Remember

28 iunie 1940 – 80 de ani de la ocuparea Basarabiei de către Rusia, urmată de uciderea și deportarea preoților și a românilor anticomuniști

  Pr. Ioan Lisnic: „Ca urmare a semnării Protocolului adițional secret al tratatului sovieto-german din 23 august 1939, Uniunea Sovietică […]

 

Pr. Ioan Lisnic: „Ca urmare a semnării Protocolului adițional secret al tratatului sovieto-german din 23 august 1939, Uniunea Sovietică arăta interes față de Basarabia. La 26 iunie 1940, Guvernul sovietic adresează României prin ambasadorul român la Moscova o notă ultimativă în care se cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de nord. Sovieticii motivau „înapoierea” Basarabiei argumentând fals cum că majoritatea populației de pe acest teritoriu o alcătuiesc ucrainenii și că în 1918 a fost zădărnicită unirea Basarabiei cu Ucraina.[1] Nordul Bucovinei îl cereau ca deaspăgubire pentru ocuparea Basarabiei de către România timp de 22 de ani. Pentru a evita invazia sovietică pe întreg teritoriul României, după lungi discuții în Consiliul de coroană s-a acceptat cerințele ultimatului, hotărând ca armata și administrația civilă de pe teritoriile indicate să se evacueze. La 28 iunie 1940 trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de nord și ținutul Herța (motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat ”din greșeală”).[2] În aceeași zi s-a început evacuările din Basarabia și Bucovina de nord. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-au retras peste Prut un număr mare de populație. S-au retras și 486 de preoți din cele trei eparhii basarabene și 112 preoți din Mitropolia Bucovinei.[3]

După eliberarea Basarabiei şi revenirea autorităţilor româneşti, s-a constatat că doar într-o perioadă de un an de ocupaţie sovietică (1940-1941) au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoţi omorâţi sau deportaţi.[4] Potrivit altor date, dintre cei rămași în timpul ocupației, au fost executați, sau deportați peste o sută de preoți.” –

Studiul integral al Pr. Ioan Lisnic, la Basarabia-Bucovina.Info: MARTIRII BASARABIEI. Preoți basarabeni martirizați în primul an de ocupație sovietică (1940-1941)

Florin Constantiniu:  „Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi nordu­lui Bu­co­vinei1, la 28 iunie 1940, a fost consecinţa directă a Pac­­tului Molotov-Ribbentrop şi a izolării politice şi militare din acea perioadă a Ro­mâ­niei.

Cu aproape un an înainte de începutul amputărilor terito­riale suferite de România în vara anului 1940, Germania şi URSS au încheiat, la 23 august 1939, un tratat de neagresiune, însoţit de un protocol adiţional secret, prin care cele două părţi îşi delimitau «sferele de interese». Tratatul, cunoscut şi sub nu­me­le celor doi semnatari ca Pactul Molotov-Ribbentrop (pri­­mul – comisar al poporului pentru Afacerile Străine al URSS, ce­lălalt – ministrul de Externe al Reich-ului), a rezultat din con­­­­­­ver­genţa de interese ale celor două regimuri totalitare şi a schimbat configuraţia geostrategică a continentului european.

Antagonismul declarat dintre ideologiile regimurilor de la Berlin şi Moscova – nazism şi comunism – nu i-a împiedicat pe Hitler şi Stalin să cadă de acord şi să fixeze soarta ţărilor din imediata vecinătate a Germaniei şi URSS.”

Studiul integral al regretatului Profesor Florin Constantiniu, la Basarabia-Bucovina.Info: Săptămâna Patimilor Basarabiei

Remember de Ziaristi Online

[1] I Ojog, I.Șarov, Istoria românilor, Ed. Cartdidact, Chișinău, 2001, p.170

[2] Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii și a neamului românesc, Ed. Trinitas, Iași, 1993, p.119

[3] Pavel Moraru, Bucovina sub regimul Antonescu (1941- 1944), p.II, Ed. Prut Internațional, Chișinău, 2007, p.45

[4] Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 121-122,

Cititi si Eroii necunoscuţi ai României şi soarta lor martirică: senatori şi deputaţi ai Basarabiei, militanţi pentru statul naţional-unitar român, deportaţi în Gulagul sovietic

1 Comment

  1. IQ100

    rusia?/
    Nu cumva URSS??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *