Abuzuri

Tehnologia 5G: Memorandumul scandalos România-SUA

  Cronologia evoluției memorandumul 5G cu SUA din comunicatele agenției de știri Mediafax Mediafax, 22 august 2019: Ministerul de Externe […]

 

Cronologia evoluției memorandumul 5G cu SUA din comunicatele agenției de știri Mediafax

Mediafax, 22 august 2019: Ministerul de Externe a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că memorandumul între România și SUA privind tehnologia 5G a fost semnat de către ambasadorul României la Washington George Maior și ambasadorul SUA la București. MAE nu a oferit însă detalii despre conținutul și prevederile documentului.

Ministerul adaugă că documentul este un pas important în vederea unei abordări comune în ceea ce privește tehnologia 5G.

„Memorandumul semnat de către ambasadorul României la Washington și ambasadorul SUA la București, conform uzanțelor, la 20 august 2019, la Washington, reprezintă o expresie a interesului

comun al Guvernului României și Guvernului SUA de a aprofunda Parteneriatul Strategic pe toate dimensiunile sale, inclusiv tehnologia 5G. Memorandumul reprezintă un pas important în vederea

elaborării unei abordări comune construite pe baza concurenței echitabile, a transparenței și a respectului față de lege”, au transmis reprezentanții MAE, în urma unei solicitări MEDIAFAX.

MAE mai afirmă că memorandumul „evidențiază importanța protejării rețelelor de comunicații electronice împotriva accesului neautorizat sau împotriva interferențelor și recomandă o evaluare riguroasă a furnizorilor pentru asigurarea deplină a securității implementării tehnologiei 5G”.

De asemenea, potrivit sursei citate, „memorandumul se aliniază Propunerilor de la Praga privind securitatea rețelelor electronice aferente tehnologiei 5G. Informații suplimentare cu privire la securitatea tehnologiei rețelelor celulare wireless (5G), pot fi furnizate de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale”.

Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe nu a furnizat textul și prevederile detaliate ale memorandumului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după întâlnirea marți cu omologul său american, Donald Trump, că, în cadrul vizitei la Washington, a fost semnat un memorandum de înţelegere între guvernele României şi SUA referitor la tehnologia 5G. (Mediafax) https://www.mediafax.ro/politic/mae-anunta-ca-memorandumul-privind-tehnologia-5g-este-semnat-de-ambasadorii-george-maior-si-hans-klemm-18306443

Mediafax, 3 noiembrie 2019: Memorandumul 5G cu SUA, desecretizat: România trebuie să evalueze furnizorii de echipamente.

Concret, guvernele celor două țări susțin nevoia respectării unor criterii de evaluare a furnizorilor de tehnologie 5G pentru a proteja rețelele în fața accesului neautorizat sau posibile interferențe, conform Mediafax.

Astfel, evaluarea riguroasă a furnizorilor ar trebui să includă următoarele elemente, potrivit documentului:

  1. Dacă furnizorul este, în lipsa unei analize judiciare, sub controlul Guvernului unui alt stat;
  2. Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă;
  3. Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporatiste transparente.

Desecretizarea vine după două luni și jumătate de la semnare și după eșecul demarării licitației 5G, ce a fost amânată pentru 2020 din cauza faptului că memorandumul asumat trebuie transpus în legislație, printre altele.

Publicarea documentului catalogat recent drept strict secret de președintele ANCOM Sorin Grindeanu a fost anunțată de ministrul demis al Comunicațiilor Alexandru Petrescu în răspuns la o analiză realizată de Nicolae Oacă, analist în telecomunicații. Oacă considera că amânarea licitației pentru tehnologia 5G este un eșec al guvernanților, în condițiile în care nu au fost elaborate cerințele de securitate pentru implementarea memorandumului și această implementare a fost întârziată din motive politice. (Mediafax) https://www.mediafax.ro/economic/memorandumul-5g-cu-sua-desecretizat-romania-trebuie-sa-evalueze-furnizorii-de-echipamente-document-18534516

    Reacția „la cald” a unui reputat anlist, economistul Dan Diaconu

Grindeanu, cel pus în funcţia de şef al ANCOM de securişti, a secretizat un memorandum absolut ilegal şi scandalos între România şi SUA în ceea ce priveşte tehnologia 5G. Memorandumul 5G semnat între România și SUA a fost desecretizat la o zi după ce șeful ANCOM a susținut că documentul e strict secret.

Memorandumul 5G, cel semnat în 20 august a.c. la Washington de ambasadorii Hans Klemm și George Maior, în timpul vizitei lui Klaus Iohannis în capitala SUA pentru întâlnirea cu Donald Trump, a fost desecretizat. Click pe imagine pentru mărire!

În spatele frazelor pompos întocmite, memorandumul respectiv îşi propune într-un mod cât se poate de transparent eliminarea Huawei de la furnizarea echipamentelor 5G. Pornind de-aici se deschid numeroase întrebări, după cum urmează:

1.Cine l-a împuternicit pe George Maior să semneze un asemenea document absolut ilegal şi netransparent?

2.Cine i-a dat voie nemernicului de Grindeanu să secretizeze documentul? Cu de la cine putere un tiriplici poate secretiza un document de o asemenea importanţă?

3.Pe români îi întreabă cineva dacă vor 5G? Date fiind suspiciunile rezonabile în ceea ce priveşte pericolul utilizării tehnologiei respective, chiar n-are nimeni de dat socoteală pentru asta?

4.Tehnologia Huawei e de câteva ori mai ieftină decât cea a concurenţilor. Cum bine ştim, diferenţa de preţ e reprezentată de şpăgile care se dau sub formă de contracte de consultanţă, bonusuri comerciale s.a.m.d., altfel spus modalităţi legale de mituire. Cine încasează diferenţa de preţ? De decontat ştim bine că va fi decontată de utilizatorul final.

Sper să înţelegeţi că nu-i nimic nou sub soare. Băieţii deştepţi, văzând că nu fac faţă preţurilor corecte, dau la gioale în cel mai ghiolbănesc mod posibil, blocând participanţii viabili doar pe baza unor rahaturi născocite. Până una-alta, Departamentul de Stat al SUA n-a adus absolut nicio dovadă în ceea ce priveşte aşa-zisele găuri de securitate mult-trâmbiţate de către mâncătorii de rahat de peste Ocean. Nu există decât propagandă şi-o incompetenţă din ce în ce mai mare care oricum, mai devreme sau mai târziu, tot o să bubuie. Poate mâine o să vă povestesc o chestie hazlie cu laserul american. (Dan Diaconu, pe Facebook)

Citiți și:

Tehnologia de telefonie mobilă 5G este un pericol real la adresa existenței umane, un război împotriva conștiinței

Forumul Economic Mondial de la Davos 2019: Eșecul globalismului, primele indicii

Cu toată opoziția americană, „Huawei” este dovada dinamicii chinezești de nestăvilit

Huawei și reduta americană

2 Comments

  1. Adrian Grigoriu

    Iată două subiecte contradictorii

    1) este sau nu tehnologia 5Gpericuloasa?
    2) se constată străduinţe ale conducerii americane şi altele să blocheze firma HUAWEI ca furnizor de tehnologie 5G.

    Păi dacă tehnologia 5G este periculoasă, al doilea subiect nu se mai discută caci nu mai are obiect. Sau mai este ceva respectiv tehnologiile 5G pot fi nepericuloase funcție de furnizor?.

  2. Ionela Ionescu

    5G-ul reprezinta un pas major inainte pentru urmarirea si supravegherea populatiei si de aceea securicilor nu le pasa daca vor cadea pasarile din zbor, daca murind pasarile ne vom confrunta cu o invazie de insecte si boli de o magnitudine demna de cele mai groaznice filme SF…. nu mai spun cati sateliti din cei care efectiv vor impanzi cerul ne vor cadea in cap pac-pac…. baetzii sunt pur si simplu plecati pe linia lor directoare precum tramvaiul pe sina si nimic altceva nu mai baga de seama, li se pare ca nu traiesc tot la un loc cu noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*