Observator

Ziaristul Ion Spânu: Autorul plângerii împotriva lui Iohannis este „ jurnalistul Marius Albin Marinescu, cel de la care întreaga presă a primit documentele despre toate dosarele penale în care a fost anchetat Preşedintele!”

  Am aflat cine a depus plîngere împotriva lui Klaus Iohannis în 2013 Întreaga opinie publică a aşteptat cu sufletul […]

 

Am aflat cine a depus plîngere împotriva lui Klaus Iohannis în 2013

Întreaga opinie publică a aşteptat cu sufletul la gură documentul pe care Tudorel Toader a spus că l-a găsit în dosarul de candidat al lui Augustin Lazăr, adică o Ordonanţă de clasare într-un dosar al lui Klaus Iohannis. După o săptămînă de amînări succesive, în care jurnaliştii au încercat să identifice dosarul respectiv, Tudorel Toader a ieşit public cu un Comunicat din care transpare cît se poate de clar ideea că, în această săptămînă, s-au făcut presiuni asupra lui să nu publice acel document! Iată fragmentul din Comunicat care se referă la acea Ordonanţă şi care trebuie să fie citit cu mare atenţie:

În dosarul de numire a domnului Augustin Lazăr în funcția de procuror-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Ministerul Justiție, s-a identificat o Ordonanță de clasare pentru un dosar deschis în anul 2013 pe numele primarului Municipiului Sibiu de la acea dată, domnul Klaus Werner Iohannis. La baza dosarului stau două plângeri, una formulată de un petent persoană fizică către Direcția Națională Anticorupție, care a fost trimisă ulterior spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 18.07.2013 și alta formulată de către o instituție publică la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, transmisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 28.08.2013. La acea dată, conform informațiilor din curriculum vitae depus la dosarul de candidatură, domnul Augustin Lazăr îndeplinea funcția de Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia… Toate constatările făcute prin Raportul de evaluare sunt corecte și au ca fundament, așa cum am precizat, documentele identificate în dosarul de la Ministerul Justiției. Afirmația a fost făcută în contextul elementelor prezentate la punctul 2 – Neîndeplinirea criteriilor anunțate pentru numire”.

Cu toate că Tudorel Toader subliniază că documentul la care a făcut referire în Raportul de evaluare există în dosarul de candidat al lui Augustin Lazăr de la ministerul Justiţiei, în acelaşi Comunicat, ministrul Justiţiei adaugă un pasaj care sugerează teama de a-l publica şi cere CSM să-l publice, dîndu-şi acordul personal pentru publicare:

Solicit, pe această cale, Consiliului superior al Magistraturii să confirme sau să infirme cu date şi fapte aspectele identificate în evaluarea documentelor din copia după dosarul care a stat la baza numirii domnului Augustin Lazăr în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În același timp, în condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că sunt întrunite condițiile legale pentru a face publice documentele transmise, îmi exprim acordul în acest sens.

Cunoscînd faptul că Tudorel Toader nu a arătat pînă acum că s-ar teme de ceva sau de cineva, este lesne de înţeles că acum s-a întîmplat un lucru deosebit, din moment ce, riscîndu-şi credibilitatea, nu a mai făcut public documentul despre care spune din nou că există la dosar, dar cerînd CSM-ului să decidă dacă îl va publica sau nu!

Investigaţia noastră pentru identificarea misteriosului document ne-a condus la unul dintre cei mari adversari ai lui Klaus Iohannis încă din vremea cînd era primar al Sibiului: jurnalistul Marius Albin Marinescu, cel de la care întreaga presă a primit documentele despre toate dosarele penale în care a fost anchetat Preşedintele!

Aşa am aflat că tocmai Marius Albin Marinescu este cel care a depus o plîngere penală la DNA împotriva lui Klaus Iohannis la data de 13 iunie 2013, plîngere care a ajuns în cîteva zile la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Alba Iulia, unde Augustin Lazăr era chiar şeful instituţiei! Cel puţin din acest punct, informaţia este conformă cu datele din Comunicatul lui Tudorel Toader, care spune că dosarul la care se referă a fost deschis de DNA, iar la data de 18 iunie 2013 a fost trimis la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Alba Iulia. Adică exact ceea ce ne-a spus şi Marius Albin Marinescu!

Jurnalistul Marius Albin Marinescu ne-a pus la dispoziţie şi Plîngerea penală pe care a depus-o în 13 iunie 2013 la DNA, în care-l acuză pe Klaus Iohannis de „Conflict de interese”. Merită să fie citită pentru că se referă la un subiect evitat deseori de întreaga presă: retrocedarea de către Klaus Iohannis a mai multor imobile către „Forumul Democrat German din România” (FDGR), instituţie pe care a condus-o ani de zile, şi care s-a declarat urmaşa şi moştenitoarea „Grupului Etnic German” (Deutsche Volksgruppe in Rumänien), organizaţie declarată oficial ca fiind fascistă! Iată în întregime Plîngerea penală pe care Marius Albin Marinescu a depus-o la DNA împotriva lui Klaus Iohannis (Click pe documente pentru mărire!):

După cum se vede, în acest document sînt acuzaţii extrem de grave, care descriu cu lux de amănunte felul în care a fost retrocedat din patrimoniul Primăriei Sibiu, unde primar era Klaus Iohannis, către FDGR, organizaţie al cărui preşedinte era tot Klaus Iohannis, imobile a căror valoare este de cîteva zeci de milioane de euro!

Subiectul acesta, aşa cum mai spus, este aproape interzis în ziarele şi televiziunile din România, iar cei care au îndrăznit să-l abordeze au fost pedepsiţi prin sentinţe judecătoreşti care încălcau flagrant dreptul la liberă exprimare!

Din aceste motive, sugerăm şi teama pe care ar fi putut s-o aibă Tudorel Toader de a publica acel document din dosarul de candidatură al lui Augustin Lazăr! Altfel, de ce s-ar teme ditamai ministrul să publice un document care se află la ministerul Justiţiei, despre care garantează că există şi cere CSM-ului să-şi dea acordul pentru publicarea lui?

Marius Albin Marinescu este unul dintre cei care au cunoscut pe propria lui piele ce înseamnă să fii adversarul lui Klaus Iohannis şi să scrii despre relaţia FDGR – Grupul Etnic German. În legătură cu Plîngerea sa, ne-a declarat în exclusivitate: „După ce am depus la DNA plîngerea penală împotriva lui Klaus Iohannis, am aflat că aceasta a fost trimisă, într-adevăr, la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Alba Iulia, după care mi s-a comunicat într-o adresă primită de la Parchetul general că s-a dispus neînceperea urmăririi penale. E posibil ca dosarul deschis la plîngerea mea să fie cel la care se referă ministrul Tudorel Toader, dar CSM trebuie să publice acea Ordonanţă şi vom vedea.

Fie că este vorba despre o Ordonanţă referitoare la acest dosar sau la altul (totuşi, e prea mare coincidenţa datelor!), în mod cert subiectul acelui dosar este unul despre care cineva a decis că nu se poate vorbi în public! Nu este ministrul Tudorel Toader omul care să se teamă de orice subiect, însă, după cum se pare, acesta este unul care trezeşte teamă!

Vom vedea dacă şi la CSM cineva va face presiuni ca documentul să nu fie făcut public şi abia atunci vom înţelege mai bine dacă Tudorel Toader s-a temut de ceva sau dacă cineva l-a sfătuit să se limiteze la acel Comunicat.

                                                                                                                            Ion SPÂNU

Sursa: COTIDIANUL

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*