Colimator

Portret în acvaforte: Mircea Badea și veșnicul său șpagat între nonconformism și propaganda sistemului

  În timp ce lucram la acest desen, gemenele mele s-au apropiat de mine tiptil și m-au întrebat: „Tati, cine-i […]

 

În timp ce lucram la acest desen, gemenele mele s-au apropiat de mine tiptil și m-au întrebat: „Tati, cine-i nenea ăsta din aceste imagini!?” Ele se refereau la trei imagini care mi-au folosit drept referință, pentru a duce la capăt caricatura personajului venit la rând pentru un tratament caricaturistic. M-am pregătit să le răspund, când brusc am realizat că mă aflam într-un ușor impas. Nu știam ce să le răspund. Niciodată nu m-am gândit la acest om, mai mult decât câteva secunde alocate oricum accidental. Chiar și atunci când i-am mai făcut câteva caricaturi comandate pentru EVZ, le-am realizat cu gândul în altă parte.

Practic, nu știam ce să le spun, dar brusc un flash foarte lung de memorie s-a declanșat, ajungând departe într-un timp deja consumat acum treizeci de ani, când am dat cu ochii de el într-o dimineață la postul TV cu aroma puternică amatoristă Tele 7abc (unde trebuie să mărturisesc că am fost și eu invitat la un moment dat) În dimineața aceea am zărit-o pentru prima dată și pe faimoasa de mai târziu, Teo Trandafir. O domnișoară haioasă, puțin plinuță la propriu dar și la figurat, de voie bună și de bună voință. Lângă ea a apărut în cadru la un moment dat, un foarte tânăr individ. Am crezut că e vorba de un electrician oarecare, dar tupeist, din micul platou improvizat într-un apartament de trei camere, uitat accidental în cadru, cu care Theo vrând să salveze situația, a ales să improvizeze un dialog mai neconvențional fără știrea regizorului de platou. Vă rog să mă credeți că asta am crezut. Fără glumă.

Îmi aduc foarte bine aminte acel moment. Acest tânăr, cu aere de mahala, râdea fără motiv și încerca să buchiseasca rândurile unui ziar, cu efortul unui elev repetent. Mi-am zis atunci în sinea mea că această tânăra plinuță și-a ales greșit omul pentru dialogurile improvizate, dar am văzut că această „greșeală” s-a repetat și a două zi și a treia… mă rog, timpul a trecut și treptat, treptat a început să prindă contur Mircea Badea, căci despre el e vorba.

Ajutat oarecum de acest flash de memorie, am încercat să însăilez o biografie, lămurindu-mi fetițele că e vorba de un… om de televiziune care are vorba lungă, dar cu bătaie scurtă. Că e cel de la care câțiva insomniaci iau lumina în miez de noapte, pentru a-și adânci și mai mult întunericul.

Este cel care l-a contaminat pe Gâdea cu carcalacul ateismului, moștenit probabil de la tatăl său, ofițerul.

Este cel a cărui soră a fost măritată cu un foarte bun prieten de-al meu. Un foarte bun jurnalist, poet și scriitor, care a murit singur de ciudă și întristare, lăsând în urmă lui o operă neterminată si o fetiță frumoasă care slavă Domnului, seamănă numai cu el.

Este cel care conspiră împotriva „teoriei conspirației”, îndemnându-ne să ne vaccinăm, pentru că altfel am fi de-a dreptul proști. Este un îndemn subtil, ce e drept (o performanță neașteptată).

Este cel care încearcă în aparența să repare noaptea, ce strică Gâdea seara. Dar asta este doar o stratagemă NKVD-istă. Anchetatorul rău și cel bun, care aveau de fapt același scop. Am mai văzut din astea. Este cel care a luat de la Gâdea carcalacul aroganței și infatuării caricaturale.

Este cel care disprețuieste haștagiștii și aici am descoperit singurul element în comun.

Este cel care se află pe ștatele de plată ale televiziunilor mituite pe fața de Ludovic Orban, cu „doar” 40 milioane de euro. Mă rog… la urma urmei, Who the f…k is Mircea Badea!? Poate n-ar fi rău să ia o pauză prelungită, pentru că, oricum, puțini sunt cei care se mai uită in gura lui. Oaie, mai lasă-ne!

                                                                                                                Bogdan PETRY

Bogdan Willkrin Petry – grafician și ilustrator. Unul dintre cei mai renumiți caricaturiști români. Străbunii săi paterni erau din familia nobiliară germană Petry, gravori germani veniți în România din Köln, iar din partea mamei are rădăcini rusești, strămoșii săi fiind staroveri (credincioși ruși de rit vechi care au luat drumul pribegiei din cauza persecuției) .

6 Comments

  1. justinianus

    Si eu ce sa fac, don Petry, care n-am origini asa “nobile”, sa-l injur totusi pe Mircea Badea?

  2. Malus Dacus

    Domnule Bogdan Petry, sunteti nedrept cu Mircea Badea. Il urmaresc de mult timp si am vazut ca a ramas o vreme singura voce de la TV dezvaluia si critica abuzurile si derapajele nedemocratice ale puterii. Dand dovada de un curaj nebun, sclipitor in folosirea limbii romane, i-a articulat pe toti ticalosii indiferent ca s-au numit Nastase, Basescu, Coldea, Luluta, Livia Stanciu, Portocala, CTP, Generalul Izmana, Iohannis, Vela…
    Antena 3 a devenit azi o mare dezamagire pentru romani, o trompeta globalista. In noua formula Mircea Badea nu prea isi mai gaseste locul, chiar daca a incercat sa-si transforme emisiunea in divertisment. Respecta linia propagandei pro-Covid a postululi A3, dar mai baga niste strambe..Astea doar pentru cei inteligenti, care pot sa sa le descifreze. Atata mai poate sa faca..

  3. raluca

    Excelenta, dar totusi blinda caricaturizarea aschimodiei isterice, cu urechile incleiate de teasta cu gel, un tip cindva simpatic dar care, s-a fortat sa faca pe cocalarul mahalagiu si a ramas asa.

  4. Dan

    Scrisoare publică adresată lui Mircea Badea

    Am nimerit la emisiunea din 13 mai. Nici acum nu îmi vine să cred ce am auzit. Surprinderea a fost cu atât mai mare, cu cât mizeria vine din partea ta. Șocul a fost și mai mare când te-am văzut vituperând, împroșcând ură printre comisuri.
    Să îti explic ce face acum un membru al familiei mele? Predă online, așa cum angajatorul îi cere!
    Știi cum e asta? Ca un fel de emisiune a ta.
    Cu niște excepții. Întâi faptul că ora este interactivă, nu recită ceva singur, ci interacționează cu cei aflați online. Trebuie să iși pregătească lecțiile, are un plan de activiate pe care îl trimite spre aprobare duminica, abia apoi poate realiza lecția. Trebuie practic să scrie fiecare cuvânt pe care l-ar fi spus la oră. Caută pe net informație despre paișpe mii de materii pe care le predă, și despre care nu există nimic, nici manuale, documentație, nimic. În nici un caz nu caută linkuri în timpul orei și nici nu are în spate o echipă care să îi facă documentarea. Nu se poate maimuțări la oră, nu poate arăta poze cu bunăciuni și nici nu poate face șpagat, nu se poate lăuda cum și-a luat mardeală de la motociclițti, poate să facă fix ceea ce i se cere, să scrie despre o temă impusă. Și cei mai mulți o fac. Sau mulți o fac. Cum îți permiți să îi insulți prin generalizarea aia cretina?
    Da, își iau leafa integral pentru că fac ceea ce angajatorul le cere. O fac cu propriul lor echipament, laptop, microfon, etc, pentru că instituția nu le pune la dispoziție nimic. Poate de aia pun bani deoparte, să poată cumpăra alt echipament când acesta se va preda, folosit fiind 10-12 ore pe zi. De aia au pus bani deoparte, ca să cumpere deviceurile pe care le folosesc acum, în beneficiul instituției, al copiilor și spre beneficiul părinților lor, dintre care nu puțini sunt chiar atât de cretini ca tine, au însă o vizibilitate mai redusă, la nivel de bodegă.
    Fac lecții „în limita a ce”? Ia „intră tu în detalii”. În limita a ce, penibilule? Pentru că cel despre care vorbesc își face treaba în limita pe care i-o impune nevoia primară de somn. Nu prea îi rămân multe ore pentru odihnă. Îi crapă ochii de la ecranul laptopului, băi abces cerebral.
    Scrie la tastatură fiecare cuvânt pe care l-ar fi spus la oră. Citește pe ecran fiecare cuvânt pe care elevul l-ar fi spus, în condiții normale. Asta ca să îl evalueze. Apoi trece toate astea in trei mii de tabele cretine, care nu folosesc nimănui. Dar despre asta ți-am scris de multe ori în 30 de ani, cavaler al dreptății.
    Nu își permite în conferințele Zoom să freamete de emoție ca un retardat mintal, să tremure penibil cu un rânjet imbecil pe fățău, încercând cu orice preț să spună si ea ceva, orice prostie, pentru că nu e miezul de la dodoașcă și are simțul ridicolului. Aici îți fac cu ochiul, Băsică. Te-ai prins, băi disfuncție neurologică, nu?
    Vrei să sugerezi că mulți nu știu să lucreze cu computerul? Aici ai dreptate. Asta pentru că au fost trimiși la cursuri, pe banii lor, cursuri la care se vorbea despre nimic, de 30 de ani, nicidecum despre operarea cu computerul. Despre nimic! Pentru dosarele alea imbecile fără de care mafia din sistem nu le permite să funcționeze. Lucru despre care am scris vidanjei tale, geniule.
    Dar știi tu deontologule și formatorule și luminatorule de câte ori am scris, și prietenii mei au scris despre toate porcăriile care sugrumă educația, recent despre mafia cursurilor de formare? Despre birocrația imbecilă și forma fără fond din educație? Am scris tuturor televiziunilor – sanchi, am scris tuturor haznalelor de presă, fie civili fie militari, inclusiv postului care e foarte mândru că a virat-o spre globaliști și care îți plătește ție salariul diminuat, am scris la orice cîcat punct ro. I-a și v-a durut fix în cur pe toți, a fost mai tentant un viol sau o ghiorlăneală, ori umorul tău de autobază care e miezul de la galaxie. Tocmai voi aveți nesimțirea să vă plângeți? Tocmai voi, care ați avut posibilitatea de a informa publicul despre atrocitățile din învățământ, tocmai voi care ați fi putut cel puțin să vă protejați proprii copii atrăgând atenția asupra unui sistem putred, malignizat, dar ați ales să nu o faceți, că presă liberă, că formatori de opinie, că adevăr, nu? Cîcat! Aveți un sistem de educație mult mai bun decât ceea ce meritați. Sau cel puțin tu, hidrocefalule!
    Profesorii vor fi la pregătiri și apoi la examenele naționale, cu termoscanare la intrare și vor merge direct la pușcărie dacă au 37,5, vor sta cu masca aia pe gură și năsău nu între benzinărie și mașină ci ore întregi, vor intra în contact cu sute de elevi care vin, la rândul lor, în contact cu alte sute, pe drum, de acasă, etc. Ți-e ușor să arunci o porcărie „în ale cărei detalii nu intri pentru că te enervează”, nu-i așa? Eu cred ca ți-e și mai ușor să îi înțelegi, câtă vreme îți prețuiești propria viață – mult supra evaluat, dacă mă întrebi pe mine – și porți masca aia pe bornău în timp ce te deplasezi singur în mașină, ții emisiunea singur iar cameramanii stau la 5 m de tine în timp ce tu îți descuamezi pielea cu dezinfectanti. Ăia despre care nu înțelegi tu se expun direct, lobotomizatule.
    Eu sunt alături de cei care nu își primesc salariile, de cei care se află în șomaj tehnic, observațiile pe care le fac în public sunt legate de nedreptatea care li se face. Mă sugrumă!
    Tu ai ales însă să vorbești despre omul gras care se cațără pe grumazul omului slab, de parca națiunea asta nu era suficient de segregată de colegul tău de ideologie, nen-tu Băsău, băi Mircea Băsică care ești tu lumină călăuzitoare.
    Oare nu cumva momentul frustrării coincide cu cel în care ai chiar tu salariul diminuat? Pentru că vreau să îți comunic că, dacă asta va fi prestația ta în viitor, ar trebui să îl ai tot mai diminuat. Până spre zero.
    Asta dacă cumva nu respecți de fapt noua politică a postului de sanchi televiziune, caz în care ar trebui, într-adevăr, să ai salariu mult mai mare.

  5. Dan

    Un papagal penibil, cu aere de vedeta ale carei rationamente sunt verdicte, edicte.
    Cel mai caraghios e cand freamata, tremura sa spuna si el ceva in platou, cand sunt mai multe persoane, si are de fiecare data convingerea ca e miezul de la covrig.
    Un infatuat.

  6. Minerva

    Una peste alta, Mircea Badea ramane un personaj foarte important, din moment ce i se dedica atatea randuri si caricaturi, atatea lungi scrisori deschise si articole de catre detractorii lui 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.