Atitudini

A ne vaccina sau a nu ne vaccina? Aceasta este întrebarea

  Dezvoltarea vaccinurilor contra unor boli îngrozitoare ca variola, difteria, tetanusul și poliomelita a reprezentat un moment de cotitură în […]

 

Dezvoltarea vaccinurilor contra unor boli îngrozitoare ca variola, difteria, tetanusul și poliomelita a reprezentat un moment de cotitură în istoria medicinei. A urmat vaccinarea contra unei alte serii de boli care fac parte astăzi din repertoriul standard al medicinei preventive.

Acum, cea mai presantă problemă care se pune este dacă avem nevoie un program de vaccinare global pentru a încheia criza coronavirusului. Această problemă este atât de importantă încât este nevoie de o dezbatere pentru a atinge un consens global asupra a trei probleme:

1. Când este nevoie de dezvoltarea unui vaccin? Ne încumetăm să răspundem: când o infecție conduce în mod regulat la o boală severă și/sau lasă sechele grave în oameni sănătoși, ceea ce nu se întâmplă cu SARS-CoV-2.

2. Când ar fi rezonabilă o vaccinare în masă? Noi considerăm că o vaccinare în masă nu este rezonabilă dacă o mare parte din populație este deja protejată suficient contra unor boli care amenință viața precum este cazul cu SARS-CoV-2.

3. Când vaccinarea se va dovedi a nu fi un succes? Estimăm că vaccinarea va eșua când un virus care coexistă pe tot globul alături de oameni și animale suferă în permanență mutații și când indivizii devin expuși la doze mari de virus în timpul răspândirii infecției.

În opinia autorilor, un program de vaccinare global nu are niciun sens. Riscurile depășesc cu mult posibilele beneficii și asta chiar din start.  Experții din întreaga lume și-au exprimat îngrijorarea și avertizează cu privire la vaccinurile Covid-19 realizate în pripă fără suficiente garanții de siguranță. Totuși, cercetătorii lucrează în prezent la peste 150 de proiecte de vaccin, unele dintre ele fiind în stadii de testare foarte avansate. Scopul celor mai multe dintre vaccinuri este de a atinge nivele înalte de anticorpi neutralizanți contra proteinelor virusului și a răspunsului celular.

Sunt urmărite patru mari strategii:

1. Vaccin care inactivează sau atenuează întregul virus. Vaccinurile de inactivare necesită cantități foarte mari de virus, care trebuie crescute în ouă de găină sau în linii continue de celule. Există întotdeauna riscul ca un set de virus să conțină contaminări periculoase care produc efecte secundare grave. Mai mult, există posibilitatea ca vaccinarea să înrăutățească în fapt infecția, după cum s-a observat în trecut cu pojarul inactivat sau cu vaccinul contra virusului respirator sincitial. Vaccinurile atenuate conțin replici ale virușilor care și-au pierdut capacitatea a de mai provoca îmbolnăviri. Exemplul clasic îl reprezintă vaccinul oral contra poliomelitei care a fost folosit zeci de ani înainte de izbucnirea unor epidemiii de poliomielită în Africa despre care s-a descoperit ulterior că au fost provocate nu de un virus sălbatic ci de vaccinul oral.

2. Vaccinurile cu proteine. Acestea conțin proteine din virus sau fragmente. Suplimentarea cu stimulatori de imunitate și adjunvanți, care pot provoca efecte secundare grave, este întotdeauna necesară.

3. Vectori virali ca vaccin genetic. Principiul în cazul de față este integrarea genei coronavirusului relevant în gena virusului purtător (e.g. adenovirus) care infectează celule noastre. Vectorii incapabili de replicare nu pot să-și amplifice genomul lor și vor transmite doar o copie a genei vaccinului în celulă. Pentru a întări eficiența, au existat încercări de a crea vaccinuri de reproducere-competente. Este ceea ce s-a întâmplat cu vaccinul contra Ebola VSV-ZEBOV. Totuși, multiplicarea virală a produs efecte secundare profunde în cel puțin 20% dintre cei vaccinați, incluzând dermatită, urticarie, vasculită și artroză.

4. Vaccinurile pe baza de ADN. În aceste cazuri, gena virală este transmisă către celulă fie ca ADN inserat într-o plasmidă fie ca ARN care este transferat direct într-o proteină după absorbția celulei. Un mare pericol potențial al vaccinurilor pe bază de ADN este integrarea plasmidei ADN în genomul celulei. Mutageneza inserțională survine rar dar poate deveni un pericol real când numărul de evenimente este foarte mare, i.e., cum se întâmplă cu vaccinarea pe scară largă a populației. Dacă inserția survine în celule sistemului reproductiv, informația genetică alterată va fi transmisă de la mamă la copil. Alte pericole ale vaccinurilor pe bază de ADN sunt producerea de anticorpi anti-ADN și reacții autoimune. Alte pericole de siguranță includ inflamații sistemice și potențiale efecte toxice. Un alt pericol imens se profilează. La un moment dat în timpul sau după producerea efectului viral, reziduuri din proteine sunt de așteptat să apară pe suprafața celulelor atacate. Majoritatea indivizilor sănătoși au limfocite ucigașe care pot recunoaște produsele virale. Este inevitabil ca atacuri autoimune să fie declanșate contra acestor celule. Unde, când și cu ce efecte ar putea surveni este încă necunoscut. Dar perspectivele sunt pur și simplu înfricoșătoare.

Cu toate acestea, sute de voluntari, care nu au fost niciodată informați asupra acestor riscuri inevitabile, au primit deja injecții ale acestor vaccinuri pe bază de ADN și ARN. Niciun vaccin pe bază de gene nu a fost aprobat până acum pentru folosință pe oameni, iar vaccinurile contra coronavirusului nu au fost testate așa cum cer protocoalele internaționale. Germania, o țară a cărei populație respinge manipularea genetică a hranei și se opune experimentelor pe animale, acum se găsește în fruntea experimentelor genetice desfășurate pe oameni.

Legile și reglementările de siguranță au fost ocolite într-o manieră care în condiții normale nu ar fi fost posibilă niciodată. Este oare acesta unul dintre motive pentru care probabil guvernul declară „epidemia – o situație de urgență” în absența unor noi infecții serioase? Noua lege germană contra epidemiilor dă putere guvernului să facă excepții de la reglementările medicale obișnuite. Iar aceasta a permis dezvoltarea rapidă a proiectului pentru vaccin. Dar autorii se îndoiesc dacă noua lege a epidemiilor poate merge până într-acolo încât să permită experimente genetice pe oameni care nu au fost informați cu privire la pericolele potențiale.

                                                      Dr. Sucharit BHAKDI & Dr. Karina RHEISS

Fragment din volumul „Corona False Alarm” de Dr. Sucharit Bhakdi și Dr. Karina Reiss

Dr. Sucharit Bhakdi (născut la 1 noiembrie 1946 în Washington, DC) a studiat medicina la Universitatea din Bonn (1963 – 1970), cu o bursă a Serviciului German de Schimburi Academice. În februarie 1971, și-a susținut doctoratul. Din 1972 până în 1974 a beneficiat de o bursă de la Fundația Max Planck la Institutul Max Planck pentru Imunobiologie din Freiburg, iar între 1974 – 1976 a primit o bursă de la Fundația Alexander von Humboldt la același Institut. După o ședere de un an la Universitatea din Copenhaga, a lucrat din 1977 până în 1990 la Institutul de Microbiologie Medicală din cadrul Universității Justus Liebig din Gießen. A fost profesor de microbiologie medicală (din 1987) la universitățile din Freiburg, Gießen și Mainz. Bhakdi s-a pensionat la 1 aprilie 2012, dar și-a continuat activitățile de cercetare ca profesor invitat la Universitatea Christian-Albrechts din Kiel. În 1978, Bhakdi a descoperit prima proteină, care atacă membrana celulară și determină formarea unui por, deschizând un nou domeniu de cercetare. Astăzi, se știe că marea majoritate a bacteriilor patogene produc pori care afectează celulele gazdă. Are 250 de articole științifice listate la PubMed, precum și numeroase alte articole și capitole de carte. Între 1990 – 2012, a fost redactor-șef la Revista de Microbiologie medicală și imunologie (o revistă științifică fondată de Robert Koch). Împreună cu Karina Reiss a publicat Infecții cu spectru larg. Mituri, amăgiri și realitate. Goldegg, Viena 2016, o carte de mare succes. Bhakdi este unul dintre cei mai citați cercetători medicali din Germania. În decursul carierei, a primit peste 13 premii și distincții. (Dr. Vasile Astărăstoae)

Sursa: Contra Mundum

Citiți și:

Cercetător român din SUA: Noile „vaccinuri” nu sunt vaccinuri

Operațiunea Coronavirus funcționează mână în mână cu Agenda Nanotech

Opinii despre vaccinarea obligatorie

 

 

3 Comments

  1. gadea ce zice?

    cercel si gadea ce zic ? sa nu cereti opinia eminentei sale la care am avut privilegiul sa avem “acces” ieri? nu se poate un asemenea afront!

  2. Tudor

    Vaccinul nu a vindecat nici o boală, dimpotrivă.

  3. Manuela

    Absolut toate vaccinurile au legatura cu banii grei care intra in buzunarele Big-Pharma; nu au absolut nicio legatura cu promovarea sanatatii si nici cu sanatatea. Studiati, aflati adevarul despre vaccinuri si care este istoria din spatele lansarii lor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *