Atitudini

Academia Română acuză: reducerea numărului de ore de istorie și geografie și eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar

  Academia Română a emis luni, 10 august 2020, un punct de vedere prin care își exprimă surprinderea și îngrijorarea […]

 

Academia Română a emis luni, 10 august 2020, un punct de vedere prin care își exprimă surprinderea și îngrijorarea cu privire la noul Plan-Cadru pentru învățământul gimnazial din România, elaborat de grupurile de lucru ale Ministerului Educației și Cercetării. Cele patru variante ale acestuia prevăd reducerea numărului de ore alocat unor discipline importante (științele naturii, istorie/geografie, ș.a.), eliminarea orelor de limba latină și de dirigenție, transformarea disciplinelor umaniste în materii fără pondere în media semestrială. Academia Română solicită Ministerului Educației să găsească alte soluții, „care să nu afecteze formarea culturală, morală și profesională a tinerilor români”.

„Academia Română a luat act de recenta publicarea a celor patru variante ale Planului-Cadru pentru învățământul gimnazial din România redactate de grupurile de lucru ale Ministerului Educației și Cercetării. Constatăm cu surprindere și cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătățirea numărului de ore (de la două, la una pe săptămână) pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie și biologie, precum și eliminarea completă a limbii latine și a orelor de dirigenție („dezvoltare personală”). Orele de educație muzicală, educație plastică și religie rămân și ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât așezate la locul care li se cuvine.

În acest context reamintim că în februarie 2016, Academia Română, împreună cu 500 de membri ai comunității academice, a făcut apel la Ministerul Educației să nu elimine limba latină și să nu reducă numărul de ore de istorie și limba română din planurile cadru ale învățământului gimnazial. Am găsit atunci la Minister parteneri de dialog real, deschiși argumentelor noastre.

Venim, așadar, și acum să reamintim că reducerea numărului de ore de istorie și geografie și eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar și a stimei de sine ca români și europeni. Fără conștiința rădăcinilor, a istoriei și a trunchiului lingvistic și civilizațional latin comun împărtășite de români cu celelalte națiuni europene, poporul nostru va fi lipsit nu doar de reperele care îi asigură stabilitatea națională, ci și de elementele care îi facilitează aderarea la Uniunea Europeană ca spațiu cultural și de civilizație. Cultura generală, aceea pe care școala are menirea să o formeze, nu este altceva decât cultura comună, împărtășită de toți membrii unei anumite societăți, iar societatea românească are în comun cu multe alte societăți europene tocmai această întemeiere latină – istorică, civilizațională – a identității noastre.
Ciclul gimnazial este cea mai importantă etapă a consolidării acestei culturi generale, este etapa situată între primii pași ai alfabetizării și deprinderii operațiunilor elementare în primii ani de școală și specializarea începută odată cu intrarea în liceu. Ca atare, chiar și din acest punct de vedere, al culturii generale, al culturii împărtășite de toți, al culturii liant societal, este greu de înțeles reducerea orelor de istorie, limbi străine, fizică, chimie și biologie în gimnaziu.

În plus, reducerea numărului de ore în cazul științelor este și mai paradoxală dacă luăm în considerare faptul că Legea educației naționale (Nr. 1 din 5 ianuarie 2011) prevede că misiunea asumată de sistemul de învățământ românesc este de „formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu noile cerințe, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării, și de generare sustenabilă a unei resurse umane naționale înalt competitive” (Art. 2, paragraf 2).
Având în vedere această obligație de a „genera” „resurse umane naționale înalt competitive”, Academia Română consideră că diminuarea numărului de ore de științe compromite „competitivitatea înaltă”, într-un context global în care domeniile științelor de vârf, bazate pe fizică, chimie și biologie, constituie motorul economiei mondiale. În același timp, eliminarea sau diminuarea numărului de ore ladisciplinele umaniste compromite caracterul „național” al „resursei umane”. Cu alte cuvinte, operând în planurile-cadru strâmte ale noii pedagogii, școala va produce în mod evident mai puțini români competenți.
Convinși fiind că acesta nu poate fi scopul politicilor educaționale ale Ministerului Educației și Cercetării, facem apel către conducerea Ministerului să orienteze echipele de lucru spre găsirea altor soluții, care să nu afecteze formarea culturală, morală și profesională a tinerilor români”, a transmis Biroul Prezidiului Academiei Române, luni, 10 august 2020, într-un document publicat pe pagina web a instituției.

                                                                                            Alexandru Mihail

Sursa: Buciumul

5 Comments

  1. Marian

    Păi asta se și dorește, eliminarea sentimentului identitar și a mândriei de a fi român.
    Soroș are nevoie de idioți utili care să iasă în stradă la prima strigare pe facebook.

    • Marian

      și dacă zic că sunt mândru înseamnă că mă manipulează jidanii să lupt contra musulmanilor? poți să zici ”sunt demn că sunt (sau pt că sunt) român” sau ”am onoare pt că sunt român”?
      o persoană care nu e mândră de istoria și cultura sa este o persoană cel puțin indiferentă, cel mult demoralizată, ușor de manipulat, ușor de folosit de către globaliști împotriva propriei țări.

      • unLegionar

        Sau mai simplu (pt alți cititori): Se numește DEMNITATE și VERTICALITATE care la unii denotă mândrie(trufie).. defapt. Ești demn de istoria ta și vertical în față nu pleci capul în fața nimănui mai ales trădătorilor și excrocilor, și prin asta unii proști văd/vor vedea “mândrie” și invidiază aiurea.. dar tu le dai cu flit mai departe… Capul plecat(depinde) sabia nu-l taie, dar nici lumina sau adevărul nu-l vede..

        gata… :D😁

      • Marian

        Un mesaj asemănător am văzut la țiganul care conduce academia sri și care ne spunea să sărbătorim centenarul cu modestie ca nu cumva să-i facem jocurile lui Putin. Tu zici că-i ajutăm pe jidani, securiștii zic că-l ajutăm pe Putin.
        Important e să-i lăsăm pe alții să-și țină sărbătorile la noi (vezi 15 martie) și să-și promoveze cultura lor; noi să repetăm că diversitatea e punctul nostru forte, că poporul român (l-a inventat Ceașescu) nu există pt că pe aici au trecut acu 1.500 de ani nu știu ce popoare migratoare, să dăm like-uri pe facebook și să ne facem abonament la netflix, mașina de spălat creiere.

      • unLegionar

        @Marian , Comparația e proastă.. aia e cu totul altceva legat de sărbătoare și petrecere cu prietenii.. eu m-am referit la aruncatul frazei “sunt mândru sunt mândru” (păi poarte ca atare, nu arunca cuvinte doar ca să te gâdile/să te simți tu mai bine, nu așa procedează decât un orb de vanitate) când nu trebuie și ca o formă de trufie, orgoliul prostului.. atât… crezi ce vrei dar am dreptate și știi la ce m-am referit… iar că Academia are excroci infiltrați (unii alogeni) și e coruptă de trădători și nemernici ȘTIAM… ce parte din “trufia exagerată” n-ai înțeles…? duce la Hedonism și decadență la unele minți slabe.. în fine, poate am comparat greșit cu fudulia… sal, crezi ce vrei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.