Atitudini

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XX)

  Atenţie, români! Duşmanii Centenarului  Marii Uniri nu dorm!                       […]

 

Atenţie, români! Duşmanii Centenarului  Marii Uniri nu dorm!

                       TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR”! (XX)

                                           Președintele ungar Arpad Göncz (1990-2000)

Pretenția românilor asupra Ardealului poate fi susținută doar de un singur argument: numărul mai mare al populației, mai exact de majoritatea etniei românești. Problema ardeleană o putem rezolva o dată pentru totdeauna (acordarea dublei – cetățenii are ca scop să creeeze o majoritate artificială a maghiarilor în Transilvania – n.a.) în mod corespunzător” (președintele ungar A. Göncz, în Prefața sa la cartea antiromânească „Ardealul – trecut și viitor”).

Acest președinte a ajuns în funcția supremă, în statul ungar, fiind primul președinte – postcomunist – ales democratic, de către Parlament, pe timp de două mandate, după ce fusese condamnat, întrucât participase activ la Revoluția din 1956, la închisoare pe viață din motive politice. Comuniștii l-au amnistiat însă, în 1958, dându-i astfel posibilitatea ca, în libertate, să se poată implica, prin traducerea ulterioară a câtorva cărți, în promovarea concepțiilor sale revizioniste, antiromânești.

De orientare liberală, președintele Göncz nu s-a sfiit să gireze, cu semnătura sa, cea de președinte în funcție, niște lucrări cu caracter vădit extremist, antiromânesc, considerate la nivelul politicii oficiale ca definitorii în raporturile diplomatice dintre Ungaria și România. Astfel, cititorii noștri își pot face o imagine despre acesta dacă vor lectura cartea „Ardealul – trecut și viitor”, scrisă de E.B. Zsilinszky, atât de înțesată cu adversități de genul: „națiunea ungară (…) ține de modul cel mai ferm la drepturile ei de proprietate asupra întregii Transilvanii (…) Națiunea ungară este gata ca, în orice clipă, să ia arma în mână… fiindcă… Transilvania, în întregimea ei, trebuie repusă sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare” (pg.86) etc. Cartea, publicată în 1991, nu doar că nu a fost dezavuată de președintele Göncz, dar acesta a și ținut să menționeze, într-o Prefață scrisă cu mâna lui, un fel de chemare menită să impulsioneze vigilența poporului vecin și … „prieten”: „Destinat să ajungă în mâinile tuturor ungurilor cu simțul răspunderii, volumul este, în zilele noastre, o lectură recomandată întregului popor”… Că acest președinte ne consideră (propagandistic) pe noi, românii, ca pe niște invadatori în Transilvania, se poate observa și citind o altă lucrare, concepută cu grave omisiuni și neadevăruri istorice, lansată în Enciclopedia de lux Magyar Nagylexicon, în 19 volume, girată de o instituție emblematică, pentru Budapesta, Academia Ungară de Științe… patronată de însuși președintele Göncz!

În ciuda acestor explicite animozități antiromânești, cu rol de a stimula hungarismul și iredentismul printre maghiarii din România, interesele majore (euro-atlantice) ale Ungariei au făcut ca, în 1996, să se ratifice un tratat de bază ungaro-român, din care avea să rezulte recunoașterea frontierelor, actuale, dintre cele două țări! În acest context, de aparent „dezgheț” diplomatic, se explică de ce, în 1997, președintele Göncz a acceptat invitația președintelui Constantinescu de a vizita oficial România, devenind astfel primul înalt demnitar ungur care, în secolul XX, avea să facă o vizită oficială în țara noastră. Atunci, în Parlamentul de la București, înainte ca președintele ungar să țină un discurs protocolar, cel care conducea lucrările, P. Roman, președintele Senatului, afirma (ca și cum nu ar fi știut nimic cât de antiromân se manifestase președintele Göncz) că acesta „întotdeauna a fost de partea bunei înțelegeri și … prietenii dintre țările noastre”! Nu s-a lăsat mai prejos în denaturare nici președintele ungar, când – „uitând” cât de amar trăiesc românii din Ungaria sub „cizma” Budapestei – avea să spună în plen: „Guvernul ungar acordă atenție deosebită afirmării drepturilor, sprijinului păstrării identității naționale, culturale, a minorităților din Ungaria, deci și ale comunității naționale românești”! Fără comentarii!

Cât de „subtil” a fost președintele ungar ne-a arătat și atunci când, vizitând orașele Cluj și Tg. Mureș, mărturisea ulterior cum, văzând entuziasmul cu care l-au întâmpinat maghiarii, a trăit printre ei „cea mai frumoasă zi din viața mea”! În orice caz, trecându-i cu vederea „derapajele” acestuia de a fi susținut în mod public faptul că Transilvania nu aparține României, ci Ungariei, președintele nostru Constantinescu („extaziat” că președintele Göncz  „a pus mereu puterea iubirii mai presus de orice ispită”, chiar dacă avea să deschidă „porțile” dezbinării românilor prin acordarea dublei-cetățenii) i-a conferit omologului său, de la Budapesta, în 1999, Ordinul Național „Steaua României” în grad de colan! Bineînțeles, stimați cititori, că nu a fost o „scăpare”! Căci această mare distincție, a Țării noastre, au mai primit-o și alți antiromâni! Și încă notorii…

                                                                                                     Prof. Costel Neacşu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*