Puncte de vedere

Statul, cel mai mare dușman al cetățeanului român (II)

  Îmi este foarte greu să mă pronunț dacă pe vremea lui Ceaușescu existau în România  mafii în sensul celor […]

 

Îmi este foarte greu să mă pronunț dacă pe vremea lui Ceaușescu existau în România  mafii în sensul celor de azi. Existau forme rudimentare de crimă organizată. Dintre acestea, patru aveau o organizare dezvoltată (nu are rost azi să amintesc numele „nașilor” – pe unul l-am pomenit mai de mult, cînd am scris că unul dintre cei doi locotenenți ai săi era Ion Becali, zis Giovani, zis „Țînțarul”); altele erau mai restrînse și se bazau pe puțini membri, dar de încredere totală (am scris despre un astfel de caz într-un text mai vechi); mai existau familii care lucrau pe cont propriu, el – proxenet și traficant de valută, ea – prostituată în hotelurile de lux („Athenee Palace” și „Intercontinental”), unde erau tolerate și de securitate și de miliție, și unde din cînd în cînd mai furau și portofelele clienților străini.

În rest, ca peste tot in lume, „corb la corb nu-și scoate ochii” – medicii se apărau între ei de culpa medicală, avocații se apărau între ei de culpa procesuală, și tot așa.

Mafiile au apărut în România după ce am intrat și noi în rîndul lumii „civilizate”.

Astăzi, voi scrie despre mafia medicală.

                                                                       *

Cel mai important drept pe care poporul român l-a pierdut după 1989 a fost dreptul la asigurarea gratuită a sănătății. A fost un drept pierdut sub Victor Ciorbea, cel care a devenit apoi Avocatul Poporului! Ciorbea a înființat Casa Națională de Asigurări de Sănatate obligînd cetățenii români să plătească lunar o cotă de 5,5 % din veniturile obținute chiar dacă au nevoie de îngrijiri medicale, chiar dacă nu au. S-a deschis calea jafului.

Cum o fi reușit Ceaușescu, fără să oprească pentru asta bani din salariul românilor, să construiască spitale noi în toată țara iar toți bolnavii români să fie tratați gratuit? Iar acum, după ce românii cotizează pentru sănătate, atîtea spitale s-au închis?

Cînd s-a înființat CNAS, bugetul de stat a fost împovărat cu o instituție uriașă, cu nenumărați angajați bine plătiți la nivel central și la nivelul tuturor județelor, a fost nevoie peste tot de sedii noi (unele închiriate cu sume enorme, altele ridicate cu banii colectați pentru sănătate – trec peste faptul că atunci cînd s-au ridicat clădiri noi, împreună cu acestea s-au ridicat din aceleași materiale și vile ale directorilor proaspăt numiți, ca de pildă în cazul județului Mehedinți).

Industria farmaceutică românească nu pot să spun că a fost distrusă (distrus a fost „Institutul Cantacuzino”, obligîndu-ne la importuri de vaccinuri asupra cărora am unele păreri pe care nu care stau acum să le expun, dar nu sînt pozitive), însă în mare partea a trecut în mîini străine și au crescut importurile de medicamente (evident, mult mai scumpe). Dar scumpirea medicamentelor nu îi deranja pe români, întrucît prețul pentru medicamentele compensate integral era suportat de stat. Dacă un medicament care să spunem că în mod normal ar fi costat 5 lei (dacă l-ar fi cumpărat pacientul) ajunsese la 50 lei (preț suportat din bugetul CNAS), pe nimeni nu interesa. Jaful s-a întețit, întrucît bizonului nu îi păsa – el, ca cetățean, era furat, însă nu își dădea seama.

Acest jaf, generat de sistemul CNAS, a mai cunoscut o treaptă superioară. Dacă existau medicamente compensate integral, mafia medicală română a trecut la prescrierea unor rețete false, medicamentele practic furate fiind vîndute clandestin în străinătate.

Să îi mulțumim pentru toate astea lui Ciorbea, datornicul băncilor străine.

Ar mai fi multe de spus în ce privește CNAS, dar am și mai multe de spus despre sistemul medical în general.

Pe cînd mai aveam televizor vedeam din cînd în cînd medici români care se întorseseră din străinătate, unde făcuseră cu succes mii de operații, declarînd că s-au întors în țară pentru a însănătoși românii. În imagine, în spatele lor, se vedea clinica privată la care erau angajați. Am aflat că în România acești medici erau plătiți lunar cu 10-12.000 euro, mai mult decît primeau în occident. Dacă erau sinceri, ar fi spus că s-au întors în România ca să-i însănătoșească pe românii bogați. Am auzitla radio o emisiune în care se preciza că dintre toți medicii reveniți din străinătate, unul singur s-a încadrat într-un spital de stat. Cinste lui! Pentru mine, toți ceilalți nu sînt medici, ci gunoaie.

                                                                    *

Anul trecut mi-a murit o prietenă, o prietenă care îmi era de mare ajutor și care, deși eu sînt într-o vacanță prelungită din 2001, îmi oferea ceea ce eu numeam „vacanță”, adică din cînd în cînd, în septembrie, ne repezeam cîteva zile să hoinărim prin Cadrilater. Prima dată ne-am grăbit la Balcic, de care mă îndrăgostisem în 1969, cînd am putut să văd fosta vilă a bunicilor mei materni – m-am grăbit să plec hotărît să nu mai mă întorc niciodată. Eu văzusem Balcicul descris de Cella Serghi și pictat de mari pictori interbelici, acum vedeam un orășel plin de monștri înalți din beton, oțel și sticlă. Mai bine nu mă duceam, să fi rămas în minte cu imaginea vechii localități în care parcă timpul se oprise de mult, cu străduțele înguste, pietruite, în pantă, spre mare, cu multe cafenele care aveau în față, pe trotuar, cîte o măsuță la care bătrînii jucau table bînd cafea (și poate și altceva, nu m-am uitat) – era Balcicul pe care îl lăsase regina Maria. Așa că ne rezumam la vizitele zilnice la ruinele de la Capul Caliacra, cu masa de prînz, bazată pe midii, luată obligatoriu pe terasa de lîngă mare de la Dalboka. Și toate acestea ar putea fi un subiect de articol.

Această prietenă a murit după peste 10 ani de luptă împotriva unui cancer invaziv. S-a luptat cu o tenacitate și cu o dorință de viață incredibile, a trecut prin 6 operații în urma căreia i se mai tăia ceva.

Experiența mea de viață dar și prima mea meserie m-au făcut suspicios.

Cred că asupra ei au fost testate medicamente noi, întrucît atunci cînd se simțea bine, i se schimba medicația. Și îi era din ce în ce mai rău.

Și mă gîndesc și la faptul că poate doctorița ei curantă i-a scurtat zilele cu intenție. Această doctoriță a întocmit rețete false pe numele ei, prietena mea fiind chemată la anchetă. Cînd am văzut-o ultima dată, mi-a spus că ducîndu-se la perfuzie și plîngîndu-se de dureri, doctorița (care știa foarte bine că se deplasează doar cu mașina) i-a făcut o injecție cu morfină.  Cînd a plecat de la spitalul Fundeni, exact cînd a intrat pe pod, injecția și-a făcut efectul, capul i-a căzut în piept și era la un pas să zboare cu mașina peste parapet. Apoi mi-a trimis un SMS:  „Dacă ea zice să declar altceva intru eu la mărturie mincinoasă. Cînd am spus adevaru, atunci sau acum. Eu nu sînt Becali să spun că nu mai țin minte. 23 feb. 2017”. După o lună era moartă.

                                                                      *

Nu îmi dau cu părerea asupra domeniilor în care nu mă pricep. Nu mă pricep la medicină, așa că nu mă pronunț asupra acestui domeniu. Dar am citit destul despre raportul lui Abraham Flexner, despre transformarea medicinei într-o afacere, despre interzicerea medicinei naturiste, despre medicina ucigașă.

Dacă nu mă pricep la medicină ca știință și nu mă refer la aceasta, scriu la ce mă pricep conform primei mele meserii, și anume fac un rechizitoriu la adresa medicinei criminale, medicinei corupte. Am scris mai multe pe aceste aspecte, dar din păcate nu am mai găsit decît un singur articol: https://ioncoja.ro/din-nou-despre-medicina-asasina/

Profit de această ocazie ca să îi omagiez pe eroii care au luptat pentru adevăr în această materie, pe evreul american Leonard George Horowitz, pe doctorița canadiană Ghislaine Lanctot, exclusă din corpul medical întrucît prescria tratamente naturiste, pe regizorul american Michael Moore, autorul filmului „Cine este mai bolnav, pacientul sau sistemul?”.

                                                                         *

În ultimele 5 minute înainte de a anunța ora exactă, Radio România Actualități ne oferă reclame la medicamente sintetice sau suplimente nutritive. Niciodată la acest post național, care ar trebui să fie în slujba poporului român, nu am auzit o emisiune care să recomande leacurile băbești, cele care nu costă (sau a căror preparare în casă costă foarte puțin), nu au efecte adverse, nu conduc la dependență, dar te fac bine. Acest post așa zis național de radio preferă banii murdari pe care îi primesc de la afaceriștii din domeniul industriei medicale în loc să îi ajute pe român.

Cînd am avut pentru prima dată probleme cu genunchii, m-am luat după reclamele mincinoase (pe atunci le vedeam la  TV) și  am aruncat mulți bani pentru niște paliative cu un  scurt efect. Un foarte bun prieten, preot din Tg. Neamț (mă rog și acum pentru sănătatea lui și a familiei lui) mi-a recomandat un leac popular, băbesc, interzis cum ar veni de raportul Abraham Flexner. Acest leac m-a pus pe picioare timp de cîțiva ani, după care au apărut alte probleme.

Spre ciuda companiilor de medicamente dar spre binele românilor, vă recomand această rețetă: https://ioncoja.ro/domnule-coja-va-dor-genunchii-inca-nu/

                                                                 *

Am intrat și eu în rîndul lumii, adica am ajuns asigurat. Cînd am văzut că oricît de modest trăiesc, dobînda bancară, în continuă prăbușire, nu mai îmi ajunge, am umblat (cum găseam pe cineva care să ma ducă) din toamna lui 2016 și pînă în decembrie 2017 să strîng actele necesare și să depun dosarele. Acum, am ajuns să am trei pensii. La ultima, de departe cea mai mare, pe talon se menționează că s-au reținut 110 lei pentru CNAS (nu știu de ce mi se reține 10 % în loc de 5,5 % dar nici nu mai stau să dezleg misterul).

În afara de aceasta însă, eu tot plătesc din urmă. Din 2002 și pînă la sfîrșitul lui 2016, eu am trăit numai din dobînda bancară, fără să știu că trebuie să plătesc contribuții la sănătate pentru aceasta (de fapt, nici acum nu știu în ce temei legal trebuie să le plătesc).

Acum doi ani am primit de la ANAF o decizie de impunere anuală de plată a sumei de 2.040 lei contribuție de sănătate pentru anul 2012. M-am rugat de cineva să mă ducă cu mașina la sediul organului și am plătit cît mi-a solicitat funcționara, adică 2.343 lei.

După care, deși plătisem deja 303 lei în plus, am primit o decizie de plată în valoare de 123 lei cu titlu de dobînzi și penalizări de întîrziere (o să vedeți de ce menționez aceste sume). Am făcut o contestație pe care întîi de toate am publicat-o în „Justițiarul” și abia apoi am trimis-o prin mail directorului adjunct cu mențiunea că deja a apărut în presă. Nu am primit nici un răspuns, nu mi s-au restituit banii încasați în plus, dar cel puțin m-au lăsat în pace.

Acum o lună am primit decizia de plată a sumei de 2.160 lei cu același titlu pentru anul 2013. Nu am avut noroc să mă ducă cineva și atunci am plecat într-o adevărată aventură, schimbînd mijloace de transport și mergînd și pe jos.

Am spus că singurele mele venituri atunci au fost dobînzile pe care le ridicam. Ordonat fiind, am căutat toate ordinele de plată și am totalizat sumele.

ANAF a considerat că în anul 2012 am avut un venit total de 37.032 lei. Ordinele de plată arată că am ridicat doar 28.929 lei. Deci 8.103 lei mai puțin, adică am fost încarcat la plată cu 445,66 lei.

ANAF a considerat că în anul 2013 am avut un venit total de 39.216 lei. Ordinele de plată arată că am ridicat doar 29.258 lei. Deci 9.958 lei mai puțin, adică am fost încărcat la plată cu 547,69 lei.

Am cîștigat în 2013 cu 329 lei mai mult decît în anul anterior, întrucît am umblat după promoții transferînd banii și în altă bancă, unde găseam oferte mai bune, plătind (desigur) comisioane de transfer. Dacă ANAF a considerat că depozitele mele reprezintă investiții, s-a gîndit să scadă cheltuielile pentru investiții, adică să deducă din venit comisioanele de administrare și comisioanele de transfer? Sînt sigur că nu.

Deci una peste alta, ANAF  m-a furat cu:

– 445,66 lei prin decizie pentru anul 2012;

– 303 lei încasați nejustificat în plus cînd m-am dus să plătesc;

– 547,69 lei prin decizie pentru anul 2013;

– și au mai încercat să mă fure cu 123 lei cu titlu de dobînzi și penalizări, dar nu au reușit.

Dacă reușeau, ar fi însemnat că pentru contribuții la CNAS pe doi ani în care eu nu am beneficiat de servicii medicale, m-ar fi furat cu 1.419,35 lei, adică peste o treime din cît am plătit.

Este evident că timp de 5 ani după moartea mea, ANAF va continua să emită decizii de impunere pe numele meu în beneficiul mafiei medicale. Și ce vor face atunci? Mă vor exhuma să vadă dacă nu cumva am dinți din aur, că și ăștia or fi buni pentru mafie? Îi anunț că nu mai am – am avut, dar mi-au căzut încă din mileniul trecut.

O veche vorbă românească spune că plata înainte se face doar la cofetărie sau la curve. Eu plătesc după, mai exact după 5 ani, pentru servicii care însă nu mi s-au prestat niciodată. Cofetarii și curvele sînt mult mai corecți.

În ce privește prezentul, paradoxul este că deși sînt contributor, deși sînt asigurat iar pentru genunchii mei am nevoie (din cîte mi-au spus prieteni medici) de o miogramă și o radiografie, cînd am fost la clinică să mă interesez dacă am devenit asigurat, m-am îngrozit cînd am văzut cîtă lume aștepta. Nu cred că mă voi mai duce.

                                                                                               Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*