Atitudini

Vasile Zărnescu, autorul prigonit pentru cartea „HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ”, lansează un apel

                                 APEL UMANITAR  ȘI PATRIOTIC […]

 

                               APEL UMANITAR  ȘI PATRIOTIC

                                                      Dragi prieteni, stimați compatrioți,

 

În 5 aprilie a.c., am depus la Librăria „Mihai Eminescu”, din București,  studiul meu politologic HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, vol. 1, 2015, iar în 8 aprilie i-am făcut lansarea, anunțată public [1].

holocaust

 

Escrocul vamal Marco Maximilian KATZ a terorizat-o pe directoarea Librăriei „Mihai Eminescu”, amenințând-o că o va da în judecată penală fiindcă mi-a pus în vânzare cartea. Speriată, aceasta mi-a cerut să îmi ridic restul exemplarelor nevândute. Acest individ, Marco Maximilian KATZ, se erijează acum în președintele unui centru de monitorizare a presei din România pentru a demonstra că țara noastră este profund antisemită [2].

Pe de altă parte, acestui „domn‟ i s-au deschis mai multe dosare penale, pentru escrocherii făcute prin duty-free-urile de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, București-Otopeni, dar care au fost mușamalizate de Parchetul General [3].

Așa cum am demonstrat în cartea mea, jidanii, în numele cărora se erijează ca reprezentanți în România Alexandru Florian, Marco K. Katz, Aurel Vainer, Radu Ioanid, Michael Shafir și alții ca ei, sunt descendenții (k)hazarilor – un neam turco-mongol – și, deci, nu au nici o  legătură genetică, „de neam‟, de sânge, cu „biblicii‟ iudei (jidanii – cuvânt care provine din germanicul Das Juden, care, la rândul său, provine din latinescul Judaeo/i). Laconic spus, sub aspect moral sunt niște impostori, iar faptul că sunt apologeți holocaustiști îi transformă, sub aspect penal, în escroci care atentează la siguranța națională: prin „banii de holocaust‟ pe care îi pretind de la români (ca, de altfel, și de la alții), ei comit un veritabil genocid contra poporului român! În acest sens, vă prezint argumentul peremptoriu, ignorat de presă (jidovită în cvasitotalitate): marele farsor șef-rabinul Moses Rosen a emis aberația că România ar fi ucis 400.000 de jidani – cum și scrie pe menora de la sinagoga Coral din București – și, ca despăgubire, a pretins 50.000 de euroi pe cap de jidan „ucis‟ – adică, în total, 20 de miliarde de euro!

În 2009, Traian Băsescu a aranjat cu F.M.I. și B.I.R.D. să i se dea României un împrumut de 20 de miliarde de euro [4], deși România nu avea nevoie de acești bani. Să ne amintim că Nicolae Ceaușescu, în anii ’70, împrumutase 20 de miliarde de dolari de la F.M.I. și B.I.R.D., cu care a industrializat România și pe care i-a returnat în 20 de ani, supunând poporul la mari eforturi și privațiuni – dar a construit cea mai puternică țară sub aspect economic, militar și politic din sud-estul Europei, iar când a fost asasinat lăsase țara atât fără datorii externe, cât și cu multe miliarde de dolari în visterie și în creanțe. Această țară a fost distrusă de guvernanții post-decembriști, aduși la putere de clica lui Silviu Brucan, Petre Roman, Mugur Isărescu et comp., clică aflată și acum la putere. Și, în condițiile în care acești guvernanți au provocat, în 27 de ani, ruinarea României și înstrăinarea bogățiilor ei, împrumutul comis de Traian Băsescu, de 20 de miliarde de euro, a înfeudat țara pe mai multe zeci de generații – adică pe sute de ani! –, fiindcă România nu mai are baza materială și umană de a putea produce mărfuri prin care să returneze acești bani: patru milioane dintre cei mai buni români, dintre cei mai instruiți și mai bine calificați profesional, au fost siliți să emigreze, industria și agricultura au fost distruse, peste o treime din pământul arabil a fost vândut străinilor, alături de multe alte bogății ale solului și subsolului. Cele 20 de miliarde de euro NU au fost investiți în economia României; ba, mai mult, din anul următor, 2010, guvernul Băsescu-Boc a tăiat pensiile și salariile pe motiv că „nu sunt bani”! Dar unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! – au întrebat unii politicieni și ziariști. De șapte ani, guvernul tace mâlc, fiindcă cele cele 20 de miliarde de euro AU FOST DATE ISRAELULUI, ca despăgubire pentru pretinsul „holocaust‟ pe care România nu l-a comis. Această faptă criminală reprezintă genocidul contra poporului român – faptă penală imprescriptibilă! Și condamnabilă în cel mai înalt grad!

Toate aceste aspecte le-am relevat în cartea mea, aflată la a doua ediție, pentru ca poporul să se trezească la realitate și să nu mai fie prostit și jefuit. Din această cauză – adică deoarece le-am denunțat escrocheria cu pretinsul holocaust, holocaust care este cea mai mare mârșăvie din Istoria Lumii – jidanii s-au înfuriat contra mea, iar escrocul Maximilian Marco Katz mi-a făcut plângere penală la Parchetul General. Astfel, unul dintre detractorii mei, M. Ivascu, de la HotNews, prezintă denaturat situația în articolul „ACTUALIZAT. MCA România acuză într-o scrisoare transmisă procurorului general că un presupus colonel S.R.I. în rezervă a publicat o carte în care neagă Holocaustul/ Librăria: Cartea ar putea fi retrasă / Editura: Nu neg Holocaustul ca atare, spun doar că în România nu a existat‟, HotNews.ro, Luni, 11 aprilie 2016 [5].

Maximilian Marco Katz își mărește presiunea asupra Parchetului General prin faptul că este și membru al așa-zisului „Parlament European Jidănesc“: cf. Ion Spânu, „Informaţii senzaţionale, trecute cu vederea / Black Cube şi Maximilian Katz, reprezentantul României în Parlamentul European Evreiesc‟[6].

Ziaristul Ion Spânu greșește, din grabă, în formularea din titlu: Maximilian Katz nu poate fi „reprezentantul României‟, fiindcă România nu este stat jidănesc! Dar, erijându-se de acest statut ilegal, Maximilian Marco Katz, îngrijorat că Justiția română nu m-a băgat, încă, la gherlă, se grăbește să afle starea plângerii sale și, în acest sens, se adresează Parchetului General de pe lângă Î.C.J.C., fiindcă știe că acolo se poate baza pe un alt escroc, procurorul general adjunct Dimitrie Bogdan Licu, care este șantajat cu faptul că și-a falsificat lucrarea de doctorat [7] – motiv pentru care locul său este la pușcărie, nu la Parchetul General, așa cum am cerut în NOTELE SCRISE depuse la Judecătoria Sectorului 2 [8].

adresa_mca

M.K. Katz a fost anunțat de către prim-procuroarea Cătălina Sîntion că „sesizarea dvs. cu privire la numitul Zărnescu Vasile a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 sub nr. de dosar 6727/P2016 și se află în lucru la Secția 10 de Poliție…‟ (cf. anexa). Și vă rog să remarcați că dactilografa I.A., subordonata prim-procuroarei Cătălina Sîntion, a fost atât de toantă încât a denaturat titulatura făcăturii lui M.K. Katz și a scris astfel la „adrisant‟: „MCA ROMÂNIA – THE CENTER FOR MONITORING AND COMBATING ANTISISTEM“! Dar poate că dactilografa nu este toantă, ci este o antisemită camuflată și a scris, astfel, „antisistem“, în bășcălie. Dacă scria în românește, atunci poate ar fi observat și numita Cătălina Sîntion că trebuia scris „antisemitism‟, nu „antisistem‟, și nu ar fi „semnat ca primarul“! Dar, vorba celor din regimul „burghezo-moșieresc“ interbelic, „Omor scuzabil!‟

Firesc ar fi ca numita procuroare Cătălina Sîntion și, apoi, Parchetul General de pe lângă Î.C.J.C., în ordine cronologică, să dezgroape întâi procesele penale contra ticălosului Marco Maximilian Katz, care zac mușamalizate, și abia apoi să caute să constate că cercetarea mea este o lucrare științifică prin care protejez securitatea națională, deoarece România se află în legitimă apărare! Totodată, Parchetul General trebuie să se sesizeze din oficiu privind transferul ocult al celor 20 de miliarde de euro către Israel, chiar dacă, așa cum au relevat, recent, unele mass media, s-a început o anchetă penală privind corupția în manevrarea celor 20 de miliarde de euro! Acești bani trebuie recuperați de urgență, pe orice cale!

Deoarece nu am putut tipări decât vreo trei sute de exemplare, am mare nevoie de ajutor material spre a spori masiv tirajul, pentru ca noi, românii, să aflăm cum suntem escrocați de jidanii care s-au insinuat din nou la conducerea țării și care vor acum să ne transforme în sclavii lor. Și, în mare parte, au reușit. Dar asta nu înseamnă că trebuie să le mai răbdăm hoțiile, impostura, impertinența și intoleranța, în timp ce ei ne acuză pe noi că suntem intoleranți, după ce îi răbdăm de două secole!

Trebuie să fim intoleranți cu intoleranții!

De asemenea, am mare nevoie de sprijin moral, de aceea vă solicit să declanșați o campanie de presă în favoarea mea, întrucât M.K. Katz și, anterior, Alexandru Florian, prin plângerile penale comise contra mea, și acoliții lor mercenari din presă, prin campania defăimătoare contra cărții mele, au încălcat libertatea cuvântului, asigurată de Constituția României și de legislația Uniunii Europene.

Pentru a fi ajutat de dvs., de cunoscuții dvs. și de alți patrioți români din țară și din străinătate prin sponsorizarea cu diverse sume, oricât de mici, mi-am deschis la Banca Comercială Română conturile în diverse valute, pe care le indic mai jos.

 

Titular: Zarnescu Vasile

Codul IBAN pentru valută în lei,

RO10RNCB0318006478160001

Codul SWIFT: RNCB RO BU

 

Codul IBAN pentru valută în euro,

RO53RNCB0642006478160002

Codul SWIFT: RNCB RO BU

 

Codul IBAN pentru valută în dolari U.S.A.:

RO26RNCB0642006478160003,

Codul SWIFT/BIC: RNCBROBU

 

Recent, mi-am pierdut un telefon în care erau trecute și unele dintre numele celor care îmi comandaseră cartea. Cu scuzele de rigoare, îi rog pe cei (rămași) interesați să mă apeleze din nou la numărul 0787662466 sau să îmi scrie pe adresa: [email protected].

Cu regret trebuie să precizez că numele sponsorilor nu vor fi trecute în viitoarea ediție a cărții (decât, eventual, cu acordul lor), pentru a nu avea de suferit represiuni din partea jidanilor, așa cum s-a întâmplat în Occidentul „democratic”.

Cu mulțumiri,

                                                                                                         Colonel (rtg.) Vasile Zărnescu

 

NOTE

[1] Vedeți aici: https://www.youtube.com/watch?v=zdOkjdNj1GE.

[2] Cf. „Cine este acuzatorul Părintelui Justin Pârvu? Marco Maximilian Katz, implicat într-o șpagă de 2,5 milioane euro pentru Guvernul Năstase“, pe http://www.ziaristionline.ro/2011/02/21/cine-este-acuzatorul-parintelui-justin-parvu-marco-maximilian-katz-implicat-intr-o-spaga-de-25-milioane-euro-pentru-guvernul-nastase/.

[3] Cf. Ion Spânu, „Maximilian Katz, între şpaga pentru duty free şi chestiunea evreiască în România (I)“, pe http://www.cotidianul.ro/maximilian-katz-intre-spaga-pentru-duty-free-si-chestiunea-evreiasca-in-romania-i-267680/; vezi și „Plângere Penală la adresa lui Marco Maximilian Katz pentru denunț calomnios și incitare la ură‟, pe http://www.civicmedia.ro/plangere-penala-la-adresa-lui-marco-maximilian-katz-pentru-denunt-calomnios-si-incitare-la-ura/.

[4] Cf. http://stirileprotv.ro/stiri/economie/fmi-romania-imprumuta-20-de-miliarde-de-euro.html).

[5] Pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20929734-mca-romania-acuza-intr-scrisoare-transmisa-procurorului-general-presupus-colonel-sri-rezerva-publicat-carte-care-neaga-holocaustul.htm.

[6] Pe http://www.cotidianul.ro/black-cube-si-maximilian-katz-reprezentantul-romaniei-in-parlamentul-european-evreiesc-291488/.

[7] Cf. „Procurorul general Bogdan Licu a declarat marți că a cerut ministrului Educației să-i retragă titlul de doctor. Reamintim că o investigație publicată de HotNews.ro în august 2015 arăta că Licu și-ar fi plagiat lucrarea făcută sub coordonarea lui Gabriel Oprea, comisarul.ro, 29 martie 2016, pe http://www.comisarul.ro/articol/exploziv/procurorul-general-interimar-bogdan-licu-_729798.html; vezi și: https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/05/13/mizeria-umana-umana-de-procuror-bogdan-licu-sri-l-a-trimis-in-judecata-pe-colonelul-sri-vasile-zarnescu-aceasta-este-ordinul-din-partea-mossadului-si-mafiei-jidanesti-jegul-acesta-de-om-care/.

[8] Cf., de ex., https://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2016/05/document-lamuritor-pentru-un-proces.html;

http://ioncoja.ro/colonelul-vasile-zarnescu-versus-procurorul-general-dimitrie-bogdan-licu-care-pe-care/; http://www.justitiarul.ro/vasile-zarnescu-lupta-cu-prigonitorii-de-la-institutul-elie-wiesel-si-cu-executantii-lor/.

 

4 Comments

  1. OVIDIU

    ASTEPT ZIUA IN CARE JIDANII BLESTEMATI AI ISRAELULUI ,PRESEDINTELE TRADATOR INCHINATOR LA PREABLESTEMATUL lucifer,STAPANUL JI.DANILOR DIN TEL AVIV, PARLAMENTUL TRADATOR SI GUVERNUL TRADATOR VOR FI ARSI DE VII , URCATI IN TEPE CU MATELE SCOASE.ZIUA IN CARE TOATA SPURCACIUNEA SATANICA CARE FACE RAUL SI NUMAI RAUL INTOCMAI CU BLESTEMATII JIDANI DIN ISRAEL ,VA FI EXTERMINATA SI ARSA. IISUS HRISTOS ESTE IMPARAT SI DUMNEZEU IN CER SI PE PAMANT

  2. Anti-khazarul

    Din pacate nu am mijloace financiare , abia imi castig existenta , dupa 30 de ani de “oase rupte” , nici la pensie nu mai sper , dar moral iti sant alaturi domnule , jos palaria …

  3. barbu c

    parca se facuse lumina in privinta holocaustului din rominia?? nu a fost . dar gainaria asta inca mai prinde la unii si scot bani frumosi din afacerea asta. pacat uite asa statul izdrael pierde enorm la capitolul imagine si credibilitate!

Trackbacks / Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.