Cadran international

Turiști în propriile lor țări!

„Identitățile profunde ale popoarelor au reapărut la suprafață odată cu inconștientul lor colectiv”, spunea Emmanuel Macron – cel care a […]

Identitățile profunde ale popoarelor au reapărut la suprafață odată cu inconștientul lor colectiv”, spunea Emmanuel Macron – cel care a mai susținut că nu există cultură franceză, asta după ce a chemat la luptă împotriva „extremismelor” și a „naționalismelor”. „Sunt Cancelarul refugiaților”, a declarat Angela Merkel, imediat după ce i-a condamnat public pe nemții care au ieșit în stradă la Chemnitz, pentru a cere expulzarea imigranților criminali, a acelora care ucid zilnic în Germania.

Este vina noastră că africanii vor să vină la noi, pentru că este nedrept că am acumulat mai multă prosperitate decât statele africane” – își învinovățea țara și poporul aceeași Angela Merkel, la Forumul Mondial Economic de la Davos.
Nu există germani de baștină. Suntem o țară de imigranți și așa vom rămâne” – a declarat în fața unei audiențe formată din imigranți turci, Frank – Walter Steinmeier, președintele Germaniei.

Imigranții sunt o binecuvântare. Sunt ca nou-născuții. Nu trebuie să ne uităm la bani.” – spunea fostul premier suedez Frederik Reinfeldt. „Islamul este istoria noastră, Islamul este parte din trecutul nostru și Islamul va fi parte și din viitorul nostru” – declara Frank Timmermans, vicepreședintele UE. Dacă Europa se închide în fața imigrației, acest lucru va însemna sfârșitul. Izolarea ne va face să degenerăm în consangvinitate. În Germania, imigranții islamici aduc un aport deosebit îmbogățirii diversității noastre și constituie un potențial innovator pentru societatea germană” – Wolfgang Schauble, expreședinte al Bundestagului.

Așa vobesc membri elitelor europene! Și lista exemplelor ar putea continua la nesfârșit. Nu au nimic bun de spus despre despre popoarele pe care le conduc. Nu-și ridică glasul niciodată în apărarea lor! Chiar ele au decretat că asta înseamnă populism și seamănă rasism! Gândul și mesajele lor sunt îndreptate doar spre Ceilalți, spre cei de dinafară! De ce atitudinea asta? Răspunsul e simplu: pentru că nu-i mai leagă nimic de țara, națiunea și poporul lor! Și nu fac un secret din asta! Dezrădăcinați, arhitecții deconstrucției au devenit cancelarii afganilor și sirienilor, premierii somalezilor și pakistanezilor și președinții magrebienilor și africanilor subsaharieni. Nu mai aparțin locurilor natale. Se simt mai legați de actualii „vizitatori” și viitorii votanți! Iar cine nu le seamănă e supus oprobiului public!
Despre elitele europene, despre „turiștii în propriile lor țări”, Laurent Ottavi are o abordare interesantă în Le Figaro.

Turiști în propriile lor țări…” Istoricul Christopher Lasch a subliniat deja asta în testamentul său politic „Revolta elitelor sau trădarea democrației”: „«Elitele» Statelor Unite (dar constatarea este valabilă și pentru cele din țările Europei Occidentale, care nu fac obiectul cărții lui Lasch) se bucură că «lumea se află în mișcare». Idealul lor este mobilitatea, fie ea geografică sau virtuală. Elitele aleg rețelele mai degrabă decât locația, uniformizarea accelerată în dauna frontierelor și a diversității reale. Ele se văd numai în postura de cetățeni ai lumii, debarasându-se astfel de obligațiile civice, inerente cetățeniei. Denigrează națiunea, cadrul democrațiilor noastre, deoarece ea le apare ca o piedică în calea idealului propriu de emancipare, obligându-le la solidaritate economică și politică cu proprii concetățeni”.
Christopher Lasch se întreabă: se mai gândesc elitele la ele însele ca fiind americane? Pentru că au mai multe în comun cu omologii lor din alte țări decât au cu proprii lor concetățeni. Din cauza asta, ele încercă „să creeze instituții paralele și alternative”, pentru a se sustrage destinului comun. America de pe cele două coaste disprețuiește America din centru, considerând-o retrogradă. Și asta pentru că America oamenilor obișnuiți, ca și Franța periferică, nu dorește să trăiască ca un turist în propria ei țară. Nu caută să se deznaționalizeze pentru a trăi într-un univers climatizat și standardizat; vrea să se simtă la ea acasă, ca o continuare a istoriei sale.

Cuvântul „turist” te duce cu gândul la Stendhal, atunci când scriitorul „făcea turul” locurilor pe unde trecuse Napoleon, dar înseamnă cu totul altceva azi. Turistul contemporan nu mai este un simplu călător, este un consumator în toată puterea cuvântului, care traversează o lume ce s-a debarasat de părțile ei negative, o lume transparentă și, prin asta , exploatabilă. Se tăvălește în confortul, în securitatea și în narcisismul său selfie. Este într-o căutare grăbită și permanentă de fericire și nu vrea să mai interfereze cu vechile deprinderi.
Turistul este omul de nicăieri, despre care vorbea Herve Juvin. Așa că nu are timp de istorie și geografie. Prin urmare, istoria națională nu mai este „valorizată” decât în cadrul muzeelor, adică între patru pereți, și trebuie înțeleasă doar într-o lectură binară: călăi și victime. Muzeificarea nu reprezintă triumful istoriei. Ea este semnul că ne-am hotărât să punem capăt tragismului ei, aruncând-o într-o vitrină. Trecutul, așa se crede, este definitiv îngropat. Vizitatorii muzeelor observă cu un ochi superficial acei bărbați și acele civilizații străine, războinice și patriarhale, care, totuși, sunt cele care ne-au făcut posibili și fără de care nu am exista azi. În ceea ce privește geografia, frontierele sunt un obstacol în calea liberei circulații a bunurilor, a capitalurilor și a persoanelor… și a rețelelor, în care elitele se simt atât de bine.

Construcția europeană”, sintagma artificială menită să mascheze amploarea deconstrucției, este o bună ilustrare pentru aceste refuzuri ale constrângerilor de timp și de spațiu. Ea ignoră diversitatea națiunilor, plutește deasupra pământului, ca și elitele care au inventat-o, și nu ezită să ignore votul popoarelor (referendumul din 2005), pentru a-și păstra podoaba inconsistenței.
„Nu poate exista democrație împotriva tratatelor”, am auzit în timpul crizei grecești. „Viziunea turistică” asupra lumii, a celor care „ne conduc”, mai mult decât ne guvernează, nu recunoaște poporul și nici politica. Democrația, totuși, implică în primul rând existența unui corp politic, a unui demos suveran. Este puterea poporului, prin popor, pentru popor! Este semnificativ faptul că „elitele” franceze au fost reduse la starea de a opune un argument turistic criticilor aduse monezii euro, această „monedă fără față”, cum îi spunea Juvin. Mulțumită euro, turiștii nu mai schimbă monezile țărilor lor în țările membre ale zonei! Ce progres! Ce mai contează, în fața acestei imense reușite, divergențele economice și politice crescânde dintre țări, dezindustrializarea, șomajul? Acest tip de argument este un simbol al disprețului de clasă…

Distrugerea diversității lumii, la care își aduc aportul elitele, este deconstrucția realității. Ca și turiștii, al căror imaginar este modelat de industria agrementului, elitele trăiesc într-o „hiper-realitate”. În condițiile astea, nu trebuie neglijat ceea ce sublinia cu atâta dreptate Christopher Lasch: „construcția socială a realității” este dogma lor. Elitele suferă de boala deconstrucției, pentru a putea reconstrui de la zero. Ideologia de gen și transumaniștii contribuie la asta din plin.

                                  Multiculturalismul ca bazar universal

Conform elitelor, societatea de reconstruit este evident multiculturală. Și aici viziunea lor asupra lumii este una turistică. Ele și-au făurit în minte imaginea unui bazar multicolor, tolerant, festiv și plin de bogății, care oferă amatorilor bucătăriile și veșmintele lumii întregi. Ele văd în imigrație mijlocul de a aduce această lume la ele, pentru a face turism în ea.
Se bucură de diversitatea restaurantelor la care au acum acces foarte ușor, ca și de bonele de origine străină care le cresc copiii. Totul, fără să sufere – protejate în spatele unor frontiere invizibile (coduri digitale de protecție, școli private, omogenitatea socială și culturală a cartierelor în care trăiesc) – consecințele dezastruoase ale imigrației de masă, ce acționează asupra integrității și perenității comunității naționale. Elitele funcționează asemenea Uniunii Europene, care consideră oamenii înlocuibili. Populația europeană scade? Nicio problemă, vom acoperi „gaura” cu imigranți!

La această abordare se adaugă lectura binară a istoriei, aceea cu călăii și victime – cele care merită compensații morale și financiare (discriminarea pozitivă). Grupuri particulare, cărora li se exagerează suferința, trebuie să obțină de la Stat, o „stimă de sine” (Christopher Lasch). Big Mother se ocupă, cu blândețe și bunăvoință, de toți cei considerați victime, în timp ce „psihiatrizează” factorii de „discriminare” – folosirea cuvântului reprezentând ura față de diferența reală.
Etimologic, discriminarea a devenit discernământ. Care nu distinge, nu vedea diferența și se dedica unei singure opțiuni. De reținut și altceva: aceste discursuri asupra victimelor Istoriei și a reparațiilor obligatorii au abordări comunitare sau individuale, nu colective. Unde mai este atunci, cu o astfel de concepție, democrația – legea majorității?

                                              Perseverența în greșeală

Elitele au obsesia „modelului”, nu a aceluia legat de istorie sau de geografie, ci a „modelului venit din exterior”: Germania pentru economie, Finlanda pentru învățământ, Suedia pentru feminism. Singularitățile, atunci când nu merg în sensul emancipării elitelor, sunt domesticite, sunt prinse în norme. Lumea este chemată să eradicheze singularul! Philippe Murray vobea despre „modificări”, adică despre „omogenizarea lumii”, despre „punerea de acord cu normele turistice planetare prin ștergerea diferențelor dintre toate modurile de viață și de gândire”.
Un astfel de program implică optimismul, disproporționat, de a gândi că războiul nu va veni niciodată să tulbure „sărbătoarea”. Luându-ne drept țintă, inamicul islamist ne-a adus aminte de neputința noastră, de pierderea suveranității noastre, de pierderea tradițiilor noastre și de slăbirea credinței noastre. Elitele nu au înțeles încă ceea ce ne predă în mâna inamicului. Ca și turistul, ele continuă să meargă pe drumurile ușoare, marcate, aflate într-o bulă în care Istoria tragică nu-și are locul. Răul reapare în Imperiul Binelui ascuns sub masca islamismului, îngrășat de cedările și lașitatea noastră? La întrebarea asta, răspunsul elitelor care fixează direcția în care merge societatea este: „Ridicați paharele”!

                                                                                                      Bogdan Calehari

 

 

2 Comments

  1. Marian

    un interviu interesant cu niște membrii UKIP ai Parlamentului European- cum funcționează în realitate UE: https://www.youtube.com/watch?v=RbUGej05bLA&t=0s

  2. Marian

    dacă tot a fost menționat timmermans în acest articol, e bine să vedem și ce părere are el despre viitorul Europei: https://www.youtube.com/watch?v=q94syUDDhxA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*