Visul
Se făcea că mergeam pe autostradă şi aveam o nelinişte. Nu ştiu de unde venea, dar era prezentă acolo. Autostrada nici mai liberă şi nici mai ocupată ca de obicei. Şi-atunci realizez sursa temerii mele. Conştientizez că sunt ameninţat de un oligofren gigantic, unul care aşteaptă de pe marginea drumului să mă atace. Cât timp sunt în maşină n-are ce să mi se întâmple, gândesc eu căutând să fiu cât mai atent. Şi-atunci realizez că, de fapt, oligofrenul care mă atacă îmi captează gândurile şi mă face neatent la scopul meu. Brusc, în faţă, îmi apare o maşină care păruse să intre de pe un drum lateral fără să se asigure. Uff, gândesc, iată cum era s-o fac lată. Îmi scapă privirea pe marginea străzii şi oligofrenul gigantic era acolo zâmbindu-mi sfidător. Probabil ştia ce-mi făcuse.
Mai merg puţin şi trag dreapta plin de transpiraţie. Încerc să-mi revin. Ceva însă mă linişteşte. Stai calm, îmi spune vocea internă, aşa e când dormi. Creierul îţi protejează somnul şi, pentru a nu te trezi, inventează poveşti. Probabil, în realitate, era cât pe-aci să cazi din pat şi de-aia ţi-a inventat povestea asta cu trasul pe dreapta.
Cobor din maşină şi respir adânc. Între timp, în spatele meu opreşte o altă maşină. Din ea coboară un individ costeliv. Se uită la maşina mea, apoi la mine şi mă întreabă:
– Aveţi vreo problemă?
– Nu, îi răspund mulţumindu-i, doar că am visul ăsta cu un oligofren care m-atacă de pe marginea drumului şi am oprit să fac o pauză pe marginea autostrăzii.
– Nu-i vis, domnule! – îmi spune el hotărât. E un coşmar. Iniţial şi eu crezusem că e vis, atunci, în seara aia, când ne-am trezit că avem un preşedinte retardat. Am tot crezut că visez şi că se va termina, că mă voi trezi într-o dimineaţă în patul meu, într-o ţară normală, nu în nebunia asta.
Îl văd că se înegreşte. Ce-i drept, ultimul cuvânt îl rostise fără ultima silabă. Ochii îi ies din orbite şi e efectiv înţepenit. Apoi, cu ochii fixaţi undeva în spatele meu, îmi spune pe o voce conspirativ-îngrozită:
– Domnule, e mai rău! Retardatul ne citeşte gândurile!
Şi ridică mâna spre direcţia în care se uita. Mă întorc mecanic pentru a înţelege ce se întâmplă şi văd undeva în spatele meu un panou uriaş pe care scria: „Iohannis – pentru o Românie normală”.
Mi-am spus „Hai că nu-i OK, e timpul să mă trezesc! Visul ăsta îmi face rău.”. Şi-am încercat să mă trezesc. În zadar. Eram acolo, pe marginea autostrăzii, cu individul costeliv lângă mine şi cu panoul din care un retardat ne zâmbea sfidător.
– V-am spus eu, domnule, că nu e vis. Văd că nici coşmar nu e, băga-mi-aş! Asta e viaţa reală, tu-i mama ei de viaţă!, îmi spune el întorcându-se la maşină.
Am încercat să mă trezesc, mi-am dat câteva palme, dar ştiţi cum e: când dormi, pentru a te proteja creierul inventează poveşti. Nici n-am terminat cu gândul ăsta că privirea mi-a fugit iar spre oligofren. Zâmbea de-acolo de pe marginea şanţului şi părea a-mi spune: „S-o crezi tu că dormi! Sunt mai real decât îţi imaginezi, chiar dacă stau pe marginea şanţului pe un câmp, aşa, ca un bou!”.
Clar ne citeşte gândurile, îmi spun urcându-mă nervos la volan şi încercând cu disperare să ies din vis. Încă mai încerc. Voi?
Dan DIACONU, Trenduri economice
La alegerile prezidențiale din 2014 candidatul Iohannis ne promitea „România lucrului bine făcut”.
Acum candidează din nou “Pentru o Românie normală”.
Să înțelegem că ce a făcut în ultimii 5 ani ca președinte a transformat România într-un balamuc?