Atitudini

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XVIII)

  Atenţie, români! Duşmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XVIII)               […]

 

Atenţie, români! Duşmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm!

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XVIII)

                                          Moții, din Albac, trec anual Carpații!

Desenul lui Coacheș și Bisericuța lui Horea sunt amintiri scumpe ale primei mele călătorii în Munții Apuseni” (Ion I.C. Brătianu, fost prim-ministru și membru de onoare al Academiei Române).

Nu puține au fost situațiile când, în istoria noastră zbuciumată, românii s-au văzut nevoiți să ia calea pribegiei, refugiindu-se din Transilvania în Regat (și invers), ca să scape de urgisitorii unguri, austrieci, iudeo-bolșevici etc. Este însă (poate) uimitor să se afle că, de furia acestor asupritori ai neamului nostru, a pătimit (și) … una din cele mai prețioase construcții de lemn din Transilvania, „bisericuța lui Horea” din Albac, prima biserică ardeleană salvată în România de furia celor de alt neam și credință! Dar nenumărați strămoși de-ai lui Horea, mai ales după 1989, au plecat mereu din Albac și, trecând Carpații an de an, au simțit fiorul tainic și sfânt să îl cinstească, alături de frații de același sânge și Credință „de peste munți”, pe marele lor înaintaș, Eroul eroilor, Horea, chiar în această bisericuță (aflată acum, după un „surghiun” de 111 ani), la Olăneștii Vâlcei. „Punctul de întâlnire” al românilor intra și extracarpatici a avut loc și în acest an, de hramul Sfântului Pantelimon, când am avut fericita ocazie, îngăduită de Sus, să văd la Olănești cum, prin purtarea de grijă a peotului paroh E. Groșenoiu și a primarului venit din Albac (P.T. Todea), cât de minunat a fost, într-o bisericuță neîncăpătoare, ca frații români să se roage lui Dumnezeu și să cânte lalolată (pricesne și cântece patriotice au fost interpretate de un cor de elevi condus de instructor Claudia Bumb)!

Bisericuța în cauză, numită „a lui Horea”, este denumită astfel deoarece însuși meșterul Horea a trudit, alături de iobagii din Albac, la construirea ei, în 1746. În aceasta s-a rugat și, tot în aceasta, Horea a ascultat și împlinit cuvântul de învățătură al călugărului Sofronie, de la Cioara (azi Săliște), cel care a condus răscoala românilor (1744-1761) pentru apărarea Ortodoxiei în fața prozeletismului agresiv greco-catolic. La această mișcare, declanșată „pentru libertatea religioasă a românilor ortodocși din Transilvania” (așa cum se menționează încă de la intrarea în bisericuță), iar apoi, din octombrie 1784, avea să o continue însuși Horea. Însă, după ce răscoala sa a fost sălbatic înăbușită, pentru „stăpânitori” nimic nu mai trebuia să amintească de Horea – nici numele lui (interzis de autorități), nici bisericuța unde, trupește și duhovnicește, s-a nevoit…

Pornirile primitive la nivel de boșimani, la care au fost supuși iobagii români de către unguri și austrieci, au făcut ca această bisericuță să figureze, în actele lor, ca reprezentând nimic altceva decât… „lemne de foc”! Ea avea să „scape” însă de tunurile generalului austriac Bukow, de grozăvia interdicțiilor ungurești dintre 1867-1918, fiind salvată de la ruină, în 1907, de vrednicul demnitar ortotox Ion I.C. Brătianu (ministru de Interne). Acesta a dispus ca bisericuța să fie transportată pe sănii până la gara din Turda, de unde, pusă într-un tren cu vagoane de marfă specială, avea să ajungă în gara Pitești și, de acolo, la conacul Brătienilor, în Florica, Argeș.

Aici, ea va dăinui, în conștiința românilor munteni, ca un port-stindard al idealului tuturor românilor, de unitate națională, iar în 1954, văzând-o degradată (de astă dată sub prigoana ateilor iudeo-bolșevici), patriarhul Iustinian a hotărât să o mute în ținutul Olteniei, la Olănești, în Vâlcea. Localnicii au reclădit-o din temelie, au înzestrat-o cu pictură nouă, cu odoare, fiind sfințită în 1958.

S-ar mai cuveni precizat, înainte de a vă prezenta o poezie pe care i-a dedicat-o Octavian Goga (după ce „poetul pătimirii neamului” nostru avea să o vadă, pe când vizita Florica, în 1908), că la oricâte grozăvii se vor deda globaliștii lumii de astăzi, așa cum dealtfel se cunoaște profetic, le va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil – ținându-se cont de comuniunea de suflet olteano-ardeleană, în Hristos, constatată în ziua hramului „bisericuței lui Horea” de la Olănești (27 iulie a.c.) – să poată șterge de pe pământ această „urmă” lăsată nouă, ca moștenire, de drept-credinciosul Horea: „Bisericuță din Albac / Tu ești al vremurilor semn./ Tot bietul nostru plâns sărac / E-nchis în trupul tău de lemn. // Din ce-am cerut, din ce-am gândit, / Atâtea rugăciuni cuprinzi / Și-atâta vis neizbândit / Sub vechiul tău tavan de grinzi. // Tu știi cum ne-am trudit stingher / De-a pururi fără crezământ / La Dumnezeu acolo-n cer, / Și la-mpăratul pe pământ…// De-aceea, ostenit – acum, / De zile rele câte-au fost, / Bătrână te-ai pornit la drum, / Să-ți deie frații adăpost. // Rămâi aici… fă-ți un popas / Fii sfetnic bun, din veac în veac, / Și spune-acasă ce-a rămas, / Bisericuță din Albac!”.

Prof. Costel Neacşu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*