Colimator

„Ziariștii” Dan Tapalagă și Cristian Pantazi, TRÂMBIȚELE SISTEMULUI, au deschis noua lor tarabă propagandistică pentru manipularea turmei de naivi

    Știrea momentului: Bruxelles amenință România: „Vă luăm banii!” Noua „goarnă” transmite mesajul – amenințări directe, atacuri, jigniri la […]

 

 

Știrea momentului: Bruxelles amenință România: „Vă luăm banii!”

Noua „goarnă” transmite mesajul – amenințări directe, atacuri, jigniri la adresa liderilor Coaliției, ba chiar și un avertisment pentru Iohannis!

 

Apariție de ultimă oră ca vector de influențare a opiniei publice, hibridul presă și activism politico-civic și-a făcut apariția și în România. Practic, promovarea unor idei venite în sprijinul „Statului paralel” se face prin asemenea vectori. Pe aceeași cale vin și „mesajele” Bruxelles-ului sau ale partenerilor strategici.

Ultimul asemenea hibrid creat este G4Media.ro, ai cărui „fondatori” și conducători sunt ziariștii Dan Tapalagă și Cristian Pantazi, plecați de câteva zile de la Hotnews, unde se remarcaseră prin radicalismul opiniilor în sensul celor mai sus expuse.

Acum, după ce mass-media română a descoperit existența „Listelor negre”, iar premierul Dăncilă a trimis Comisiei Europene o scrisoare în care cere explicații pe un ton ferm, hibridul nou creat transmite un mesaj – de fapt, o amenințare prea puțin voalată din partea Bruxelles-ului. „Adio fonduri”, se poate traduce mesajul.

„România riscă să piardă miliarde de euro dacă încalcă independența Justiție”, titrează G4Media, completând „Comisia Europeană a găsit modalitatea prin care să taie fondurile europene”.

Continuarea explică foarte clar despre ce este vorba – Comisia Europeană „ia în calcul să propună” (exprimarea e a lui Pantazi) un mecanism prin care statele membre „care încalcă statul de drept și independența Justiţiei” să fie „pedepsite prin pierderea fondurilor europene”.

Amenințare pe față! Mai mult, ea vine la trei săptămâni după ce, sosit în vizită la București, al doilea om al Comisiei Europene, Frans Timmermans dăduse răspunsuri ambigue la întrebările – de fapt insistențele – aceleiași zone a presei de a lega MCV de fondurile europene.

„Ne gândim la un mecanism prin care toate fondurile, inclusiv din agricultură, să nu fie cheltuite în mod greşit”, a răspuns Timmermans, conform Euractiv.

Dar cine i-a spus lui Pantazi acum că se vor „tăia fondurile”? „Mai multe surse de la Bruxelles” care ar fi declarat pentru G4Media.ro. Am putea crede că e o formulă ridicolă pentru a acoperi o invenție a lui Pantazi, dar se vine cu alte date, care te trimit pe 2 mai 2018.

„Mecanismul prevede legarea fondurilor UE de Justiție prin intermediul Semestrului European, un instrument – cheie în arhitectura Uniunii, aproape necunoscut marelui public”, spune Pantazi. Prin aceasta, „dacă e găsită vinovată de încălcarea principiilor fundamentale ale UE, România riscă să piardă miliarde de euro”.

Cum se va dovedi „vinovăția”? Prin „monitorizare”! Adică, spune autorul, CE vrea să „transforme un instrument de politici economice (Semestrul European) într-unul care să monitorizeze Justiția în fiecare stat membru”, în contextual în care Recomandările din Semestrul European „vor fi obligatorii pentru statele membre UE”.

Iar concluzia e clară – „Cine nu le va pune în practică va pierde fonduri structurale, Bruxelles-ul își creează un instrument de pedepsire efectivă a statelor membre unde constată derapaje în Justiție”.

Hilară este și explicația acestui „mechanism” care ar afecta fondurile. Pantazi spune că „este propus de țările net contributoare la bugetul UE, mai cu seama Germania, Olanda și statele nordice, iritate de faptul că fondurile UE ”.

Sigur, România care plătește de atâția ani mai mult decât primește nu este contributor, în schimb sunt țările de unde provin multinaționalele și băncile care nu plătesc impozitele în România sau declară profit zero.

„Metoda sancţionării de către Comisie e una perversă, ea poate avea efecte contrare dacă e folosită politic de guvernele naţionale. De exemplu, ar putea duce la creşterea euroscepticismului”, ne-ar fi avertizat „un alt diplomat din UE”prin intermediul lui Pantazi.

Da, clar, trebuie să iubim UE, mai ales când ne trage de urechi, adică mai tot timpul — și mai ales pe gogomăniile vizând justiția. Asta în timp ce lideri europeni sau ai unor instituții financiare internaționale au probleme uriașe cu legea.

Dar amenințarea de la Bruxelles prin intermediul vectorului de influențare G4Media nu se oprește aici, fiindcă același Pantazi vine cu știrea că „tăvălugul Bruxelles-ului s-a pornit”. Ba chiar Pantazi o numește „Marea ştire a anului”!

De fapt, e o reluare a știrii anterioare, cu adăugirea că „statele donatoare” s-au supărat și fac presiuni. „Fumigenele, fake-news-urile cu «liste negre» aruncate deliberat de coaliţia PSD-ALDE, nu mai pot acoperi realitatea” spune Pantazi, reluând placa „atacului la Justiţie şi la statul de drept”.

„Scandalul despre aşa-zisele «liste negre» de la Bruxelles cu penalii români, scandalul despre «odioasele» protocoale dintre instituţii sunt exemple perfecte de fake-news meşterite prin laboatoarele unor consultanţi politici plătiţi, culmea, din bani publici sifonaţi”, scrie Pantazi, arătând care e supărarea, de fapt. „Aşa cum tot fake-news a fost scandalul cu arhiva SIPA de acum jumătate de an”, completează el lista.

Culmea e că în finalul textului, Pantazi îi atrage atenția și lui Iohannis care „ştia că venirea Vioricăi Dăncilă premier va acutiza problema României, pentru că agenda penalilor care o susţin vulnerabilizează la maximum poziţia de negociere în interiorul UE”.

„Exemplul cel mai bun e chiar scrisoarea ineptă pentru Jean-Claude Juncker, îngrijorătoare prin mesajul anti-european inabil ascuns printre rânduri”, scrie Pantazi.

Iar dacă se va pune acum problema adoptării măsurii de oprire a fondurilor, „rămâne de văzut cum se va poziţiona Klaus Iohannis în dezbaterea din Consiliul European”, unde, spune Pantazi, „e de aşteptat ca statele din estul Europei să facă un front comun”.

„Poziţia sa va fi cu atât mai interesantă din perspectiva planurilor privind posibila sa candidatură la şefia viitorului Consiliu European (…) ca şi posibilitatea de a candida acasă pentru un nou mandat”.

Adică, un fel de atenționare și pentru Iohannis – joacă așa cum cântăm noi, altfel… te întorci la Sibiu!

Cert e că aceste două articole – inclusiv repetarea temei principale într-un răstimp de o zi – arată o disperare a unora de a face presiuni asupra Guvernului. Iar articolele par să fie părți ale unui mesaj de amenințare la adresa României.

Poate ar fi trebui să încep cu un detaliu: G4Media a debutat cu un articol în care anunțau că propunerea lui Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae – cea care propunea expunerea finanțărilor ONG –  ar fi fost „desființată”  de Comisia de la Veneția. O știre falsă, pentru că, în ciuda unor puncte cu care nu e de acord, Comisia este favorabilă altora, iar solicitarea lor nu este de respingere, ci de modificare a unor puncte.

Ca un post scriptum, a se observa că nu am scris nimic despre finanțarea G4Media. Mai era nevoie?…

                                                                                                                                       Dragoș DUMITRIU

 

Sursa: https://ro.sputnik.md/analytics/20180323/18035982/bruxelles-ameninta-romania-luam-banii.html; Foto: PSNews

 

 

1 Comment

  1. MN

    Cine ii mai asculta pe acesti derbedei?????. Mie imi vine sa vomit cind aud aberatiile pe care , la comanda, le debiteaza. Argintii, bata-i vina!!!!. Funia se apropie de par.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*