Editorial

Tandemul Crin Antonescu şi Klaus Iohannis a pus Partidul Naţional Liberal pe butuci

   Între cei doi există mai multe asemănări, dar acestea sunt principalele trei: infatuarea, egocentrismul şi trădarea. Infatuarea şi egocentrismul […]

   Între cei doi există mai multe asemănări, dar acestea sunt principalele trei: infatuarea, egocentrismul şi trădarea. Infatuarea şi egocentrismul celor doi au dus la modul dictatorial prin care unul a condus PNL, iar celălalt conduce încă Primăria Sibiu. Trădarea s-a văzut atunci când cei doi au întors spatele USL-ului sau când Antonescu a decis, deşi demisionase din funcţia de preşedinte, părăsirea grupului ALDE al liberalilor europeni pentru aderarea la PPE. În ceea cel priveşte pe Klaus Iohannis, acesta şi-a trădat electoratul de la Sibiu, renunţând la FDGR, cu care a câştigat patru mandat de primar, în favoarea PNL. Răspunsul dat de electoratul trădat s-a văzut clar la votul de la europarlamentare, PNL-ul fiind umilit la Sibiu! Votul sibienilor a fost unul de blam, anti-Iohannis, iar asta a dus la o premieră, PSD câştigând pentru prima oară alegeri în municipiul de pe Cibin, deşi oraşul a fost sufocat cu postere enorme cu chipul lui Iohannis care invita sibienii să voteze cu „eurocampionii” liberali.

    Iată cum comenta viitorul lui Klaus Iohannis la cârma PNL-ului, a doua zi după alegerile europarlamentare, Cristian Tudor Popescu, acest guru al presei româneşti care nu-l credea potrivit pe primarul sibian ca preşedinte al liberalilor: „Pentru că nu are niciun pic de experienţă în conducerea acestui partid. Ori, structurile din teritoriu ale PNL-ului sunt greu de controlat, baronii PNL sunt greu de controlat, ori, ca domnul Iohannis să şi reuşească să stăpânească PNL-ul şi să şi candideze la preşedinţie acum, mi se pare o sarcină dificilă, dacă nu imposibilă. Ar fi fost mai bine pentru partid ca domnul Antonescu, fără declaraţii bombastice cu care s-a eroizat în campanie, să fi rămas preşedintele partidului, controlând în continuare structurile şi domnul Iohannis să devină candidat la preşedinţie al partidului.” Păi cum, măi nea Popiescule, adică Herr Iohannis nu-i capabil să conducă un partiduleţ muribund, dar e bun ca să conducă o ţară? Iată că domnul Iohannis nu ţine cont de sfaturile ziaristului pleşuv şi tocmai ce şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, după ce demisionase din funcţia de prim-vicepreşedinte pentru eşecul de la alegerile europarlamentare! De fapt, se înscrie, totuşi, pe linia trasată de Popescu, fiindcă nu a fost bun ca prim-vicepreşedinte în campania electorală, cum singur a recunoscut atunci când s-a declarat dezamăgit de rezultatele alegerilor – dându-şi demisia în aplauzele asistenţei, care admira „onoarea neamţului” – dar acum se consideră potrivit ca să devină preşedintele liberalilor! Păi cu „onoarea neamţului” cum rămâne? Concluzia: neamţul a devenit un autentic „mitic” de Dâmboviţa, care se răzgândeşte de la o zi la alta, la fel cum au făcut anterior şi liberalii vechi, ca Tăriceanu sau Antonescu! Ce să mai spunem despre dosarele penale ale neamţului cel cinstit”, Klaus Iohannis, dosite de procurorii lui Băsescu sau despre retrocedările frauduloase de la Sibiu, unde Iohannis face parte din mafia imobiliară ori despre traficul de copii de la începutul anilor ’90 în care acesta a fost băgat până peste cap, iar soarta acelor copii nu a fost lămurită nici până în ziua de azi?! Imaginea trucată a lui Iohannis a fost fabricată în laboratoarele Germaniei şi vândută prin mass-media românească, aceasta umflându-l ca pe broscoiul din poveste… mai rămâne doar să pocnească! Intenţia de a candida Klaus Iohannis la preşedinţia României nu este nouă, ea fiind lansată din vara anului 2007, când la întâlnirea Clubului Economic German din Transilvania, care a avut loc în comuna Biertan, judeţul Sibiu, s-a stabilit ca primarul sibian să paricipe la alegerile din 2009 cu sloganul electoral: „Pentru ca România să arate ca Sibiul!” Însă Traian Băsescu le-a tăiat nemţilor entuziasmul, fluturând dosarele penale ale lui Iohannis de la DNA! Acuma, acelaşi Băsescu îl susţine pe sasul sibian în dorinţa de a împuşca doi iepuri dintr-un foc: satisfacerea pretenţiilor lui Angla Merkel de a avea propriul om la conducerea României şi posibilitatea ca el, Traian Băsescu, să devină premierul lui Iohannis!

   Inconsecvenţa, neseriozitatea şi lipsa de loialitate ale lui Crin Antonescu au atins apogeul imediat după recentele alegeri europarlamentare, pierdute într-un mod ruşinos, prin anunţarea dezertării din grupul liberalilor europeni şi mutarea europarlamentarilor liberali români, de la ALDE, la PPE. După ce ani de zile l-a atacat „la baionetă” pe Traian Băsescu şi s-a întronat provizoriu în locul acestuia la Cotroceni în anul 2012, când cu suspendarea, iată că acum defilează braţ la braţ, prin Europa, cu cel pe care-l beştelise ani de-a rândul, graţie PPE-ului în care au devenit colegi! În felul acesta, Crin Antonescu şi-a trădat şi înşelat propriul electorat fiindcă cei care au votat duminică pentru PNL şi implicit, fiind vorba de alegeri europarlamentare, pentru grupul ALDE al liberalilor europeni, s-au trezit, a doua zi, că de fapt votul lor a fost dat popularilor europeni! Se poate o ticăloşie mai mare decât deturnare voturilor propriilor alegători şi batjocorirea încrederii acestora?

  Decizia fusese luată înaintea alegerilor, dar Antonescu a ţinut secretă intenţia abandonării liberalilor europeni în favoarea popularilor, ca să nu piardă şi bruma de voturi care urmau să fie acordate în 25 mai de către liberalii loiali şi consecvenţi liberalismului naţional şi european. Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a recunoscut, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor, că au existat discuţii privind afilierea PNL la Partidul Popular European (PPE), chiar dacă acele discuţii nu au avut loc la nivelul conducerii PNL, ci doar între unii liberali. Iohannis susţinea, atunci, că problema trecerii din ALDE în PPE s-ar putea discuta oficial în partid, ceea ce ar însemna schimbarea statutului PNL. Etnia, mai afirma primarul Sibiului, nu i-ar influenţa cu nimic opţiunea în acest sens, deşi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, este în PPE. Aiurea, deoarece Iohannis nu face absolut nici o mişcare politică fără să anunţe Germania prin intermediul consulului acestei ţări de la Sibiu şi fără să primească aprobarea de la şefii lui de acolo!

  Penibile au fost, după alegeri, interpretările date de Crin Antonescu rezultatelor, acesta ţinând cu tot dinadinsul să transforme un eşec usturător într-o victorie. Adică – vezi, Doamne! – chiar dacă PNL a pierdut în mod ruşinos la nivel naţional, în fond a câştigat la nivel european, datorită PPE-ului la care anunţase afilierea în urmă cu câteva ore! Penibil şi jalnic! Ba, a mai şi minţit afirmând că Iohannis a avut un rezultat bun la Sibiu: „Domnul Iohannis a scos un scor foarte bun pentru Sibiu. Dacă nu era Klaus Iohannis la Sibiu, luam 5-7%, am luat 21%.” În realitate, 10.069 de sibieni au votat alianţa electorală PSD-UNPR-PC, cu aproape 2.000 mai mulți decât cei care au votat PNL (8.138 voturi valabil exprimate). Iar, la nivel judeţean, cele mai multe voturi, 31,19%, au mers către Alianţa PSD-PC-UNPR, Partidul Naţional Liberal primind doar 17,91% din voturi, aşa că ne întrebăm de unde a scos-o Antonescu pe asta cu „am luat 21%.”?! La Sibiu, „stânga” nu a câştigat niciodată alegerile, indiferent de felul lor, acum fiind prima dată în istorie când a reuşit performanţa de a învinge aşa-zisele partide „de dreapta” şi asta, numai şi numai datorită lui Klaus Iohannis. Cu toată campania agresivă a PNL-ului – în tot judeţul, dar mai ales în municipiul Sibiu, Klaus Iohannis zâmbea la tot pasul de pe afişe enorme şi îndemna alegătorii să voteze cu PNL! – rezultatul a fost diametral opus aşteptărilor, votul dat PSD-ului fiind, în fond, un vot de blam, anti-Iohannis!

   Este greu să transformi un umil procent de 15 % votanţi într-o victorie, dar pentru Crin Antonescu, as în interpretări salvatoare şi căderi în picioare de la înălţime, orice este posibil. Probabil că, după participarea la Congresul Mondial Evreiesc din SUA, la începutul acestei luni, domnul Antonescu a învăţat să citească în ebraică, de la dreapta la stânga şi cele 15 procente s-au transformat în 51% şi, e clar, a câştigat alegerile! Fiindcă am pomenit de această participare, nu putem să trecem mai departe fără să amintim un fragment din cele cuvântate de domnul Crin Antonescu la respectivul Congres: „Ca atare, am iniţiat anul trecut un proiect de lege pentru îmbunătăţirea legislaţiei care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, manifestările antisemite, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Această lege a fost deja votată de Senat şi aşteaptă să fie adoptată de către cealaltă cameră a Parlamentului”.

    Dacă Antonescu este aşa un mare luptător împotriva fascismului şi antisemitismului, atunci să facă bine să explice de ce l-a adus în partid pe Klaus Iohannis care a reactivat în anul 2007 organizaţia nazistă Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe), prin declararea oficială, consfinţită la Judecătoria Sibiu, a FDGR-ului (al cărui preşedinte era la vremea respectivă) ca succesor al acelei formaţiuni hitleriste, desfiinţată prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 şi prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. (http://www.justitiarul.ro/forumul-democrat-al-germanilor-din-romania-fdgr-condus-de-klaus-iohannis-se-declar-oficial-continuatorul-partidului-nazist-din-al-doilea-rzboi-mondial/) Culmea absurdului constă în atitudinea comunităţii evreieşti din România care, în loc să sancţioneze reactivarea unei organizaţii naziste condamnate de Tribunalul de la Nürnberg, l-a decorat pe Klaus Iohannis, şeful respectivei grupări naziste, cu medalia „Prieten al comunităţii evreieşti”, deşi persoanele din fruntea comunităţii evreieşti fuseseră anunţate despre ticăloşia resuscitării nazismului la Sibiu, anterior festivităţii de acordare a medaliei, aşa cum puteţi să citiţi aici: http://sibiu.justitiarul.ro/evreii-din-romania-au-decorat-un-hitlerist-autodeclarat/ ! Atenţie, ambele articole sunt din anul 2010 şi subliniem aceast aspect ca să închidem gura propagandiştilor primarului sibian, foarte activi la comentarii pe toate forumurile şi publicaţiile, în tendinţa lor de a afirma că este o campanie recentă având ca scop discreditarea eventualului candidat la alegerile prezidenţiale!

   Bravo, un antieuropean precum Crin Antonescu, care ataca chiar PPE-ul la care s-a afiliat acum şi pe Angela Merkel în anul 2012, de braţ cu nazistul Klaus Werner Iohannis, au dus în derizoriu liberalismul în România! Ei, cei doi „mari liberali” care toată viaţa lor au fost bugetari, au pus pe butuci Partidul Naţional Liberal!

                                                                                                                                       JUSTIŢIARUL

3 Comments

  1. NISTOR

    Tandemul Crin Antonescu-Klaus Iohannis ar fi un dezastru pentru România. Speram in disparitia lor de pe scena politicii romanasti.

  2. PETRE

    Haosul politic din România a fost generat de când Iohannis a fost adus in PNL de catre Crin Antonescu cel care ii va da neamtului conducerea partidului dupa care, in scurt timp, nu o sa mai auzim de PNL decât la timpul trecut.

  3. Vasile Zarnescu

    Eu am anticipat această situaţie încă de aici: http://sibiu.justitiarul.ro/crin-antonescu-vorbete-omul-cu-ochi-de-pete-mort-de-trei-zile/. Şi aceasta în legătură cu respectivul tandem.
    Dar despre faptul că P.N.L. va urma calea P.N.Ţ.C.D.-ului am scris şi mai de mult.
    Adică, referitor la liberali, pot cita versurile lui Adrian Păunescu:
    „V-am zis că sunt un om periculos /
    Da nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă…”
    E regretaabail că va dispărea un partid istoric, P.N.L., deşi, în etapa postdecembristă, P.N.L. n a fost decît o caricatură şi a fost mai mult antinaţinal decît naţional. Dar, oricum, merita să fiinţeze pentru a avea o opoziţie la dimensiuna neocominternistă înfiptă solid în eşichierul politic actual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*