Colimator

„Taxa pe lăcomie” pe înțelesul tuturor: O nouă frecţie la piciorul de lemn al economiei româneşti postdecembriste și praf în ochii românilor

  TAXA PE LĂCOMIE, ultima ţeapă trasă de PSD românilor în anul 2018 Către sfârşitul anului 2018, massmedia româneşti au  […]

 

TAXA PE LĂCOMIE, ultima ţeapă trasă de PSD românilor în anul 2018

Către sfârşitul anului 2018, massmedia româneşti au  captat atenţia opiniei publice asupra „ordonanţei” lansate iniţial sub denumirea de „ordonanţa taxei pe lăcomie”, schimbată, apoi, în „ordonanţa taxei pe activele băncilor”, pentru ca, în final, să fie adoptată şi publicată în Monitorul Oficial cu numărul 114/2018 şi cu numele de „Ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene”.

Ordonanţa „de urgenţă” în cauză are 62 de pagini, cu 92 de articole, din care Capitolul IV, cel care se referă la taxa pe activele băncilor, se întinde pe o pagină, cu 3 articole.

Ordonanţa „de urgenţă” are un preambul de 10 pagini, o polologhie plină cu expresii de genul „având în vedere că”, „ţinând cont că”, „luând în considerare că”, „apreciind că”, „luând act de”, fiecare expresie repetată de câteva ori, în care autorii textului încearcă să justifice de ce era atât de URGENTĂ adoptarea acestui act normativ, adevărul fiind acela că orice cititor atent al textului ordonanţei ajunge la concluzia că absolut toate articolele ordonanţei puteau fi adoptate de către Parlament, în cursul anului 2018, prin procedura normală de legiferare.

OU 114 modifică şi completează nu mai puţin de 16 legi cu caracter economic, din care cele mai multe adoptate în ultimii ani, ceea ce arată cât de precară este calitatea cadrului juridic în care îşi desfăşoară activitatea agenţii economici din această ţară.

Adevăratul motiv al adoptării OU 114 nu îl găsim exprimat nici în declaraţiile guvernanţilor, nici în dezbaterile organizate de presă pe marginea acestui subiect.

Nu sporirea investiţiilor publice şi nici taxarea lăcomiei băncilor i-a determinat pe guvernanţi să adopte OU 114, ci faptul că aceşti guvernanţi au constatat că, în 2019, nu vor mai avea bani să plătească pensiile şi alte venituri cuvenite mai multor categorii de cetăţeni, că nu pot să respecte prevederile legilor pe care ei înşişi le-au adoptat şi prin care s-au angajat să asigure plata acestor pensii şi venituri.

Soluţia la care au ajuns este aceea de a modifica legile, astfel încât să reducă pensiile şi alte venituri plătite de la buget, să impună taxe noi, dar să ascundă aceste hoţii prin deturnarea atenţiei opiniei publice către „lăcomia” băncilor, în special, a multinaţionalelor, în general.

Iată ce prevede Legea 263/2010, la alineatul (2) al articolului 102: „(2) Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.

Iată şi ce prevede articolul 31 din OU 114: „Art. 31 – Prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie se menţine la 1.100 lei şi începând cu 1 septembrie 2019 valoarea punctului de pensie se majorează cu 15% şi este de 1.265 lei.

Deci, cei peste 5 milioane de pensionari ai României, mulţi dintre ei votanţi PSD şi ALDE, care s-au obişnuit de aproape un deceniu ca, la începutul fiecărui an, să primească pensiile majorate cu 100% din rata inflaţiei, plus 50% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizat pe anul precedent, astfel încât puterea de cumpărare a pensiilor lor să nu scadă, în anul 2019 vor avea surpriza neplăcută să-şi vadă pensia REALĂ redusă cu peste 10%.

Promisiunea că, de la 1 septembrie 2019, pensiile vor creşte cu 15% rămâne la fel de realistă ca şi aceea făcută de PSD că, în perioada 2017-2022 nu vor fi impuse taxe noi şi nu vor creşte cele existente. Dovada o reprezintă chiar această ordonanţă, care introduce mai multe taxe noi.

Acesta este principalul efect real, concret, al adoptării OU 114. Un furt, legal, de peste un miliard de euro din buzunarele şi aşa subţiri ale pensionarilor ţării.

Acesta este „cadoul” făcut de Guvernul Dăncilă pensionarilor României la trecerea în primul an al celui de al doilea secol de existenţă al statului naţional şi unitar al românilor.

Nici guvernanţii nici presa aservită lor n-au găsit de cuviinţă să informeze corect pensionarii ţării despre această mârşăvie.

În schimb, şi guvernanţii şi presa aservită lor au făcut din „taxa pe lăcomie” subiectul politic al sfârşitului de an.

                                     Despre ce este vorba?

Băncile, denumite şi instituţii bancare, sau instituţii de credit, sunt nişte societăţi comerciale, sau întreprinderi care au ca obiect de activitate specific colectarea de sume băneşti de la persoanele care fac economii, care economisesc o parte din veniturile câştigate ca salarii, sau profituri, sub formă de depozite, şi pun aceste sume băneşti la dispoziţia altor persoane, sub formă de credite.

Băncile acordă credite şi din sumele băneşti aduse ca aport în numerar de către acţionarii băncii.

Băncile plătesc dobânzi proprietarilor depozitelor şi încasează dobânzi de la beneficiarii creditelor, dobânzile la credite fiind mai mari decât cele la depozite, diferenţa permiţând băncilor să-şi acopere cheltuielile şi să facă şi profit.

În bilanţul contabil al unei bănci, depozitele sunt înregistrate în pasiv, ele sunt DATORII ale băncii faţă de cei care au adus banii în depozite, iar creditele sunt înregistrate în activ, ele sunt ACTIVE FINANCIARE, CREANŢE ale băncii faţă de cei care au primit creditele.

În totalul activelor unei bănci, pe lângă creditele acordate clienţilor, sunt înregistrate şi alte active nefinanciare, cum sunt clădirile folosite ca sedii ale băncii, echipamente şi mobilier de birou etc, toate acestea dacă sunt proprietatea băncii.

Pe lângă sumele băneşti aduse ca aport de către acţionari şi cele aduse în depozite de către clienţi, băncile pot să obţină sume băneşti împrumutându-se de la alte bănci, sau alte persoane fizice, sau juridice, pe care le folosesc pentru a acorda credite clienţilor lor, sau în alte scopuri.

În România, dobânzile practicate de bănci la împrumuturile pe care şi le dau unele altora sunt urmărite şi înregistrate de Banca Naţională a României şi sunt cunoscute sub denumirea de ROBOR, care vine de la Romanian InterBank Offer Rate. BNR calculează şi publică mediile ROBOR la împrumuturile interbancare pe o zi, pe două zile, pe o lună, două, trei, şase luni etc.

Aceste dobânzi ROBOR intră în calculul dobânzilor la care băncile acordă credite către clienţi nonbancari – populaţie, companii, autorităţi publice etc. Acestea sunt aşa-numitele dobânzi variabile, compuse din ROBOR plus marja de 2%, stabilită de BNR. De exemplu, dacă ROBOR la 3 luni este 3,20, dobânda completă este de 5,20%.

Autorii OU 114 au ajuns la concluzia că băncile româneşti, care au, de fapt, în proporţie de peste 90%, proprietari străini, sunt lacome, se împrumută cu lei între ele cu dobânzi tot mai mari, nu pentru că ar avea nevoie de bani, nu pentru că inflaţia face ca un leu de astăzi să aibă puterea de cumpărare mai mică peste 3 luni, sau 6 luni, sau un an, ci pentru ca să poată creşte continuu dobânzile pe care le încasează de la clienţii nonbancari, pentru creditele acordate în lei.

Soluţia găsită de guvernanţii noştri pentru potolirea „lăcomiei” băncilor constă în taxarea PROGRESIVĂ a activelor FINANCIARE ale băncilor, adică a CREDITELOR acordate de bănci populaţiei şi agenţilor economici. Nu sunt taxate nici clădirile, nici echipamentele din patrimoniul băncilor.

OU 114 prevede că dacă ROBOR-ul este mai mare de 2%, numit prag de referinţă, atunci toate băncile sunt obligate să plătească taxa pe activele lor financiare, taxă care creşte în funcţie de amploarea depăşirii pragului de referinţă. Astfel, dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este până la 0,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, taxa este de 0,1% din valoarea stocului creditelor existente la sfârşitul trimestrului pentru care se datorează taxa. Dacă media trimestrială a ratelor  ROBOR este între 0, 51 – 1 punct procentual peste pragul de referinţă, taxa este de 0,2%. Dacă media trimestrială a ratelor  ROBOR este între 1,01 – 1,5 puncte procentuale peste pragul de referinţă, cota este de 0,3%; La o depăşire de peste 2 puncte procentuale, deci, la un ROBOR de peste 4%, taxa este de 0,5%.

Conform datelor publicate de BNR, pe site-ul său, valoarea soldului creditelor acordate de instituţiile de credit din România la data de 30 noiembrie 2018 era de 340 miliarde de lei. Este posibil ca acest sold să mai fi crescut puţin până la 31 decembrie 2018. Este, însă, foarte posibil ca acest sold să se fi redus mult, dacă avem în vedere că din momentul în care a fost publicată prima versiune a OU114 şi până la sfârşitul anului a fost suficient timp pentru „reajustarea” cifrelor contabile ale băncilor.

Vom lua în calcul soldul existent la 30 noiembrie, de 340 miliarde de lei, adică 72,9 miliarde de euro.

ROBOR-ul la 3 luni, care intră în calculul dobânzilor în cele mai multe contracte de credit, publicat tot de BNR, la data de 31 decembrie 2018, a fost de 3,02%, ceea ce înseamnă că, în primul trimestru din anul 2019, taxa pe lăcomie va fi de 0,3%, aplicată la soldul creditelor, de 72,9 miliarde de euro, adică 219 milioane de euro.

Să comparăm aceste 219 milioane de euro cu suma de peste un miliard de euro pe care guvernanţii o vor fura de la pensionarii României în perioada ianuarie-august 2018, prin încălcarea prevederilor  Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,

Să comparăm aceste 219 milioane de euro cu cele circa 65 miliarde de euro, cât urmează să fie valoarea veniturilor bugetului public naţional pe anul 2019

Să comparăm aceste 219 milioane de euro cu cele 72 miliarde de euro cât a reprezentat serviciul datoriei externe (rate plus dobânzi) a României pe anul 2017. BNR nu a publicat, încă, valoarea serviciului datoriei externe pe anul 2018, care ar putea fi mult mai mare decât aceea din 2017, dacă avem în vedere că, în anul 2016, ea a fost de 60,8 miliarde de euro, iar în anul 2015, de 51,3 miliarde de euro.

Vom vedea dacă OU 114 va aduce sau nu la bugetul public milianele de euro visate de guvernanţi. Eu sunt convis că NU. Până la 31 martie 2019, băncile, împreună cu BNR, fie vor renunţa la legarea dobânzilor de ROBOR, fie vor acţiona astfel încât ROBOR-ul să rămână mereu sub 2%. Nimic nu le împiedică să lege dobânzile direct de rata inflaţiei, astfel că taxa pe lăcomie, în forma impusă de OU114, va rămâne fără obiect.

„Taxa pe lăcomie” va rămâne în istorie ca o nouă frecţie la piciorul de lemn al economiei româneşti postdecembriste, sau ca un nou jet de praf în ochii românilor.

Băncile care funcţionează în Românie, în cea mai mare parte cu proprietari străini, vor continua să submineze economia naţională, vor practica dobânzi la depozite care descurajează economisirea, vor practica dobânzi la credite mult mai mari decât la ele acasă, vor continua să crediteze consumul şi nu producţia, vor acorda credite în valută, vor scoate din ţară miliarde de euro, nedeclarate şi neimpozitate, vor continua să se îndatoreze, pentru a se angaja în operaţiuni speculative şi pentru a scoate cât mai mulţi bani în afară, sub formă de dobânzi neimpozabile, vor continua să creeze bani din nimic, pe care îi vor împrumuta membrilor mafiei financiare transnaţionale şi care vor fi folosiţi pentru cumpărarea de capital şi pământ românesc, după ce acestea au fost devalorizate, prin sistemul financiar-bancar creat şi controlat de BNR.

Sistemul bancar românesc nu poate fi însănătoşit, nu poate fi transformat într-un factor de dinamizare a economiei naţionale, de stimulare a economisirii şi investiţiilor, prin taxarea activelor bancare în funcţie de o mărime care se află sub controlul băncilor, în funcţie de dobânda la care se împrumută băncile între ele.

Sistemul bancar, ca, de altfel, întregul sistem economic al ţării, nu poate fi însănătoşit decât prin democratizarea şi românizarea capitalului utilizat în economia naţională. Atâta timp cât capitalul bancar se va afla în proprietatea oligarhiei transnaţionale el va servi interesele acestei oligarhii, care sunt, întotdeauna şi oriunde, contrare intereselor cetăţenilor ţării în care activează.

„Taxa pe lăcomie” va rămâne în istorie şi ca ultima ţeapă trasă românilor de PSD-ul condus de Liviu Dragnea în anul 2018.

Ajutat de presa aservită, Liviu Dragnea a inventat „statul paralel”, format din Preşedintele României, serviciile secrete şi procurorii ţării, stat care nu lasă Parlamentul şi Guvernul, conduse de Liviu Dragnea, să-şi îndeplinească „programul de guvernare”. Cele două tabere se tot ceartă, la televizor, dar nici una nu a făcut nimic pentru a opri jefuirea sălbatică a ţării de către mafia financiară transnaţională, care, iată, a ajuns să le fure românilor peste 100 miliarde de euro pe an. Între timp, de programul de guvernare s-a ales praful, creşte vertiginos datoria publică, creşte deficitul bugetar, creşte deficitul comercial extern, creşte deficitul contului curent, pensiile sunt tăiate, inflaţia face ravagii, apar noi şi noi taxe, creşterea economică, bazată pe bani împrumutaţi de la străini, se încetineşte..

Timp de aproape 2 ani, Liviu Dragnea şi ai lui s-au „luptat” cu „legile justiţiei”, pe care le-au acuzat că favorizează abuzurile şi nedreptăţile şi le-au tot „modificat şi completat” astfel încât justiţia a rămas tot o anexă a politicienilor din legislativ şi executiv, nefiind, acum, cu nici un milimetru mai separată şi mai independentă decât a fost tot timpul de la adoptarea actualei Constituţii a ţării. Singurul rezultat al „luptei cu legile justiţiei” este acela că ţara s-a umplut cu puşcăriaşi eliberaţi înainte de termen care îşi reiau apucăturile pentru care au fost condamnaţi.

Cu viclenia-i caracteristică, văzând uriaşa susţinere populară a Referendumului pentru familie, Liviu Dragnea s-a prefăcut că susţine şi el această iniţiavă cetăţenească, a cerut parlamentarilor săi să o aprobe, a alungat, astfel, de la vot tot electoratul antipesedist, pentru ca, apoi, să declare că electorii pesedişti sunt liberi să hotărască dacă merg sau nu la vot, ceea ce a făcut ca aceştia să stea acasă. A torpilat, astfel, o uriaşă şansă a poporului român de a-şi recăpăta încrederea în capacitatea sa de a ieşi din marasmul în care a fost împins de guvernanţii postdecembrişti.

Cu aceiaşi viclenie, Liviu Dragnea a umplut ecranele televizoarele mai bine de o jumătate de an „luptându-se” cu multinaţionalele pe „legea offshore”, pentru ca, în final, parlamentarii săi să pună la dispoziţia multinaţionalelor uriaşele zăcăminte de gaze din Marea Neagră, prin exploatarea cărora ele vor scoate din ţară sute de miliarde de euro, în timp ce românii vor continua să rămână cel mai sărac şi mai umilit popor european.

Liviu Dragnea a încheiat anul 2018 cu „taxa pe lăcomie” şi cu noi declaraţii belicoase la adresa multinaţionalelor, pe care le acuză că funcţionează cu profituri prea mici şi plătesc prea puţin impozit statului român.

Liviu Dragnea latră la multinaţionale dar nu spune poporului român care este valoarea reală a profiturilor realizate de aceste multinaţionale şi cât din aceste profituri sunt declarate, deşi cunoaşte aceste cifre şi de la mine şi de la primviceguvernatorul Băncii Naţionale a României. Liviu Dragnea latră la multinaţionale dar nu spune poporului român cum au furat acestea  capitalul românesc din exploatarea căruia scot profituri de peste 100 miliarde de euro în fiecare an şi plătesc impozit pe 20 de miliarde.

Liviu Dragnea MINTE, ascunde adevărul şi, prin aceasta, împiedică poporul român sa-şi găsească drumul spre libertate şi prosperitate.

                                                                                                                  Constantin COJOCARU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*