Puncte de vedere

România, încotro?

La data de 21 decembrie 1989, datoria externă a României, estimată la 12 miliarde de dolari americani,era achitată integral. Valoarea […]

La data de 21 decembrie 1989, datoria externă a României, estimată la 12 miliarde de dolari americani,era achitată integral. Valoarea PIB (Produsul Intern Brut) era de 800 miliarde lei, adică de aproximativ 53,6 miliarde USD, la un curs mediu de schimb de 14,92lei/dolar. Exporturile totalizau aproximativ 10,5 miliarde USD.

În 1989, industria şi construcţiile deveniseră sectoare importante ale economiei, ca aport financiar la producţia naţională.

În 1988, media europeană a PIB-ului pe locuitor era de 9.725 USD, în timp ce în România această era de 2.624 USD. Potrivit Eurostat, în anul 2105, media PIB în Uniunea Europeană era de 27.300 euro, pe cap de locuitor, în timp ce în România a fost de 7.500 euro. În anul 1989, aproximativ 58% din venitul naţional era realizat din industrie, 17% din servicii şi numai 15% din agricultură.

 La sfârşitul anului 1989, populaţia salariată reprezenta 73% din totalul populaţiei. România avea peste 8 milioane de salariaţi, dintre care 3,84 milioane erau angajaţi în sectorul industrial şi erau 3,6 milioane de pensionari. În 2015, numărul angajaţilor era de aproximativ 6, 1 milioane, iar cel al pensionarilor era de 5,2 milioane.

Salariul minim pe economie, în anul 1989 era de aproximativ 2.000 de lei, adică 135 USD. În anul 2015, salariul minim pe economie era de 1.050 lei. Veniturile realizate de către salariaţi şi ţărani nu reprezentau valoarea şi eficiența reală a muncii prestate, ci era doar o valoare globală. Astfel că o consecinţă directă a fost lipsa motivaţiei şi îndepărtarea românilor de rezultatele muncii lor, ceea ce a dus la efecte socio-economice dezastruoase: nepăsarea şi lipsa de răspundere. Toţi aveau un loc de muncă asigurat, indiferent dacă produceau sau nu ceva.

 Stadiul de dezvoltare economică a României, la sfârşitul anului 1989, după mai bine de patru decenii de dominaţie comunistă, era caracterizată prin dominaţia proprietăţii socialiste, de stat şi cooperatiste. Monopolul acesteia asupra tuturor ramurilor economiei naţionale şi-a pus amprenta asupra funcţionarii întregului sistem economic românesc, prin impunerea conducerii unitare centralizate, prin intermediul planului naţional unic.

 Piaţa economică se reducea la desfăşurarea actelor de vânzare-cumpărare, în ceea ce priveşte aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor şi la trecerea în consumul populaţiei a bunurilor economice necesare. Preţul, dobânda, creditul, salariile, impozitele şi taxele erau dirijate de la centru şi nu reflectau raportul real dintre cerere şi ofertă, atât în ceea ce privește piaţă internă, cât şi cea externă. Concurenţa nu avea rolul de a echilibra piaţă, astfel că eficienţa şi rentabilitatea agenţilor economici nu reflectau realitatea. Echilibrarea balanţei comerciale se realiza prin creşterea forţată e exporturilor şi prin reducerea drastică a importurilor, fapt care a avut consecinţe grave asupra satisfacerii cererii de pe piaţă internă şi asupra dezvoltării economiei pe termen lung şi mediu.

Scăderea producţiei, destructurarea CAER al ţărilor socialiste şi pierderea pieţelor de desfacere, simultan cu liberalizarea preţurilor şi a cursului de schimb valutar au adus economia românească într-o situaţie catastrofală, din care cu greu am reuşit să ieşim. Va reuşi planul de regionalizare a României să relanseze economia românească şi să ducă la o creştere a nivelului de trai al populaţiei?

 

            REGIONALIZAREA ECONOMICĂ SAU FEDERALIZAREA ROMÂNIEI?

 

                        „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (Constituţia României, Articolul 1)

 

Se vorbeşte mult, în ultima perioada, despre regionalizarea României şi despre cât de importantă este aceasta pentru dezvoltarea economică a ţării. Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva acest plan ascunde o cu totul altă intenţie.

 Să ne referim, mai întâi, la aspectul economic al problemei şi la ce va duce această regionalizare. Exceptând Bucureştiul şi încă patru judeţe (Braşov, Cluj, Constanţa şi Prahova), care au devenit şi mai prospere, celelalte judeţe au înregistrat scăderi economice importante. La nivel regional, doar două din cele opt regiuni de dezvoltare şi-au crescut ponderea PIB în ultimul deceniu: Regiunea Bucureşti – Ilfov şi Regiunea de Sud – Est. Trebuie menţionat faptul că regiunea capitalei creşte din punct de vedere economic, de mai bine de un deceniu, fără să urmeze o strategie anume, fără alocări de la buget. Mai mult decât atât, această regiune primeşte cel mai mic procent din taxele colectate la nivel regional. Cu toate acestea, există o creştere economică susţinută, faţă de celelalte regiuni.

 Actualul tipar al regionalizării nu va determina migrarea centrului de creştere economică, dinspre zonele dezvoltate către celelalte regiuni, ci dimpotrivă, va avea efect contrar. Astfel, se va ajunge la o dezvoltare economică inechitabilă, la o concentrare a forţei de muncă în marile oraşe. Acest plan al regionalizării economice nu va rezolva problema şomajului din oraşele mici şi mijlocii şi, implicit, nu va duce la creşterea nivelului de trai al populaţiei. Managementul defectuos de la nivel local, lipsa implicării autorităţilor locale şi teritoriale în atragerea de fonduri europene, precum şi lipsa unei strategii economice coerente, vor conduce la discrepanţe importante între regiuni.

În concluzie, regionalizarea, făcută pe structura economică actuală este sortită eşecului.

 Celălalt aspect al regionalizării mi se pare de o importantă covârşitoare, datorită implicaţiilor sale geo-politice. Planul regionalizării a fost iniţiat de către Traian Băsescu, la ordinul Bruxellului, şi continuat cu obedienţă de Klaus Werner Iohannis şi de guvernul lui tehnocrat. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestui aşa-zis plan de dezvoltare economică regională? Din declaraţiile primului-ministru nu putem înţelege decât că trebuie să ne aliniem directivelor Uniunii Europene, adică să ne supunem ordinelor venite de la Bruxelles. Uniunea Europeană doreşte federalizarea Europei şi crearea de noi zone de influenţă, iar țara noastră, ca membru cu drepturi „depline”, trebuie să se conformeze.

 În ultimele decenii au fost mai multe încercări de dezmembrare a teritoriului României. Începând cu revoluţia din decembrie 1989, continuând cu evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş, cu mineriada din iunie 1990 şi până de curând. Să ne reamintim de seara în care s-au încheiat alegerile prezidenţiale, când cohortele aduse cu autocarele din ţară, se îndreptau spre sediul PSD. Atunci Victor Ponta a făcut o mişcare deosebit de abilă, ieşind pe posturile de televiziune şi felicitându-l pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegeri. Toţi ne-am întrebat atunci ce se întâmplă şi de ce se grăbeşte primul ministru să îl felicite, imediat după închiderea secţiilor de votare. Apoi a avut loc drama de la Colectiv. Un alt moment de răscruce, când s-a încercat din nou, prin tehnici de manipulare specifice, divizarea populaţiei şi iscarea unui război civil. A fost pentru a doua oară când Victor Ponta le-a dejucat planurile, dându-şi demisia. Cred că nu se aşteptau, pentru că multimea, rămasă fără „obiectul” protestului, a mai mărșăluit  debusolată pe străzi.

 Ce se ascunde, deci, în spatele acestui plan de regionalizare? Cred că răspunsul este evident pentru toată lumea: FEDERALIZAREA. Împărţirea României în federaţii, iar mai apoi, ruperea acestor teritorii şi pierderea identităţii naţionale. Este vorba despre încălcarea gravă a Constituţiei României şi despre trădare naţională.

Dacă permitem acest lucru, nu vom mai avea ţară.

                                                                                                 Jaqueline ŞERBĂNESCU

2 Comments

  1. Gheorghe Deresu

    Da, de vreo 26 ani suntem o ţară fără preşedinte, guvern şi o viziune lucidă despre viitor. Pentru toti lumina a venit de la apus. Sub o forma sau alta, toti s-au straduit sa fie pe placul SUA, UE, NATO, fara sa observe ca de la apus vine noaptea, intunericul. Astazi, consecintele se vad. Suntem o tara vulnerabila si bataia de joc a marilor cancelarii ale lumii. In Romania de dupa 1989 ajungi cineva numai daca esti coada de topor. Romania nu mai este un popor, ci un conglomerat de populatii, formate din cozi de topor, pretinse nepoti ai lui Decebal si Traian, pregatite pentru topoare reprezentative. Un topor spune ”Moldova nu e România”, altele spun ”Transilvania nu e România”. Cozile lor tac, se simt bine, sunt utile intr-o ţară slabă, copleşită şi amărâtă. Daca topoarele ar fi contrazise, atunci coada, cu siguranta, ar fi schimbata cu alta care asteapta, gata sa fie utila. Deja, sunt cozi cu cozi de topor. In Romania este supraproductie de cozi de topor si ai de unde alege. Moldova nu e Romania, dar poate fi Republica Federala Moldova sau Moldova Mare (nici un ziarist/politician nu vorbeste, desi o harta exista din 2012). Transilvania nu e Romania, dar poate fi in Ungaria cea spirituala, adica Ungaria Mare. In aceste conditii poate apare Romania Mica cu Valahia aparata de scutul de la Deveselu. In acest mediu, toata lumea buna pare multumita (presedinte, guvern, parlament), iar pe romani nu-i intreaba nimeni… Poporul roman trebuie să tacă şi să-si urmeze conducatorii sai (astazi impusi de UE si Soros), c-asa-i in democratie.
    O analiza sumara ne arata ca reformele profunde din Romania dupa 1989 sunt legate de absolventi ai UBB Cluj Napoca (Ciorbea (Prim ministru), Ioan Mircea Pascu (aparare), Ioan Rus (interne), Boc (Prim ministru) etc). Pentru a da bine, dezastrul produs de reformele democratice este pus in carca Miticilor, absolventi si ei ai altor universitati din Romania. Astazi, Romania are Presedinte, Prim Ministru, sefi la SRI, procuratura si DNA etc, care sunt nascuti si crescuti in Transilvania Romaniei, toti absolventi ai UBB Cluj Napoca. Oare, sunt intamplari? Incurcate sunt caile Domnului…
    Nimeni nu a luat in serios previziunile lui William B. Wood , geograf -șef al Departamentului de Stat, privind schimbarile de frontiera din secolul 21 prezentate in World Report, Los Angeles Times, August 21,1992.World View The Outer Limits? Deja, unele frontiere s-au schimbat, iar altele sunt in curs. “Ceea ce vrem sa facem este sa recreem țări “, a declarat William B. Wood , geograf -șef al Departamentului de Stat. Pe harta prezentata in raport se disting granitele modificate ale Romaniei. La acest capitol tacere totala. Invariabil, pentru toate relele din lume sunt de vina rusii si Putin.
    Astazi, mai mult ca oricand, apar unele intrebari… Oare, Romania este locuita de romani? Unde traiesc ei? Nu cumva locuitorii ei se culca dupa ce li se canta „Desteapta-te romane”? Dorm si dupa ce sunt desteptati? La romani a te destepta poate sa insemne a te trezi, dar si a te instrui pentru a deveni conștient in înțelegerea realitatii. Se pare ca nu am inteles nimic din istoria noastra zbuciumata. Iar am jucat la o mana moarta… De data asta ne va costa scump. Ne asteapta impartirea traditionala, asa cum am fost 1800 de ani. In 2018,este posibil sa sarbatorim o Romanie Mica in locul unei Romanii Mari… Acum, mai mult ca oricand, este nevoie de „Desteapta-te romane”.
    Federalizarea armatei un argument in plus ca previziunile din 1992 devin realitate.

    • Jaqueline Serbanescu

      Aveti perfecta dreptate! Romanii trebuie nu numai sa se trezeasca la realitate, dar sa devina si constienti de ceea ce se intampla in jurul lor. Avem nevoie de educatie, de instruire, de o informare corecta. Timp de peste 26 de ani s-a incercat distrugerea invatamantului romanesc si pana la urma, acest lucru s-a intamplat. Dascali prost platiti, care nu isi mai dau niciun fel de interes in a oferi o educatie de calitate, manuale foarte slabe si lipsa materialelor didactice din scoli, toate au dus la o scadere a nivelului de instruire a poporului roman. Conducatorii de azi ai Romaniei, la cei din umbra ma refer, nu au nevoie de oameni educati si instruiti, pentru ca pe aceia nu au cum sa ii transforme in sclavi muti. Tot ceea ce s-a intamplat in tara asta, in ultimii 26 de ani, ar fi trebuit sa devina un semnal de alarma pentru noi. Tocmai de aceea am adus in discutie tema federalizarii Romaniei. Spre ce ne indreptam? Este firesc sa ne punem intrebarea: Romania, incotro?

Lasă un răspuns la Gheorghe Deresu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *