Atitudini

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XIII)

  Atenţie, români! Duşmanii Centenarului  Marii Uniri nu dorm!                       TRANSILVANIA […]

 

Atenţie, români! Duşmanii Centenarului  Marii Uniri nu dorm!

 

                    TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XIII)

 

                                   Dacă eroii noștri ar putea vorbi!

Ce s-a petrecut acolo la luarea în stăpânire de armată și administrația ungară, sub ochii ei și fără nici o încercare de a opri, ba chiar cu binevoitorul ei concurs, întrece orice închipuire și se poate pune alături de cele mai groaznice scene din vremea năvălirilor barbare, când, cel puțin setea de a omorî nu era unită cu un sadism care aparține vremurilor noastre. Spânzurări cu capul în jos, răstigniri, baterea cuielor în cap, presărarea cu var nestins a rănilor, acestea au fost, după câte știu până acum – și martiriul se deslușește tot mai mult – semnele civilizației poporului care s-a dezonorat prin asemenea acte. Statul român va face ce crede. Din partea noastră n-avem decât un sfat. A nu se clinti un fir de păr din capul unui cetățean maghiar al României. Este cea mai teribilă pedeapsă ce putem da chinuitorilor și asasinilor” (N. Iorga, istoric savant, în articolul „Resultatul” din 24 sept. 1940).     

Suferințele îndurate de secole de românii din Transilvania, invocate solemn prin Declarația românilor citită în 1918 în Parlamentul de la Budapesta, aruncă în derizoriu pretenția istorică a conducătorilor Ungariei, pe fondul în care pământul transilvan este presărat cu atâția eroi și martiri români uciși de unguri, de a avea „misiunea” să „salveze” Europa, să ne „civilizeze” de s-ar putea cu forța pe toți, fără ca vreodată să își ceară de fapt scuze public, oficial, pentru atrocitățile împotriva românilor transilvăneni și a poporului român! A face un bilanț al tuturor acestor crime maghiare este, desigur, foarte greu, dar nu se poate să nu punctez, măcar telegrafic, cât de abominabilă a fost reprimarea răscoalei de la Bobâlna (și a lui Doja), cum l-au ars în centrul Clujului pe Baba Novac („mâna dreaptă” a lui Mihai Viteazul), cum au fost zdrobiți cu roata (și tăindu-li-se capetele cu barda) liderii răscoalei lui Horea (la Alba Iulia), cum au fost măcelăriți zeci de mii de români la 1848, cum l-au spânzurat pe fratele lui Liviu Rebreanu la Ghimeș-Palanka (personajul Apostol Bologa din romanul „Pădurea spânzuraților”), cum s-au năpustit în România 30.000 de soldați unguri (cu 4 zile înainte de termenul fixat) și au recurs în 1940 (la ordinul lui Horthy, călare pe un cal alb cu potcoave de aur) la ceea „Telegraful Român” (din 14 sept.1944) avea să numească „acte de barbarie neîntâlnite la alt neam” (919 omoruri, 1126 schingiuri, 4126 bătăi, 15.893 arestări, 124 profanări, 78 devastări colective, 447 devastări individuale), cum au fost linșați milițienii români din Harghita și Covasna în revoluția din 1989, cum s-au folosit de obiecte contondente în mișcarea stradală secesionistă din martie 1990 de la Tg. Mureș…

Lipsa de respect față de români și de România, provocarea, le regăsim de atâtea ori, în era postceaușistă, în gafe de netolerat și imixtiuni în problemele noastre interne, cum a fost de pildă introducerea clandestină în România a urnei funerare a poetului fascist și revizionist J. Nyiro, reînhumat la noi în țară, de către extremiști și revizioniști unguri, pur și simplu împotriva voinței Guvernului României! Criminalul acesta, născut în 1899 la Odorheiul Secuiesc, a fost un adept al regimului fascist al lui Szalasi (până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial), considerat – și de Ungaria și de România – ca fiind criminal de război!  

Ei bine, stimați cititori, nu a fost suficient că oficiali ai Ungariei și-au dat girul ca elevii maghiari să aibă conștiințele modelate după tiparul creației literare a acestui criminal, dar și, venind în România intempestiv, nu doar că au participat la înhumarea forțată a cenușei acestuia, ci s-au folosit de pretext ca să pună problema în termeni nepoliticoși și amenințători, așa cum a făcut-o K. Laszlo (președintele parlamentului Ungariei): „Guvernul României a avut un comportament neprietenos, necivilizat și barbar (…) o reacție isterică și paranoidă (…) Este predestinată victoriei națiunea care se mândrește cu un astfel de fiu, care știe că până și cenușa lui produce fiori de groază”!    

Măi, să fie! Chiar ni s-a transformat țara în „sat fără câini”?

                                Cum suntem furați… pe față!

Diktatul de la Viena este biruința unei caste stăpânitoare în Ungaria, biruința grofilor” (academician N. Iorga, ortodox).

Ca să poată pune mâna mai ușor pe bogățiile Transilvaniei, Ungaria nu a ezitat să se prevaleze de stratageme cât mai ingenioase, machiavelice, astfel încât în politica ei de alianțe, întotdeauna cu mai marii zilei, să reușească – după ce ne-au anexat teritoriul Transilvaniei în 1867 – să ne fure zeci de mii de documente din arhivele de la Cluj și din Banat, apoi să ia din Viena întregul „Fond Transilvania” (cu aproape 500 de metri liniari de documente) și să ne „râdă în nas”, astăzi, fără să îi pese câtuși de puțin că Trianonul a obligat-o să ne cedeze toată arhiva deținută, „salutându-ne” de pe … „piedestatul” a 3465 de metri liniari ale arhivei transilvane sechestrate până acum (ilegal) la Budapesta!

În mod normal, ar fi trebuit ca autoritățile noastre de stat, cu concursul S.R.I., să manifeste maximă vigilență față de păstrarea în condiții de securitate specială a Tezaurului nostru arhivistic național și să zădărnicească „bătaia lungă” cu care U.D.M.R își plasează oamenii ca șefi de arhive și arhivari, rezonând cumva cu semnalele publice care indică faptul că se continuă sustragerea de documente, din arhivele României, cu scopul de a se revendica proprietăți care au aparținut, grofilor, la care aceștia de fapt nu mai au dreptul! Din nefericire, însă, oricât s-a trâmbițat propagandistic că vrem să fim „fanion” în anticorupțe, instituțiile competente ale României nu au ridicat nici „un deget” ca să ne apere interesele naționale, „privind” cu „mâinile încrucișate” cum senatorul maghiar A. Verestoy „devora” pădurile din Harghita și Covasna, cum erau frustrați bursierii ortodocși români prin cedarea către unguri a bunurilor „Fundației Gojdu”, cum ministrul Apărării – Spiroiu – ceda unor „moștenitori” grofi maghiari o bază militară (Complexul Zăbala) pentru care aceștia nici măcar nu aveau drept de moștenire etc!

„Momentul – cheie” când Ungaria a găsit „culoarul” istoric oportun ca să recurgă la spolierea efectivă a Transilvaniei, ”călcând în picioare” Trianonul, s-a produs când armata ungară a intrat violent în Transilvania și, prin jaful ocupanților horthyiști (1940-44), Ungaria a emis decrete prin care dădea ”mână liberă” pentru revizuirea și anularea tuturor înstrăinărilor imobiliare, precum și a contractelor de vânzare-cumpărare, dintre 1918-40, prin care se favorizau moșierii expropriați (a se reține că, până la finele lui 1943, foștii proprietari unguri au atacat în Justiție circa 35.000 de contracte de vânzare-cumpărare încheiate înainte de 1 sept.1940, 75% dintre procese fiind îndreptate împotriva țăranilor români)!

Tot atunci s-au făcut în Transilvania ocupată 40-60.000 de expulzări ale românilor, exproprieri, revocări ale cărților de identitate, închirieri de magazine și ateliere, convertiri forțate la care au fost supuși ortodocșii, maghiarizarea numelor  (Ordinul din 1942) de localități, râuri, văi, păduri românești etc!

Pentru ascendența Ungariei asupra Transilvaniei, cu toată aria ilegalității și imoralităților săvârșite atunci, se cuvine să „mulțumim” în special Germaniei hitleriste, a „arbitrajului” făcut în tandem cu „sora” Italia la Viena (1940), nouă nerămânându-ne decât să medităm la ”scena” de la München, din 10 iulie 1940, când faimosul Hitler i-a întrebat pe reprezentanții Ungariei (prim-ministrul Teleky și ministrul de externe Csaky) dacă Ungaria ar putea să învingă singură România! Atunci, cei doi unguri AU EZITAT SĂ RĂSPUNDĂ și, chiar dacă ulterior au murmurat că Ungaria ar putea lupta cu succes împotriva României, Hitler și Ciano (ministrul de externe italian) s-au declarat rezervați la presupusa izbânda într-un eventual conflict militar al Ungariei cu România. În rest, nu ar trebui să uităm nici că Ungaria și-a cantonat armata la granița cu România, forțând nota (din avioane s-au aruncat manifeste dușmănoase la adresa românilor transilvăneni, un gest incalaficabil făcut încă înainte de a se fi pronunțat Diktatul de la Viena din 30 august 1940) și încălcând nedemn articolul 2 din Protocolul de la Belvedere, unde se prevedea că în Transilvania „evacuarea și ocuparea să se execute în deplină liniște și ordine (…) în termen de 14 zile”! Din păcate, termenul nu a fost respectat de partea ungară și românii au fost supuși unei prigoane inumane!  

                           Provocări și ofense antiromânești

Am vrut să difuzez pe post acel film (din martie 1990, de la Târgu Mureș – n.a.), la 1 aprilie 1990, dar am renunțat la rugămintea domnului profesor Ioan Mânzatu, vicepreședinte al C.P.U.N., care, în prezența domnului Răzvan Theodorescu și Alexandru Stark, mi-au explicat că acele imagini n-ar face decât să înrăutățească o situație pe cale de stabilizare (…) Nu s-a aminitit pe post că Televiziunea Română a fost prezentă la fața locului. De aceea, am plâns.” (Dorin Suciu, corespondent al TVR).

Nici nu au apucat bine strămoșii noștri să înfăptuiască Marea Unire din 1918, că ostilitatea Budapestei față de noul Stat Român și-a făcut simțită prezența, prin fel și fel de revizioniști, în multiple acțiuni provocatoare, dușmănoase și nediplomatice, menite să ne fure liniștea națională, să ne amenințe integritatea teritorială și să ne transforme Țara până astăzi într-un loc de expozeu al nebuniei extremiste hungaroide!

Astfel, pe pământul prigonitei noastre Transilvanii, ne-am pomenit nu numai cu o „primă descălecare” făcută la Satu Mare de regentul Horthy (cel care avea să spună că „românii sunt dușmanii noștri de secole”) și de prim-ministrul Teleky, la 5 septembrie 1940, ci și cu o nestăvilită avalanșă de broșuri maghiare incitând la moartea românilor, la stârpirea nației valahe (considerate ”blestemate”), la insultătoare campanii mediatice și diplomatice antiromânești în Occidentul postbelic, la acțiuni atroce gen Târgu-Mureș (unde, în 20 martie 1990, circa 2000 de români s-au strâns pe treptele Catedralei Ortodoxe ca să dejoace, în prezența ulterioară a Armatei și a unei echipe a TVR, exclusivismul celor 13.000 de maghiari care scandau lozinca „Afară cu românii!”). Din păcate, în timp ce dușmanii României nu au avut nici o reținere ca să ”întoarcă pe dos” evenimentul în Media internațională, victimizându-i pe ”maghiarii oprimați” de români, autoritățile de la București s-au complăcut în condamnabilă letargie de a ascunde ”sub preș” adevărul, refuzând să difuzeze pe postul național cele 3 casete filmate și puse la dispoziție de corespondentul Dorin Suciu!

Tot mai insistentele acțiuni antiromânești din România, organizate ca și cum Țara noastră ar fi un „sat fără câini”, nu pot fi înțelese doar mirându-ne la constatarea că așa ceva nu se poate întâmpla în nici o țară civilizată din lume, ci doar dacă vom înțelege că România s-a aflat în tabăra învinsă din „războiul rece” americano-sovietic, fiind scoasă la mezat în 1989 de trădători interni care s-au lăsat angrenați în „frontul nevăzut” al Serviciilor Secrete externe, complet dezinteresați că, furându-ni-se pe ascuns libertatea și demnitatea, ne-au transformat în masă în marionete ale unui Stat capturat ocultic și vândut în disprețul legii de niște conducători care niciodată nu au reprezentat interesele Țării! Ei bine, stimați cititori, aceste unelte au „închis ochii” și „au tăcut” când, în loc să pună mâinile pe ”biciul” instituțiilor poporului nostru, ne-au lăsat a fi „călcați în picioare”, în propria casă, acceptând ca teritoriul să ne fie traversat de un tren din Ungaria („Nostalgia”) a cărei locomotivă arbora Steagul Ungariei (a se vedea plerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, din 2008 etc), spațiul aerian să ne fie survolat de un avion militar ungar avându-l la bord chiar pe președintele Solyom (autoritățile aeronautice românești au retras – în 2009 – aprobarea și au cerut acorduri speciale pentru a rezolva acest gest, provocator, repetat), elementele naturale să ne fie speculate cu scopul instruirii unor brigăzi paramilitare maghiare cum ar fi Garda Maghiară (cu „taberele de antrenament” de la Joseni și vârful Mădăraș), Evim, Emi etc!

Practicile în cauză, nedemne și contrare normelor diplomatice și dreptului internațional, ne arată o Ungarie care, deși suntem „aliați” în NATO, numai prietenă nu este …

                         Cum am fost (și suntem) insultați!

Revizuirea (granițelor – n.a.) este deja sigură, că din moment ce revizuirea se va face, va fi vai și amar pentru cei care s-au cumetrit cu valahii și s-au aplecat lor” (Dr. S. Fenyes, Ungaria revizionistă, 1938).

Dacă România de după 1989 ar fi fost condusă de români adevărați, nu de alogeni sub nume de români, cu siguranță că aceștia ar fi avut față de poporul nostru un mai mare respect, o altfel de grijă, nu am fi ajuns în situația de acum de a fi împinși deliberat către „gura prăpastiei”, mereu „arbitrați” de UDMR, lăsându-ne prea ușor manipulați de o propagandă, fatală național, menită să ne întărească în convingerea colectivă că românii sunt incapabili de a se autoguverna, compromițând Statul, angajându-ne cu entuziasm să ”îmbrățișăm” teoria istorică a Budapestei vizând statutul de inferioritate al românilor și să ne dăm concursul în a accepta să fim mai degrabă conduși de minoritățile conlocuitoare (maghiari, sași, evrei, rromi etc)! Că românii sunt „analfabeți”, „inculți”, „inferiori” și „incapabili” (să îi conducă pe alții) este o convingere avută de A. Apponyi, ministru al Învățământului din Ungaria (cel care, conducând delegația ungară la Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920, ne-a denigrat virulent – și pe timpul semnării tratatelor de pace și în Liga Națiunilor – , iar după Marea Unire  a lansat funcționarilor maghiari din Transilvania un Apel ca aceștia să își părăsească funcțiile administrative, să migreze în Ungaria… întrucât românii nu vor fi în stare să conducă Transilvania), K. Karoly (viceprim-ministru în Guvernul României ceaușiste!), cel care, provocându-ne constant, sublinia incapacitatea românilor de a se autoadministra etc…

Totodată, poate unii vor fi surprinși să afle acum, când scrierile maghiare despre români s-au înmulțit ca „ciupercile după ploaie” că (în ultimele 2-3 secole) oficialii și intelectuali ai Budapestei ne-au „bombardat”, cu invective grosiere, atât personalitățile simbolice naționale, cât și neamul românesc în genere, cu luări de poziție care trădează fără putință de tăgadă o ură viscerală, organică, despre tot ce este mai sfânt și mai frumos în istoria Românilor!

Astfel, după ce ni i-au desconsiderat și jignit pe cei mai străluciți dintre români, cum ar fi Mihai Viteazul (I. Crăciun, în Cronicarul, ne enumeră „epitetele” maghiare de: „spurcat”, „animal”, „ticălos”, „valah murdar”, „barbar”, „aventurier grec” etc), Avram Iancu („extremist”), Ion I.C. Brătianu (E.B. Zsilinszky ni-l cataloghează, într-o carte tradusă chiar de președintele ungar, ca fiind un „escroc internațional de mare talent”), Mihai Eminescu (un profesor maghiar de Literatură din Sibiu îl consideră „un pornograf pe care literatura maghiară nu l-ar tolera printre clasicii săi”), Octavian Goga (acuzat că s-a „inspirat” din poeții A. Endre și Petöfi), George Coșbuc (acuzat că l-a copiat pe Lermontov) etc, dinspre Budapesta s-au aruncat cuvinte grele, peste întreg neamul românesc, cu scopul de a ne induce complexul că suntem inferiori nativi, pe treapta cea mai de jos în ierarhia popoarelor ”așezate” în Ungaria, descendenți ai unor amărâți de „păstori nomazi, semisălbatici, rătăcitori cu turmele” și „civilizați” de unguri: regele ungur Ludovic I Anjou (sec.XIV) considera că suntem ”făcători de rele”; cronicarul Szamöskozy (în Analecta lapidum) regreta că regele Sigismund de Luxemburg nu a făcut ce a promis la Conciliul de la Lucca, anume să stârpească din rădăcini neamul românesc; Kossuth (liderul maghiar al revoluției pașoptiste) afirma că românii „merită” numai gloanțe și tunuri; poetul național Petöfi susținea că suntem „cirezi de valahi… dezgustătoare” etc.        

Din nefericire, astăzi, multe victime ale acestei propagande maghiare deșănțate, dintre români, au acceptat în mod nedemn să își renege violent și vulgar propriul trecut, să cultive chiar și ei psihoza că facem parte dintr-un neam anticultural și decadent („leneș”, „murdar”, „hoț” etc), numai „bun” de a redeveni sluga de altădată a rasei superioare, „civilizatoare” a ungurilor… Păcat!

                                  Pedepse pentru români

Tot ce noi adorăm, ele (guvernele maghiare – n.a.) caută să necinstească” (Revista ”Tribuna, 14 iulie 1895).

Înainte de a vă supune atenției câteva exemple, despre felul cum maghiarii i-au pedepsit pe români prin arestări, întemnițări, amenzi, anchete, deportări, asasinări, amenințări, cenzurări și interdecții, iată două mărturii lăsate posterității chiar de doi maghiari: cronicarul Szamoskozy ne confirmă că în vremea lui Mihai Viteazul ”românii (din Transilvania – n.a.) erau pedepsiți cu cele mai grele cazne. Peste tot, spânzurătoarele, butucii, securile, cârligele, funiile și toate locurile de osândă erau pline mai mult de români”, iar gazetarul Gyorgy Ferenczi (martor ocular) ne spune cum ”tocul îmi tremură în mână când aștern aceste rânduri pe hârtie. Mândrul pământ al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnică Golgotă, unde se petrec cele mai groaznice evenimente. Oamenii sunt închiși cu sutele (în perioada horthystă – n.a.), cu miile sunt bătuți, sunt torturați în mod cumplit. Asasinatele și execuțiile se țin lanț, și toate acestea doar pentru că unica vină a nenorocitelor victime este aceea de a se fi născut român (…) nu-mi rămâne altceva decât să mă rușinez că m-am născut secui-maghiar și să reneg faptul că am învățat prima oară să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară” (Golgota în Transilvania, București, 1941, paginile 6-8).

Și acum, iată câteva exemple despre cum s-a concretizat ura antiromânească:  

  • Asasinări. Horea și Cloșca, frânți cu roata, au primit cea mai grozavă pedeapsă din Codul Terezian. Supliciul lui Cloșca, adus sub escortă cu soția și fiul, a durat o oră și a murit după ce a primit 21 de lovituri cu roata. Amândoi au fost executați în prezența a 2515 țărani români, aduși cu forța, la ”spectacol”, din 419 comune. Nu au lipsit nici gazetari de la Magyar Hirmondo;
  • Emil, fratele lui Liviu Rebreanu, a fost spânzurat în prezența a 200 de tineri români.
  • Arestări. Nepotul ”celebrului sibian Samuel von Bruckenthal, comisarul gubernial Mihail, a dat ordin ca să fie prinse soțiile conducătorilor Horea, Cloșca și Crișan.
  • Scriitorul Ioan Slavici a fost arestat de 4 ori.
  • Anchetări. Redactorii și colaboratorii români ai revistei ”Tribuna” au fost condamnați, numai între 1893-1903, la 17 ani de temniță și achitării de bani. Persecuțiile împotriva ziariștilor au durat până în 1910, în paralel cu faptul că, între 1906-1908, liderii românilor transilvăneni au fost osândiți la 124 de ani de temniță.
  • Întemnițări. La ordinul ministrului de interne al Ungariei, dr.Andrei Mureșanu (directorul ”Gazetei de Transilvania”) a fost condamnat, în 1897, la 8 zile de temniță;
  • Prof. Ioan Lupaș a fost condamnat la 2 luni de detenție, în 1907, pentru un articol „antipatriotic” publicat de ziarul „Țara Noastră” din Sibiu;
  • Poetul Octavian Goga a fost arestat la Budapesta, dus sub escortă la Cluj și, după ce l-au condamnat cu 600 de coroane, a primit 1 an de temniță;
  • Mama lui Octavian Goga, Aurelia, a fost deportată și întemnițată la Ruszt (Ungaria);
  • Ioan Rusu Șirianu a fost de 3 ori în temniță;
  • Vasile Lucaciu a fost condamnat la închisoare.
  • Cenzură. Profesorul publicist Valeriu Braniște, condamnat și el – pentru „agitații” – la închisorile de la Seghedin (1893, 1918) și Vaț (în 1896 a fost amnistiat cu condiția să nu se mai întoarcă la Timișoara), scria în „Amintiri din închisoare”: ”La fiecare vorbă ce o scriu țin înaintea ochilor Codul penal și îmi închipui că la spatele meu stă jandarmul! În vremurile de astăzi, numai așa poate scrie un redactor român”.

Sunt doar câteva crâmpeie de „drepturi” cu care ne-a cadorisit stăpânirea maghiară…

                                                                                                                           Prof. Costel NEACȘU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*