Atitudini

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XIV)

Atenţie, români! Duşmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XIV)                 […]

Atenţie, români! Duşmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm!

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XIV)

                            De ce l-au urât ungurii pe Ceaușescu!

Sunt oameni slabi (conspiratorii interni – n.a.), dezorientați din punct de vedere moral, dispuși să-și vândă serviciile pentru un ban ori doi din aur sau argint, pentru o farfurie cu linte sau gulaș … Fără îndoială, astfel de oameni – indiferent dacă sunt români, maghiari, germani sau de altă naționalitate – nu au nimic de-a face cu societatea noastră… Pe cei care se îndreaptă direct spre tabăra inamică îi vom trata cu disprețul pe care îl merită” (președintele Nicolae Ceaușescu, Agerpres, 15 martie 1978)

Ambiția lui Ceaușescu de a elibera România de sub „lațul” finanței mondiale, dar și de a se interpune între U.R.S.S. și S.U.A. cu propunerea dizolvării blocurilor lor militare (adverse), l-a transpus pe acesta în postura stânjenitoare de a fi considerat un lider incomod, indezirabil, întrucât nici marile puteri, nici pânditoarea Ungarie, nu agreau ideea să îl tot audă cum repetă, în termeni patriotici, că ar vrea, presimțând cumva că pe frontul secret nu se mai respectă principiul neamestecului în treburile interne ale statelor, ca să ”securizeze” România lăsând a înțelege că noi, românii, avem capacitatea la o adică să fabricăm fie arme nucleare, fie rachete cu rază medie de acțiune. Îngrijorarea lui era cu atât mai îndreptățită cu cât unii oficiali ai U.R.S.S., pe care îi șicanase în momentul crucial „Cehoslovacia 1968”, dispuseră serviciului secret K.G.B. să execute misiunea de a-l izola cu orice preț, în plan internațional, confecționându-i în Occident o imagine de șovin și xenofob (în 1989, președintele sovietic Gorbaciov a cerut special să fie adus, la Ambasada U.R.S.S. din București, liderul maghiar – și antiromân convins – K. Karoly) și întinzându-i „capcane” destabilizatoare (ambasadorii sovietic, maghiar și bulgar refuzaseră să participe la ceremoniile organizate la București cu ocazia aniversării a 100 de ani de la obținerea Independenței, iar I. Aboimov – secretarul Organizației Tratatului de la Varșovia – îi dezvăluise unui ziarist sovietic faptul că Ungaria ar dori ca U.R.S.S., efectiv, să intervină în România pentru a „rezolva” problema Transilvaniei etc)! Cum Ceaușescu știa însă că nu se poate bizui nici pe U.R.S.S., nici pe S.U.A., a preferat o individualizare bazată pe neacceptarea nici unui fel de concesii care să aducă atingere României și, cu riscul de a supune populația țării la restricții greu de suportat, fără să îi fie teama că prietenii încep să fie asasinați (pakistanezul al Bhutto în 1979 și egipteanul Anwar Sadat în 1981), nu s-a sfiit să se ridice împotriva U.R.S.S. (în 1973 îi spusese eminentului politician american Kissinger că U.R.S.S. se va prăbuși mult mai curând decât s-ar crede, iar în 1989 a „întors spatele” reformelor președintelui Gorbaciov), să sfideze criticile Ungariei (după ce – în 1986 – la Budapesta se mărșăluise pe străzi cu sicrie negre având inscripția „Erdely”, M. Szüroș și G. Horn ”bănuiau” Armata Română că… ar comite atrocități împotriva maghiarilor din Transilvania și se vorbea chiar de o posibilă intervenție militară într-o Românie pe care o considerau „principala amenințare militară”!

Ungaria, marioneta Moscovei, ne considera astfel, crezându-l capabil pe Ceaușescu chiar să dea ordin ca Armata Română să atace Budapesta, deoarece aflase că, în urma atâtor repetate acțiuni care vizau separarea Transilvaniei de România (declanșate încă de prin anii ”80), incomodul Ceaușescu ar fi fost capabil să dispună producerea de arme nucleare și rachete cu rază medie de acțiune (așa cum declara, la 10 iulie 1989, ministrul de externe maghiar G. Horn), cu alte cuvinte nu ezita să apere Țara în fața oricărei amenințări! Despre acest „vis nuclear”, Ceaușescu vorbise atât într-un interviu acordat ziarului „Heorst” (în 1984), cât și prim-ministrului maghiar K.Grosz (în aug.1988): iar despre „proiectul” fabricării unei arme nucleare, bazate pe plutoniu, aveau să confirme și Ș. Andrei (ministru de externe) și I.M. Pacepa (adjunct în D.I.E. a D.S.S).

În acest context internațional nefavorabil, forțele externe implicate în eliminarea lui Ceaușescu de la putere au declanșat operațiunea neutralizării lui prin activarea totală a unor posturi de radio controlate, au pus în mișcare Serviciile Speciale din Moscova, Washington, Tel Aviv via Budapesta, au activat agenți racolați din țară… Ceaușescu a devenit astfel ținta unei campanii aprige de discreditare în masă, fiind acuzat pe nedrept că facilita un „genocid cultural” (cum declara J.Fazekaș) cu minoritatea maghiară din Transilvania, că era un naționalist extremist (în 1988, a expulzat din România, pentru conspirație antistatală, pe maghiarii revizioniști M. Gustav și S. Geza), că planul lui de sistematizare îi amenința pe maghiari (în realitate, nici un sat maghiar nu a fost distrus), că el nu respectă Acordul de la Helsinki din 1975 (Ungaria avea să îl acuze, grav, de a fi încălcat dreptul minorității maghiare!) etc…

Manipularea românilor, însă, a reușit! Ceaușescu a căzut, a fost executat, dar adevăratele scopuri ale conspiratorilor, după cum afirmă istoricul american Larry L. Wats, au avut o consecință majoră, imediată, derulată sub ochii noștri „pas cu pas”: „Budapesta susținea de mult timp separarea teritorială a Transilvaniei sau a unor părți ale ei de România, atât de independență, înainte de Al Doilea Război Mondial, cât și ca interpus al Moscovei, după aceea (…) Budapesta ridicase cel puțin pretenții parțiale de suveranitate asupra teritoriului și a populației sale pe parcursul anilor 1950 și din nou la sfârșitul deceniului următor. Merită să remarcăm… că una din primele măsuri adoptate de președintele interimar al Ungariei, Matyas Szürös, la debutul Revoluției române din Decembrie 1989 a fost abrogarea unilaterală a Tratatului de prietenie și cooperare româno-maghiară încheiat în 1948. Acest Tratat fusese unicul instrument legal care recunoștea în mod oficial granița ungaro-română, așa cum existase ea în ultimii 40 de ani” (Cei dintâi vor fi cei din urmă”, pg.333)!

                                                                                                          Prof. Costel NEACȘU

2 Comments

  1. vlad

    De dragul unor avantaje politice derizorii PSDragnea face concesii ireparabile UDMR.

  2. Prof. univ. dr. Corvin Lupu

    De acord cu dl. Costel Neacșu, ale cărui articole le salut. O idee din articolul de față îmi inspiră acest comentariu. În general, se face mereu vorbire despre sprijinul Uniunii Sovietice/Federației Ruse față de politica revizionistă a Ungariei, dar nu trebuie să uităm că apartenența Transilvaniei la România a fost decisă de Stalin și numai de el, în ciuda faptului că reprezentanții SUA, Marii Britanii și Franței s-au pronunțat, cu ocazia discuțiilor preliminare, pentru apartenența Transilvaniei la Ungaria. Președintele Putin (la origini familia sa a purtat numele Putină, având o spiță moldovenească) este un admirator al lui Stalin, iar în anul 2014, într-un interviu, a declarat că Stalin a ordonat foarte bine raporturile internaționale. Personal, cred că Putin „merge pe mâna” lui Stalin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*