Atitudini

Victorie! Am pierdut în fața Albaniei doar cu 0 – 1!

  Vi se pare un titlu stupid? Sînt de acord, dar ce titlu vreți să dau unor rînduri care vorbesc […]

 

Vi se pare un titlu stupid? Sînt de acord, dar ce titlu vreți să dau unor rînduri care vorbesc despre corupție, despre fotbal, despre corupție, despre filmele albaneze, despre corupție, despre comentatori sportivi idioți, despre corupție și despre altele?

Am fugit în munți. Nu pentru că m-ar fi urmărit cineva, dar simțeam nevoia să fug de București, de căldura, asfaltul și betoanele sale, să stau ca în fiecare vară în aer curat, în mijlocul verdeței, cu mult mai multă liniște și răcoare, cu hrană naturală, proaspătă și gustoasă. Stau fără TV, încercînd astfel să mă apăr de acțiunile de imbecilizare ale mediei. Dar totuși aseară, în fața unui meci decisiv, m-am aciuat și eu la un televizor. M-am dus cu teamă. Toată lumea mă sfătuiește să fiu optimist, să gîndesc pozitiv. Dar cum să mai faci asta atunci cînd de ani de zile toate gîndurile mele optimiste se destramă ca fumul de țigară, în timp ce pesimismul meu este depășit doar de realitate! Am citit despre meciul bun pe care l-am jucat cu Franța, și pesimismul meu mi-a șoptit că ne-am terminat combustibilul. Nu m-a enervat atît rezultatul de azi-noapte, cît faptul că nenorocitul meu de pesimism a avut din nou dreptate! O vorbă înțeleaptă spune că vai de acel realism care se confundă cu pesimismul! Iata drama mea.

V-am enunțat la început că vreau să mă refer la mai multe teme, foarte diferite. Voi face acest lucru fără vreo sistematizare și, ex abrupto, încep cu cîteva fraze legate de corupția de pe vremea lui Ceaușescu. Pe vremea aceea, presa nu vorbea despre corupție, dar corupții erau condamnați. Astăzi, corupția este tema favorită a presei, dar în general aflăm cum corupții primesc în general pedepse cu suspendare, dacă nu cumva sînt achitați.

Îmi amintesc de 5 loturi mari de corupție judecate în București, pe parcursul unui deceniu (îmi cer scuze dacă bazîndu-mă exclusiv pe memorie, greșesc în vreun caz anul). În 1972 (cred) au fost arestați pentru luare de mită cam jumătate dintre judecătorii de la Sfînta Vineri, locul în care afla atunci Judecătoria fostului sector 4 (actual 3). În anul 1977 au fost arestați pentru luare de mită cam jumătate dintre judecătorii de la Judecătoria fostului sector 7 (actual 6). În toamna anului 1979 au fost arestați mai mulți judecători de la Judecătoria sectorului 5 precum și procurorul șef adjunct de la acest sector (Mihalache, președintele judecătoriei, s-a sinucis aruncîndu-se în cap de la fereastra biroului său, pe macadamul aleei prin care intrau dubele la arestul tribunalului, iar vicepreședinta a scăpat datorită unor importante relații de familie – nu politice). Cam în 1981 (aici intervine aproximația) alte două loturi de corupție au zguduit lumea celor ce aveau cunoștință de ce se întîmplă în justiție. Nu mai țin minte ordinea, dar voi începe cu cei de la Direcția Generală Comercială a Capitalei, în frunte cu directorul general Abagiu și adjunctul său, Comaroni, după care voi trece la lotul arbitrilor divizionari de fotbal. Aici este legătura între fotbal și corupție. Acum 35 de ani, cea mai mare parte a elitei arbitrilor români de fotbal au fost arestați pentru luare de mită. Cel mai corupt, a scăpat ca să nu ne facem de rîs, întrucît acesta (Dumnezeu să-i ierte păcatele!) era desemnat arbitrul care reprezenta România la campionatul mondial din 1982. Ancheta a fost efectuată de un prieten al meu, care mi-a spus că singurii arbitrii de divizia A care nu au luat șpagă au fost Ion Igna (se pare că din motive religioase) și Ion Crăciunescu.

Acum mă întorc la meciul de duminică noapte. În momentele în care erau prim-planuri cu jucătorii albanezi (a căror tehnică o apreciez ca inferioară tehnicii jucătorilor români), citeam pe fața lor bărbăție, tenacitate, încrîncenare, determinare – la jucătorii noștri, vedeam eventual bonomie.

La sfîrșitul anilor ’50 am văzut singurul film albanez din viața mea: „Cuibul vulturilor”. Nu mai țin minte exact acțiunea, dar era un film despre rezistența opusă de patrioții albanezi în fața hitleriștilor. Și mai țin minte un lucru – cred că este singurul film pe care l-am văzut vreodată în care nu apare nici o femeie! Patrioții albanezi aveau calitățile luptătorilor noștri antibolșevici din munți. Ei și le-au păstrat, noi le-am pierdut.

Se vorbește mult despre corupția din Albania și despre mafia albaneză care a cuprins mare parte din Europa. Nu m-am aplecat asupra acestui subiect, dar pot să spun un lucru. În urmă cu cîțiva ani, am făcut o vizită de cîteva ore în sudul Albaniei, în locurile locuite odată de aromâni. Am mers din Corcea pînă în Moscopole (legendara capitală a aromânilor, care în sec. 18 era al doilea oraș ca mărime din Balcani, primul după Istambul, distrus și jefuit de albanezi și turci) și, pînă la cei cca. 1250 m. altitudine, unde sînt ruinele Moscopolelui, am mers pe un drum modern perfect. Nu știu dacă este adevărat ce am auzit, dar se spune că drumul a fost construit cu fonduri europene de către Bechtel. Deci se poate, deci în Albania corupția este sub cea din România. Pe acest drum am reținut două lucruri. În primul rînd, în această parte de sud a Albaniei islamice (ateizate după război), am văzut mai multe biserici creștine decît geamii. În al doilea rînd, de-a lungul drumului, am văzut la nivelul solului nenumărate cuiburi istorice de mitralieră din ciment– nu știu dacă au fost făcute împotriva germanilor, sau mai tîrziu, împotriva altor potențiali inamici.

Să ne întoarcem la fotbal (sau la corupție?). La sfîrșitul lui 1989 am fost anunțați că am cîștigat libertatea, democrația și multe alte chestii printre care și economia de piață. În plus, ne calificasem la turneul final al CM 1990. Probabil că prima acțiune legată de economia de piață a avut loc în Italia, cînd cei mai buni fotbaliști români au fost vînduți la prețuri derizorii unor mari echipe din Europa. Întrucît nu aveau impresari, au ținut locul de samsari un secretar de stat și un foarte cunoscut ziarist sportiv (observați că în acest articol nu dau prea multe nume, dar nici nu este nevoie – se poate deduce ușor). Pentru bunele lor oficii, secretarul de stat (pe atunci nu exista legea conflictului de interese) și ziaristul au primit cadou cîte un autoturism de lux.

Apoi totul a mers în cascadă. Pe de-o parte (dar aici doar enunț, nu acuz) șefii oficiali ai mafiei fotbalului nostru, recte Mircea Sandu (aproape etern președinte al FRF) și Dumitru Dragomir (aproape etern președinte al LPF și achitat în 1990 de noua justiție română pentru delapidările provenite din vînzarea de materiale promoționale de la clubul de fotbal al securității, Victoria București). Am auzit și am citit în timp despre sumele enorme pe care le-au cîștigat aceștia punînd la dispoziția fotbalului o serie de facilități – nu le-am contabilizat, dar dacă cineva a făcut asta, este invitat să completeze materialul.

Apoi, la fiecare calificare la CM sau CE a unei echipe de aur, România primea sume importante de bani de la FIFA sau UEFA. Banii nu erau investiți în pepiniera fotbalului românesc, ci erau împărțiți între mafioții care conduceau spre dezastru singura bucurie pe care o aveau românii – știe cineva cîți bani au încasat în decursul timpului Mircea Sandu & Co. pentru succesele fotbaliștilor noștri, la care nu au avut nici o contribuție, dar fără să plătească nimic pentru distrugerea acestui sport?

Apoi, a venit în fruntea FRF „lupul tînăr”, Răzvan Burleanu. Citiți-i biografia – în afară de noul „Ștefan Gheorghiu” (SNSPA) și de Universitatea Națională de Apărare „Carol I” nu se pricepe la nimic. Din cite știu eu, singurul contract prin încălcarea căruia o institiție românească putea să încaseze despăgubiri, a fost contractul încheiat cu Pițurcă. Dacă Pițurcă rezilia contractul din proprie inițiativă, era obligat să plătească (dacă greșesc suma, rog să fiu corectat) 600.000 euro. Pițurcă a primit o ofertă de milioane de $ din partea arabilor – dar barbugiul a plusat: el nu vrea să plătească despăgubirile stabilite prin contract! Iar Burleanu a fost de acord! Burleanu a refuzat 600.000 $ necesari pentru viitorul fotbalului românesc, dar și pentru necesara dotare a cluburilor în cazuri medicale care conduc tot mai des la deces! Ce a făcut Burleanu, constituie infracțiune – dar îl apără cei care l-au pus acolo. Știe cineva ce conturi are în afara țării Burleanu? Ne-am calificat cu chiu și vai, penibil și cu emoții la Europene. Am citit (dar cîtă încredere poți să mai ai azi în presă?) că pentru calificarea la CE am primit 8 milioane de euro, dintre care jucătorii care au obținut calificarea au primit mai puțin de jumătate – se pare că restul s-au împărțit între șefii mafiei. Burleanu, un tînăr care nu se pricepe la nimic bun, cîștigă de 10 ori mai mult decît un „pește” de lux la Inter. Dar a prins o zodie norocoasă – pe vremea lui Ceaușescu, ar fi fost arestat. Azi, nu.

Iar am uitat – vorbeam despre fotbal sau despre corupție? Mă rog, să vorbesc despre fotbal. Tata Puiu tot sărută în timpul meciurilor icoanele. Este bine să fii creștin, dar este greșit să crezi că Dumnezeu joacă la casele de pariuri sportive. Îi înțeleg pe fotbaliștii care intrînd în teren își fac cruce, pentru ca Dumnezeu să îi ajute să nu se accidenteze. Dar să-ți faci cruce pentru ca Dumnezeu să te ajute să cîștigi, asta este o prostie.

Am pomenit ceva și despre comentatori. Din păcate, de trei decenii, de la retragerea forțată a lui Cristian Țopescu, noi nu am mai avut parte de așa ceva. Este firesc să fii patriot, dar nu și să ajungi penibil, de pildă să spui că am primit gol din ofsaid cînd nu este cazul. La meciul de duminică seară comentatorii Pro TV au trecut de la optimismul imbecil (noi am început meciul mai bine dar apoi ne-am stins lăsînd inițiativa albanezilor, care au și marcat – moment la care neaveniții comentau că două goluri ne trebuiau, tot două goluri ne mai trebuie; păi dacă noi jucăm tot mai prost iar adversarii tot mai bine, cum să dăm două goluri?) pînă la fatalismul ultimelor 10 minute, probabil transmis prin cască, în care prooroceau înfrîngerea.

Ar trebui să trag o concluzie. Dar în loc de concluzie, prefer să redau două poezii ale marelui poet Vasile Militaru, cel pe care institutul Elie Wiesel ni-l interzice.

 

                     Sub Tricolor
                                de Vasile Militaru

Neam Român ce vii din vifor,

Neam ce-ai sângerat din greu,

Dar, cu pieptul tău, duşmanii ţi-i-ai biruit mereu;

Neam viteaz care urcat-ai culmea visului tău sfânt,

Dar, deşi cu zori pe gene, astăzi gemi ca ieri mai frânt,

– Smulge-ţi sufletul din noaptea ce-a’nceput să te’mpresoare;

Urcă-te pe culmi, spre soare,

Neam cu ţara toată flori,

Plină numai de comori;

Strânge-te sub Tricolorul biruinţelor străbune:

Pune umăr lângă umăr, suflet lângă suflet pune,

Să te faci năprasnic munte, fără nici o cărărue,

Să nu poată nici o fiară pe-a lui steiuri să se sue,

Ci să cadă fulgerate, În prăpăstii fără fund,

Toate fiarele spurcate Ce’n hăţişuri ţi-s’ascund!…

Nu simţi tu vrăjmasa haită ce’mprejurul tău se strânge,

Dornică de hoit şi sânge?…

Nu-i simţi oare răsuflarea?… Colţii lacomi tu nu-i simţi,

Ascuţiţi ca nişte ace şi, ca secera, cu zimţi?…

Tu priveşti cu nepăsare cum se luptă ticăloşii

Să-ţi alunge Tricolorul cu-ale lor otrepe roşii?…

S’ajungi robul unor haite pe-ale tale plaiuri verzi?…

Să-ţi pierzi datinile toate, hora, doinele să-ţi pierzi?…

De prin sfintele biserici să te laşi cu cnutul scos?…

Clopote să nu mai sune la’nvierea lui Hristos?…

O, de mii de ori nemernic ar fi neamul ce sub soare,

S’ar lăsa robit în lanţul liftelor cotropitoare,

Fără Dumnezeu şi Ţară,

– Când, sub focul lui de pară,

Liftele cu zdrenţe roşii ar putea oricând să piară!…

Neamul meu, – în miez de noapte, glas adânc, cu dor fierbinte,

Se ridică pân’la mine, din străbunele morminte;

Sunt Voivozii şi plăieşii, buciumaşii dela munte,

Sunt arcaşii, scutierii cei cu pletele cărunte,

Care, în vremuri vechi, putut-au toate liftele să’nfrunte…

Oare, tu nu le-auzi glasul?… Geamăt lung e glasul lor

Şi ne strigă tuturor: „Strângeţi-vă laolaltă toţi, sub sfântul Tricolor!…

„Braţul tuturor să-l ţină! Braţul tuturor să-l poarte!…”

Doar sub el e biruinţă, – în afara lui, e moarte!…

” Eu ascult şi mă cutremur hohotind, cu ochii uzi…

Neamul meu, tu n’auzi glasul marilor străbuni?…

N’auzi?… Stai năuc şi mi-te clatini?…

Nu străbate pân’la tine glasul marilor Musatini

„Descălecători de Ţară, păstrători de Neam şi datini”?

… Neamul meu, – eu plâng şi scriu:

Dacă nu eşti mort, ci viu,

– Fă din Tricolor trei flăcări, iar tu, foc măreţ sub ele,

Suie-ţi flăcările sfinte până dincolo de stele,

Ca să nu le mai ajungă hoarda liftelor misele!…

Dacă nu poţi face astfel, Neamul meu, – de mii de ori,

Mai curând să vrei sa mori,

Decât, rob, să vezi de-asupra-ţi cârpa steagurilor roşii

Şi s’auzi cum strănepoţii îşi vor blestema strămoşii!…

 

 

               Bucură-te Ţară!…

                              de Vasile Militaru

Bucură-te, Ţară scumpă, îmbrăcată de paradă,

Că, din alte ţări străine, vin prieteni să te vadă!

Şterge-ţi lacrima din gene!…

Ce oftezi într’una frântă,

Când atâtea muzici cântă?…

Cântaţi muzici, cât mai tare, toate câte sunteţi voi,

Ca să nu se-audă plânsul văduvelor de război!

La răspântiile toate, muzici, azi cântaţi, cântaţi,

Că prea gem, sleiţi de foame, marii noştri „mutilaţi”?…

Azi e zi de sărbătoare şi datoare eşti să joci,

Ţara mea cu jale multă, jefuită de escroci!…

Foametea şi desnădejdea tu n’ai drept să ţi-le spui

Ţară scumpă, nimănui,

Când la tine ospătează toată lifta cu pistrui?…

Cine să-ţi ogoae plânsul?… Să te-audă, cine poate,

Când atâtea muzici cântă la răspântiile toate?…

Cui, o lacrimă să’i pice,

Că ‘n bordei n’ai foc pe vatră,

Când tâlharii ce te pradă, ospătând, duc trai ferice,

Infrăţiţi cu veneticii, în palate mari de piatră?…

Cum vrei oare, scumpă Ţară,

Soarele dreptăţii sfinte pe-al tău cer să mai răsară,

Dacă toţi cei ce te fură, liberi petrecând, fac haz

Şi, când ceri să intre ‘n ocnă, scuipă ‘n bietul tău obraz?!

Oare, când vei pune mâna, Ţară scumpă, Ţară blândă,

În grumajii celor care vor ca Iuda să te vândă?

Celor cari într’una rod

Multul gliei tale rod,

– Câţiva hoţi înfipţi în ceafa unui biet întreg norod?…

Dar… mă iartă, Ţară blândă, că, de-a tale suferinţi,

M’am trezit şi eu, cu tine, a haiduc scrâşnind din dinţi.

Azi e sărbătoare sfântă,

Când, – deşi flămândă eşti,

– Nu se plânge, ci se cântă

Întregirea ce ţi-au dat-o Sfinţii dela Mărăseşti?…

Mâine însă, Ţară scumpă, sfinţii tăi suiţi la cer,

Să le faci dreptate cer:

Viaţa nu şi-au fost jertfit-o ei, Arhanghelii tăi mari,

Pentru ca tu s’ajungi roabă unor cete de tâlhari;

N’au murit, scăpându-şi Ţara, marii noştri mucenici,

Ca să ţi-se ‘nfigă ‘n glie gloatele de venetici!…

N’au căzut pentru desfrâul Hoţilor ce’ţi fură grâul,Ţară plină de belşug,

Nici, – când lor le crapă burta, – tu să tragi flămândă ‘n jug!

Azi deci, fâlfâind drapele, cântă, Ţară fără pâine,

Şi, – cum cer ai tăi Arhangheli, – judecata s’o’ncepi mâine

Ori destinului tău mare fir de aur ştii să’i torci,

Ori întreaga ta grădină va fi cocină de porci!…

                                                                                  Dan Cristian IONESCU

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*