la care se revendica şi Jean-Marie Le Pen când şi-a înfiinţat partidul.

Marine Le Pen refuză să păşească în această axă de polarizare unde o invită Macron. Ea dezminte că este naţionalistă, şi cu atât mai puţin fascistă. „Je suis patriote”, repetă ea apăsat. Conform unei strategii electorale clasice, ea a preferat în schimb să deschidă propria axă de polarizare. Folosind aceleaşi cuvinte cheie ca cele ale „Frontului republican”, ea a făcut apel la suporterii troţkiştii ai lui Melenchon „să facă baraj” împotriva lui Macron şi să adere la un Front împotriva acestuia, denunţat ca reprezentant al elitelor şi marii finanţe.

             A mai rămas o săptămână de campanie şi apoi urmează legislativele

Într-o săptămână se pot întâmpla multe, după cum s-a văzut şi la alegerile din România. Distanţa dintre cei doi candidaţi ar putea fi prea mare pentru a fi recuperată de Le Pen, dar aceasta va da o adevărată lovitură, mai ales în perspectiva alegerilor parlamentare, dacă duminică va obţine un scor psihologic, mai mare de 40%.

În luna iunie sunt alegeri parlamentare în Franţa. Printr-un consens între dreapta şi stânga, în Franţa sistemul e făcut să elimine partidele mici care obţinut mult mai puţine mandate decât li s-ar cuveni ca urmare a votului popular şi a fost gândit anume împotriva Frontului Naţional. Dacă într-o circumscripţie un candidat la funcţia de deputat nu reuşeşte să obţină 50% din sufragii, se organizează un al doilea tur de scrutin cu cei care au obţinut minim 12,5%. În rarele cazuri când un candidat al Frontului Naţional se califica în turul 2, Frontul republican de stânga/dreapta se coaliza împotriva sa. Însă cine sapă groapa altuia poate cădea singur în ea. Partidul Socialist Francez de odinioară, al lui Francois Mitterand, a decăzut la cei 6% obţinuţi de candidatul său, Benoit Hamon, la alegerile prezidenţiale din turul 1. Acum PSF pare un partid mic, dezavantajat de actualul sistem de la parlamentare. Oare în câte circumscripţii candidaţii săi se vor mai califica în turul 2? Nici republicanii de dreapta, ai lui De Gaulle, Pompidou, Chirac şi Sarkozy, până mai ieri marele partid al Franţei, nu se simt prea bine, intraţi în degringoladă după tentativa ratată a lui Francois Fillon de a intra în finala alegerilor prezidenţiale. Dacă Le Pen, deşi va pierde alegerile de duminică, va obţine un scor peste 40%, Frontul Naţional va fi pe val la alegerile parlamentare din iunie. Peste tot, în estul industrial părăginit şi în sudul conservator şi naţionalist, Marine Le Pen a ieşit prima în turul I.

Tot pe val vor fi şi troţkiştii revoluţionari ai lui Melenchon, care a obţinut în turul 1 un scor triplu faţă de Hamon, candidatul socialist şi s-a situat la egalitate cu gaullistul Fillon, la o diferenţă de doar 0,5%. Posibila victorie a lui Emmanuel Macron la alegerile prezidenţiale de duminică nu va pune capăt calvarului forţelor centriste şi pro-europene din Franţa.

                                                                                                                           George SCARLAT

Sursa: http://www.contributors.ro/global-europa/si-totusi-marine-le-pen-ar-putea-da-lovitura/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*