Sistemul creditului social
Foarte mulți dintre cei cu care intru în contact s-au arătat interesați despre sistemul creditului social din China și m-au rugat să le explic modalitatea de funcționare. Ce-i drept, de mult vreau să abordez subiectul, dar, prins cu diverse alte evenimente, l-am tot amânat.
Dacă veți citi comentariile referitoare la sistemul implementat în China veți constata o puținătate a informațiilor, dublată de o multitudine a criticilor, motiv pentru care mă voi vedea nevoit să adopt o atitudine cât mai echilibrată. Pe scurt, sistemul funcționează în felul următor: fiecare individ pornește de la un scor situat la mijlocul unei plaje considerate a fi plaja cetățeanului normal. Fiecare dintre faptele pe care le faci îți pot crește sau scădea scorul social. Un exemplu: dacă ești prins fumând în tren ți se scad X puncte. Fapta este menționată într-o fișă detaliată a individului. Dacă ești un cercetător care reușește să facă o descoperire majoră, creditul tău social crește cu Y puncte.
Ar trebui să știți că acest sistem nu e unul nou. Diverse variante ale creditului social au tot fost folosite la nivel regional, iar pentru alcătuirea punctajelor autoritățile chineze au analizat în detaliu impactul, astfel încât să nu se ajungă la anomalii. Abia de anul trecut sistemul a fost generalizat și aplicat pe scară largă, urmând ca până în 2020 el să fie unificat la nivelul întregii țări.
Știrea care a șocat opinia publică occidentală a fost aceea că autoritățile chineze au început să limiteze accesul cetățenilor la călătoriile cu trenul sau cu avionul pe baza sistemului creditului social. Citeam într-un articol că, dacă ai un scor al creditului social mai mic de un anumit punctaj ți se interzice să mai folosești trenurile de viteză sau avioanele. Am fost șocat asemeni majorității cititorilor. E aberant să ți se interzică mersul cu trenul dacă, spre exemplu, creditul social îți este afectat de un comportament fraudulent în relația cu banca. Sau, așa cum spunea unul „mai deștept” într-un alt articol, din cauză că ai trecut de multe ori pe roșu la semafor.
Cercetând mai îndeaproape, am înțeles care-i faza cu interzicerea circulației cu trenurile sau avioanele. Într-adevăr, pe baza creditului social, unor cetățeni li s-a limitat dreptul de a circula cu aceste mijloace, dar nu din cauză că au avut un punctaj mic, ci din cauza infracțiunilor pe care le săvârșiseră, mai precis măsura s-a aplicat celor care-au fost vinovați de terorism sau tentative de terorism, celor prinși cu bilete false sau expirate, celor care-au fumat în tren ș.a.m.d.. Cu alte cuvinte, nu pentru că ai un scor mic din cauză că ai trecut pe roșu nu ți se dă voie să mergi cu trenul, ci din cauză că ai anunțat fals că e o bombă în tren sau chiar ai vrut să pui una. Adică infracțiuni care chiar justifică pedeapsa.
Știu că propaganda minunatului nostru sistem trebuie să arate că tot ce vine din China e absurd și inuman. Însă, puși în fața evidenței, aș dori să vă întreb dacă v-ați lovit de un asemenea sistem până acum. Nu vă grăbiți să negați, întrucât el e mai prezent decât credeți. Știați că aveți un cazier în care sunt enumerate faptele dumneavoastră penale și că pe baza acestui cazier vă pot fi interzise anumite drepturi? Sau că mai e și un cazier fiscal în care, de asemenea, sunt evidențiate infracțiunile fiscale? Știați că la fiecare amendă de circulație, în afara banilor, mai sunteți penalizați și cu un număr de puncte, iar la cumularea a 15 puncte în decurs de 1 an vi se suspendă permisul de circulație? Desigur că știați. Toate aceste sisteme sunt elemente de credit social existente în societatea noastră care, din câte văd, nu vă supără deloc. Ei bine, la chinezi întreaga activitate e centralizată, existând un registru general al faptelor unei persoane. Diferența față de sistemul nostru este că în registrul chinezilor sunt menționate și faptele pozitive, cele care-ți îmbunătățesc scorul.
Nu trebuie însă nici să cădem în admirație. Am încercat să prezint obiectiv sistemul, fără a-l înfiera tovărășește, așa cum obișnuiește presa noastră propagandistică. Elementele negative ale sistemului de credit social constau, în primul rând, în faptul că multe dintre elementele sale sunt secrete. Altele pot produce erori. Spre exemplu, dacă n-am oprit la semafor, pe baza numărului mașinii, mi se scade creditul social. Dar dacă n-am fost eu la volan? Într-adevăr, după demararea investigațiilor și stabilirea vinovatului (de exemplu puteam să împrumut mașina unui prieten și el să fie cel care-a comis infracțiunea) înregistrarea respectivă mi se șterge, dar cât timp durează investigația apar acolo și mi se modifică scorul.
În mare, citind articolele critice despre creditul social, occidentalii se sperie. Mai mult, ei cred că acela e un sistem tiranic și se bucură de „norocul” pe care-l au că nu trăiesc acolo. Însă ei (ca și noi de altfel) nu realizează că un sistem aproape identic și mult mai tiranic le șlefuiește viața. Să iau un exemplu banal: Facebook-ul. Știați că utilizează un sistem tiranic de credit social? Blocarea utilizatorului e doar fața vizibilă a sistemului. Odată intrat în colimator audiența îți este micșorată și orice cuvânt interzis pe care-l folosești conduce la o nouă blocare. Partea interesantă este că Facebook-ul joacă în tabăra progresiștilor. Astfel, dacă tu îl înjuri pe-un progresist ești pedepsit cu suspendarea (asta mi s-a întâmplat mie pentru că l-am făcut pe un individ prost într-un comentariu la propriul articol, pe wall-ul meu). Dacă în schimb progresiștii mă înjură pe mine, nu doar că nu pățesc nimic, dar eu nu am nici măcar posibilitatea să-i raportez. Pur și simplu, meniul de raportare a conținutului nu mai există pentru mine.
Un lucru similar se întâmplă și pe Youtube. Clipul pe care-l încarci apare în căutări dacă e corect politic. Dacă nu, găsirea lui devine aproape imposibilă. Asta dacă nu cumva e șters pe motiv de „încălcare a unor standarde”. Motorul de căutare de la Google face același lucru: articolele din media de stânga, chiar dacă sunt pline de minciuni, sunt cotate ca adevărate și pozitive, în timp ce cele conservatoare sunt penalizate.
Însă, cel mai abuziv sistem care ni se aplică este cel din spatele cortinei. Puțini știu că sistemul creditului social funcționează mascat la nivelul serviciilor secrete. Absolut tot ceea ce scrii pe internet, tot ceea ce vorbești la telefon, pe chat-uri sau pe forumuri este înregistrat automat și evaluat, iar pe baza acestei evaluări ți se acordă un rating. Dacă vi s-a părut că atunci când ați aplicat pentru un job la stat sau la vreun privat ceva mai stelat vi s-a făcut o nedreptate și ați fost eliminat aiurea, poate e timpul să aflați că asta a fost cauzată de scorul „neconform” pe care-l aveți la „băieții veseli”. Așa-i că nu știați? Realitatea e mai înfiorătoare decât imaginația.
Știați că securiștii au acces liber la fișierele voastre de pe dispozitivele mobile? Știați că au acces liber la camerele foto și la microfoane, că puteți fi spionați fără nici cel mai mic obstacol? Poate vă simțiți mai siguri în proximitatea calculatoarelor și a laptopurilor voastre. Doar ați avut grijă să vă criptați informația sensibilă. Serios? Aproape că mă apucă râsul. Un râs aproape la fel de isteric ca atunci când văd cum un băiat isteț acoperă camera laptopului cu o bandă adezivă, sperând astfel că e la adăpost. E minunat să vezi atâta inteligență. Oare cei care au certitudinea că s-au pus la adăpost știu că driverele dispozitivelor de stocare sunt, pentru serviciile secrete, adevărați cai troieni care răspund prompt la comenzile de spionare? Știu oare că fișierul „ultracriptat”, atunci vrei să-l citești, apare în memoria RAM ca „plain text” putând fi extrem de ușor decriptat de băieții veseli? Asta în cazul în care keylogger-ul de la tastatură n-a funcționat atunci când setai complexa parolă care conține litere mari, litere mici, cifre, caractere speciale s.a.m.d.
De ce vă spun toate aceste lucruri? Ca să înțelegeți că sunteți subiectul unui sistem de credit social, însă mult mai ascuns și mai secret decât cel chinezesc. Cel puțin acolo indivizii știu că-s urmăriți, știu unde sunt urmăriți și pot astfel fenta sistemul, prefăcându-se conformi. În cazul nostru, creditul social funcționează mult mai pervers. Aparent crezi că ești liber, dar fiecare mișcare ți-e înregistrată și evaluată, iar consecințele scorului îți sunt aplicate fără să-ți dai seama. De multe ori acuzi un funcționar care se comportă abuziv cu tine, îl reclami și te cuprinde frustrarea când vezi că nu pățește nimic. În fapt nici nu bănuiești că acel funcționar abuziv e doar o poză în spatele căreia se ascunde adevăratul monstru. Care e mult mai evoluat și mult mai abuziv decât sistemul chinezilor.
Dan DIACONU
Sursa: Trenduri economice
Din păcate Dan Diaconu nu s-a documentat suficient atunci când a scris articolul. Vă recomand să vă informați și din alte surse despre creditul social.
Totuşi, înainte de a sări din lacul occidental în puţul oriental, numai pentru motivul care încearcă să ne gâdile un pic orgoliul, cum că se ţine cont de faptele bune, nu ar fi mai simplu, mai natural, mai firesc să nu mai stea nimeni cu ochii pe noi?
Până nu se va realiza o modificare de optică de asemenea anvergură, rămânem în continuare într-o societate sclavagistă foarte avansată !