Observator

Soarta tristă a fraților aromâni (II)

  Azi dimineață, după ce materialul meu a fost publicat (Soarta tristă a fraților aromâni), ceva m-a împins să caut în […]

 

Azi dimineață, după ce materialul meu a fost publicat (Soarta tristă a fraților aromâni), ceva m-a împins să caut în arhiva virtuală după „La răspîntie de destin” scrisă de legionarul Filon Verca în anul 1987 și publicată în presa română din New York (ziarul „Libertatea”). Probabil că dacă Alexandru Florian ar citi materialul, l-ar declara pe Filon Verca antisemit (sau, cine știe, poate că a și făcut-o?). Nu, Filon Verca nu a culpabilizat poporul evreu, ci doar evreii dușmani ai României (și ai omenirii). Acesta este cel mai complex material care cuprinde numele legionarilor uciși în timpul lui Carol al II-lea (trădătorul corupt, criminal și plin de alte păcate reînhumat în cetatea de scaun a Basarabilor, în ctitoria lui Neagoe Basarab).

Am caracterizat lucrarea ca fiind cea mai complexă, dar nu și completă întrucît:

– legionarii uciși pînă în noaptea de 29/30 nov. 1938 nu sînt menționați;

– nici lista legionarilor uciși între acest moment și pedepsirea lui Armand Călinescu nu este completă – de pildă, am constatat că lipsește Lucia Grecu (este adevărat că versiunea poliției a fost că aceasta s-a aruncat singură pe geam, în ziua de 5 februarie 1939, de la etajul 4 al Prefecturii Poliției Capitalei – dar legionarii erau creștini adevărați, iar creștinii adevărați nu se sinucid ci își poartă crucea pînă în ultima zi data lor de Dumnezeu);

– nici lista legionarilor uciși în zilele de 21-22 sept. 1939 nu este completă.

Aici sînt mai multe comentarii de făcut. Filon Verca ne oferă informații prețioase, ca de pildă aceea că din 71 de județe (cît avea România Mare), un singur prefect (nu ne spune însă cine) a refuzat să execute ordinul criminal dat de Carol al II-lea ca în fiecare reședință de județ să fie luați la întîmplare cîte trei legionari care să fie împușcați în piața publică iar cadavrele acestora să fie lăsate acolo trei zile, elevii de școală fiind aduși să le vadă și să ia aminte: să nu se ridice împotriva stăpînirii corupte, criminale și trădătoare de țară! Filon Verca ne prezintă numele a 152 (sper că nu am greșit la numărătoare) de legionari uciși în 54 de județe (deci, lipsesc 16 județe). În unele județe (Brașov, Constanța, Severin) prefecții au dovedit exces de zel și în loc de trei, au ucis cîte patru legionari. Din mai multe județe, listele nu sînt complete, dîndu-se doar unul sau două nume – oricum însă, chiar incomplet, documentul are o valoare excepțională.

Eu, de fapt îl căutasem fiindcă vroiam să văd legionarii aromâni uciși în zilele de 21-22 sept. 1939. Dar recitind acest document cutremurător mi-a venit încă o idee, și anume să caut și „Cronologia privind istoria mișcării legionare” (apărută în Almanahul „Cuvîntul” din 1941).

Punînd cap la cap cele două documente și coroborîndu-le, rezultă o situație apocaliptică. Da, este adevărat că legionarii au ucis, au ucis cu un glonț (sau mai multe) criminali sau trădători de țară. Nu i-au schingiuit, nu i-au maltratat, nu i-au umilit – și i-au ucis pentru binele țării. În schimb, mulți legionari au fost bătuți pînă la moarte, au fost spintecați, au fost aruncați încă de vii în focul din cuptoarele crematoriului – asta, fiindcă își iubeau țara. Dar acesta este un subiect tabu.

Se pare că primul legionar ucis a fost, la 23 nov. 1933, studentul Virgil Teodorescu din Constanța, împușcat de jandarmi în timp ce lipea afișe electorale. I. Gh. Duca dezlanțuise prigoana antilegionară. La 23 nov. este ucis Niță Constantin, la 9 dec. este ucis Nicolae Bălănoiu.

În seara de 29 dec. 1933 este ucis în bătaie de către poliție aromânul Stere Ciumetti, secretarul Mișcării Legionare.

Crimele împotriva legionarilor continuă, dar nu mi-am propus să le prezint pe toate.

În noaptea de 29/30 nov. 1938,  la Tîncăbești, sînt strangulați 14 legionari de frunte aflați în stare de arest (alături de Căpitan, au fost uciși și nicadorii aromâni Ion (Iancu) Caranica și Doru Belimace precum și decemvirul aromân Ion Caratănase – repet, după nume, și printre ceilalți 9 s-ar putea să mai fi fost aromâni, dar nu am posibilitatea de a verifica).

Carol al II-lea dă liber poliției și jandarmeriei la ucis legionari. În perioada care a urmat, Filon Verca ne mai dă numele a 20 de legionari uciși începînd cu data de 2 dec. 1938.

Apoi, vine ziua de 21 sept. 1939 cînd un grup de nouă legionari prahoveni fac dreptate și răzbună uciderea Căpitanului împușcîndu-l pe Armand Călinescu. Cei nouă au fost duși în Piața Elefterie și împușcați pe loc, fără nici o hotărîre judecătorească. Se dezlanțuie infernul, pe care ni-l prezintă Filon Verca.

În rîndurile de mai jos, voi nominaliza doar aromânii (fiindcă aceasta era tema precedentă) care au jertfit în zilele de 21-22 sept. 1939.

În închisoarea Rm. Sărat au fost uciși 13 legionari.

În spitalul militar Brașov au fost uciși 7 legionari, dintre care Pihu Grigore cred că a fost aromân.

În lagărul de concentrare de la Ciuc au fost uciși 44 de legionari, printre care una dintre cele mai strălucitoare minți ale vremii, aromânul Mihail Polihroniade, comandant legionar, membru în Senatul Legionar, doctor în drept, șeful garnizoanei București și, culmea,  cel care se opunea manifestărilor violente iar, conform lui Mircea Eliade, era „singurul filosemit din legiune”.

În lagărul de concentrare de la Vaslui au fost uciși 32 de legionari, printre care aromânii Spiru Bujgoli, Nicolicescu Gheorghe, Sola Stavre, Supila Polispheron, Goga Mircea, Caratașu Chiriac și Popescu Spiru – o echipă de handbal în 7, ar rînji Alexandru Florian!

Dintre cei împușcați în județe, sigur au fost aromâni cei trei din Durostor (Nastu Nicolae Cola, Manganița Costică, Memu Nisa). În Caliacra au fost uciși Caranica Petre și Cavachi Hristu, în Constanța a fost ucis Chiriazi Constantin,  în Trei Scaune a fost ucis Caranica Enache, în Brașov a fost ucis Papacioc Radu, în Ciuc a fost ucis Caranica Ion, în Mehedinți a fost ucis Geacu Hristu Petre. Or mai fi și alții, pe care nu îi știu eu.

Sînge de aromâni vărsat în toată țara, pentru Țară. Iar familiile lor, au suferit pentru dragostea lor de Țară.

În general, îți dai seama cine este aromân după numele de familie, neobișnuite printre români (foarte multe începînd cu Cara sau cu Papa), dar adesea și după prenume. Aromânii, cu foarte rare excepții, la botez primeau prenumele unui sfînt, ori apostol, ori local. Spiru (prenume tradițional aromân) vine de la Sf. Spiridon, Lambru vine de la Sf. Haralambie, Iani sau Iancu vin de la Sf. Ioan, Gogu vine de la Sf. Gheorghe, Cola vine de la Sf. Nicolae, Stavru vine din greacă (stavros) unde înseamnă cruce, dar de fapt înseamnă crucificat, Hristu vine chiar de la Mîntuitor.

Cine a citit atent numele de mai sus, constată că familia Caranica a dat cele mai multe jertfe. Ion (Iancu) Caranica în noaptea de  29/30 nov. 1938, Caranica Petre (în Caliacra), Caranica Enache (în Brașov) și Caranica Ion (în Ciuc), toți în blestemata zi de 22 sept. 1939, zi în care conform doctrinei staliniste, mari (sau viitori mari) intelectualii țării au fost uciși. Eu aș proclama această ca ziua regalitații.

În tinerețe, în pofida diferenței de vîrstă, am fost foarte bun prieten cu Alexandru (Alecu) Caranica.  Făcuse de trei ori închisoare, dar nu mi-a spus niciodată ca a fost legionar – îmi povestea că o dată a fost arestat fiindcă atunci cînd li s-a luat moșia de la Capul Caliacra, a ieșit cu arma în mînă, că a doua oară a fost arestat întrucît fratele lui mai mic, Nicu, legionar, a fugit din țară, a treia oară mi-a spus că a fost arestat fiindcă a spus niște bancuri. Nu a apucat să termine facultatea, fiind arestat prima dată cînd era student. Avea însă o inteligență strălucitoare și o cultură pe măsură, dobîndită la „Universitate”, adică în celulele în care a împărțit spațiul cu mari profesori universitari. Mergeam cu el la bodega “Tazlău” de pe Lipscani, colț cu străduța pe care se afla atelierul foto al aromânului Duce Coe, fostul jucător antebelic al Sportului Studențesc, tatăl lui Dan Coe. Mergeam la „Tazlău” unde beam cite o „bastîrcă” – nu mai știu dacă era țuică sau vodcă, dar era cu sirop. Discuțiile cu el erau captivante – însă doar în ultimii ani, din postările CNSAS am aflat ce bănuiam de mult, și anume că fusese un patriot.

În 1970 i s-a aprobat să plece din țară la Paris, la fratele lui Nicu, un renumit doctor veterinar parizian. Nu s-a acomodat, așa că a plecat mai departe, în Grecia lui natală, în Veria. Se pare că își găsise rostul, dar în 1973 a murit în urma unui accident de circulație. Mult timp mi-a trebuit să accept că în lumea asta, noi nu mai putem face schimburi de opinii.

Dumnezeu sa-i odihnească pe el, pe ceilalți Caranica, pe toți care au trăit și au murit pentru această țară!

                                                                                                                       Dan Cristian IONESCU

P.S.: Mă uit și imi vine să mă crucesc. Pe pagina wikipedia a lui Ștefan Zăvoianu (de pildă),la o pagină antilegiune dar și anti-Antonescu, la bibliografie apare Radu Ioanid –„The Holocaust in Romania” și nu este singura sursă de documentare pentru paginile wikipedia.  Ce să mai zic? Nu mai zic nimic – am fost înjurat destul.

1 Comment

  1. Dec

    ….cind se vor mai naste romani/ aromani ca acestia! I-am pierdut asa cum ne pierdem in fiecare toti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*