Colimator

Stăpânii coloniei, serviciile secrete și restul slugoilor sunt disperați de riscul apariţiei unei autentice forțe naționaliste și antisistem

                    De ce România nu e altfel? „Mani pulite” a fost […]

 

                  De ce România nu e altfel?

„Mani pulite” a fost subiectul care a ţinut prima pagină a anilor 90. Avându-l în centru pe „incoruptibilul” procuror Antonio di Pietro, operaţiunea a fost una de răsunet întrucât a adus în faţa justiţiei o grămadă de politicieni corupţi şi asociaţi de-ai acestora. Părea că mizeria iese la suprafaţă, iar societatea italiană se curăţă. Era o iluzie.

În realitate aveam de-a face strict cu o afacere de-a SUA, declanşată din cauza independenţei din ce în ce mai mare a politicienilor peninsulari. Întrucât Rusia nu mai era o ameninţare după prăbuşirea URSS, politicienii italieni se întrebau, pe bună dreptate, ce rost mai are amestecul SUA în Europa? O întrebare inoportună care a declanşat jihadul împotriva lor. S-a dovedit mult mai târziu că „incoruptibilul” Antonio Di Pietro era în realitate un limbric telecomandat de către ambasadorul SUA şi căruia spatele îi era asigurat de către FBI&CIA. Iar scopul „cruciadei” nu era altul decât eliminarea politicienilor incomozi de pe scena politică.

După ce „corupţii” au fost eliminaţi şi înlocuiţi cu iluştri necunoscuţi, Di Pietro şi-a muiat dinţii, rămânând doar cu renumele asigurat de o publicitate deşănţată şi bine finanţată. Mai mult, abuzurile pe care le-a comis au fost trecute sub tăcere, chiar dacă ele erau strigătoare la cer. Scopul declarat al campaniei sale, anume eliminarea corupţiei, a fost unul ratat. Corupţia există în continuare în Italia, la cote mult mai înalte decât atunci, iar pe timpul campaniei sale politicienii aflaţi „de partea bună” s-au îmbogăţit întrucât bursa şpăgilor a explodat.

Culmea e că, în ciuda dezvăluirilor devastatoare referitoare la fake-ul „Mani pulite”, imaginea lui Di Pietro a fost menţinută în continuare pozitivă. În mod evident s-au folosit pentru aceasta fonduri generoase, iar circarul a fost împins şi-n politică, asigurându-i-se venituri mai mult decât generoase.

L-am văzut pe imbecil într-o emisiune pe Rai 1 (sau Italia 1?) unde spunea că regretă modul în care a acţionat, dar că el a fost cinstit şi că singura vină pe care şi-o găseşte e că a văzut lucrurile prea în alb şi negru. Aproape că-mi venea să sparg televizorul în timp ce ticălosul cel mai mare din istoria Italiei îşi găsea scuze demne de emisiunile pentru casnice nesatisfăcute.

Toată campania anticorupţie de la noi a fost copiată după „Mani pulite”. Aceeaşi supra expunere media, aceleaşi trompete media agăţate de sistem, aceeaşi presiune infernală şi aceeaşi obsesie pentru dezintegrarea clasei politice autohtone. Totul a fost călcat în picioare. Politicienii care ridicaseră capul sau care păcătuiau printr-o prea mare popularitate au fost sacrificaţi, alegându-se cu ani grei de puşcărie. La fel şi oamenii de afaceri deveniţi indezirabili. În timp ce aceştia umpleau puşcăriile, şmecherii ocupau teritoriile sau le vindeau companiilor străine vesele să intre pe o piaţă „re-virginizată”. Politicienii mediocri întorşi „la partea bună a forţei” s-au îmbogăţit. Uitaţi-vă la Videanu, Blaga şi Berceanu, celebra tripletă din vremea băsescului. Uitaţi-vă la Cocoş şi mafia din spatele său. Sau, dacă vreţi, uitaţi-vă la necunoscutul acum Marcel Hoară. Sau, de ce nu, la Blejnar. Fiecare dintre cei care au ştiut să se „orienteze” s-au aranjat.

Problema este că, în comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat la noi, abuzurile comise în operaţiunea „Mani pulite” par demne de „Arici Pogonici”. La noi s-au fabricat dosare din cap în coadă, oamenii au fost condamnaţi pentru motive halucinante, iar unii dintre ei au fost linşaţi în puşcărie. Practic, în toţi aceşti ani am asistat la un neostalinism în Justiţie. Sistemul ajunsese atât de corupt încât au fost arestate familii întregi pentru fanteziile sexuale ale unor procurori devianţi. Falsuri grosolane au fundamentat „dosare” răsunătoare. Întreaga ţară a fost transformată într-un „Arhipeleag Gulag”, pornindu-se ascultări ale aproape întregii populaţii. Miliarde de euro au fost cheltuiţi pe ascultări, filări, fabricări de probe s.a.m.d.

Ceea ce vedem acum este doar faţa vizibilă a aisbergului. Mizeria şi corupţia sistemului sunt infinit mai mari. Dincolo de pagubele incomensurabile înregistrate de proprietatea privată autohtonă, s-au dat adevărate tunuri banilor statului. Mizeria e atât de mare încât implozia sistemului s-a produs nu din cauza unor politicieni care sunt acum incriminaţi (gen Dragnea) ci, culmea, din cauza nesustenabilităţii sale. Fraudele sistemului au ajuns nesustenabile pentru Buget, iar toată aşa-zisa luptă anticorupţie risca să se transforme într-o revoluţie pornită de la firul ierbii.

Schimbarea lui boc cu Ungureanu a fost o ultimă încercare de „spălare” şi menţinere a sistemului. Când s-a constatat că e groasă şi nervii poporului sunt întinşi la maxim, s-a jucat sceneta cu „întoarcerea” lui Oprea. Totul pentru ca imberbul Ponta, bine telecomandat de către sistem, să poată asigura aterizarea lentă. Şi suspendarea lui băsescu trebuie văzută în aceeaşi termeni. De-atunci s-au tot eliberat ciozvârte pentru a potoli dorinţa de răzbunare a oamenilor. Culmea, cruciada pornită împotriva PSD şi întreţinută cu disperare nu este una cauzată de faptul că PSD ar fi un partid neconform! Nu, miza e alta. Ambasada SUA şi Securitatea autohtonă sunt disperate de faptul că votul pro PSD e unul având conotaţii profund anti-sistem, existând riscul ca la apariţia vreunei forţe real anti-sistem, aceasta să fie votată masiv. Iar ceea ce transpiră de pe culoarele serviciilor are darul de a ne mai da o speranţă: inclusiv „majoritatea tăcută”, cei scârbiţi de alegeri şi politicieni, sunt profund anti-sistem.

Realitatea e că un partid cu adevărat naţional, format din personalităţi credibile, ar putea strânge lejer spre 75% din electorat. Acesta este şi motivul pentru care s-a încercat de la Revoluţie încoace discreditarea ideii de „naţionalism”. Împingerea în faţă a lui Vadim s-a făcut din cauză că era o personalitate accentuată, numai bună de luat la tocat şi calificat drept „nebun”, „tembel”, „deviant”. Toate tentativele de partide aşa-zis naţionale au fost unele controlate de servicii. Iată şi motivul pentru care electoratul n-a înghiţit găluşca: în spatele sloganelor goale nu s-au găsit programe credibile şi personalităţi pe care să poţi pune baza. Doar circar ieftini meniţi a compromite ideea de naţional.

Revenind la subiectul anticorupţiei, sondajele care sosesc sunt unele de-a dreptul alarmante. În urma dezvăluirilor, publicul realizează că întreaga luptă anticorupţie a fost una care-a mascat spolierea statului, care a deschis larg baierele pungii pentru interese diverse: ba asigurarea monopolului unor companii, ba achiziţii halucinante de fier vechi denumit „armament”, ba acoperirea unor fraude sau afaceri de corupţie la nivel statal etc. Anticorupţia mioritică a fost câinele care a păzit adevăraţii hoţi organizaţi pe care i-a slujit, fie că aceştia se numesc Ambasada SUA, a Olandei, Germaniei, Angliei etc., fie că se numesc compania X, corporaţia Y s.a.m.d. În spatele luptei anticorupţie s-a declanşat de fapt cea mai mare jefuire a ţării. Oamenii au înţeles asta şi caută ca vinovaţii să fie pedepsiţi.

Picajul procurorilor de la Ploieşti, Oradea sau Braşov se înscrie în strategia clasică de sacrificare a pionilor. Cam la fel cum DNA îi „sacrifica” de faţadă pe procurorii intraţi în vizorul publicului, gen Eva, Papici etc. Lumea însă vrea mai mult şi toţi aşteaptă inculparea adevăratului instrument, anume a Codruţei Koveşi. Însă, cu riscul de a vă dezamăgi, vă voi spune că asta nu se va petrece.

Sacrificiul pe care-l face Plăvanul prin refuzul eliberării din funcţie a nulităţii Lazăr face parte din strategia de apărare a lui Koveşi. Lazăr va fi ţinut la Parchet cel puţin până când lui Koveşi i se va găsi un post care să-i asigure imunitate. Fie că e vorba de postul de Procuror European, fie că e vorba de o victorie tactică la CEDO (ar fi totuşi halucinantă, dar nu imposibilă), fie un alt post înalt. Koveşi trebuie să scape de orice răspundere. E parte a unei doctrine de bază a americanilor: cozile lor de topor devin intangibile. Doar un accident istoric ar putea face să se facă dreptate astfel încât baschetbalista să ajungă acolo unde merită, anume în puşcărie.

Însă, cum bine ştim, evenimentele se petrec într-un mediu controlat. Aşa cum în Iran americanii au preferat să-şi sacrifica ambasada pentru protejarea deviantului şah, la fel şi în cazul problemuţei noastre interne, cazul Koveşi va fi unul de netrecut. Mediocra baschetbalistă se va bucura de protecţia lor la fel cu Di Pietro s-a bucurat toată viaţa de protecţia mâinii lungi a CIA.

E bine să ştiţi cum stau lucrurile deoarece n-are sens să vă amăgiţi cu iluziile. Din păcate, Koveşi e buruiana agresivă şi nedigerabilă pe care trebuie să vedem cum o izolăm, cum scăpăm de ea fără a o distruge. Asta nu pentru că n-ar putea fi distrusă la fel ca orice buruiană, ci pentru că nu ni se dă voie s-o facem. Asta e situaţia.

                                                                                                                   Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

articol Dan Diaconu, procurorul Antonio di Pietro „Mani pulite”, teama sistemului de apariția unei forțe naționaliste autentice antisistem

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*