Atitudini

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XV)

  Atenţie, români! Duşmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XV)               […]

 

Atenţie, români! Duşmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm!

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XV)

                                                    Președintele Ion Iliescu și maghiarii

                                                                (1990-1996, 2000-2004)

Există așa o percepție… deci Transilvania este un teritoriu cu majoritatea populației maghiară! Și când le-am spus: domnule, dar este falsă această teorie! Noi suntem 22 de milioane și jumătate de cetățeni români, dintre care ungurii reprezintă 1.600.000 – 1.700.000, cea mai mare minoritate națională, dar sunt atât. Dacă luăm Transilvania, în toată extensiunea sa istorică, cu Banatul cu tot, sunt vreo 9 milioane de cetățeni, din care ungurii sunt circa 1.200.000. Pentru că numai în București sunt vreo 300.000 de unguri. Bucureștiul este al doilea oraș unguresc din lume, după Budapesta, ca număr de unguri. Deci 1.200.000 față de 9.000.000 … asta este majoritate ungurească în Transilvania?!? Sunt două județe. Chiar dacă nu la frontieră, ci în centrul României, când le spui oamenilor niște chestii din astea, descoperă lumea… Zice: «Domnule, nu-mi imaginam așa ceva, pentru noi așa era imaginea, deci Transilvania teritoriu unguresc, pe care românii l-au ocupat, ajutați de… internațională, Trianonul». (Ion Iliescu, președintele României, la Forumul economic de la Crans Montana din 2001)

Ca să înțelegem cum au ajuns reprezentanții maghiarilor să conducă parțial România, chiar de la București, trebuie mai întâi să înțelegem faptul că „mutarea” din Decembrie 1989 a avut ca principal beneficiar – „la vedere” – Washingtonul care, executând minuțios un acord transnațional de răsturnare de la putere a lui Ceaușescu, a acționat fără scrupule prin serviciul secret C.I.A. (unde șeful Diviziei de Apărare pentru estul Europei era… ungur), cu concursul serviciului secret german BND și cu acceptul acțiunii din partea serviciului secret sovietic KGB, pentru ca: „lațul” globalizătii să cuprindă cât mai repede „gâtul” țării noastre, poporul român să fie folosit ca „unealtă” în eliminarea lui Ceaușescu și, apoi, să fim sclavi ai unor mulținaționale care ne-au transformat în … „fericiți” consumatori dintr-o nefavorabilă piață de desfacere! Beneficiarii planului nu a fost nicidecum Moscova, învinsă (ca și Bucureștiul, normal) în „războiul rece” purtat cu Washingtonul, ci țările Occidentului (S.U.A., Germania), în primul rând, iar Ungaria, în al doilea rând, a primit ca „recompensă” incredibilă de la S.U.A., grație contribuției serviciului secret ungar AVO în acțiunile de gherilă urbană întreprinse pentru răsturnarea lui Ceaușescu, anularea datoriei externe și acordul tacit de a manevra „din umbră” România! Și așa s-a reușit, prin folosirea pionului pastor Tökeș (scos la momentul potrivit din „incubatoarele” romano-catolice și reformate care „clocesc” viitorul Transilvaniei), să acceadă la putere un personaj „veșnic” zâmbăreț, Ion Iliescu, căruia propaganda ocultă i-a întreținut, ca să își ascundă acțiunea criminală și să dezvolte psihoza pro-americană printre români, faptul că este total controlat de Moscova.

În realitate, Ion Iliescu s-a dovedit, în ambele sale mandate prezidențiale, că a fost un simplu obedient, corupt de maghiarul evreu Söröș, care a trădat cu dezinvoltură interesele noastre naționale și, făcând din plin jocul S.U.A. de a se folosi de „calul troian” Ungaria în a crea tensiuni în Europa, a sprijinit cât a putut iredentismul maghiar în problema Transilvaniei, cu o inerție specifică doar cuiva care este „legat la mâini și la picioare”!

Timp de 10 ani, cât a ținut în mâini „frâiele” României, președintele Ion Iliescu a dovedit de nenumărate ori că nu a vegheat la respectarea Constituției (art.80, 2 etc) și, fără să sancționeze într-un fel situațiile antiromânești în care pur și simplu s-au întrecut limitele bunului simț, a consimțit la „pașii mărunți” făcuți de maghiari pentru dezmembrarea Țării!

Cu toate că este greu de creionat fie și un rezumat, al inflamării societății românești cu ”veninul” iredentei maghiare și al Budapestei, președintele Iliescu se face vinovat de multe lucruri, pentru care românii au suferit și suferă, dar aș dori să reamintesc doar pe câteva:

  • a deturnat Revoluția din 1989, printr-o lovitură de stat, ascunzând implicarea serviciilor secrete străine (cel maghiar, AVO, cu precădere);

  • a tergiversat judecarea proceselor Revoluției, manipulând evenimentele și grațiind pe criminali (inclusiv maghiari);

  • a acceptat la conducerea României a unei ”uniuni” pe criterii etnice (U.D.M.R. nu este partid), care a conspirat permanent împotriva României, încălcând Constituția prin refuzul lor de accepta că aparțin Statului Român și a respecta legile;

  • nu s-a împotrivit ca ambasadorul Ungariei la București, între 1990-1995, să fie R. Ernö (legendat ca șef al rezistenței spionajului Ungariei în România);

  • a consimțit ca maghiarul Imre Asztaloș să conducă S.R.I., timp de 10 ani, cel mai important serviciu secret al Țării;

  • a tăcut când TVR a refuzat să dea pe postul național casetele cu adevărul despre evenimentele provocate de unguri în 1990 la Tg. Mureș, unde maghiarul Csereszgyes Pal l-a lovit sălbatic pe țăranul român Mihăilă Cofariu (televiziunea irlandeză a prezentat situația distorsionat, propagând psihoza mondială că… maghiarii sunt de fapt victimele românilor!);

  • a fost incapabil să dea o replică președintelui ungar M. Szüros, când acesta declara, în contextul evenimentelor din 1990 de la Tg. Mureș, că Transilvania este pământ strămoșesc… maghiar;

  • nu a luat poziție oficială față de alungarea a zeci de mii de români din Harghita și Covasna (boicotați și persecutați până în zilele noastre);

  • a admis ca prim-ministrul A. Năstase, omul său, să modifice legea administrației locale (cu scopul introducerii acesteia în localități cu peste 20% etnici maghiari) și pentru a da ilegal denumirea localităților din timpul ocupației ungare a Transilvaniei;

  • a promulgat Legea 85/2003 prin care titularii licențelor de exploatare a bogățiilor naturale (80%) îi expropria pe români;

  • a „întors” conluzia unei Comisii (condusă de academicianul Ghe. Buzatu) prin care se afirma că în România nu a fost Holocaust;

  • a admis, în premieră europeană, ca iredenta maghiară să se organizeze într-o „tabără” (Universitatea de Vară de la Tușnad) la care, de fapt, s-a arborat drapelul Ungariei și s-a cântat Imnul Ungariei etc!

                                             Președintele Emil Constantinescu și maghiarii

                                                                      (1996-2000)

Județele Harghita și Covasna reprezintă un simbol al înțelegerii între etnii, reprezintă un laborator mondial. În aceste două județe, s-a realizat un model de înțelegere pentru România, pentru Europa și pentru întreaga lume” (Emil Constantinescu, președinte al României între 1996-2000)

Când a câștigat alegerile prezidențiale din 1996, cu sprijinul covârșitor al electoratului maghiar din Harghita (92%), Covasna (87%) și Satu Mare (78%), președintele Emil Constantinescu declara public, în numele CDR (din care făcea parte și UDMR): „nu voi tolera necinstea, nu voi tolera violența, nu voi tolera abuzul”! Cu siguranță că noul președinte și-a forțat discursul cu niște cuvinte frumoase și galante, dovedite însă a fi, tocmai pentru că veneau de la o persoană a cărui ascensiune politică s-a datorat și unui „ciudat” sprijin acordat de șeful sri-ist Imre Aszatolos (evreu maghiar) și de oficina Söröșistă GDS (S. Pralong va fi numită consilier prezidențial pentru Diasporă), un nemaipomenit „praf în ochi” aruncat, în ochii românilor, de către un șef de stat aservit intereselor maghiare! Demagogia din mandatul lui Constantinescu, prin care a abandonat interesul național și a sacrificat valorile românești, s-a concretizat în acțiuni caracterizate (deși spunea, în nov.2000, că principalul scop al mandatului său a fost acela de a menține pacea între români și maghiari), de mari concesii făcute maghiarilor din Transilvania și de facilitarea oficială a necinstei, violenței și abuzului! Și iată acum, stimați cititori, faptele cu care președintele Constantinescu și-a contrazis vorbele rostite încă din discursul inaugural:

A perpetuat necinstea când a pus o serie de medalii naționale în mâna corupților și, mai ales, când a numit-o pe Smaranda Enache – Szobotka (cea care a dus un război atât de nedrept cu poporul român, militând pentru separatism în învățământ și incitând la autonomia etnică a maghiarilor) ca ambasador al României în Finlanda, deși știa că aceasta a perpetuat – în Media internațională – minciuna că românii i-au maltratat pe maghiari la Tg. Mureș (secvența în care românul Mihăilă Cofariu era căzut și lovit bestial, prezentată la 4 oct.1990 de Televiziunea franceză, a fost comentată de S. Enache prin cuvintele „iată de ce este în stare poporul român”!) – o atitudine dezavuată prompt și just, în Parlament, de deputatul Lazăr Lădariu, prin următoarele cuvinte: „Numirea Smarandei Enache este tributul rușinii într-un pact al diavolului, încheiat, în mare taină, între partidele puternic antinaționale și UDMR”.

A clacat (în fața violenței extremismului maghiar) și când a semnat grațierea criminalilor unguri din 1989 (în cazul uciderii sălbatice a ofițerului milițian Aurel Agache, Ungaria „prietenă” a refuzat să pună în aplicare mandatul internațional de arestare și le-a acordat azil politic atât infractorilor maghiari D.K.F. Orban, O. Paisz și J. Konrad, cât și lui E. Barabaș – unul din agresorii românului Cofariu) și când l-a amnistiat (la cererea UDMR) pe maghiarul care l-a mutilat pe viață pe românul Mihăilă Cofariu (maghiar care, premiat fiind de UDMR), a devenit capul unei organizații maghiare extremiste, înterzise în țări precum Canada și Slovacia) și când consilierul prezidențial Zoe Petre avea să rămână inertă în fața atacării punctului 1 din Constituție (în 1998, la Tușnad)!

A îngăduit abuzul când a acceptat „sfatul” Ungariei de a se modifica Legea cultelor în vederea retrocedării pentru maghiari a averilor religioase (după ce prim-ministrul Ciorbea vizitase Budapesta), când a devenit „unealta” lui Coposu în ce privește „restitutio in integrum” (și-a dat acordul ca maghiarii să obțină privilegii, prin șantajarea participării UDMR la guvernare, retrocedând grofilor unguri despăgubiri pentru a treia oară), când nu a vegheat constituțional la respectarea integrității și suveranității (maghiarii din România au arborat steagul Ungariei și mii de unguri au pătruns în România „uitând” să mai plece), când a modificat Legea învățământului la dorința UDMR, când a recunoscut Holocaustul românilor împotriva evreilor (Constantinescu a acceptat și să fie membru în Institutul antiromânesc „E. Wiesel”) etc.

Prin toate aceste anomalii, așa-zisul „lider regional” Emil Constantinescu s-a arătat a fi, în fața Istoriei, un președinte – marionetă, un infatuat agreat, sprijinit și influențat de maghiari, incapabil să pună (românește) „piciorul în prag” atunci când, chiar înaine cu o zi de a se întâlni la Tg. Mureș cu extremistul președinte ungur A.Göncz, Tricolorul României a fost coborât, de pe clădirea Primăriei municipale, din dispoziția primarului maghiar I. Fodor… Sau atunci când își permitea (fără să aibă vreun mandat și fără să consulte Parlamentul și poporul) să spună că România va ceda Ucrainei unele părți din teritoriul său (la reuniunea de la Davros) și să semneze în 1997 Tratatul cu Ucraina… Sau atunci când și-a dat acordul, în 1999, ca spațiul nostru aerian să fie pus la dispoziția intervenției militare a NATO într-o țară – Serbia – cu care România avea încheiat un tratat de bună vecinătate!

                                               Președintele Traian Băsescu și maghiarii

                                                                          (2004-2014)

Ca și predecesorul său (Constantinescu), Băsescu a fost ales președinte cu sprijinul masiv al minorității maghiare. Acesta a girat un regim, de tristă amintire, care i-a făcut pe maghiari după ce ne-am „procopsit” cu un Guvern maghiarizat în proporție de 1/3 (Boc V), să își ia și mai mult „nasul la purtare” și, pe fondul unor imixtiuni de nepermis ale Ungariei în politica internă a României, să ne facă să asistăm la intensificarea, prin acțiuni antiromânești cu caracter iredentis și separatist, procesului de „ocupare subtilă” a Țării cu concursul unor incopetenți și mafioți, de pe toate palierele decizionale ale Statului român, care au retrocedat ilegal către maghiari a unor mari suprafețe de pământ, păduri, imobile etc!

Însă, cu toate că nu era străin de intrigile și dedesubturile din culisele României postceaușiste, președintele Băsescu a abordat „problema maghiară” încercând să „adoarmă” vigilența poporului nostru și, asigurându-ne la început că ungurii nu vor putea lua ei în spate cele două județe (Harghita și Covasna) și să plece din România, a făcut de fapt jocul intereselor Ungariei și ale maghiarilor din România într-o manieră de-a dreptul impresionantă: le-a transmis ungurilor felicitări oficiale cu ocazia zilei de 15 martie (când ei aniversează proclamarea anexării Transilvaniei la Ungaria), li s-a alăturat la Universitatea de vară (antiromânească) de la Tușnad (punându-și căștile pentru a înțelege ce vorbesc, în 2009, întrucât maghiarii prezenți au refuzat să vorbească în limba română), l-a sprijinit pe L. Tökeș ca să ajungă vicepreședinte al Parlamentului Europei și l-a decorat (în 2009) cu înalta distincție „Steaua României” (după 20 de ani de luptă dusă cu agentul de spionaj Tökeș pentru autonomia Transilvaniei), a susținut acțiunea iresponsabilă a Ungariei și a declarat (în 2010) că nu are obiecții despre legea dublei-cetățenii promovate de Budapesta (prin care au reușit să ne ademenească identitar – legal o uriașă masă de români din Ardeal), le-a favorizat învățământul separatist (în limba minorității), a admis ca PDL-ul său să ne terorizeze cu „beneficiile” fragmentării României printr-o propagandistă regionalizare care să ne ridice pe unii împotriva altora (în 2011), nu a reacționat nicicum când maghiarul extremist, C. Barna, a confecționat o „păpusă” (reprezentând pe eroul nostru național, Avram Iancu) pe care a „spânzurat-o” simbolic, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, ca o culme a sfidării la adresa românilor (la această faptă a sa, „dublată” de batjocorirea chipului lui Eminescu și propagarea psihozei Ungariei Mari, UDMR se face vinovată de intoleranță, încurajare și nedelimitare) etc! Și nici nu ar mai avea sens să mai adaugi ceva, când te gândești că Băsescu a ajuns președinte fără să știe cine a scris Imnul Național al României, iar atunci când era primar al Bucureștiului nu a făcut nici un demers reparatoriu ca pe Arcul de Triumf să … triumfe adevărul istoric privitor la succele în lupte ale bravei Armate Române (maghiarii lui K. Hunor, ajuns ministru al Culturii din medic veterinar, au îndrăznit să șteargă și să mascheze faptul că în 1919 românii au ocupat Budapesta)!

Văzându-se însă asaltat de atâta antiromânism, cu complicitatea unui Söröș care se bucură că în planul său ocultic este un vârf de lance pentru destabilizarea României (și cu care Băsescu a avut discuții în 2011), președintele Băsescu și-a dat seama că nu poate chiar să accepte ca România să devină o „anexă” a Ungariei (deși nu ezitase să pună maghiarilor la dispoziție fotoliile aproape întregului Guvern … român) și să tot tacă la nesfârșit în fața unor aevărate declarații de război pe care Ungaria le făcuse României: președintele ungur L. Solyom a declarat că Ungaria va susține autonomia teritorială a maghiarilor din România (în 2009), ministrul de externe J. Martonyi a afirmat oficial că sprijină înființarea Ținutului Secuiesc (în 2011), ministrul de externe P. Syijjarto a făcut României un afront fără precedent și a cerut diplomaților maghiari să nu participe la Ziua Națională a României („mai ales, nu împreună cu românii”), secretarul de stat (în MAE ungar), Z. Nemeth a invocat (în 2013) necesitatea arborării steagului Ținutului Secuiesc, Ungaria a anunțat că va lua măsuri diplomatice în privința interzicerii în România a ridicării steagului secuiesc pe clădiri, Guvernul Ungariei a alocat milioane de euro în economia Harghitei și Covasnei (creînd în România o autoritate paralelă care i se subordonează și a creat condiții propice ca antiromâneasca UDMR să ne vorbească despre necesitatea monedei proprii și a Ungariei Mari!

În consecință, ca „rod” al concesiilor impardonabile făcute de el prin „instrumentul” PDL, președintele Băsescu și-a dat seama că Ungaria și UDMR întrec măsura și, în cele din urmă, a venit în întâmpinarea poporului român cu niște reacții pe măsura provocărilor la care a fost (și s-a lăsat) supus: în 2009, la Budapesta, a declarat că nu va fi de acord „niciodată” cu autonomia Ținutului Secuiesc; tot în 2009, la Tușnad, maghiarii prezenți l-au huiduit când a spus că ar consimți doar la o „egală autonomie la Odorheiul Secuiesc, precum la Tulcea sau la Caracal (…) Să știți că dacă mai fluierați, vă mai spun o dată (…) O să repet articolul 1 din Constituție până încetați”; în 2013 a declarat necesitatea „punerii la punct a Ungariei” (și tot în 2013 a afirmat, la Izvorul Mureșului, că acesta este ultimul an când politicienii unguri se vor mai plimba atât de relaxat prin România); a cerut românilor să nu mai cumpere benzină de la benzinăriile ungurești Mol (pentru că acestea distribuie hărți cu autonomia Transilvaniei) etc.

Totuși, chiar dacă președintele Băsescu a avut aceste remarcabile zvâcniri de demnitate națională, nu putem uita că, în timp ce se complăcea să îi aibă pe maghiari la guvernarea României, în județele Harghita și Covasna (unde președintele E. Constantinescu afirmase că există o armonie – model pentru întreaga lume!) a existat în mandatul său o discriminare pe criterii etnice a românilor sub toate aspectele (instituționalizată, sistematică și oficială), cu concursul unui CNCD „grijuliu” la faptele antiromânești ale maghiarilor: în 2007, primarul A. Antal din Sf. Gheorghe a editat un ziar exclusiv din fonduri publice exclusiv în limba maghiară (sancțiune: avertisment); în 2008, DGFP Harghita a scos la concurs posturi în care limba maghiară era o condiție necesară de înscriere (amendă: 1000 lei); în 2008, Primăria Sf. Gheorghe a organizat ”Întâlnirea maghiarilor covăsneni de pretutindeni” cu destinație exclusiv maghiară (sancțiune: nimic); în 2009, B. Csaba (președintele CJ Harghita) nu a vrut să poarte eșarfa tricoloră; în 2010, CJ Harghita a adoptat așa-numitul steag secuiesc (în 2012 a intervenit Curtea de Apel Tg.Mureș, care a dat o sentință unde se menționa că românii au fost discriminați în masă prin arborarea steagului secuiesc pe clădirea CJ Harghita); în 2011, A. Antal (primar la Sf. Gheorghe) a dispus înlăturarea drapelului României de pe clădirea din Sf. Gheorghe (sancțiune: amendă de la Tribunal); în 2012, Primăria Sf. Gheorghe a impus limba maghiară ca limbă oficială în stat (CNCD a emis o hotărâre nelegală, amendată de Curtea de Apel Brașov); în 2013, B. Csaba (președintele CJ Harghita) a făcut trimitere la violență și vărsare de sânge, atunci când Prefectura Harghita i-a cerut să îndepărteze steagul secuiesc; în 2013, A. Antal (primar la Sf. Gheorghe) a afirmat că s-ar putea întâmpla în secuime cum s-a întâmplat în Tg. Mureș în 1990, iar românii să aibă soarta sârbilor masacrați de albanezi la Kosovo; în 2014, B. Tibor (primar la Tg. Secuiesc) a refuzat să arboreze drapelul României de Ziua Națională a României (sancțiune: amendă); între 2000-2015, K. Jeko (primar Carei) nu a alocat nici un ban pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României!

Toate aceste aberații ne arată că maghiarii din UDMR cer românilor drepturi pe care ei înșiși nu sunt dispuși să ni le respecte, că ne batjocoresc în propria țară și că finanțează la greu organizația extremistă antiromânească HVIM (care militează pentru alipirea Transilvaniei la Ungaria), al cărei lider, Z. Szocs, declara public: „Această organizație privește autonomia Ținutului Secuiesc nu ca pe un obiectiv, ci ca pe un pas spre restabilirea Țării Sfintei Coroane… fără sânge nu se poate”! Ce înseamnă a restabili „Țara Sfintei Coroane”, cu siguranță, prim-ministrul ungar V. Orban a știut întotdeauna mai bine decât președintele Traian Băsescu… Președinte care, de multe ori fără rost, a stat cu el la masă și, îmbrățișându-se, a crezut că îi este prieten! Abia când s-a trezit însă, pe când era deja senator (în 2018), Băsescu a crezut că poate să șteargă din Istorie ceea ce nu se mai poate și, în sfârșit, i-a spus prim-ministrului ungar (cel care a „pompat” atâția bani în UDMR) „de la obraz”: „Prietene, Viktor Orban, noi nu vrem să vă vizităm la Budapesta, așa cum am mai făcut-o în istorie, fără voia voastră. Dar nu ne provoca, pentru că avem și noi limite (…) Să vă ferească Dumnezeu să ne amintim de acest lucru, lătrăi politici budapestani”…

                                                Președintele Klaus Iohannis și maghiarii

                                                                           (2014-2018)

Faptul că președintele Iohannis a ascultat imnul secuiesc stând în picioare arată faptul că el respectă imnul secuiesc. Primirea steagului secuiesc, dând în schimb tricolorul, arată că președintele României recunoaște steagul secuiesc.(Z. Semjen, viceprim-ministru în Guvernul Ungariei)

Aflat în „focul” campaniei electorale, pentru ocuparea fotoliului prezidențial de la Cotroceni, Iohannis nu a uitat să mulțumească (și) unei „portavoci” fervente antiromânești, Lászlo Tökeș, care și-a declarat public susținerea pentru turul II, acesta exprimându-și convingerea că actualul președinte „va rezolva idealurile poporului secuiesc (?) din Transilvania”! Și chiar dacă acest mare iubitor al ideii de protectorat în Transilvania s-a înșelat, el fiind ales europarlamentar (în 2014) pe listele Fideszului din Ungaria, să poate spune totuși că președintele Iohannis nu l-a dezamăgit întru-totul, căci în 2017, într-o vizită a sa la Miercurea Ciuc, nu numai că a primit un steag secuiesc pe care erau trecute și procentele mari obținute de la maghiarii din Harghita și Covasna, nu doar că a ascultat în picioare intonarea unui „imn secuiesc” neoficial în România (refuzând într-o manieră ofensatoare să se întâlnească acolo cu reprezentanții din Forumul Civic al Românilor din Harghita și Covasna, conduși de Ioan S. Pop), dar anterior ne și uimise cu nonșalanța de a nu promulga legea ca Avram Iancu să fie cinstit ca Eroul nostru național și de a promulga în schimb (în 2015) Legea pentru instituirea Zilei Limbii Maghiare (sărbătorită la 13 nov.)!

Nu putem totodată uita nici că la amintita vizită, de la Miercurea Ciuc, lui Iohannis i s-a atras atenția, de către președintele C.J. Harghita (S. Tamaș), că trebuie respectată Declarația de la Alba Iulia în care se vorbea despre o „deplină libertate a popoarelor conlocuitoare”… Lăsând însă la o parte faptul că maghiarii din România au căpătat o libertate și niște drepturi speciale pe care nu le avem nici noi (românii), nici românii din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina și Grecia, aș dori să adresez câteva întrebări legitime către acei maghiari iubitori de șovinism, intoleranță, discriminare, separatism, rasism, epurare etnică:

Ei, maghiarii, de ce nu au semnat și respectat Actul unirii românilor, de la Alba Iulia, din 1918? De ce desconsideră sărbătoarea de suflet, de la 1 Decembrie 1989, considerând că Ziua Națională a României este o „zi de doliu” pentru ei? De ce ne denaturează trecutul prin proiectul legii (din 2018) ca sărbătoarea maghiarilor din România să fie la 15 martie, o zi care ne amintește atât de faptul că Ungaria proclamase anexarea Transilvaniei, cât și de consecințele uciderii în masă a românilor de către unguri? De ce ne deznaționalizează prin „biciul” CNCD, condus de maghiarul A.F. Csaba din 2005 (fostul consilier al marelui antiromân M. Bela), instituție dovedită ea însăși, de instanțele de judecată românești, că girează – prin hotărâri eronate – discriminarea pe criterii etnice? De ce ne fură bani (numai în 2016 au beneficiat de 22,8 milioane €), printr-un UDMR finanțat de stat și ca partid politic și ca organizație civilă, ceea ce este practic un lucru inedit și singular în Europa? De ce UDMR și „preoții” maghiari din Baia Mare au adresat un Apel, în 2017, cerând maghiarilor să nu mai recurgă la căsătorii cu românii și să nu își mai lase copiii să se joace cu cei români? De ce UDMR, PCM și PPMT nu respectă Constituția României, semnând în 2017 o Rezoluție comună pentru a cere autonomia teritorială a unui ținut care nu a existat niciodată în Istoria Românilor? La toate aceste întrebări sunt datori să răspundă, în fața propriilor conștiințe și a lui Dumnezeu, nu doar maghiarii din țara noastră, ci și instituțiile abilitate ale Statului Român și, în virtutea competențelor sale constituționale, chiar actualul președinte, Iohannis, aceasta dacă, bineînțeles, nu va fi prea preocupat, cum ne-a obișnuit să fie în marile noastre sărbători, fie cu exoticele sale excursii în străinătate, fie cu atitudini contrare nouă (cum a făcut când, sub pretextul tragediei din clubul „Colectiv”, a anulat Recepția oficială de Ziua Națională a României etc)!

Din păcate, cu toate că pozează în justițiar, președintele Iohannis nu s-a folosit niciodată de prerogativele sale, constituționale, pentru a se adresa la nivel de omolog, ori în plenul Parlamentului sau în conferințele de presă, pentru a sancționa declarativ derapajele spinoase provocate de extremiștii maghiari din Transilvania și de „prietenii” din Ungaria, știut fiind că Guvernul Ungariei a cerut în 2016 ca diplomații maghiari să nu participe la Recepția Zilei Naționale a României, nu a respectat tratatele de extrădare pe care le-a semnat (nu vrea să pună în aplicare mandatele internaționale de arestare a maghiarilor condamnați pe teritoriul României pentru crime, evaziune și corupție), nici nu s-a sfiit să practice o perfidă maghiarizare a românilor (prin acordarea dublei-cetățenii, având ca scop final internaționalizarea problemei Transilvaniei, la Bruxelles, unde maghiarii speră să se poată „contabiliza” cât de mulți cetățeni unguri sunt în România)!

Dacă ne gândim însă cum au ajuns românii să fie atât de evident desconsiderați, ca să fie în final dizolvați în proiectul mai amplu al unei dezintegrări naționale, atunci ar fi bine să luăm în calcul și faptul că „tentaculele” Ocultei din România, adică antiromânii lui Söröș infiltrați în GDS (și alte instituții) și-au dat din plin concursul de a-l sisține pe Iohannis, în ascensiune și guvernare, până la a fi consiliat chiar de unul din marile simboluri ale plăgii söröșiste (Sandra Pralong) etc…

NOTA BENE: Câțiva buni cetățeni și patrioți maghiari, de la Asociația Culturală Egyutt-Împreună, l-au contactat anul trecut pe președintele Iohannis, prin intermediul consilierului S. Nistor, informându-l (inclusiv printr-un Memorandum) că vor să cinstească Centenarul, la București, cu un program cultural-aniversar. Nici până astăzi, „patriotul” Iohannis nu le-a răspuns!

Prof. Costel Neacşu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*