Colimator

SRI a ajuns un serviciu foarte bine plătit care gestionează în exces mistere

                                        […]

 

                                            Hellvig, pe urmele MI6

În februarie 2018, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić și șeful serviciului secret sârbesc (BIA), Bratislav Gašić, se întâlneau cu fostul ofițer de armată și director al Serviciului secret britanic MI6 (SIS), Alex Janger. Nimic spectaculos, cei trei au discutat punctual pe cooperarea și schimbul de informații între structurile de inteligență din Serbia și Marea Britanie. La scurt timp după aceea, în Iunie 2018, sosea la Belgrad Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, într-o vizită care nici măcar nu a fost reținută pe website-ul Serviciului. Surprinzător, spre deosebire de Janger, directorul SRI a avut întrevederi cu președintele sârb și cu ministrul Apărării, Aleksandar Vulin, pe subiecte care nu țineau neapărat de competențele unui șef de serviciu secret: astfel, s-a vorbit despre cooperare economică și militară, trupe de menținerea a păcii- KFOR, provincia Kosovo, stabilitate regională ș.a.

A fost ziua când Eduard Hellvig a fost șef de stat, printr-un transfer de „putere” asigurat inevitabil de aliatul său mai înalt și mai globalist, președintele Klaus Werner Iohannis. Hellvig și gazdele sale de la Belgrad au atins” și subiectul schimbului de informații între serviciile de securitate, dar era evident că un nedeclarat scop provocase prezența șefului SRI în Serbia: lumea este de acord în general, că rolul său a fost de mesager, iar scopul se numea Ghiță. Sebastian Ghiță.

                                   Ghiță, te-așteaptă Klaus la portiță

Vizita din Iunie a „președintelui” României, Eduard Hellvig la Belgrad, trimis de președintele României, Klaus Iohannis, survenea la scurt timp după ce, în Martie 2018, Iohannis încercase printr-o viclenie pur mioritică, să forțeze mâna președintelui sârb Vučić pe subiectul „Ghiță”, în timpul unei conferințe de presă comune a celor doi președinți. Scenariul a fost relativ simplu și nici nu necesita o armată de consilieri la Palatul Cotroceni. Un reporter (nenominalizat, cel mai probabil, un angajat al „Diviziei Presă” gen Realitatea sau DIGI) pune o întrebare despre Sebastian Ghiță care, iată (insistă reporterul Diviziei), „este localizat în Serbia de un an” și totuși nu este extrădat: Klaus Iohannis răspunde rapid că „i s-a spus” că reporterul urma să pună această întrebare (sic!) și, în concluzie, l-a abordat în particular pe Vučić pentru a afla mai multe despre Ghiță. 

                                        Klaus: glonț, bum-bum, apoi un haos

Legitimându-se astfel cu un guguștiuc din presa favorabilă Cotrocenilor, Iohannis obținea două lucruri: președintele sârb înțelegea că Ghiță este foarte dorit în România de instituțiile de forță (românii numesc acest lucru „Bate șaua să priceapă iapa”) și, în plus, Iohannis nu ar fi trezit suspiciuni că, – depășind unele uzanțe, s-a interesat direct de o persoană fizică (Ghiță) la o întâlnire politică unde se discută despre țări. Mesajul era, adică, în clar: președintele Iohannis nu este interesat de fugarul român, dar fiind „presat prin mass-media” (înaintea întâlnirii), președintele Iohannis vrea neapărat ca la întâlnirea între doi șefi de state, să se discute și despre Ghiță. Politicos, Vučić a răspuns că a transmis ministrului său de Justiție „întrebarea” președintelui României cu privire la Sebastian Ghiță. (Click pe imagine pentru mărire!)

Ulterior, în Iulie 2018, Sebastian Ghiță primea azil politic în Serbia, iar, în legătură cu faptul că Sistemul românesc nu îi asigura dreptul echitabil la Justiție: unii observatori locali au apreciat decizia magistraților ca probă că Serbia nu are un Stat Paralel activ. Sau în orice caz, nu la dimensiunea celui din România. Cât despre prestația președintelui Iohannis la conferința de presă cu Vučić, lumea a înțeles ceea ce era de înțeles: Klaus Iohannis îl vrea cu disperare pe Ghiță în țară. Și a mai înțeles lumea că Ghiță știe foarte multe și că a făcut public doar câteva crâmpeie.

                                     Ghiță și dronele vândute Serbiei

După sosirea în Serbia, Ghiță a cumpărat o casă în Belgrad și, potrivit unor surse neoficiale, a intrat în negocieri cu administrația statului pentru vânzarea unui sistem pentru supravegherea zonei de graniță prin drone. Este de intuit că adversarii săi din România se tem deopotrivă de omul de afaceri, dar și de politicianul care, într-un trecut nu foarte îndepărtat, era în „flirt” cu oameni importanți din Sistem: eventual, Sebastian Ghiță, zis „Copilu”, este omul care ar putea da lecții complete studenților de la Cluj ai fostului adjunct SRI, Florian Coldea, despre funcționarea celulelor de Stat Paralel într-o democrație. În septembrie 2016, Ghiță declara că în România există procurori „plătiți printr-o Rețea de ONG-uri”, care fac arestări în cadrul Statului Paralel, adică arestări comandate din interiorul sau exteriorul țării. El nu a oferit detalii și nicio structură din comanda procurorului- general Augustin Lazăr (Parchetul General) nu s-a autosesizat pentru a începe verificări asupra unor afirmații de o extremă gravitate. Ca apropiat sau ca fost apropiat al unor șefi din Sistemul Național de Siguranță a Țării, era de presupus că dacă Sebastian Ghiță cunoaște aceste lucruri, ele sunt cunoscute și în cercuri „evoluate” din Servicii- mămăliga românească nu a explodat, însă, nici în acest caz.

                                                 Protocol, mânia țării

Evoluții ulterioare au confirmat, însă, pe fragmente, acest puzzle tenebros: există Protocoale „de lucru” Parchete – Curți de Justiție – Servicii Secrete care au parazitat actul de Justiție, există Asociații de magistrați care protestează „specializat” împotriva Legilor Justiției (adică împotriva unui risc prezumtiv) ignorând cu bună-știință organizarea de proteste anti-Protocoale (adică împotriva unui risc în desfășurare), există judecători „instruiți” la cursurile SRI, există abuzuri care au fost mascate global prin conceptul puritanist de „campanie anticorupție”, există presiuni externe camuflate (cu Codruța Kovesi chemată să țină discursuri la ONU cu câteva zile înainte de suspendarea ei din funcție la DNA), există „unități de elită” (precum DNA Ploiești) care au instrumentat dosare penale pe probe fabricate, există o Președinție care apără unilateral doar „anticorupția” lui proprie și personală și doar „protestatarii” lui – proprii și personali, există ONG-uri care ani întregi au intoxicat globalist procurori și judecători la traininguri finanțate în privat, există ONGuri care au construit în ani de zile imaginea României ca imagine a unui stat – campion al corupției – pregătind terenul pentru implementarea MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare – un „șurub” de presiune și șantaj al UE pentru România), a structurilor de Stat Paralel și a dumnezeilor „anti-corupție” care apar în relatările Diviziei Presă.

                                Fenomenu’ cultural activează la penal

Există, desigur, o cultură a eșecului asumat la Cotroceni, iar ziua când șeful SRI Hellvig a sosit la Belgrad ca președinte de țară a fost ziua când președintele de la București, Klaus Iohannis, a mai decedat puțin ca președinte al României. Sub oblăduirea Cotrocenilor, principalul serviciu de informații al României, SRI, a ajuns un serviciu foarte bine plătit, dar care gestionează în exces „mistere”. De-a lungul timpului, „CristoiuBlog” a semnalat faptul că SRI știe mai multe din supravegherea informativă a populației, decât din realitatea fizică: despre radicalismul islamic dacă este finanțat la destinație de pe teritoriul României, despre așa-zișii Luptători Străini (mercenari din state UE ai grupului sunnit Statul Islamic) dacă traversează, staționează sau revin prin România spre Europa, despre mișcările de stradă împotriva Guvernului României dacă sunt finanțate din exteriorul țării, despre valul de emigrație ilegală din țări cu activ terorist dacă va face vulnerabilă siguranța României, despre atentatele teroriste „dejucate” de Servicii în România dacă au fost raportate la Eurojust. Pesta porcină, „limba albastră”, boala vacii nebune, anti-corupția anchetată printr-un Stat Paralel, toate pot fi teme de lucru la Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru perechea Președinția României- SRI, dacă ele reprezintă amenințări majore pentru stabilitatea României. Când, însă, amenințarea majoră pentru Servicii Secrete și Președinție se reduce la un cetățean român, chiar parlamentar fiind, refugiat în Serbia, oamenii de bun-simț vor înțelege că România e condusă prin banale intrigi de culise și nu pe mecanisme democratice, printr-o pereche de președinți care cooperează minunat: dacă, de exemplu, Iohannis îl declară „erou” pe Sebastian Ghiță, șeful SRI Hellvig l-ar ajuta să fie „erou” zilnic.

                                                                                                                            Traian Horia

Sursa: Ion Cristoiu blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*