Atitudini

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (IX)

  Atenţie, români! Duşmanii Centenarului  Marii Uniri nu dorm!             TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (IX)   […]

 

Atenţie, români! Duşmanii Centenarului  Marii Uniri nu dorm!

            TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (IX)

     Ungaria a încălcat dreptul internațional: Tratatul de la Trianon (semnat și nerespectat)!

Patriotismul maghiar este Imperialismul unei națiuni obișnuite să domine, să asuprească și să-i exploateze pe vecinii săi. Acest tip de Herrenwolk, acest popor de stăpâni și cuceritori nu vrea, nici învins, să se adapteze la ordinea morală și politică a unei Europe noi: el este inaccesibil la ideile de democrație, de libertate și egalitate între națiuni. Pentru a trăi, el are nevoie de popoare de sclavi care muncesc și suferă ca el să comande și să se bucure. El n-a știut să vadă în acest război sfârșitul imperialismul și începutul unei ere de libertate pentru națiunile mari și mici(jurist George Pop de Băsești, președintele P.N.R. din Transilvania).

Până să se ajungă la semnarea „controversatului” tratat de la Trianon, o „verigă” din „lanțul” sistemului tratatelor de pace de la Versailles, marii actori ai scenei politice mondiale știau că S.U.A., care aveau să aibă un rol decisiv în Primul Război Mondial, și-ar fi dorit ca europenii subjugați de imperiali să își aleagă singuri viitorul politic (căci nu degeaba președintele lor, Wilson, susținea principiul autodeterminării popoarelor), adică să facă un „pas istoric” favorizat de faptul că Rusia țaristă, cealaltă mare putere, era în agonie și, nici pe departe, nu ar mai fi fost capabilă să facă față unor mișcări naționaliste centrifuge! Ca „lanțurile” robiei europenilor să poată fi rupte, iar dreptul istoric să fie reașezat (în numeroase teritorii și populații) pe făgașul lor etnic, firesc, a fost nevoie să moară în tranșee 10 milioane de soldați, cam tot atâția să devină tribut epidemiilor și, apoi, printr-o angajare diplomatică fără precedent, 27 de state europene și extraeuropene să-și trimită delegați la cele înalte niveluri, începând cu 18 ianuarie 1919, când au început lucrările complexe ale Conferinței de Pace de la Paris, pentru ca, având concursul a 10.000 de consilieri și experți, să fie semnate, în condiții din cele mai juste și cu respectarea strictă a normelor de drept internațional, tratatele de pace între Puterile Aliate și Asociate învingătoare și țările învinse în Război (printre care și Ungaria). Acesta avea să fie nivelul decizional cel mai înalt unde marile „voci” ale statelor lumii, orchestrate de cei „patru mari” (englezul George, italianul Orlando, francezul Clemanceau și americanul Wilson), să își propună armonizarea Europei, conform principiului american al autodeterminării popoarelor, prin facilitarea formării de state naționale pe ruinele fostelor imperii, ținându-se totodată cont – atenție, extremiști și contestatari neîntemeiați ai Rezoluției de la Alba-Iulia – la frustrarea unor minoritari, din Cehoslovacia, Iugoslavia și România, că în noua realitate internațională, generată de mișcarea istorică a marilor „plăci tectonice” mondiale, aceștia nu vor mai avea posibilitatea să se constituie în națiuni dominante și vor trebui să accepte drepturi egale cu majoritățile în care trăiesc! Practic, sistemul de la Versailles a fost conceput să monitorizeze, cu strictețe, „tot ce s-ar putea mișca” în afara cadrului diplomatic convenit, asumat și semnat în plan internațional. Sistemul în cauză, creat în 1919-20, rămâne în picioare chiar dacă, din păcate, oficiali ai Ungariei au ridicat și reclamă obiecții, de altfel tardive, care denotă fracturi de logică, voluntară sau involuntară, în înțelegerea corectă și respectarea consecințelor semnării unui act diplomatic internațional de o asemnea importanță și impact…

Confuzia aproape totală despre ce anume s-a întâmplat la Trianon, provocată deliberat de propaganda de la Budapesta, îl face pe omul de rând să creadă că atunci, la Trianon, s-a semnat un document „controversat” între România și Ungaria! În realitate, însă, nu avem de-a face nici cu un document dubios, nici cu o simplă convenție româno-ungară pe baza căreia oricine poate să spună, oricum și oricând, ce vrea! De aceea, ar fi necesar ca, înainte de a vorbi cineva și a mai spera în forța și triumful rațiunii, să înțelegem că tratatul de la Trianon, intrat în vigoare la 4 iunie 1920, nu a fost semnat între Ungaria și țările vecine ei, cum cred unii neavizați, ci a fost un acord internațional semnat între Ungaria și restul lumii. Deci, Ungaria nu ar avea (teoretic) o problemă neapărat deschisă cu România, ci cu 22 de state (10 europene și 12 extraeuropene) în numele cărora au semnat documentul (format dintr-un preambul, 14 părți, 364 articole și 164 pagini de tipar) nu mai puțin de 36 de plenipotențiari reprezentând superputeri precum S.U.A., Japonia, China, Franța, Anglia, Italia etc. Toți aceștia și-au pus semnătura nu doar pe un act (”diktat”, cum zic ungurii) plăsmuit peste noapte, cum s-a făcut la Viena în 1940, ci au convenit să semneze abia după aproape doi ani de consfătuiri, tratative, analize de date oficiale (ale comisiilor speciale de experți în litigii și drept internațional), sintetizate într-un tratat complex (conținând probleme economice, juridice, financiare, comerciale, militare, naționale și teritoriale) prin care se recunoștea oficial unirea Transilvaniei cu România și la care guvernul Ungariei s-a angajat (prin semnături) să fie parte! Mai mult, oricâtă zarvă ar face Budapesta asupra consecințelor tratatului de la Trianon, validitatea și soliditatea acestuia rezidă din faptul că acest acord internațional nu a fost niciodată denunțat (formal și oficial), potrivit practicilor internaționale: sigur, chiar dacă tratatul a fost încălcat ulterior, aceasta nu înseamnă că este nul de drept (cu atât mai mult cu cât Tratatul de la Paris de la 10 feb. 1947 reconfirmă frontiera Transilvaniei cum era stabilită prin consens internațional la Trianon, situație supra-certificată de tratatul bilateral româno-ungar din 1996 și de procesele euro-atlantice)! Cu alte cuvinte,  cele 3 mari tratate enunțate, la care Ungaria este parte, respectă legitimitatea apartenenței Transilvaniei la România, chiar dacă guvernul Ungariei s-a angajat în cele din urmă în acțiuni militare care au adus atingere semnificației a ceea ce și-a asumat internațional, mă refer la invadarea Ucrainei subcarpatice (martie 1939), anexările unor părți din Cehoslovacia și România în baza celor două diktate de la Viena (din 2 nov. 1938 și 30 aug.1940), invadarea și anexarea Voivodinei (aprilie 1941).

Consecințe. Mult-hulitul Trianon, de către Budapesta, i-a făcut Ungariei mai mult decât dreptate. Nu a desființat nici un stat, ci a dat Ungariei posiblitatea să devină un stat național suveran și independent, desprins de Austria, cu capitala  la Budapesta. Acest nou stat, Ungaria, nu exista înainte de 1914 și, dacă se plânge că la Trianon i s-au luat 2/3 din teritoriu, să afle că i s-a luat exact ceea ce nu era al lui și, astfel, au fost eliberate numai acele popoare pe care Ungaria le-a călcat în istorie.

Prin această reducere a Ungariei la granițele ei firești, degrevată fiind de amăgirea continuării anacronice a acelui regat medieval ștefanian format prin furt de teritorii străine (printre care și Transilvania românească), s-a consfințit de drept adevărul istoric și s-a respectat pe fond dreptul unor comunități etnice nemaghiare din Ungaria de a trăi alături de țările  – mamă.

Reacția Ungariei. Chiar dacă delegația Ungariei de la Trianon s-ar fi mulțumit acolo și cu varianta de compromis ca Transilvaniei să i se confer or autonomie, or independență sau federație, până la urmă comisia de experți francezi, englezi, americani și italieni (care diseca diferendul româno-ungar) a refuzat pretențiile ungurilor și a consimțit să respecte dreptul românilor  din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș de a se uni cu Patria-Mamă, România. Actul de recunoaștere, contrasemnat (și) de reprezentanții Ungariei, a fost parafat la nivel înalt la 4 iunie 1920 (prin el, Ungaria se angaja să recunoască noile frontiere ale sale cu Italia, Polonia, România, Iugoslavia și Cehoslovacia)! Din nefericire, însă, Ungaria nu și-a respectat niciodată angajamentele luate la Trianon, mărginindu-se de aproape 100 de ani să agite internațional ideea fixă a anexării Transilvaniei la România, a revanșei față de țările cu care s-au unit nemaghiarii din Ungaria, a dorinței obsesive de a ne jigni de Ziua Națională tânjind la manevre perfide care să pună în dezacord Transilvania cu restul României, a se erija în apărător din oficiu al etnicilor maghiari sub pretextul fals că sunt persecutați de noi și a vedea în 4 iunie o „zi de doliu” (fără să țină seama că insultă nu doar România, ci o întreagă comunitate internațională)!

„Tonul” campaniei revizioniste, al respingerii ideii de Conferință internațională și a ceea ce s-a hotărât unanim la Trianon, l-a dat personajul de tristă amintire pentru românii Transilvaniei, Apponyi (ministrul Instrucțiunii Publice), care a cerut marilor puteri să anuleze Trianonul pentru că… românii sunt analfabeți și nu pot să conducă Transilvania! De asemenea, nu s-au împăcat cu situația de a vedea Transilvania la România nici președintele Arpad Gòncz (el a cerut ungurilor să pună mâna pe arme, spunându-le că fără Transilvania nu există stat ungar), nici președintele Janoș Kadar (în 1966 vorbea de ”diktatul” de la Trianon, iar în 1975 deplângea, la Conferința internațională de la Helsinki, ”nedreptatea” făcută Ungariei la Trianon), nici intempestivul prim-ministru Orban, nici unii istorici avizi de publicitate ieftină, nici unii ziariști care alimentează nevroze revizioniste, precum cei de la Duna TV și ”Haromszek” (nr.6462/2011): ”Cât timp vor trăi maghiari cinstiți pe pământ, nu va putea fi dat uitării faptul că România sărbătorește la 1 Decembrie decizia de la Trianon”…

Reacția României. Deși la Trianon s-a stabilit în linii mari dreptatea vizând unitatea națională a românilor, două personalități și-au manifestat nemulțumirea față de felul cum au evoluat lucrările: prim-ministrul I.I.C. Brătianu (șeful delegației României la Paris) și I. Maniu. Primul i-a înfruntat pe mai-marii lumii (nefiind de acord ca problema minărităților etnice din România să intre în responsabilitatea marilor puteri, ceea ce avea să se întâmple prin includerea art.47 în tratat), iar al doilea s-a declarat mâhnit că României i s-a impus la Trianon excluderea unor teritorii românești locuite cu milioane de suflete de români dragi nouă (zone din Maramureș, Banatul sârbesc, Valea Timocului etc). Nu se poate să cerem însă reprezentanților Statului Român să aibă azi tăria de caracter și flerul politic al înaintașilor, în a cere despăgubiri pentru crima de a fi despărțiți samavolnic de acești frați ai noștri, atâta vreme cât străinii de neam și alogenii ne-au capturat conducerea de stat, în Decembrie 1989, așa încât românii din afara granițelor actuale ale României au fost abandonați în mod deliberat. Cât privește tratatul de la Trianon, acesta a fost semnat din partea României de eminenta personalitate (ortodoxă) N. Titulescu (fost ministru) și de ilustrul om de știință I. Cantacuzino (ministru de stat).

Reacții externe. La diferite intervale de timp, după Trianon, lideri ai marilor puteri, influențați de propaganda revizionistă maghiară și de mișcarea ocultă, au adoptat atitudini prin care să „taie” elanul revendicativ al românilor și să încurajeze pretențiile evizioniste ungare: Rusia (nu a participat la Conferință, însă a pus sub semnul întrebării unirea Transilvaniei cu România, ca nu cumva să ne mai aducem aminte că ne-au furat Basarabia și ne-au confiscat 93,4 tone de aur în Primul Război Mondial), S.U.A (nu a ratificat tratatul de la Trianon, dar ne-a pretins să le dăm 5,3 miliarde ca despăgubiri de război), Franța (președintele Mitterand a îmbrățișat cauza Ungariei, dar țara lui ne-a impus la conferință să îi dăm 1,1 miliarde ca despăgubiri de război)…

                                                                                                                         Prof. Costel NEACŞU 

Articolele anterioare:

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (VIII)

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (VII)

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (VI)

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (V)

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (IV)

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (III)

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (II)

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (I)

 

 

2 Comments

  1. Fiind un articol cu tinta precisa, el nu putea include si evenimentele ante semnarea tratatului de la Trianon, cu ocuparea Budapestei de armatele romane, cu pozitia duplicitara a comisiei de armistitiu, condusa de francezi, etc! Dar articolul ar merita preluat de un cotidian central, gen EWv Z sau J national!

    • justitiarul

      Adică publicația noastră este insignifiantă, un fel de a cincea roată la căruță? În cazul acesta, ne putem lipsi și noi de comentariile dvs., mergeți și comentați la ăia care vi se par mai importanți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*