Atitudini

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (VIII)

  Atenţie, români! Duşmanii Centenarului  Marii Uniri nu dorm!           TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (VIII)     […]

 

Atenţie, români! Duşmanii Centenarului  Marii Uniri nu dorm!

          TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (VIII)

 

   Răstălmăcirea extremistă a Rezoluției de la Alba-Iulia (1 Decembrie 1918)

 

„Cei care critică neaplicarea Rezoluției de la 1 Decembrie 1918, «uită» o chestiune esențială, anume decretarea unirii… de către cei 1228 de delegați ai tuturor românilor… Or, minoritatea ungară din România, spre deosebire de toate celelalte minorități, nu a recunoscut niciodată în mod explicit, global și oficial Unirea cea Mare. De aici se cuvine plecat. Este foarte greu să se invoce nerespectarea unor afirmații, principii, drepturi cuprinse în documentul de la Alba-Iulia, de către urmașii unora dintre aceia care nu au recunoscut esența actului evocat aici. Dar chiar și așa, principiile în cauză, analizate la rece, corect și obiectiv, se vede că spun orice altceva decât autonomia pentru vreo minoritate sau pentru vreun teritoriu locuit de vreo anumită minoritate. Ele sunt invocate uneori în necunoștință de cauză, alteori în mod intenționat (…) Toate aceste prevederi s-au respectat cu destulă strictețe.” (Prof. univ.dr. Ioan Aurel Pop, academician).

 

Dacă falsificatorii de astăzi ai istoriei ar avea o viziune de ansamblu, fără de care nu se poate înțelege clipa minunată prin care 1228 de delegați ai românilor transilvăneni au proclamat la 1 Decembrie 1918 o Rezoluție de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu regatul României, atunci cu multă ușurință ar înțelege unii că românii Transilvaniei s-au conformat întocmai principiului autodeterminării popoarelor enunțat de președintele american Wilson, ar lua aminte la efortul delegațiilor românești de a-și face auzită vocea în Europa prin participarea în spirit wilsonian la Roma (aprilie 1918) și Paris (octombrie 1918), s-ar gândi mai mult de ce oare Partidul Național Român din Transilvania a proclamat ”independența națiunii române” în octombrie 1918 la Oradea (ca astfel și Viena să înțeleagă de ce românii nu au acceptat ideea federalizării Austro-Ungariei, iar oficialii Budapestei să afle din gura lui A.V. Voevod și a C.N.R.C. din Arad că românii au vrut independența și au preluat puterea deplină în Transilvania încă din  12 noiembrie 1918), atunci cu siguranță că nu s-ar mai crampona cu atâta obstinație în a reproșa românilor că NU RESPECTĂ UN DOCUMENT (Rezoluția de la 1 Decembrie 1918) PE CARE EI ÎNȘIȘI, MAGHIARII SINGURI, NU ÎL RESPECTĂ, cu toate că aceștia ar trebui să știe prea bine cum, printr-o privire mai largă supra contextului general, nu este admisibil să calci în picioare voința de unire a majorității locale (decretată de 1228 de delegați), nici a-i contesta bunele intenții (de a acorda în cap.II o „autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei”, o „libertate națională” de manifestare în cap.III, alin.1 etc), toate în conformitate cu voința comunității internaționale și a Conferinței de la Paris din 1919-20.

Deci numai cine nu vrea nu poate să înțeleagă că textul acestei Rezoluții de la 1 Decembrie 1918, existent în original la Muzeul Național al Unirii de la Alba-Iulia, avea să cunoască, după ce a fost citit public de ortodoxul Vasile Goldiș, niște etape superioare de evoluție, căci nu degeaba s-a zbătut „ca un leu” (la Paris) unul dintre principalii ctitori ai României Mari, ortodoxul Ion I.C.Brătianu, făcându-l pe prim-ministrul francez Clemanceau, supranumit „tigrul”, să spună că ar fi putut să îl expulzeze din Franța, între 2 jandarmi, deoarece marele nostru patriot nu a vrut în nici un chip să accepte ca marile puteri să aibă un drept de supraveghere asupra regimului aplicat de România minorităților sale. El avea să plece de la Paris foarte afectat, după ce s-a opus fantastic celor „4 mari”, tocmai pentru că nu dorea ca minoritatea din România (printre care și maghiarii) să se „orienteze” spre marile cancelarii mondiale, ci spre București! Or, Ungaria și maghiarii din România de aici s-ar cuveni să plece, dacă vor într-adevăr să înțeleagă ce înseamnă dreptul internațional și coexistența în cadrul unei comunități de state! Să plece de la faptul că România nu a decis de una singură cum să rezolve problema minorității maghiare din Transilvania, că – în esență – conclavul marilor puteri ale lumii a monitorizat (controlat) situația interetnică din Transilvania și s-au făcut garanți ai generozității românești în acordarea drepturilor și libertăților civile, așa cum Ungaria și maghiarii din Transilvania nu au dovedit niciodată în istorie față de români, nerămânându-le decât „să-și scoată pălăria” când au văzut că reprezentanții României vor semna Tratatul Minorităților integrat Tratatului cu Austria și vor legaliza cea mai liberală Constituție din Europa (în 1923)…

Cu riscul de a mă repeta, în a sublinia că este în afara oricărei logici de a cere României să respecte un document pe care tu nici nu l-ai semnat, nici nu i-ai recunoscut valabilitatea, susțin public faptul că Budapesta, dincolo de ”amănuntul” că România nu s-a angajat nicăieri să le acorde maghiarilor  autonomie etnică, încearcă și acum o nouă diversiune menită să provoace resentimente extremiste, discordie între maghiarii din Transilvania și Statul Român, în condițiile în care, din 1918 și până astăzi, nici o minoritate etnică din Europa nu se bucură de atâtea drepturi pe care le au maghiarii din România. Să ascultăm o „voce” autorizată în materie, pe academicianul I.A.Pop: „Minoritățile etnice din România au instituții de instruire și de educație în limbile lor, la diferite niveluri, în funcție de necesități și de posibilități. Maghiarii din România se instruiesc în limba lor, în mod gratuit și, adesea, au burse din partea statului, de la grădiniță până la doctorat și la studiile post-universitare. Nu există pregătire de studii superioare, de exemplu, cerut de maghiari la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, care să nu fi fost aprobat de conducerea instituției. Condiția este cea mai generoasă din Europa: să existe cel puțin 10 doritori… Dar… se aprobă și specializări cu 7-8 cursanți. Prin urmare, pentru câte 10 amatori de studii superioare în maghiară sunt plătiți de stat 20 de profesori maghiari. Iar dacă nu sunt 10 doritori de astfel de studii în România, pot fi aduși tineri din Ungaria, care, în spiritul reglementărilor europene, să studieze în România, în ungurește, pe locuri bugetare de Statul român. Mai mult: un student care învață în ungurește primește de la stat finanțare dublă… în report cu unul care studiază în românește (…) Astfel, maghiarii din România au șansa să fie perfect bilingvi și să poată ocupa orice funcție, oriunde în țară, surclasându-i adesea pe etnicii români. Despre administrația în limba proprie, la fel: peste tot în țară, maghiarii sunt reprezentanți în administrație în proporție cu numărul lor: în satele, comunele, orașele, municipiile și județele unde ei predomină, administrația este, practic, maghiară, desfășurată în limba maghiară. Judecata se face, de asemenea, în teritoriul majoritar maghiar, cu judecători și grefieri maghairi (…) Încă din epoca interbelică, minoritățile au avut organizații, asociații, partide proprii (…) sub comunism, maghiarii au condus în mare măsură Transilvania, la începuturile regimului respectiv, iar apoi au fost mereu prezenți în fruntea României, în toate organismele centrale, în proporție cu numărul lor și chiar mai mult. După 1989, maghiarii participă la guvernare în mod constant. România este singura țară din Europa în care minoritățile înregistrate oficial, independent de numărul membrilor lor, sunt reprezentate în Palament. Prin urmare, în documentul de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia nu este vorba nicăieri despre acordarea autonomiei (teritoriale, culturale, regionale, judiciare, administrative, politice etc) pentru vreo minoritate, ci despre asigurarea ”deplinei libertăți naționale”, în sensurile precizate, anume dreptul de a se instrui, administra, judeca în limba proprie, de a fi reprezentați în guvern, parlament etc. Or, toate acestea s-au îndeplinit și se îndeplinesc zi de zi”…

Atunci, de ce se mai plâng maghiarii din România? Se plâng pentru că vor de fapt ca Transilvania să fie unită cu Ungaria, nu să trăiască lângă „românii inferiori”.

                                                                                                                        Prof. Costel NEACŞU

Trackbacks / Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*