Lichele

Un președinte #rezistent la normalitate

  Pe mine nu mă interesează de fel faptul că Marian Tivilic Moroșanu zis „Ceaușescu” își face poze într-o toaletă […]

 

Pe mine nu mă interesează de fel faptul că Marian Tivilic Moroșanu zis „Ceaușescu” își face poze într-o toaletă ecologică făcând pipi pe fotografiile lui Dragnea Liviu în timp ce alt idol al # REZIST, Mihai Dide, se îmbracă într-un … într-o… mă rog, într-o chestie gonflabilă care nu lasă loc pentru interpretări, deoarece începe cu litera „P”, indiferent dacă folosim termenul anatomic și e la masculin sau termenul argotic și e la feminin… Deci, vă spuneam, aceste două inițiative cetățenești pe mine mă lasă rece, deoarece cei doi arată exact ca și cum atâta îi duce capul.

Dar pe mine mă interesează faptul că președintele României, președintele țării mele, Klaus Werner, se fotografiază cu unul dintre ăștia, când îl prinde între două activități de tipul celor de mai sus, și mai afișează către popor zâmbetul acela panoramic, cu un excedent dentar de-a dreptul derutant, iar în același timp celălalt „revoluționar” îi face propagandă electorală ! Nu i-au zis sepepiștii lui de suflet cine-s băieții și cu ce se ocupă ei , nu în timpul liber, ci TOT TIMPUL, pentru că niciunul dintre ei nu muncește nicăieri? Nu i-au spus că tovarășii lui de fotografii și de propagandă sunt ăia care l-au agresat pe deputatul Nicolae Bacalbașa? Care au mânjit treptele Ministerului de Justiție? Care l-au hărțuit pe Eugen Nicolicea, vicepreședinte al Camerei Deputaților ? Care au aruncat cu ouă în ferestrele aceluiași minister? Care l-au urmărit pe Valer Dorneanu, președintele CCR, până acasă? Care i-au vandalizat casa lui Florin Iordache, și el vicepreședinte al Camerei Deputaților? Ăstia-s băieții cu care se „însoțește” președintele României și în ei stă speranța lui să se „aleagă” din nou?

Președintele nostru nu înțelege în general sensul cuvântului „inoportun” și cu atât mai puțin îl înțelege în legătură cu instituția pe care o reprezintă. Nu înțelege că decent ar fi să pună în cui canadiana roșie și să nu ne-o mai arate la fiecare ieșire publică, luptându-se din greu cu guvernul, cu CIUMA ROȘIE, cu majoritatea parlamentară, cu Vasilescu Olguța, cu datoria lui de a respecta „fișa postului” prezidențial…

De mai bine de patru ani Klaus merge , săptămână de săptămână, timp de trei-patru zile, la Sibiu. Văd că populația României e calmă cu privire la această ciudățenie prezidențială.

„Intenționez să păstrez câteva ore în colegiul «Gheorghe Lazăr» din Sibiu și, mai ales, să continuu ( corect, doamnă profesoră Carmen, e SĂ CONTINUI, n.n.) să ghidez clasa mea și în următorii ani. Încerc să fac acest efort, SĂ FIU CÂTEVA ZILE LA SIBIU ȘI CÂTEVA LA BUCUREȘTI „, a spus Carmen în primul său interviu de după alegerile din 2014 (24 Ianuarie 2015, interviu preluat de ZIARE.com ) în timp ce Klaus a explicat „…Va exista O PERIOADĂ DE TRECERE, dar am discutat chestiunea și mă va însoți. Va exista O PERIOADĂ DE TRANZIȚIE, dar, în esență, își dorește să se implice alături de mine în rezolvarea unor probleme care țin de prima doamnă. Când ne-am decis să intrăm în această competiție, am fost conștienți că există aspecte de acest tip și ni le-am însușit „.

Numai că n-a fost să fie… și în loc să facă doamna Carmen un efort ca SĂ FIE CÂTEVA ZILE LA SIBIU ȘI CÂTEVA LA BUCUREȘTI, na, problema! că face președintele „un efort” similar… Un efort extraordinar și eroic, cu coloană oficială, sepepiști și „curteni”… Timp de peste patru ani , această uriașă omidă vorace, ronțăind necontenit banii de la buget, s-a deplasat săptămânal, leneșă dar neabătută, către Sibiul care se zgâiește și le # VEDE pe toate, dar pe asta – nu și nu!

Nimeni nu și-a explicat până la capăt de ce consoarta președintelui a mai luat, între timp, altă clasă pe care să „o ghideze” în următorii ani. Mulți au crezut că așa e mai comod pentru doamna Carmen, deși a fi nevastă de președinte presupune niște privilegii, dar și multe obligații- iar doamna Carmen nu cred că nu și-ar fi dorit să fie „răvășitoare” și-n capitală, așa cum e, de vreo patru ani, în provincie. Eu însă cred că nu a fost decizia ei… eu cred că președintele nostru are NEVOIE, pentru a-și domoli neliniștea existențială a veșnic inadaptatului, de această vizită săptămânală la Sibiu. Că nu poate fără ea, exact așa cum unii copii au nevoie de pernuța preferată, pentru că altfel nu pot adormi.

De aceea afirm, în continuare, că președintele nostru are un comportament care ridică mari semne de întrebare. Și că, poate, cineva de specialitate, ar trebui să se aplece cu atenție asupra acestui comportament și să ne dea un răspuns.

                                                                                                                Luminița ARHIRE

Citiți și Prin agresarea președintelui Curții Constiuționale, garanta statului de drept, mercenarii #rezist au depășit inadmisibil limitele unei democrații autentice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*