Observator

România şi Valea Jiului cu aceleași fețe politice de prea mult timp!

  Atâta timp cât nu va fi emisă o lege care să limiteze numărul de mandate pentru aleși (parlamentari, primari, […]

 

Atâta timp cât nu va fi emisă o lege care să limiteze numărul de mandate pentru aleși (parlamentari, primari, președinții de consilii județene, consilierii comunali, orășenești, municipali sau județeni) nimic nu se va schimba în România!

România este condusă de zeci de ani de aceleași fețe politice de care, se pare, că nu vom mai scăpa. Realitatea este evidentă și în Valea Jiului, zonă condusă mult timp de aceeași aleși (fie ei primari, consilieri locali sau consilieri județeni). În acest sens, în cele ce urmează voi prezenta tabloul de la est la vest.

După un sfert de secol, Ilie Păducel a fost în sfârşit „eliberat” de povara grea a Primăriei Petrila. Chiar dacă a fost schimbat în 2016, efectele unui sfert de secol de împărăţie (la care se adaugă şi anii de Prim Secretar PCR) nu se pot şterge, nici măcar prin faptul că a asfaltat (după 30 de ani!!!, dacă luăm în calcul şi anii de împărăţie comunistă) cea ce trebuia să asfalteze din prima zi ! Actualul primar, Vasilică Jurcă, este aproape un necunoscut care ar putea să fie învins de orice cap mai răsărit…

La Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, discipol al lui Carol Șchreter este primarul de neînvins după aproape 4 mandate. Și asta pentru că nu se vrea din partea celorlalte partide politice de a trimite un candidat care să lupte pentru primărie de la egal la egal cu Tiberiu Iacob Ritzi. Și dacă tot așa se va proceda, viitorul mandat nu va pus sub semnul întrebării !

La Aninoasa, trista amintire a lui Botgros este o realitate care a băgat în Faliment primul oraș din România ! Omul s-a înfruptat din plin în toate mandatele de după Revoluţie şi până a fost schimbat (parcă 2012…). Timp îndeajuns să sărăcească până la blană o comunitate care a crezut că votându-l poate să supravieţuiască. Actualul primar luptă pentru mici subvenţii şi intervenţii de la CJ Hunedoara…Degeaba! Răul fost făcut prin alegerea succesivă a lui Botgros, pentru care va fi premiat cu pensie specială !

Vulcan este de prea multe mandate (patru???) sub dominaţia unui traseist politic notoriu: Ile Gheorghe. Domnul Ile, supranumit şi Ceauşescu al Vulcanului din cauza caracterului dictatorial, timp de aproape două decenii nu a reuşit să scoată Vulcanul din noroaie, dovadă stând fotografiile vulcănenilor care postează în regim automat realităţile noroioase din Vulcan. De domnul Ile este legat şi numele controversatei Angela Stoica, cea care a furnizat Văii Jiului cel mai cunoscut scandal sexual din România. Apropierea dintre cei doi este de notorietate, iar reapropierea arată că cei doi nu au nici ruşine nici resentimente ! Doar calcule politice care rezolvate îi suprapun unei comunităţi pentru care nu au făcut nimic.

Lupeni este Coreea de Nord a Văii Jiului. Aici dinastia Resmeriţă a ţinut în subdezvoltare o comunitate timp de două decenii în care membrii familiei s-au perindat succesiv ca tată şi fiu după fiu, fără să facă nimic notabil. În timp ce comunitatea lupeneană sărăcea membrii dinastiei s-au îmbogăţit. Dacă au să conteste acest lucru, am să-i întreb: de unde aveţi tot ce aveţi ca avere dacă aţi lucrat doar la Stat??? Şi poate că în sfârşit Statul are să-şi facă datoria, mai ales că aceşti campioni ai social democraţiei după cum erau numiţi în anii de glorie de către presa cumpărată, câştigă electoral Lupeniul cu voturi de două sau trei mii de voturi. Ca la o comună… Dar jupânesc ca la Bucureşti!

Uricani este Raiul lui Buhăescu, prieten de arme al lui Ile, cu care a mâncat multă materie la PC. În sfârşit şi-a aflat liniştea la PSD care i-a permis chiar să-şi angajeze soţia ca şi consilier personal. De care, se pare că, printr-un tertip juridic, a divorţat pentru a se bucura de averile strânse, de banii publici. Are la activ mai bine de trei sau patru mandate timp în care a lucrat din plin pentru familie. Dovadă, soţia angajată ca şi consilier personal. Comunitatea??? Hai, mă…lăsaţi că merge!

Toate localitățile Văii Jiului au fost și sunt conduse de primari, toți cu peste două sau trei mandate, unii dintre ei ajungând chiar și la patru mandate, și asta pentru că o lege proastă le permite să ocupe aceste funcții fără număr. De aici pornește tot răul!

Şi cum ar putea să nu fie rău dacă CCR, adică ceea ce se vrea sau ar trebui să fie Curtea Constituţională a României, este pusă sub semnul întrebării de majoritatea societăţii. Membrii acestei Curţi sunt numiţi politic (şi vă daţi seama ce oameni numesc partidele pentru a-i reprezenta acolo!!!) şi au mandate de câte nouă ani. Nouă ani, oameni buni! Nouă ani în care ăştia fac legea lor în România! Legea lor după dictarea partidelor care-i numesc! Aceste partide sunt cei care îi au în componenţă pe Ile Gheorge, familia Resmeriţă sau pe Buhăescu.

Şi atunci: ce dreptate socială? Ce alegeri? Ce Curte Constituţională?

Totul este o mizerie gândită de ei pentru a împărăţii România încă zeci de ani!

                                                                                                       Petre LUNGOCI

 

1 Comment

  1. Dorina

    Nu numai atât ! În Grecia s-au putut anula toate pensiile speciale, în România NU pentru că Judecătorii CC au fost lăsați, intenționat, să-și judece propria cauză, iar deciziile luate nu putea fi împotriva lor. Evident, o cârdășie între legislativ și judecătorii CC numiți de către partidele politice din parlament. În România eliminarea pensiilor speciale a fost doar o „gargară” electorală.
    https://www.national.ro/news/grecia-anuleaza-toate-pensiile-speciale-667669.html/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *