Atitudini

Singurul „rege bărbat” care a iubit cu adevărat România a fost… regina Maria

           Maria, Unica Regină a României Unite   Cred că este nimerit să folosesc aici un […]

 

         Maria, Unica Regină a României Unite

 

Cred că este nimerit să folosesc aici un aforism la care ţin foarte mult: „În viaţă eşti ceea ce faci. În moarte eşti doar ceea ce rămâne” .

Este o fericire pentru mine de a dedica ireversibil acest moment Unicei Regine a românilor adunaţi în aceeaşi ţară.

Este o fericire pentru mine de a putea mărturisi cum am îngenuncheat lângă lespedea funerară de piatră albă de la Curtea de Argeş în chiar ziua Adormirii Maicii Domnului, când ochii au cules literele locului ei de naştere: East Well. Doamne, mi-am zis, cum de ai făcut Tu (!) ca Cea care avea să fie întruparea binelui nostru, să O (!) fi zămislit chiar în „Răsăritul cel Bun” din inima Apusului britanic! Ce destin superb a fost atât de măgulitor cu poporul meu de a-i fi trimis o asemenea răsplată, spun eu, de mult binemeritată!

Am avut superbe Doamne de Ţară alături de voievozi şi principi iluştri. Prea fericite fie numele Mariei lui Ştefan cel Mare, al doamnei Stanca cea schivnică şi păstrătoare a trupului lui Mihai Vodă Viteazul Unificatorul, şi al domnei Elena Cuza, urcată pe tronul unit lângă Alexandru Ioan, întâiul Principe! Ele sunt temelia iubitoare a acestui neam, proorocind prin jertfa lor smerită Măreţia Reginei Tuturor Românilor!

Aceste rânduri nu se vor doar un remember evocator şi nici  o „summa cum laude”, aşa cum este de aşteptat să o facă, pe bună dreptate,  majoritatea celor care au şansa de a scrie despre eveniment în această nobilă carte. Îmi doresc explicit să se înţeleagă de ce Ea este aparte. Pentru că Ea este şi explicaţia viitorului nostru.

Regina Maria este simbolul netăgăduit al demnităţii unei dinastii cu adevărat regale, pentru care menirea şi împlinirea datoriei reprezintă suprema virtute! Maria, Regina Tuturor Românilor, s-a mărturisit a fi un om ca toţi ceilalţi, dar care se deosebeşte de ceilalţi tocmai prin conştiinţa menirii sale, aceea de a se dedica  ţării sale, pentru că România a fost Ţara Ei!

O venerez pe Regina Mea, Maria, Unica Regină a României Unite. Pentru că alta nu am avut. Carol, fie şi al doilea, a fost un desfrânat care s-a complăcut în concubinaje ordinare. Mihai nici n-a avut timp să-şi aleagă regină, pentru-că s-a predat lui Stalin în numele unei cauze doar de el ştiute!

După plecarea Mariei, România a rămas orfană de regină!

Poate de aceea a fost dată, pe rând, la orfelinatele Europei  fasciste sau, mai apoi,  comuniste!

Maria nu a lăsat doar o inimă testament, un castel de Balcic moştenire sau un jurnal de viaţă spre aducere aminte. Maria, prinţesa de Kent, născută la East Well, a lăsat un ordin permanent. Un ordin al Unicei Regine a României Unite: „Păstraţi Ţara!”.  După trei sferturi de secol de la plecarea Sa, ordinul este în vigoare.

Români! Regina vă cere să păstraţi Ţara! Pentru că este şi Ţara Ei, în numele căreia s-a săvârşit din viaţă, ducându-şi menirea până la capăt… Fiţi suverani, supunându-vă  ordinului Suveranei Noastre Unice!

                                                                                                      Până la capăt Soldat al Ţării,

                                                                                                       Dr. MIRCEA CHELARU

Nota redacției:

                Regina Maria, singurul cap încoronat care merită respectul romanilor!

Intoxicarea cu regii germani și „minunile” făcute de ei pentru români este un fals, la care s-a lucrat intens din 1990 încoace. Ba, se pare că „germanii” au fost evrei: Istorie secretă: Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern. Afacerea Strousberg, un fel de „Bechtel” pe vremea lui Carol I, prin care statul român a fost păcălit de către nemți cu sume uriașe de bani, prin acte de corupție la nivel înalt, este trecută sub tăcere. La fel, s-a uitat răscoala din 1907 cu mii de răzvrătiți împușcați, când sub Carol I țăranii români trăiau ca în Evul Mediu, țara noastră fiind cea mai înapoiată din Europa. De fapt, Carol I a abdicat, înainte de moarte, fiindcă nu a vrut ca România să lupte împotriva nemților cărora el le rămăsese loial toată viața. Ferdinand a fost un pămapălău care, la fel, s-a opus războiului împotriva nemților și austriecilor, fiind împiedicat să semneze predarea necondiționată a întregii țări (pacea de la Buftea) doar de regina Maria. În fond, singurul „rege bărbat” și care a iubit cu adevărat România a fost… regina Maria. Dar, din păcate pentru cei cu filogermanismul în cap, ea a avut tată englez și mamă rusoaică! Pentru un tablou complet, vă recomand să citiți și articolele de mai jos.

                                                                                                            Marius Albin Marinescu

 

Articole despre dinastia Hohenzollern:

Hohenzollern – o familie regală compromisă

Cum l-a făcut statul român putred de bogat pe „regele” Mihai

După Carol I e pe vine Klaus I, că-i musai să avem tătuc neamţ!

DESPRE REGII ROMÂNIEI, AŞA-ZIȘI GERMANI

Istorie secretă: Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern

Alte puncte de vedere, tot despre familia regală

Carol al II-lea, regele asasin

 

2 Comments

  1. Rena

    Din culisele Romaniei Mari:

    ”Cu prilejul intrevederii lui Clemenceau cu regina, aceasta cere pentru tara ei intregul Banat, regiunea vestica din jurul Timisoarei, intinzandu-se pana in Serbia…Un subiect sensibil, un exemplu perfect
    in ceea ce priveste complexitatea acestor granite noi, dar in litigiu de multa vreme. Suverana insista ca Dunarea sa fie linia de demarcatie. Clemenceau este stupefiat de indrazneala reginei:
    -Poftim?! Majestatea Voastra doreste tot Banatul pana la malurile Tisei? Dar asta e partea leului!
    -Tocmai din acest motiv am venit sa vorbesc cu varul lui, Tigrul!

    ”Sceptrul si sângele. Regi si regine în tumultul celor două Războaie Mondiale”
    De Jean des Cars

    • justitiarul

      Vă rog să nu mai postați linkuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*