Puncte de vedere

Un specialist, economistul Dan Diaconu, despre pensiile private

                     Iluzia privatizării pensiilor La ora actuală, începând cu prostul naţional, […]

 

                   Iluzia privatizării pensiilor

La ora actuală, începând cu prostul naţional, trecând apoi prin influencerii guranişti, cartienişti, etc. şi terminând cu ultimul tefelist, subiectul la modă este cel al pensiilor, mai precis al „luptei” prostovănimii pentru ceea ce se numeşte „pensie privată”.

În mai multe articole (unul recent îl puteţi citi aici), am explicat că, în realitate, pensia privată este o şmecherie care nu face altceva decât să împingă nişte bani ai statului în buzunare private. Dar să încercăm să privim dincolo de personaje pentru a înţelege de ce calea tefelistă este greşită şi de ce totul se va întoarce, până la urmă, fix împotriva prostovanilor care mestecă nişte slogane fără a înţelege despre ce e vorba.

Sistemul pensiilor de stat e un sistem bazat pe extinderea unui sistem natural – în care copiii au grijă de părinţi atunci când aceştia nu mai sunt în putere – la nivel de stat. Tradus, pentru asigurarea pensiilor bătrânilor, contribuie cei care sunt activi, printr-o contribuţie proporţională cu salariul încasat. Aşadar, un prim aspect al sistemului pensiilor de stat este acela că acest sistem nu este unul „de acumulare”, ci unul „de solidaritate”. E bine să înţelegem acest aspect deoarece de aici pornesc toate confuziile speculate de ticăloşii din spatele sloganelor chioare.

Aşadar, prin pensiile de stat nu strângem bani pentru pensie, ci contribuim, din solidaritate între generaţii, la pensia celor care, la rândul lor, au contribuit la pensia înaintaşilor lor. Disperarea – care vine nu de la tefelişti, ci, culmea, de la cei cu care se luptă acerb tefeliştii, anume decreţeii – apare atunci când unui val demografic major îi urmează un gol demografic. În cazul nostru e vorba, aşa cum am amintit, de decreţeii lui Ceauşescu care se tem că, după ieşirea lor masivă la pensie, „golul demografic” al generaţiei următoare nu va rezista „plăţii facturii pensiilor”. Este o teamă justificată, însă aceasta nu se combate cu făcături propagandistice, ci cu logică. E bine ca fiecare să ştie că nivelul pensiei este, până la urmă, un indicator al nivelului general al bunăstării unei ţări. În cazul în care ţara funcţionează bine, se găsesc bani pentru pensii, în caz contrar nu. E ca în orice familie: în cazul în care au copii care se descurcă bine, părinţii pot fi liniştiţi că nu vor fi lăsaţi de izbelişte la bătrâneţe. În caz contrar, e mai complicat.

Fix la fel e şi cu pensiile de stat. Decreţeii au fost cei care l-au omorât pe Ceauşescu, cel căruia, dacă e să fim corecţi, îi datorau propria existenţă. Mai mult, s-au ridicat vehement, asemeni tefeliştilor actuali, împotriva principiilor acestuia, unul esenţial fiind rata natalităţii. Golul demografic este cauzat fix de comportamentul lor, aşadar factura o vor plăti tot ei. Dacă e să spunem lucrurilor pe nume, e cât se poate de clar că generaţia decreţeilor nu va avea o bătrâneţe foarte uşoară. Cel puţin acestea sunt premisele. Există însă şi o speranţă: în cazul în care România îşi va croi un destin economic solid, se va putea trece cu uşurinţă peste provocarea pensionării valului decreţeilor. Mai mult, trebuie înţeles că o mare parte a decreţeilor nu-şi vor încasa pensia de aici, ci de prin statele UE prin care-au lucrat, astfel încât stresul sistemului naţional de pensii nu va fi atât de mare precum cel prognozat de trompetele propagandiste.

Partea hilară începe însă abia de-aici. Preluând pe nemestecate temerile decreţeilor, tefeliştii îşi cam sapă singuri groapa. Cu cât criticile la adresa sistemului public de pensii sunt mai mari, cu atât creşte presiunea asupra înlocuirii acestuia. Ce înseamnă înlocuire? Înseamnă trecerea de la un sistem bazat pe solidaritate intergeneraţională la unul bazat pe acumulare. Adică, în loc să ţi se plătească pensia de către generaţia actuală, ea ţi se va plăti din ce ai strâns de-a lungul vieţii. Este însă „dorinţa” de care, din prostie, generaţia tefelistă s-ar putea să aibă parte. Şi-o să vă explic în continuare de ce nu e bine pentru ei.

Banul nu e o unitate stabilă. Cu trecerea timpului valoarea sa este mâncată de inflaţie. A-ţi păstra banii prin acumulare este o provocare care necesită experienţă. Pe această „experienţă” se bazează fondurile de pensii, cele care au ca şi specializare „conservarea” valorii depunerilor efectuate de către contributori. Însă această „expertiză” vine la pachet cu un preţ, anume comisionul de administrare pe care-l plăteşti din propriul buzunar. Nimeni însă, într-un sistem pur privat, nu-ţi poate garanta că administratorul fondurilor tale de pensii nu e un prostovan care-ţi plasează banii aiurea şi-i pierde. S-a văzut asta în ultima criză din SUA, unde mulţi au rămas cu buza umflată fix în prag de pensionare, fiind lăsaţi să se descurce cum pot. E unul dintre riscurile majore ale sistemului pur privat de pensii. În cazul statului, chiar şi-n vremuri dificile, se găsesc bani sau soluţii pentru plata pensiilor. Cel puţin, până acum, nu s-au văzut state rămase întregi care să nu-şi asume plata pensiilor.

O altă necunoscută este durata vieţii fiecăruia. Poţi trăi mai puţin decât media, neîncasând mare lucru din pensie sau poţi trăi foarte mult. În cazul pensiei private ţi se spune limpede: ăştia-s banii tăi, cu ei te descurci. Ai trăit mai mult decât ai strâns, Dumnezeu cu mila! În cazul sistemului public, cel puţin această grijă nu există.

Sunt doar câteva elemente care arată că sistemul public de pensii nu e chiar dracu’ gol, ci un sistem oarecum natural de gestionare a îmbătrânirii. Este, în acelaşi timp, un sistem care nu-ţi dă bătăi de cap şi al cărui scop nu e profitul unora pe spatele.

Un alt sistem similar celui de pensii este cel public de sănătate. La fel, acesta se bazează pe solidaritate: contribuie toţi pentru întreţinerea celor care-s bolnavi. Aceasta are ca avantaj esenţial faptul că, atunci când un bolnav necesită un tratament extrem de scump, probabilitatea de a se găsi banii necesari e mai mare. Până la urmă nimeni nu vrea să fie bolnav, astfel încât n-ar trebui să-ţi doreşti să-ţi cheltui contribuţia la sănătate. Lucrurile stau relativ normal acolo unde sănătatea este o afacere de stat. Când însă intră pe fir componenta privată, totul se transformă în dezastru. De ce e simplu de înţeles: dorinţa de profit duce la existenţa excluderilor şi a condiţiilor scrise cu litere mărunte. Asiguratului nu-i este permis decât un număr limitat de intervenţii, iar în cazul în care, chiar şi accidental, nu este asigurat, e lăsat de izbelişte.

Ca o răzbunare hazlie a istoriei, s-ar putea ca fix generaţia cea mai vehementă, anume tefeliştii, să încaseze direct în barbă cele două experimente nefaste, cu efecte devastatoare asupra lor. E o altă punere în scenă a zicerii „ai grijă ce-ţi doreşti pentru că s-ar putea să se îndeplinească”.

                                                                                                                                  Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

PS: O completare la pensiile private!

Întrucât tefelimea e în continuare revoluţionară şi, spălată pe creier de propaganda administratorilor de fonduri private, m-am gândit să pun pe masă ceva cifre, astfel încât să le mai răspândesc fluturii din cap. Şi, cum tocmai ce în februarie s-au împlinit zece ani de pensii private, putem să luăm ca etalon datele pe care le-am primit cu această ocazie.

Unul dintre indicatorii esenţiali pentru analiza noastră este suma acumulată de participantul mediu la schema de pensii private. Aceasta este de 5944 lei. Presupunând că azi ar fi ziua în care ai ieşit la pensie, după ce ai fi contribuit 40 de ani, ai avea la dispoziţie 23 776 lei. Întrebarea care se pune imediat este cam cât ai de gând să trăieşti? Dacă te limitezi la zece ani ai dat lovitura: vei avea imensa sumă de aproape 200 RON pe lună (198,1, mai precis). Dacă în schimb ţi-e dragă viaţa şi te gândeşti s-o mai duci douăzeci de ani, iaca ce tocmai te-ai pricopsit cu imensa sumă de 100 RON/lună).Nu-ţi ajung nici de întreţinere, astfel încât ar cam trebui să-ţi iei adio de la mâncare sau medicamente. Dar eşti, „pă sistem privat”, ce mama naibii?

Probabil te gândeşti că n-ai fi tocmai tu „cetăţeanul mediu” şi pârlit care, în zece ani a strâns nici 6 000 lei. Doar eşti tefelist, ce naiba! O altă statistică a pieţei ne spune însă altceva, anume că 10% dintre participanţii în sistem deţin peste 40% din activele fondului privat de pensii. Nu-i nimic nou, pe lume există bogaţi şi săraci, însă ceva îmi spune că, indiferent cât de tefelist ai fi şi oricât de bine te-ai simţi în pielea ta, există 90% şanse să faci parte din masa celor mulţi, care împart cei 60% din sistem. Adică undeva sub medie, deci nu faci nici măcar amărâţii ăia de 6000 lei în zece ani.

Chiar dacă faci parte dintre cei bogaţi, un alt element referitor la performanţa administrării fondurilor tale ar trebui să-ţi dea serios de gândit. Din cei 5944 lei, suma depusă de participant a fost de 4801 lei, iar restul de 1143 lei reprezintă „câştigul” sau plusul adus de administrator. În termeni procentuali, participantul la sistem a câştigat 23.8%. E o sumă impresionantă, nu-i aşa? Comparaţi-o însă cu inflaţia din cei zece ani care a păpat cumulat 33% din suma depusă. Cu alte cuvinte, în cei zece ani de participare la minunata schemă privata, în termeni reali ai pierdut o nimica toată de 9.2%.

Aşa cum spuneam în articolul anterior, menţinerea valorii banului într-un context ultra volatil precum cel în care trăim este extrem de greu. Mă rog, cifrele chioare ne arată că nici „super-specialiştii” fondurilor n-au făcut mare lucru, iar strategia lor de conservare a valorii a fost una perdantă. Dacă în loc de a pune bani în contul băieţilor deştepţi ai fi cumpărat metal preţios sau altceva mai puţin volatil, la momentul actual ai fi avut o rată a randamentului mult superioară celei pe care ţi-o oferă administratorii pensiei tale.

Un alt comentariu primit, izvorât evident din propagandă băloasă al cărei centru se află pe undeva pe la UM Digi 24, a fost că „decât să-mi ia PSD-ul banii, mai bine-i bag la fondul privat de pensie”. E într-adevăr o opinie „solid” argumentată. Privind însă cifrele la rece, constat că ceea ce dă PSD-ul prin titlurile de stat, acoperă cât de cât inflaţia, în timp ce ceea ce dă propaganda se prăbuşeşte. Ca să fiu mai explicit, în timp ce în 2017 randamentul mediu al obligaţiunilor de stat la un an a fost de 1.74%, pe care dacă-l raportăm la inflaţia oficială de 1,3% obţinem un câştig real pozitiv de 0,44%, acţiunile DIGI, pe care fondurile de pensii le-au cumpărat într-o veselie fără nicio analiză (doar era ordin „pă unitate”), au scăzut (raportat la data de ieri) cu 23.25%!!!  Astfel încât tefeliştii – să mă scuze cei mai pudibonzi – ar cam trebui să pupe în cur PSD-ul în general şi pe Dragnea în special deoarece sunt singurii care-au contribuit pozitiv la bunăstarea lor, acoperind cât de cât dezastrul produs de investiţia în acţiunile emise de ăia care-i îndoctrinează zi de zi.

Mari concluzii nu-s de tras. Ca participant la sistemul obligatoriu de pensii private n-aş avea decât o singură dorinţă: ori să mi se ofere posibilitatea să-mi gestionez singur participaţiile, ori ca statul să constituie un fond care să investească tot ce strâng, într-o strategie automată, în titluri de stat şi fără comisioane de administrare. Simt c-ar fi ceva mult mai transparent şi mult mai sigur. Şi mai simt ceva, anume că ăia care se vor retrage primii vor fi cei care gândesc şi care caută un randament real pentru pensia lor, adică o mare parte dintre cei 10% care, la ora actuală, sunt vacile de muls ale administratorilor de fonduri. Şi-atunci să vezi poezie!

                                                                                          Dan DIACONU (Trenduri economice)

 

 

3 Comments

  1. un decretel

    Un articol foarte bun, dar ciobit iremediabil de o ticăloşie mizerabilă! Mai ales acum, când s-a ridicat vălul de pe secretele întâmplate la – Involuţia din 1989 – ! Toată lumea a aflat si s-a confirmat a N-a oară cine sunt vinovaţii! Cu ce tupeu să vii acum sa scrii că „decreţeii l-au omorât pe Ceauşescu” ??????

  2. Bobalca Aurel

    Pe Ceausescu l-au JUDECAT, CONDAMNAT si omorat in ziua de Craciun evreii ATEI sovietici ca sa fie pe placul evreilor mozaici . „Decreteii” au participat ca OILE ce urmeaza pe magar …
    La un momendat Fondul de pensii private va fi furat ca si in USA de niste „jmecheri” ce vor anunta FALIMENTUL ;avem un caz in USA ; tehnologia se cunoaste .
    PS „decretel ” NU esti bine informar si nici EDUCAT sa GANDESTI ; ai mentalitate de massmedia adica de SLUGA !!!

  3. George

    Mai Aurel. şi eu am trait la maturitate ciudatele timpuri din 1989 şi-ţi mărturisesc că ai dreptate. dar ai dreptate doar 1%. Pe atunci era la fel ca acum: unii esrau spălaţi pe creier de Europa Liberă sau de Vocea Americii (2 posturi de radio finanţate de inamici naţiunii Române – pentru cei care sunt mai tineri), aşa cum se întâmplă şi azi, fără fereală, cu toată prostimea înregimentată pe Facebook.
    PS. Dacă nu crezi, vizionează filmul „A fost sau n-a fost” – e în limba română, aşa ca nu e nevoie de efort. Şi mai e ceva: nu cred că mentalitatea de slugă o întâlneşti la „decreţei”, ci la cei care au făcut şcoala la Spiru (oare tu unde ai făcut-o?).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*