Puncte de vedere

Sorin Roșca Stănescu: Dacian Cioloș provine din „sistem”

                        Diversiunea Dacian Cioloș Dacă îl vom avea premier […]

 

                      Diversiunea Dacian Cioloș

Dacă îl vom avea premier pe Dacian Cioloș, atunci România va fi confundată cu o uriașă necunoscută. Cum poate fi nominalizat un premier, înainte să fi avut loc consultările dintre președinte și partidele politice? Din ce pălărie a fost scos acest nume, în afara oricăror preparative de tip democratic? Pe cine va reprezenta Dacian Cioloș? În slujba cui se va afla el, de fapt? Este Dacian Cioloș o dronă? Iată doar câteva dintre întrebările spuse sau nespuse, dar adresate, în mod direct, președintelui României. Întrebări care așteaptă un răspuns. Iar acest răspuns poate defini întreaga conduită prezidențială. Și direcția în care se îndreaptă statul român.

Insist asupra unei teme esențiale. Dacă într-adevăr Dacian Cioloș va fi nominalizat pentru funcția de premier al României, atunci suntem obligați să tragem concluzia că a fost încălcată grav una dintre cele mai importante prevederi ale legii fundamentale a României. În Constituție scrie, negru pe alb, că pentru a desemna un candidat de prim-ministru, președintele are obligația să se consulte cu partidele parlamentare. Asemenea consultări au avut loc. Mai mult chiar. Șeful statului a ales să aibă asemenea consultări, inclusiv cu reprezentanți ai societății civile. Fapt contestat vehement de adversarii săi. În frunte cu Traian Băsescu. Eu am susținut și susțin în continuare că, în interes național, președintele are dreptul să se consulte cu cine crede de cuviință. Chiar și cu Mama Omida. Nu există nicio lege care să îi interzică acest lucru. Dar problema este alta.

Ce rost ar avea asemenea consultări dacă, anterior, de capul lui, președintele României a decis numele viitorului premier? Înseamnă că această procedură constituțională a consultărilor a fost fentată. Și nu îmi vine să cred că s-a putut întâmpla așa ceva. Atât cât îl cunosc pe domnul Klaus Iohannis nu mi-a lăsat niciodată impresia că s-ar putea comporta șmecherește. Că ar încerca, în vreun fel, să păcălească legea și să le joace o festă urâtă cetățenilor României. Dar dacă ambele premize sunt adevărate – că premierul a fost stabilit înaintea consultărilor și că președintele nu joacă teatru – atunci nu avem încotro și trebuie să ajungem la o concluzie de-a dreptul cutremurătoare. Și anume că, domnul Klaus Iohannis nu a avut încotro. Că a fost obligat să facă în așa fel încât să-l scoată pe Cioloș din pălărie.

Dacă așa stau lucrurile, atunci înseamnă că domnului Klaus Iohannis i s-a impus din afară această candidatură. Și că, indiferent de dorința lui de a respecta Constituția și de a da consistență acestei proceduri a consultărilor politice, presiunea la care a fost supus a fost atât de puternică încât nu i s-a putut opune. Cine ar fi putut exercita asemenea presiuni asupra instituției prezidențiale a României?

Nu am nicio îndoială că răspunsul poate fi găsit dacă recitim cu atenție proiectul prezidențial. Și Strategia de Apărare a României. Care, de fapt, este o Strategie de Securitate. Nu va fi greu să observăm că întreaga cheie a diversiunii Dacian Cioloș încape în sintagma “Parteneriatul Euro-Atlantic al României”.

Deci, Dacian Cioloș este o soluție livrată din afara României. De către cine? Răspunsul la această întrebare trebuie căutat prin analiza modului în care Dacian Cioloș a ajuns comisar european pentru Agricultură și a felului în care el a servit interesele unor state europene. În esență, Dacian Cioloș provine din “sistem”. A absolvit facultatea în România, iar “sistemul” i-a aranjat doi ani de studii post-universitare în Franța. După care, tot “sistemul” i-a netezit drumul către structurile de vârf ale Uniunii Europene. Pentru început, către structurile birocratice. Unde, în definitiv, fiecare stat membru are autoritatea de a-și promova funcționarii. Cândva, pe parcursul acestei cariere europene, Dacian Cioloș a fost preluat, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor demnitari români, de către “licurici”.

Nu știm dacă este vorba despre licuriciul mai mic, care este Uniunea Europeană, sau despre Marele Licurici de la Washington. În mod cert, în calitatea sa de comisar european pentru Agricultură, domnul Dacian Cioloș nu s-a comportat, nicio secundă, ca un cetățean al României. Pentru România, dosarul agricol este o întreagă succesiune de înfrângeri. Oricare dintre dumneavoastră are posibilitatea să ia contact cu datele Eurostat și să observe că, raportat la numărul de cetățeni, România este, de la distanță, cel mai dezavantajat stat din Uniunea Europeană, la capitolul agricultură. Deși cotizăm la Uniunea Europeană după aceleași reguli, accesăm fonduri după alte reguli, comparativ cu celelalte state cu o agricultură cât de cât importantă în structura lor economică. Pur și simplu avem mult mai multe restricții. Iar Dacian Cioloș nu a făcut absolut nimic pentru a schimba lucrurile. Dimpotrivă. În calitate de comisar european a servit, cu prioritate, interesele Germaniei, Franței și al altor câteorva state.

Evident că, în aceste condiții, devine și mai prezent răspunsul la întrebarea: de ce și cum a procedat “sistemul”, sistemul național, atunci când a creat și promovat acest produs numit Dacian Cioloș și când l-a abandonat sau l-a predat “sistemului” Euro-Atlantic? Sau, pur și simplu, statului german. Și ce rol a jucat aici relația sa de rudenie, dar și de altă natură, cu generalul Ioan Ardelean, zis Vulpea, cel care a transformat, ani de zile, serviciul secret al Ministerului de Interne într-o poliție politică extrem de agresivă?

Îmi fac datoria și îl previn pe președintele Klaus Iohannis că toate aceste întrebări pe care le pun eu astăzi, aici – cărora li se pot adăuga multe altele – vor fi puse de întreaga societate civilă și de o bună parte a clasei politice, în mod insistent, în eventualitatea în care scenariul se confirmă. Iar Dacian Cioloș va fi desemnat candidat de premier.

                                                        Sorin Roșca Stănescu

1 Comment

  1. Florin Calapod

    Dragă Sorine,nu mai este o diversiune,este o certitudine.Trebuia dată țara înapoi celor care o vor,pentru bogățiile ei.Cozile de topor și tinerii feisbukari și-au făcut datoria.Suntem un popor de maimuțe csre se bucură că li se mai aruncă de după gardul coloniei câte o banană scofâlcită.Cei de vârsta noastră sunt victimele sigure ale acestei asa-zise politici(de fapt o dictatură impusă de licuricii de diverse mărimi).”Tinerii frumoși ” oricum nu au nici prezent,nici trecut și nici viitor.România va reveni la forma din 1857 ,dând licuricilor 3 provincii de dimensiunile celor rezultate din destrămarea Yugoslaviei.Restul e tăcere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*