Cap limpede

Urmașii unei păgubitoare tradiții

  Așteptați cu misterioasă evlavie civică și mediatizați ca singurii salvatori ai nației, așa-zișii tehnocrați au fost instalați în grabă […]

 

Așteptați cu misterioasă evlavie civică și mediatizați ca singurii salvatori ai nației, așa-zișii tehnocrați au fost instalați în grabă la toate ministerele, (vacantate prin îndepărtarea precipitată de la guvernare a pesediștilor), cu o agendă limitată cronologic, dar plină de revendicări și de speranțe formulate euforico-pragmatic de purtătoriii de cuvânt ai „Parlamentului străzii”. „Guvernul meu”, după expresia Președintelui Iohanis, a fost plasat exact acolo unde era nevoie de actori decizionali capabili să tămăduiască beteșugurile multiplelor reforme care s-au abătut peste bieții românași…

După cuvenita lună de miere, care a fost foarte mult prelungită de vacanța Parlamentului legitim, atât „strada” care a favorizat precipitata schimbare de macaz la Guvern, cât și suporterii politici ai înlăturării cu orice preț a fostului Premier Ponta, constată că noii miniștri în loc să dezvolte un comportament managerial inovator, ( adică al găsirii și gestionării unor soluții realiste), se adună , treptat , într-un insuportabil cor al păguboșilor pentru a culpabiliza biata populație care tocmai acum realizează ceea ce înseamnă prosperitatea noului capitalism românesc instalat la putere tot de niște „salvatori” aduși la putere de … „Stradă!” în urmă cu 26 de ani. Atunci, „Frontul Salvării naționale”, sub influența multor sechele staliniste, vocaliza „greaua moștenire e trecutului” 1 ( adică faptul că România era singura țară care își plătise toate datoriile externe, nu avea șomaj, și aștepta să primească de la diverși debitori multe miliarde de dolari ; deci, de ce trebuia sa fie salvată biata noastră țărișoară, sub aspect economic ?!) ; acum lozinca de acest tip nu mai este credibilă, deoarece Guvernul Ponta avea toți indicatorii pe plus. În consecință, experții lamentării bruxeleze preferă să reșapeze alte sloganuri ale trecutului… fapt care îi nemulțumește chiar pe unii membri al Comisiilor parlamentare care nu pot lucra deoarece noii miniștri refuză să-și intre și în rolurile corespunzătoare responsabilității respectivelor demnități publice. Este posibil ca unii dintre ei nici să nu știe că au obligația de a elabora unele decizii de profil împreună cu Comisiile de specialitate ale Parlamentului ales, iar alții doar din aroganță nu-i consideră parteneri valabili de dialog pe politicienii români aleși democratic. Dincolo de orice suspiciuni am avea noi, guvernații, dar și anonimii din „bazinele electorale”, sfidarea vanitoasă a reprezentanților comunității românești, nu este o dovadă de superioritate managerială a „tehnocraților”; nici general umană, adică de bună creștere !

Putem înțelege că Domniile Lor, ca funcționari pe la Bruxelles, au fost învățați cu munca de birou și nu sunt obișnuiți cu „terenul ”… Înțelegem și faptul că au pe acolo… posturi foarte bine plătite în euro, că nu se simt responsabili față de nimeni pentru ipotetica lor competență europeană de care au fost suspectați chiar și de adversarii lor , dar cel puțin un minimum de respect pentru milioanele de anonimi în numele cărora guvernează se cuvine a fi mimat… Noul ministru al Sănătății, de exemplu, cu o antologică aroganță, dădea cu tifla unui reportar de televiziune, cu o replică bulevardieră : dacă vrem salarii ca „Afară”, trebuie să muncim ca „afară” ! Iată o banalitate din galeria poncifelor diseminate de peste un sfert de secol de toți mercenarii propagandei occidentale. Pentru că domnul…. nu știe, eu îmi fac datoria, ca sociolog, să-l invit să consulte studiile de specialitate chiar din Occident, dacă la cele românești nu a avut curiozitatea să ajungă, și va afla că săptămâna de lucru în România a fost, în anul 2015, de peste 40 de ore, în timp ce în țările de „Afară” s-a lucrat în jurul a 37 de ore, dar pe salarii incomparabil mai mari ! Acesta este adevărul domnule Ministru! Vă rog , ca medic ce sunteți, să vă intrați în rol și să vă pronunțați pe problemele de sănătate, iar dacă nu aveți cultura socială corespunzătoare mai bine răspundeți jurnalistului folosind fraze mai civilizate de tipul : „după modestele mele cunoștințe în domeniu…”, sau „întrebarea dvs, este foarte interesantă, voi reflecta la răspunsul potrivit , după ce mă documentez…”.

Este mai bine, domnule Ministru, în primul rând pentru dvs., personajul de la care țara așteaptă soluții la sistemul de sănătate, nu cicăleală bolșevică și culpabilizări din retorica neostalinistă… Dacă ați avea o minimă cultură managerială, Dvs. ați putea intra în următoarea logică a multiplelor „reformări structurale” : ca urmare a „privatizărilor”, multinaționalele au acaparat toate înălțimile de comandă ale economiei României, iar românii, străini în propria țară, au devenit din exportatori, importatori la tot ceea ce este necesar pentru viața zilnică, adică la produsele pe care economia noastră le producea până la Marele exod din 1989. Cei care au mai rămas în țară, lucrează pe cele mai mici salarii (comparativ cu UE) plătite de aceste multinaționale în care românii munceau și înainte de 1989, dar în calitate de „proprietari, producători și beneficiari”, după cum se spunea în jargonul ideologic vremii… Calitatea lor reală de astăzi, este cea de sclavi pe plantația coloniștilor , fapt care determină umilința angajatului de a accepta orice nivel de salarizare, pentru a nu fi concediat, în timp ce profiturile multinaționalelor pleacă din țară , angajatul neavând altceva de făcut, decât să privească neajutorat situația în care el este o simplă cifră statistică de „resursă umană”!. Am spus neajutorat, deoarece și autoritățile statului , pe care-l reprezentați, îndeamnă, prin mercenarii din mișcarea sindicală să accepte salarii mizere pentru a nu supăra multinaționalele dispuse să plece în alte locuri unde pot da salarii și mai mici ! În plus, „privații” autohtoni (sub 12%) din totalul de capital, se aliază și ei cu străinii,2 susținând lichidarea oricărei inițiative de creștere a salariilor, prin comutarea accentului pe diverse teme de importanță cel mult marginală ca impact de sistem, sau pe aspecte mondene tocmai bune pentru a ține captivă atenția publicului în perspectiva unor rating-uri mai mari ale mass-media, în întregime componentă, și ea, tot a unor trusturi de presă multinaționale ; deci tot de profit este vorba și aici, nu de cultură, de informare, divertisment ș.a.m.d !

Așadar, când se vorbește de salarizarea din România, nu de hărnicia sau de stocul de ore/muncă pe angajat trebuie să ne focalizăm, ci trebuie să comutăm accentul pe tariful mizerabil cu care este platită munca românului, în comparație cu munca angajatului „de afară”, părăsind aerul pudibond de fetițe de pension care se jenează să spună adevăruri eminamente naturale . În esență, așa este de bine organizat noul capitalism de la Bruxelles , încât țara noastră are creștere economică, în primul rând datorită exporturilor de materii prime!, dar nu se pot crește salarii, pentru că acest parametru ar prejudicia interesele „investitorilor străini ”. Iată cum am ajuns străini în propria noastră țară, iar lumea V-a așteptat să ne redați dreptul la demnitate, cel puțin ; dacă pentru alte lucruri se vede cu ochiul liber că nu aveți calificarea corespunzătoare.

Este exact ca în perioada 1980-1989 : creșterea economică producea o amplificare a capacităților de export, dar toate intrările de valută se duceau la plata datoriei externe, iar noi (cei care munceam mult, chiar si fără bani—adică muncă „patriotică”) făceam foamea și înduram frigul în condiții inimaginabil de mizere. Totuși, era o deosebire : atunci mizeria avea un sens : plata datoriei externe și speranța că fără dependența de finanțele mondiale vom putea sa revenim la un normal existențial minimal; aceasta ne mai ținea speranța în viață… Acum, dvs., noii capitaliști, ne umiliți cu salarii chiar mai mici ca putere de cumpărare decât atunci, dar în plus mai și faceți datorii ! Unde este superioritatea managerială a Domniilor Voastre ? Întrebarea poate fi retorică, dar merită a fi repetată pentru a mai ecrana triumfalismul paneuropenismului, ca etapă intermediară a globalizării invocată mitologic la nivel discursiv, dar funcționând cu accente fundamentaliste la nivel economic … In aria prosperității europene post aderare, eu , de exemplu, nu am suficienți bani din pensie pentru a-mi lua toate medicamentele…

Tot din agenda „tehnocratică” am mai auzit unele „perle” care nici măcar nu sunt originale : numărul populației active este prea mic pentru a susține nivelul actual al pensiilor ! dixit o presupusă tehnocrată… Acest tip de „raționament” l-am auzit prima data când eram student, de la profesorul meu de Economie politică socialistă… adică pe vremea când tinerii ”tehnocrați” ca Domniile Voastre nici nu fuseseră incluși în vreun plan cincinal al demografiei „socialismului multilateral dezvoltat” (nu demolant, nici dezolant!). Această frază este unitatea de măsură a distanței dintre democrație și demagogie, deoarece între cele două relate ale relației vehiculate în pretinse dezbateri de acest gen nu este nici o corelație : sursa pensiei este cuantumul de cotizare pe toată perioada activă ; restul este literatură politico-science-fiction cu glazură bolșevică. Dacă resursele financiare acumulate în timp de noi au fost prădate, acest fapt este o gravă deturnare de fonduri și de asta sunt responsabile toate formulele guvernamentale din ultimii 26 de ani!

Iată , și aici, ravagiile inculturii sociale a celor chemați să reformeze tocmai sistemul social : fondul de pensii ar proveni din taxele și impozitele celor care sunt în activitate! Nimic mai fals! Din salariile angajaților activi fiecare angajat contribuie cu un procent la fondul de pensii, adică pensionatul de astăzi, nu trăiește „pe spinarea celor activi”, ci își primește cuantumul care i se cuvine din ceea ce el a acumulat dealungul întregii sale vieți active. Pensionarul nu este asistat social, după cum alți politicieni iresponsabili au afirmat, ci un cetățean demn care este îndreptățit să beneficieze de sursa de subzistență pe care singur și-a acumulat- o în întreaga sa perioadă de angajat activ pe piața muncii. Nu există, deci, nici o corelație între populația activă și populația celor aflați la pensie, în ontologia spațiului social. Faptul că s-a încetățenit o astfel de manieră de a „raționa” este un efect al cronicei inculturi sociale a celor ajunși în intervalul de autoritate al lideranței fie prin alte criterii decât cele de competență, fie prin disponibilitatea lor de a-și asuma responsabilități în aria unei paradigme depășite la scară istorică…. Când eram studenți, circula un cuplet care susținea că „bătrânii nu sunt niște murături; ei sunt buni la cumpărături ” ; acum nici la așa ceva nu pot fi folosiți, deoarece pentru cumpărături sunt necesari bani, care nu ajung, cronic, de la o pensie la alta… Anticii, aveau altă părere ; „Cine nu are bătrâni, trebuie să și-i cumpere”… Este vorba tot de acei antici care descoperiseră apa pe care cei de astăzi o bat în piuă ; în manieră democratică, desigur !

O altă inițiativă legislativă de tip tehnocratic o constituie agresiunea declarată la adresa structurii curriculare a ofertei educative din sistemul românesc de învățământ : eliminarea latinei , la pachert cu reducerea orelor de limba română și de istorie ! Această surpriză lansată Curaj3-os în dezbatere, ar fi rămas o probă de antologie a prostiei de sorginte bolșevică, dacă cei mai titrați oameni ai nației, domnii academicieni nu ar fi luat atitudine . Ca simplu profesor, eu reiterez propunerea pe care am lansat-o cu alt prilej : nu reducerea se impune, ci dublarea orelor de istorie este necesară! O oră pentru istoria tuturor minorităților, și o altă oră pentru istoria românilor, ambele ore obligatorii ; în acest mod se poate face o educație interculturală ca sursă de coeziune socială a viitorului spațiu social românesc ; chiar european! ar fi bine venită această propunere pentru evitarea disoluției Europei , aflate la ora eșecului multiculturalismului experimentat din perioada colonialismului până în cel mai imediat prezent. Ca profesor de carieră, după 37 de ani de supraviețuire sub tunurile a peste 20 de „reforme structurale”, vă rog să opriți caruselul ; vreau să cobor de pe Planeta lasămăsătelasologilor de profesie !. Personal, hăituit de atâtea reforme… mi-e teamă să nu uit să citesc Pitacul domnesc de la Cancelaria Evropenească, tocmai acum când mă gândeam să scriu o carte despre lichidarea analfabetismului din România…

În loc de diagnostic al acestor „ciudățenii” ( ca să folosesc un termen mai soft) eu atrag atenția că toate anomaliile de genul celor enumerate de noi mai sus au o singură cauză : lipsa de cultură socială a celor care doresc să reformeze tocmai sistemul social! Prin analogie, eu care nu am cultură tehnică, nu mă apuc să-mi repar mașina, deoarece am percepția limitelor mele în ceea ce privește cultura tehnică. În consecință, apelez la un specialist pentru a ieși din necaz ; dar la un specialist de profil, nu la un prieten care, oricât de binevoitor ar fi, nu va putea să mă ajute deoarece și el tot din aria culturii socio-umaniste vine… Iată, pe scurt cum trebuie să funcționeze zicala „omul potrivit la locul potrivit”. Dacă, în numele schimbării radicale zicala cu pricina s-a schimbat sub deviza „omul potrivit la locul potrivit pentru altul”, aceasta este explicația pentru profilul identitar al setului de „competențe europene” numite în recentele posturi ministeriale… Un epigramist, a formulat un catren care se potrivește de minune și situației noastre:

Au început din nou să cadă

Fulgi mari și moi precum am vrut,

Să văd și oameni de zăpadă,

Că de nimic am tot văzut!

Păguboasa tradiție a acoperirii incompetenței actorilor sociali din prezent cu invocarea „grelei moșteniri a trecutului ” a dat un răsunător faliment în experimentul social al socialismului de tip bolșevic; cel puțin generația mea este convinsă că trebuie definitiv abandonat pentru prezent, iar pentru viitor, cu certitudine este de nerecomandat.

Deci: cine vrea să conducă o mașină are nevoie de un permis de conducere pe care-l obține după trecerea unor probe de profil ; pentru conducerea unei țări chiar nu este nevoie de verificarea setului aferent de competențe ?

11 februarie 2016

                                                                                                  Ștefan BUZĂRNESCU

1 Când eram copil, profesorii ne explicau că toate lipsurile zilnice pe care trebuia să le suportăm aveau o singură cauză : greaua moștenire a trecutului! Asta însemna că vechiul guvern al burghezo-moșierimii , care a antrenat țara în război, nu a făcut nici un efort de industrializare, iar guvernarea comunistă post 1944 , care a luat inițiativa de industrializare și de modernizare a țării a trebuit mai întâi să plătească înrobitoarele despăgubiri de război, și să aloce resursele naționale pentru industrializarea țării, chiar cu prețul raționalizării alimentelor care trebuiau vândute pentru a face rost de banii necesari procesului complex de industrializare… În concluzie, toate erorile și incompetențele guvernanțelor erau trecute pe seama „grelei moșteniri a trecutului ”. Aceasta era o formulă stalinistă preluată de toate țările socialiste din acel timp…Din corul păguboșilor bruxelezi, se observă o totalăobediență față de tradiția …. sloganului cu „vechea moștenire a trecutului”…

2 În capitalismul antebelic, se spunea burghezia compradoră la acest tip de vertebrate

3 Ministrul tehnocrat de la învățământ se numește Adrian Curaj

 

http://gheorghecionoiu-criticapostmodernismului.net/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*