Cap limpede

Totalitarismul digital

  După ce au apărut ziarele, a fost posibilă manipularea în masă, prin propagandă ideologică. După ce au apărut televiziunile, […]

 

După ce au apărut ziarele, a fost posibilă manipularea în masă, prin propagandă ideologică. După ce au apărut televiziunile, propaganda prin ideologie s-a transformat în propagandă de tip publicitar (prea puțin mai contau ideile).

Acum, ne pregătim să înlocuim ultimele efecte ideologice cu primele efecte pur digitale: nimeni nu va putea scăpa de consecințele unor „informații“ de neverificat.

Începutul acestui totalitarism digital a fost făcut când s-a răspândit global „informația“ că Irakul lui Saddam Hussein ar deține arme de distrugere în masă.

Schimbările tehnologice în materia comunicării interumane s-au derulat rapid, de la Guttenberg până la apariția computerului și, apoi, și mai rapid, după ce produsele digitale de comunicare au început să se dezvolte și să se diversifice.

Pe vremea ziarelor, puțini se îndoiau că redactorii angajați nu și-ar verifica informațiile pe care le făceau publice. Ba chiar, o lege deontologică obliga la verificarea informației din cel puțin trei surse diferite. Propaganda ținea de domeniul opiniei, nu de domeniul informației. Mai târziu, odată cu propaganda de tip publicitar, nu mai contau opiniile, ci efectele reclamei.

Acum, propaganda se poate așeza în domeniul informației, căci în mentalul public nu mai există intuiția verificării a ceea ce considerăm a fi știre (sau simplă informație), ceea ce este o degradare a discernământului. Dacă această intuiție ar mai exista, n-ar mai exista exercițiul ca atare al verificării informației.

În cazul Irakului lui Saddam Hussein, cine putea verifica informația privind armele de distrugere în masă? Doar marile servicii de informații. S-a întâmplat așa? MI6 a pretins că a verificat-o (da, are astfel de arme!), a comunicat-o CIA, iar CIA l-a convins pe Bill Clinton că Saddam este un pericol ce trebuie anihilat. Acum știm că lucrurile s-au derulat invers: Clinton l-a rugat pe Tonny Blair să-i servească un raport de confirmare asupra armelor de distrugere în masă ale Irakului, pentru că CIA nu avea această confirmare. Tony Blair a convins MI6 să scrie un astfel de raport și să și-l asume.

Raportul a fost trimis la CIA și directorul CIA l-a luat de bun. Apoi, după război, SUA au recunoscut că Irakul nu deținea astfel de arme. Media digitală răspândise însă informația falsă până în cele mai mici unghere ale globului.

Este lumea de azi sub riscul de a fi manipulată grav prin fake-news? Simplul fapt că o anumită informație nu circulă (este ocultată circulația ei) poate fi mai grav decât un fake-news de felul celei despre Irakul lui Saddam Hussein. De pildă, informația că un guvern precum cel al SUA este (era) obedient față de interesul multinaționalelor mai abitir decât față de interesul național, adevăr ocultat care a fost dezocultat, într-un fel de Donald Trump. Totalitarismul digital ar putea fi instalat în plan global prin jocul unor fake-news contra altor fake-news. El este însă deja instalat prin informația care nu este lăsată să circule. Digitalul acestui totalitarism constă în barajele pe care le pui în circulația liberă a informației reale, verificate.

Există o listă a „informațiilor“ esențiale care nu sunt puse în circulație? Nu veți găsi această listă pe agenda celor care și-au făcut o misiune din descifrarea conspirațiilor reale sau imaginare. Ea cuprinde secrete de stat despre resurse minerale care ajung în portofoliul cumpărătorilor de astfel de secrete, vânzarea drepturilor de autor pentru licența unor invenții revoluționare. De pildă, nu mult circulata știre despre armele lui Saddam a fost cauza celui de-al doilea război din Irak, ci necirculata informație că dictatorul nu mai vindea petrol decât pe euroi.

                                                                                                                            Ioan BUDUCA

Sursa: COTIDIANUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*