Țară de vite! (I)

 

Ca să nu fiu acuzat de plagiat, precizez de la bun început că acest titlu a fost folosit de Marian Nazat pentru articolul său publicat in Jurnalul Național din 3 sept. 2010. Am reținut titlul întrucît în conținutul articolului este preluat un citat din cartea mea (…Fiindcă, vorba lui Dan Cristian Ionescu, „Cel mai mare pericol pentru sănătatea şi viaţa oamenilor este stresul, iar cel mai important factor de stres este statul. Statul, cel care controlează tot mai mult viaţa cetăţenilor, care le impune obligaţii noi şi le restrânge drepturile lor naturale, care creează nedreptate, care îi jefuieşte, îi umileşte şi îi chinuie”. Neîndoielnic, autorul cărţii samizdat „Codul lui Lucifer” are dreptate în încercarea de a surprinde esenţa principalei surse a dezintegrării româneşti.)

Mi-am amintit de acest titlu, gîndindu-mă la poporul meu.

                                                                      *

Odată cu intrarea noastră în rîndul așa-ziselor țări „civilizate”, am devenit și noi o țară de vite. Desigur, la naștere, românii încă primesc un nume, ca să știm cum să ne strigăm între noi, dar pentru stat sîntem niște vite identificate printr-un număr reprezentat de CNP. Este bine că cel puțin deocamdată, nu sîntem obligați să purtăm la urechi crotalii pe care să fie stanțat CNP-ul. Și este bine că putînd fi localizați prin telefonul mobil sau prin GPS, nu sîntem obligați să purtăm la gît talăngi personalizate, ca să se știe în orice moment unde sîntem.

În decembrie 1989, cineva scrisese la Piața Romană „ne-am luat rația de libertate”. A fost ultima noastră rație de libertate. Apoi, am început treptat să pierdem tot mai multe drepturi și libertăți, să fim împovărați cu totul felul de noi obligații. Controlul asupra noastră a ajuns total, cu mult peste nivelul celui de pînă în 1989, imbecilizarea tineretului ne apropie și din acest punct de vedere de țările „civilizate”. Ni se explică, precum unor copii tîmpiți, că aceste restrîngeri de drepturi și libertăți, aceste noi îndatoriri, sînt în interesul nostru, pentru binele nostru, pentru siguranța noastră, sînt necesare pentru a lupta împotriva terorismului. Dar, concomitent, acceptăm în țară (și în UE) potențiali teroriști.

Cu excepția bolșevismului și nazismului, niciodată serviciile secrete nu au avut drepturi, atribuții și privilegii atît de mari ca astăzi, niciodată nu au beneficiat ca acum de toate cuceririle științei și tehnicii, dintre care pe unele nici măcar nu le cunoaștem.

Interceptarea convorbirilor telefonice, interceptările ambientale, verificarea mail-urilor, verificarea site-urilor de internet accesate, sateliții de supraveghere, dronele, camerele de supraveghere interioare sau exterioare, microtehnica plasată în locuințe ori clădiri publice, dispozitivele de detectare a metalelor ori percheziții corporale la intrarea în unele instituții, verificarea cumpărăturilor plătite prin card, controlul sumelor depuse ori retrase din bancă și atîtea altele, depășesc cu mult imaginația lui George Orwell din cartea sa (scrisă în 1947), considerată pînă de curînd de ficțiune, „1984” (iar conducătorii Europei și ai României ne duc cu gîndul la o altă carte a lui Orwell, „Ferma animalelor”). Europa începe să semene cu un continent cu jumătate de miliard de teroriști. Dar europenii simpli nu își dau seama că pe adevărații teroriști îi poți găsi în palatele de reședință ale conducătorilor statelor OTAN (NATO).

Cît de real este în România pericolul terorist? Iar dacă este real, aceasta se întîmplă fiindcă pe unii i-a mîncat undeva să sprijinim direct OTAN înainte de aderare, după care să și aderăm. O vorbă spune: „prietenul dușmanului meu este dușmanul meu” – ne-am împrietenit cu SUA și astfel multe țări arabe ne privesc ca pe dușmani.

Dar chiar dacă acest pericol este real, justifică faptul că serviciile noastre secrete (mult supradimensionate față de cele de pe vremea lui Ceaușescu) se ocupă numai de terorism? Pe vremea lui Ceaușescu nu toți securiștii se ocupau cu poliția politică și apărarea dictaturii – cei mai mulți urmăreau spionii sau apărau economia națională de sabotaje, corupție, jafuri (în vara anului 1990, Măgureanu i-a trecut în rezervă pe toți care aveau experiență înlocuindu-i în general cu oameni fără pregătire și fără experiență, dintre care foarte mulți nu au dobîndit nici una și nici alta chiar dacă au ajuns generali la mai puțin de 40 de ani și s-au pensionat cu pensii de mii de euro lunar după ce au depășit această vîrstă), pe vremea lui Ceaușescu lucrătorii DIE erau spionii care apărau interesele României în țările în care erau trimiși (în 1992, ajuns în fruntea SIE – noua denumire – Ioan Talpeș a desființat cele mai importante rețele pe care le aveam, cele din SUA și Germania), pe vremea lui Ceaușescu, USLA era unitatea specială de luptă antiteroristă și erau o mînă de oameni, cei mai buni fiind uciși din ordinul gen. Nicolae Militaru, cel racolat de KGB și pus de Ion Iliescu în fruntea M.Ap.N. (astăzi, parcă toate zecile de mii de lucrători din serviciile secrete ar fi cu toții uslași).

SRI avea în decursul timpului multe de făcut, dar nu a făcut nimic din toate acestea. De pildă, ar fi trebuit să afle cine i-a dat lui Frank Timiș hărțile secrete cu zăcămintele aurifere ale României, cine a dat multor altora alte hărți secrete cu bogățiile subsolului țării, cum a vîndut pe cont propriu Radu Berceanu (presa susține că a primit 6 mil. $) unei firme israeliene planurile avionului IAR 109 proiectat de Uzina de avioane Craiova, în general SRI trebuia să combată distrugerea economiei României. Dar nu a făcut-o. S-au mulțumit doar să strîngă stele pe umeri și bani în cont.

Acum, mai este o problemă, o mare problemă legată de secretul pe care lucrătorii SRI trebuie să îl respecte cu strictețe. Eu nu știu conținutul jurămîntului pe care îl depun ofițerii SRI, dar nu cred că jură credință mafiei și trădătorilor de țară ci, probabil, patriei și poporului român. Și atunci, cînd vezi că șefii rup și aruncă la coșul de gunoi rapoartele și informările despre distrugerea României, nu crezi că este de datoria ta ca prin toate metodele posibile și toate canalele pe care le ai, să aduci la cunoștința poporului căruia i-ai jurat credință cum este jefuit, cum este distrus? Oare nu este Constituția mai presus de toate, mai presus de orice lege? Cînd șefii încalcă Constituția, te poți ascunde în spatele secretului de servici?

Și SIE mănîncă banii degeaba, se țin doar de chefuri prin capitalele în care își primesc sinecura și își văd de propriile afaceri. Ar fi trebuit să informeze asupra bonității pretinșilor mari investitori, dar nu a făcut-o. Dacă ar fi făcut-o, ARO Cîmpulung Muscel ar fi putut să continue exportul pe 5 continente, combinatele siderurgice Reșița și Oțelul Roșu nu și-ar fi intrerupt activitatea și … mă opresc, mai sînt sute de exemple.

Cîinii de pază ai dictaturii (fiindcă noi trăim o dictatură așa zis democratică, în care o gașcă ineptă de trădători, corupți, nepricepuți și nepăsători la problemele țării, repartizați în partide aparent opuse, a ajuns să reprezinte alternativa la guvernare) sînt cei mai bine plătiți din țară. Fiindcă cei mai bine plătiți nu sînt cei care ne asigură hrana, cei care ne asigură educația, cei care ne asigură sănătatea. Cei mai bine plătiți sînt judecătorii, procurorii, cei din serviciile secrete, armata, jandarmeria.

                                                                   *

Mai există oare în lume vreo altă țară în care marii Eroi ai Neamului să fie ori necunoscuți, ori interziși? Cîți dintre tinerii de azi știu adevărul despre legionari? Cîți dintre tinerii de azi știu despre luptătorii din munți? Cîți dintre tinerii de astăzi știu despre sacrificiul suprem de care au dat dovadă Liviu Corneliu Babeș, Călin Nemeș, Radu Chesaru? Respect jertfele lor, dar s-au dovedit inutile. Liviu Corneliu Babeș și-a dat foc în martie 1989 pe pîrtia Bradu din Poiana Brașov pentru a atrage atenția Occidentului asupra situației din România  –  dar Occidentul știa foarte bine, de cîțiva ani plănuia înlăturarea lui Ceaușescu, însă nu spre binele nostru, ci pentru înrobirea țării. Ceilalți doi, bravi luptători în decembrie (iar ultimul și fondator în 1989 al organizaței clandestine „Vulturul Brîncovenesc”), scîrbiți de nedreptate și de conducătorii statului român, trădători, corupți, nepricepuți și nepăsători, au ales să se sinucidă în semn de protest  –  eu socotesc însă că era mult mai bine să continue lupta lor curajoasă spre binele țării.

Țară de vite! Dar oare cine sînt vitele? Cei care au plecat? Cei care au rămas? Și unii și alții?

Exodul forțat al românilor a început la mijlocul lui iunie 1990, cînd în urma diversiunilor din 13 iunie, Ion Iliescu a obținut singurul lui cîștig: în urma prigoanei dezlănțuite împotriva lor, mulți dintre luptătorii din decembrie și dintre ceilalți participanți la fenomenul Piața Universității extins în toată țara, rămași fără speranță, au părăsit țara. Au fost mulți, nu știu cîți la nivelul țării, dar numai eu știu destui. Au plecat fiindcă ei sperau în ajutorul Occidentului, care a fost exact ca cel dat rezistenței din munți în anii ’40-’50  –  adică nul. Iliescu a scăpat de cei mai vehemenți, mai curajoși, mai periculoși contestatari ai săi. Nu îmi aduc aminte ca vreun stat democratic să fi criticat derapajele totalitare ale lui Iliescu și Roman.

Apoi au venit valurile mari ale plecărilor. Distrugerea economiei naționale a avut două efecte importante: pe de-o parte posibilitatea ca aceasta să fie împărțită (și jefuită) între mafioții români și companiile occidentale, iar pe de-altă parte milioane de români, tineri, în putere, au ales calea străinătății ca să își cîștige pîinea.

De ani de zile, salvarea României nu putea fi decît o revoluție adevărată. Dar cei care ar fi putut să o facă, acum slugăresc în străinătate, iar cei care ar fi trebuit să fie în fruntea lor, ori s-au sinucis ori, dezgustați, s-au retras.

Mai sînt multe de spus, dar hai să luăm o pauză, să îmi trag și eu puțin sufletul și poate reușesc să mănînc. 

                                                                                                                Dan Cristian IONESCU