Cadran international

A transforma o epidemie în apocalipsă

  Când primul ministru britanic, Harold Macmillan, s-a adresat în iulie 1957 unei adunări conservatoare și a spus că britanicii „nu au […]

 

Când primul ministru britanic, Harold Macmillan, s-a adresat în iulie 1957 unei adunări conservatoare și a spus că britanicii „nu au dus-o nicicând așa de bine”, oferind perioadei postbelice faimoasa tușă optimistă, tinde să fie trecut cu vederea un aspect istoric: lumea se afla atunci în ghearele unei pandemii.

Virusul gripal A subtipul H2N2 – cunoscut ca gripa asiatică – a apărut în China în iarna 1956-57. Până în aprilie, Hong Kong avea deja 250.000 de cazuri. Până în iunie, India înregistra un milion de cazuri. Mai târziu în acea vară, când Macmillan se bucura de boomul economic postbelic, gripa asiatică a lovit Marea Britanie și SUA. Până când pandemia a fost stăvilită în 1958, s-a estimat că a ucis aproximativ 1.1 milioane de oameni pe tot globul, inclusiv peste 30.000 de oameni în Marea Britanie și peste 100.000 în SUA:
Și cu toate astea, gândiți-vă la Macmillan care vorbea entuziast nu doar despre prezent, ci și despre viitor. Partidul Laburist era de asemenea neîngrijorat de pandemie, preferând să discute despre probleme considerate mai urgente, cum ar fi cabinetul din umbră sau argumentele împotriva dezarmării nucleare unilaterale.

De asemenea, presa nu se preocupa foarte tare de pandemie. După cum a scris istoricul Mark Honigsbaum în The Lancet„Au existat puține titluri tabloide isterice… În schimb, ciclul de știri era dominat de lansarea sovietică a Sputnikului și despre consecințele unui incendiu produs la reactorul nuclear din Windsale, Marea Britanie.”
În fapt, pandemia din 1957-1958 abia dacă a fost observată ca altceva decât o problemă de sănătate publică. Abordarea, aflată în mâna autorităților medicale locale și regionale, nu a celor naționale, era pragmatică și probabil un pic fatalistă. „Vom avea o epidemie de gripă, de un tip nu foarte diferit de ceea ce știm deja, cu complicații în grupele de vârstă obișnuite”, afirma în 1957 Ian Watson, directorul Colegiului Medicilor însărcinat cu observarea epidemiei.

Cu toate acestea, au fost luate măsuri. Oamenii care aveau simptome erau sfătuiți să stea acasă și au existat închideri de școli (care aveau sens, deoarece, spre deosebire de Covid-19, îi afecta foarte tare pe copii). Dar dincolo de asta, pandemia a trecut aproape fără să fie observată. După cum remarca Hugh Pennington, pe atunci un rezident la spitalul St. Thomas din Londra, „în pofida letalității sale… memoriile politice, istoriile spitalelor și documentele Ministerului Sănătății nu o menționează.”

Același lucru s-a întâmplat și cu așa numită gripă Hong Kong, o mutație a gripei asiatice care a devenit o pandemie din 1968 până în 1970, ucigând peste un milion de oameni în lume, zeci de mii în SUA și Marea Britanie. Au fost din nou închise unele școli, mulți oameni au stat bolnavi acasă, iar serviciile de sănătate au fost împinse la limită. Cu toate acestea, nu s-a pus niciun moment problema ca viața de zi cu zi să nu continue. Virusul gripal A subtipul H3N2 reprezenta o provocare serioasă, dar nu era o preocupare publică sau politică. Războaiele culturale îi ațâțau pe oameni iar aselenizarea îi făcea să viseze. Dar pandemia îi lăsa reci.

În fapt, chiar și gripa spaniolă (1918-20) „cel mai letal eveniment maladiv din istoria umanității”, după cum a descris-o Organizația Mondială a Sănătății la începutul anilor 2000, a trecut neamintită și neremarcată pentru cea mai mare parte din secolul XX. În pofida unei bilanț inițial al victimelor de 20 de milioane de persoane (revizuit în anii ‘90 la 50-100 de milioane) a fost o îngrijorare de sănătate publică și de studii epidemiologice, dar nu a avut o semnificație politică sau culturală. După cum s-au exprimat autorii Istoriei Oficiale Britanice a Primului Război Mondial bazată pe Documente Oficiale (1931): „Dincolo de precizarea numărului de victime făcute de gripă în armata britanică, nu trebuie să mai spunem altceva despre această boală.”

Pandemiile secolului XX, comparabile în multe privințe cu urmașa lor din secolul XXI, au fost responsabile de milioane de tragedii individuale. Dar, spre deosebire de acest coronavirus, semnificația lor politică și publică era neglijabilă. Au fost văzute ca provocări pentru sănătatea publică, ca probleme de rezolvat pentru clinicieni, virologi și epidemiologi. La vremea respectivă au existat propuneri ca să existe o mai mare implicare astfel încât să le fie atenuat impactul. Însă nu a existat vreun moment sentimentul că se sfârșește lumea. Nu existau discuții despre o nouă normalitate. Cu alte cuvinte, nu a existat vreo încercare de a reorganiza întreaga viața socială în jurul amenințării pe care o ridicau.

Este tocmai ce se întâmplă acum. În varii măsuri, elitele politice, încurajate de media, au răspuns la acest virus ca și cum ar fi sfârșitul lumii. Ca și cum ar fi nevoie de o reorganizare din temelii a vieții sociale și economice în jurul principiului absolut al siguranței. Ca și cum nu ar exista cale de întoarcere. Îl tratează nu ca pe un virus periculos care prezintă o amenințare semnificativă, dar tratabilă, pentru anumite segmente de populație. Nu, îl tratează ca și cum ar fi o pedeapsă din ceruri pentru vechea structură a vieții sociale, condamnată acum a fi, pentru a folosi jargonului zilei, nesigură și nesustenabilă.

Este ceva fără precedent. Nu virusul. Ci răspunsul panicat, dominat de frică, iar în anumite părți de-a dreptul apocaliptic.
Paseismul reprezintă un risc. Ar fi tentant să ne uităm la cum s-au comportat oamenii în trecut în fața pandemiilor pentru a găsi exemple de tărie sau pur și simplu de bun simț, ceea ce simțim că lipsește astăzi. Dar nu ne-ar ajuta. Anii ‘50 și ‘60 (ca să nu mai vorbim de începutul secolului) erau vremuri foarte diferite – în care războiul mondial era încă o amintire vie, bomba atomică reprezenta o amenințare și chiar boli infecțioase mortale erau prezente. Deși erau diferite, nu înseamnă că vremurile erau mai puțin neliniștite.
Dar lipsa de semnificație a pandemiilor de secol XX, reflectate în răspunsurile pragmatice și flegmatice, ne spune ceva despre Covid-19. Și anume că orice semnificație ar avea, precum foarte moralizanta SIDA din anii ‘80, ea nu este produsă de virusul însuși. Mai degrabă este generată de momentul cultural și politic trăit. Iar epoca noastră nu debordează de încredere. Decăderea morală a capitalismului liberal, epuizarea ideologiei politice și prăbușirea solidarității sociale, reprezintă un moment caracterizat de un profund sentiment de neputință și de nemulțumire față de felul nostru de viață. Că atât de mult din felul nostru de viață a fost sacrificat în ultimele luni reprezintă nu o dovadă în favoarea violenței Covid-19, cât a fragilității sprijinului pentru acest tip de viață, chiar în rândul elitelor politice.

Reorientarea vieții sociale în jurul siguranței și precauției nu este, totuși, inevitabilă. Dar lupta are nevoie de altceva decât argumente încărcate statistic cu privire la seriozitatea relativă a Covid-19. Este nevoie de articularea unor alte principii, mai bune, pe care să reconstruim lumea noastră post-carantină.

                                                                                               Tim BLACK, Contra Mundum

3 Comments

  1. ioanca

    Prin falsa pandemie se construiesc pilonii stategici ai apocalipsei; îndobitocirea prin introducerea fricii perpetue, lipsirea de libertăţi de circulaţie şi exprimare, introducerea 5g, prin anonimat forţat, care contribuie la dezvoltarea covid prin slăbirea imunităţii; https://karensmithdotblog.wordpress.com/2020/07/26/toata-lumea-va-testa-pozitiv-5g-telstra-imbunatateste-covid-dovezi-concludente-exosome , factorul final; vaccinare, cipuire, introducerea mentalităţii de turmă, instaurarea noii ordini; https://www.justitiarul.ro/colonelul-kvachkov-coronavirusul-este-o-operatiune-terorista-pentru-a-prelua-controlul-asupra-umanitatii/ .

  2. geo

    În Polonia vedeți afișe mari cu cuvintele FALSA PANDEMIE. Asa ar trebui sa punem si noi!
    Este momentul ca toată lumea să înțeleagă, chiar și susținătorii duri ai minciunii flagrante a guvernelor și a mass-media.
    Și nu este vorba de a nega existența acestui virus gripal ci de a denunța exploatarea acestuia în scopuri politice, economice și sociale și încălcările grave ale drepturilor oamenilor pe care le presupune acest lucru.

  3. george

    parerea mea este ca, acest Covid 19 este folosit pentru a crea un “accident” economic global pentru a distribui bogăția și resursele în sus și pentru a transforma oamenii în iobagi (sclavi) sub control autoritar într-un stat de biosecuritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *