Actualitate

Ziua Eroilor la Comana și o critica adusă fumatului

  Poate că unii  sînt curioși să afle cum au decurs în ziua de 8 iunie evenimentele dedicate la Mănăstirea […]

 

Poate că unii  sînt curioși să afle cum au decurs în ziua de 8 iunie evenimentele dedicate la Mănăstirea Comana „Zilei Eroilor”. Ei bine, și eu sînt curios.

Îmi doream enorm să mai ajung măcar o data la o astfel de minunată întîlnire. În momentul în care mi-am dat seama că voi fi în stare să particip, am convocat multă lume. În primul rind, primind pe mail programul, l-am răspîndit. În al doilea rind, am căutat pe net starea vremii.

Ultima dată cînd mai caut. Sînt trei feluri de site-uri meteo: unele care îți condiționează accesul de acceptarea condițiilor lor – asta nu am acceptat niciodată indiferent de site, altele care îmi spuneau că pe 8 iunie la Comana va ploua torențial și altele care anunțau cer senin. A fost cer senin și o căldură toridă.

Fiind „Ziua Eroilor”, m-am gîndit să invit cîțiva eroi mai recenți, ai revoluției, dintre cei pentru care revoluția nu s-a terminat o dată cu instalarea lui Ion Iliescu în fruntea țării ci au continuat necontenit lupta.

L-am invitat pe Constantin Calancea, despre care am mai scris adesea. A fost președintele Asociației 21 Decembrie în cea mai curată perioadă a acesteia (poate singura). A luptat din greu împotriva lui Iliescu și Năstase, motiv pentru care a fost înlocuit în condiții nelegale, care mi-ar lua mult timp să le explic.

L-am invitat pe Ion Gîtlan, despre care am scris de asemenea adesea. Pe 22 decembrie stătea în CC la biroul lui Ceaușescu, dădea ordine și avea impresia că el conduce țara. La un moment dat, și-a dat seama că de fapt nu îl asculta nimeni. Într-o zi i-am spus că șansa lui a fost naivitatea de artist (este pictor), fiindcă dacă și-ar fi dat seama de ce se întîmplă acolo, probabil că Dan Iosif l-ar fi împușcat pe loc. Cu o seară înainte fiul lui cel mare, Mihai-Lucrețiu, fusese ucis la Sala Dalles, dar el încă nu aflase. Cînd s-a înființat Alianța Civică, a fost vicepreședinte executiv. A fost ultimul președinte al Uniunii Democrat Creștine, partidul înființat (dacă nu mă înșel, pe 5 ianuarie 1990) de legionarii reveniți din Germania.

L-am invitat și pe Ion (Nelu) Iofciu, cel mai vioi dintre noi. La 70 de ani, a pichetat săptămîna trecută ministerul de externe cerînd demiterea lui Meleșcanu. Cînd am avut onoarea de a fi vizitați de Simon Peres, a pichetat ambasada Israelului unde i-a lăsat o scrisoare respectuoasă prin care cerea ca ai lui să își asume nenorocirile pe care le-au produs poporului român (s-ar putea să mai fie pe youtube conferința de presă organizată pe trotuar, peste drum de ambasadă).

Toți sîntem pensionari, nu mai sîntem în stare decît să sfătuim, să dăm idei, să organizăm – dar dacă nu există tineri care să pună în aplicare toate acestea, totul este inutil.

Am mai făcut o invitație, către Lidia S. Pierdusem de cîțiva ani legătura cu ea, nu mai răspundea la telefon. Acum vreo lună, cînd aveam mai multă nevoie de ajutorul ei decât oricînd, m-a ajutat Dumnezeu să o găsesc! Am aflat că își pierduse telefonul. Am invitat-o și pe ea, știind că îi plac vizitele la mănăstiri

Planul era ca sîmbătă la ora 9 Nelu și Lidia să fie la mine cu mașinile, să îi îmbarcăm pe toți și la ora 10 să fim la Comana. Organizat perfect, nu-i așa?

                                                                  *

Dar iată cum cineva și-a băgat coada îmbîrligată și mi-a făcut praf toate planurile.

Vineri la ora 13,41 mă sună Lidia să mă întrebe la ce oră să fie la mine. Cînd află că mai avem o mașină, spune că atunci să plecăm noi, fiindcă ea trebuia să își ducă fiul undeva, după care va veni singură, întrucît știe drumul.

Seara, la ora 21,08, mă sună Adrian G. să mă anunțe cum se face deplasarea – i-am mulțumit, dar i-am spus că mă descurc pe cont propriu.

                                                               *

Sîmbătă la ora 07,39 mă sună Ion Gîtlan. Îmi spune că îl dor șalele și nu știe dacă poate conduce pînă la mine, că are rezervorvul gol și nu are bani. A rămas că dacă găsește o altă soluție, va fi la mine pînă la ora 9.

La ora 08,47, mă sună Nelu. Mașina lui nu mai pornește! Năucit, îmi aprind o țigare și examinez situația. O sun pe Lidia, dar nu poate fi apelată! Îmi era milă de bietul C. Calancea, care pentru a ajunge la timp la mine se trezise (după cum am aflat) la ora 5 și plecase din Săftica la ora 6, neștiind programul de sîmbătă al microbuzelor spre București. Era curată mîrlănie să îl sun și să îl anunț că poate să se întoarcă acasă!

Eram deja gata de plecare, așa că mi-am mai luat borseta, pălăria de paie și bastonul, după care am coborît. Probabil că în subconștientul (sau inconștientul!) meu trăia speranța că vine Ion Gîtlan, îi facem plinul și mergem cu el!

Evident, bietul Calancea aștepta de mult. Îi spun necazul. Rumegăm idei. Sun din nou la Lidia, nu poate fi contactată. Îl sun pe Adrian G., îi explic cum din două mașini nu mai am nici una, îl întreb ce posibilități de plecare mai sînt din București – îmi spune că mai este un microbuz la 8,50 – dar era deja 9,10!

Prietenul Calancea preia inițiativa și își sună fiica întrebînd-o dacă are nevoie de mașina familiei. Da, avea nevoie, dar aflînd despre ce este vorba, a contramandat problemele pe care le avea. Am luat un taxi și în loc să pornim spre sud, am pornit spre nord, la Săftica. Cîteodată Dumnezeu dă românului mintea de pe urmă prea tîrziu – azi de abia mi-am dat seama că trebuia să luăm taxiul spre Comana, fiindcă am fi ajuns la timp și de acolo aveam cu ce să ne întoarcem.

La Săftica am fumat, enervați, cite încă o țigare. După care am pornit la drum. Ieșind din București, după Jilava am oprit la Koksal – dimineața obligatoriu eu trebuie să iau o înghițitură de mîncare, nu mai mult, dar dacă nu sînt acasă este bine să am ceva de rezervă, așa că de fiecare dată cînd mă duc la Comana iau de acolo un șuberek cu brînză. După care, nervoși, am mai fumat cite o țigare. Apoi am oprit să luăm benzină.

Ajunși la mănăstire, am parcat în curte după care am iesit în drumul mare, să fumăm o ultimă țigare pe cele două bănci. Una era la soare, alta la umbra unui dud.  Prietenul Calancea nu mai suportă soarele, așa că s-a așezat la umbră – am avut unele rezerve, dar m-a asigurat că banca nu este murdară de dude. Așa este, dar la un minut după ce m-am așezat, o dudă neagră și foarte coaptă a căzut pe ia mea albă. La ora 11,56 au inceput să bată clopotele. Ne-am grăbit să intrăm, dar am constatat că ceremonia se terminase! Începuse cu două ore mai devreme și ținuse cu două ore mai puțin! Mesele de sub vechile ziduri ale mănăstirii, pe malul înalt al Neajlovului, erau deja ocupate!

Dragi copii, dragi tineri, nu vă apucați de fumat! Aveți numai necazuri!

– vi se pătează cu dude negre iile albe, spre satisfacția lui Alexandru Florian,

– ratați întîlnirile patriotice,

– nu mai găsiți loc la masă.

                                                               *

Au fost mulți absenți.

Vasile Șoimaru a lipsit, pentru prima dată, motivat. L-am întrebat cît va sta în București după sărbătorire, întrucît aveam un alt plan care a eșuat: vroiam să îl invit pe el pe dl. general, pe Adrian și pe dl. Vasile Topa la restaurantul „La Machedoni”. Dar mi-a răspuns „Nu vin! Badea sarbatoreste pe 7-8 iunie 90 de ani… Vin la Ziua Armatei Române Asta ai văzut pe FB?..” Și mi-a trimis ultimul lui necaz, cu cîteva zile înainte, vrînd să se duca la Boian, unde fusese invitat la dezvelirea statuii tatălui lui Ciprian Porumbescu, fost preot aici, autoritățile vecine și prietene ucrainiene, l-au dat afară anunțîndu-l că timp de trei ani nu are voie să pășească pe pămîntul românesc, răpit samavolnic, răpire consfințită de liderul zonal Emil Constantinescu.

A lipsit excelentul cor patriotic al „Frației Ortodoxe Mihai Viteazul” – am auzit că ar fi apărut unele animozități între ei și organizatori. Păcat! Mare păcat!

A lipsit iar dl. Ion Coja, dar mă anunțase zilele trecute că are probleme de sănătate.

A lipsit Titi C., prezența permanentă, cel care mă ducea de fiecare dată la Comana, dar care se pare că s-a supărat pe toată lumea.

Au lipsit părintele Constantin Cîrlan-Ungureanu și d-na. Elena Cîrlan-Ungureanu, președinta Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe din România. Aceasta, deși în seara de 4 iunie, am fost dus la lansarea unei cărți despre Mausoleul de la Mărășești editată de SNFOR, la despărțire rămînd să ne reîntîlnim după 4 zile la Comana.

                                                                        *

Am avut bucuria și plăcerea de a-i reîntîlni pe cei doi venerabili generali veterani de aviație, pe Adrian Grigoriu, pe Vasile Zărnescu, pe Dan Radovici, pe aromânii de la „Boatsea Pindului”.

M-am întîlnit și cu Lidia! Mi-a explicat că vineri își pierduse din nou telefonul, de fapt  nu îl pierduse, îl uitase undeva, știa unde. Își pusese șoferul să  îmi oprească un loc la masă ca să mănînc și eu o porție de fasole cu afumătură. Unde? La aceeași masă vis-à-vis de dl. Vasile Zărnescu!

Îi spusesem Lidiei că este recomandabil să vină cu un costum național, însă mi-a spus că nu are. Am avut o supriză foarte plăcută, purta o rochie lungă țărănească, din in topit, cu flori brodate – mi-a spus că a răscolit toate șifonierele pînă a găsit-o întrucît nu o purtase niciodată pînă atunci. Înaltă, suplă, blondă, în acea rochie arăta minunat – dl. general i-a sărutat mîna și i-a spus să aibe grije de mine și să mă scoată la plimbare. Ei bine, asta nu este prea ușor.

La întoarcere, m-a adus Lidia. Eram după o zi în care practic nu făcusem nimic, dar mă enervasem, fusesem supus  unui stres la care văd că nu mai fac față, nu mai eram în stare să pot vorbi. Eram epuizat Mi-a trebuit mult timp să pot să scriu acest text, care nici nu știu dacă interesează pe cineva..

                                                                                                    Dan Cristian IONESCU

 

 

3 Comments

  1. Dan Cristian Ionescu

    Citind articolul, parintele Cirlan m-a sunat sa imi spuna ca a fost la Comana, cu trei masini in care erau doamnele de la SNFOR. Ei au plecat mai devreme, noi am venit prea tirziu. Mi-a spus ca trebuia sa il anunt sa treaca pe la mine si sa ne ia si pe noi doi. Bineinteles ca ma gindisem si la aceasta posibilitate, dar asa este cind ala negru si urit isi baga coada – nu aveam cu mine ochelarii, asa ca nu am putut intra in agenda telefonica! Da, pentru unii este amuzant, pentru mine nu a fost.

    • Nicolaie

      Sanatate si bucurie de la un cititor anonim.

  2. Ion Iofciu

    Nu poti obtine niciodata pacea evitand ceea ce se intampla, ci ai nevoie sa accepti si sa mergi mai departe chiar si atunci cand lucrurile nu merg atat de bine in viata ta.
    http://depasestelimitele.com/blog/ramai-puternic-cand-totul-merge-ra

Lasă un răspuns la Dan Cristian Ionescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*