Colimator

Adevăruri despre plăvan și guwernerul său aflate după încetarea stării de urgență

  A trebuit să treacă starea de urgență pentru a afla că: – la Suceava cei testați de COVID-19 au […]

 

A trebuit să treacă starea de urgență pentru a afla că:

la Suceava cei testați de COVID-19 au fost raportați, „din eroare”, ca bolnavi de COVID-19;

tot la Suceava, așa-zisul focar național de infecție, secția de terapie intensivă a spitalului era goală, iar în spital erau ținuți cu forța oameni cărora li se tărăgăna prezentarea rezultatului testării;

– am avut stare de urgență introdusă de Plăvan pentru a combate COVID-19, dar Ministerul Sănătății nu a emis niciodată un ordin de declarare a epidemiei.

S-o luăm de la coadă la cap. Cum adică nu a existat un ordin de ministru pentru declararea epidemiei? Vă spun sincer că am ignorat informația considerând-o fake-news. Pur și simplu, așa ceva e imposibil. În condițiile în care Ministerul Sănătății nu a decretat oficial că avem de-a face cu o epidemie, e clar că din punct de vedere legal n-am avut de-a face cu o epidemie. Iar dacă n-am avut de-a face cu o epidemie, e cât se poate de limpede că întreaga stare de urgență a fost cvasi-ilegală.

Aici ar trebui să ne întrebăm serios care-au fost motivele pentru care Costache a șters-o englezește de la vârful Ministerului Sănătății. Serios, de ce-a plecat în condițiile în care întreg scandalul privind conflictul de interese în care era nu i-a mișcat nici măcar vârful unui fir de păr? Costache părea nemutabil de-acolo, indiferent de scandalurile al căror părtaș era. De plecat a plecat brusc, într-un moment considerat critic. Și fără prea multe explicații. Mă întreb serios, oare i-a fost frică lui Costache să semneze ordinul pentru declararea epidemiei?

La fel și Tătaru – acel fake-Elvis transpirat, actual ocupant al fotoliului – n-a semnat ordinul. Să fie doar o scăpare sau o fugă de responsabilitate? Oricum, prin prisma cifrelor umflate, totul se dovedește un circ extrem de păduchios.

Și-acum să mergem la Suceava. De ce a fost localitatea scoasă din carantină fix înainte de a înceta starea de urgență? Oare din cauză că nu mai putea fi acoperit fake-ul situației? Începând cu data de 15 mai a încetat cenzura lui Manciu, astfel încât mă gândesc că s-a căutat acoperirea rapidă a posibilului scandal. Lumea vorbea de ceva vreme că spitalul de-acolo era mai mult gol și că pacienții ajunseseră să fie ținuți aproape cu forța. E clar că dacă ar fi continuat circul, situația risca să explodeze. Și de-aia bănuiesc eu că Elvisul nostru cel transpirat a scos pe repede-înainte Suceava din carantină.

Și uite-așa ajungem și la primul punct punându-ne o întrebare cât se poate de logică: adică ce anume a făcut ca cei testați să fie raportați ca infectați? De ce o asemenea confuzie grosolană? Oare era nevoie să se fabrice și în România un Bergamo, iar Suceava a fost zona aleasă pentru experiment? Este totuși extrem de ciudat. Cum ciudate sunt și însăilările lui Manciu de la așa-zisele știri oficiale. Spre sfârșitul stării de urgență, morții au început să crească precum Făt-Frumos, revizuindu-se morții din trecut. Ați mai văzut așa ceva? Vi se pare normal?

Orice om cu un minim bun simț începe să-și pună întrebări. Exact la fel ca oamenii care s-au adunat ieri în Piața Victoriei, stârnind mânia duduilor de prin platourile TV, plătite din bani publici. De ce-au ieșit oamenii aceia? Pentru un recurs la normalitate, pentru a se lupta cu abuzurile de neimaginat impuse de cuplul tragicomic format dintr-un oligofren și-un bețiv.

M-aș fi așteptat ca cel puțin cei din opoziție să fie ceva mai empatici față de manifestanți. Aș, ți-ai găsit! Mi-a trimis un cititor un clip cu declarația în direct a liderului deputaților PSD Alfred Simonis care-i înfiera pe participanți că încalcă regulile de distanțare și că zădărnicesc efortul de până acum al guvernului. De altfel, principala critică a PSD-ului față de PNL e aceea că n-a pus biciul mai mult pe popor. Halal opozițe! Doar trădători imbecili care-ar merita să o sfârșească în fața plutonului de execuție.

Nu e posibil ca în secolul XXI, în numele unei pseudo-științe, oamenii să fie încarcerați în propriile case și să li se dicteze ce să facă, pe unde să meargă în timp ce onor Guvernul pune la punct jafuri mișelești, păzit fiind de ochiul „vigilent” al presei plătită ticălos din bani publici.

Au trecut șase luni de când leprele ăstea sunt la putere. Șase luni în care România a fost mai sărăcită ca niciodată și în care s-au făcut pași hotărâtori către eliminarea oricărei alternative. Acesta este adevărul dureros: în România nu mai există alternativă. Peste două treimi din populație e imbecilizată, iar ceilalți care gândesc cu propriul cap sunt prea puțini pentru a putea schimba ceva. Din nefericire, România e din nou captivă. Niciodată n-a fost atât de captivă. Înainte eram cotropiți de alții, dar exista o conștiință națională. Acum suntem cotropiți de imbecilitatea semenilor noștri, semn că proiectul pompos numit „România Educată” a reușit. Plăvanul a reușit să transforme majoritatea covârșitoare a țării într-o masă de prostovani după chipul și asemănarea sa.

                                                                                                        Dan DIACONU 

12 Comments

  1. xyz

    O practica incetatenita in toata lumea, in astfel de situatii (dar nu numai), este “imprumutul” sau “adaosul/furtul” de cadavre. Acestea sint duse dintr-un loc intr-altul pentru a modifica statisticile. Nici Suceava nu a facut exceptie im timpul falsei pandemii, aici aducindu-se cadavre din Italia si Cehia, nici UK sau SUA. Bine ati venit in lumea reala!

  2. Dima

    Ma bucur ca incep sa iasa la iveala tot mai multe informatii despre aceasta ”epidemie”, despre raportarile false din Suceava care au dus la decizia de a pune in carantina orasul, despre acei 1000 de vindecati (dintre care 600 in Suceava) care au fost tinuti secret pana in ultima zi a starii de urgenta.

    Acum realizez ca toata afacerea asta e o mascarada mai mare decat banuiam initial.

  3. Wiltis

    „Nu e posibil ca în secolul XXI, în numele unei pseudo-științe…”
    Da, într-adevăr, medicina este o pseudo-știință, mai precis, la baza funcționării sale, se află o DOGMĂ. Atâta timp cât consideră o Ființă, ca fiind doar trupul ei, și nu o troiță (trup, minte și Suflet), orice face, chipurile, pentru om, NU ARE NICI O VALOARE! Nici măcar la trup nu se uită ca la un întreg! De aceea medicii sunt divizați pe o sumedenie de specializări înguste, încât, pentru a da un diagnostic cât mai corect, ar trebui ca în jurul unui pacient să se adune o mulțime de medici. E imposibil ca un medic să se uite numai la niște simptome ale unui singur organ și să poată da un diagnostic cât de cât apropiat de realitate! Toate organele trupului sunt inter corelate foarte strâns, încât problema pe care o vede medicul la un organ, poate fi provocată de funcționarea defectuoasă a altuia.
    Medicina a inventat o sumedenie de boli (și continuă să inventeze), când, în realitate, e vorba bolnavi total diferiți, care pot avea simptome asemănătoare, dar care nu se pot trata identic. Și nu se pot trata identic, pentru că diferă celelalte două componente ale indivizilor:
    mintea și Sufletul!

    • Margareta

      Corect!

  4. satan existã

    Situația se va schimba radical din toamnă-iarnã când societatea va fi închisă din nou;foamea e la fel atât pentru cei ce gåndesc și realizează mascarada,cât și pentru cei prostovani cum sunt denumiți în articol o parte din concetățenii noștri;eu prefer să le spun ignoranți.Iar atunci să i vãd eu pe ,,romånii”ãștia ca alde Iohannis,Ludovic,Alfred,Koveși,Helvig și mulți alții care sunt camuflați de nume romånești cum e Petre Roman ca exemplu;nu or sã aibe elicoptere suficiente la cât de furioasă o să fie populația pe ei.
    Dã,o să iasă nasol,dar altfel eliberarea țãrii nu este posibilă.

    • Simona Dumitru

      nu va iesi nimic! daca acum când se mai poate sa ne miscam liber cat de cat, masa populara nu se revolta, in toamna când se vor vaccina cu cipuri, cu forta, toti vor fi prinsi in lesa, precum sclavii de la târgurile de odinioara. Romania si poporul roman vor ramane doar o amintire in cartile de istorie, iar teritoriul tarii va fi sfartecat de liftele pagane si impartit pae bucati, asemeni camasii lui Hristos, de la rastignirea Sa. Hristos a inviat din morti si a strivit scafarlia lui Sarsaila, insa MOARTEA poporului roman si a tarii dacilor va fi in van!

      • satan existã

        @@@Simona Dumitru,dacă nu se va întâmpla,atunci fiecare dintre cei ce acceptã cã viața nu se termină aici,trebuie să fie pregãtit pentru mucenicie;din fericire,durerile,chinurile de aici sunt trecãtoare;din nefericire pentru atei,pentru sectanți,pentru masoni,durerile,chinurile de dincolo sunt eterne…

  5. satan existã

    *Helvig

  6. IQ100

    ‘Au trecut șase luni de când leprele ăstea sunt la putere. Șase luni în care România a fost mai sărăcită ca niciodată și în care s-au făcut pași hotărâtori către eliminarea oricărei alternative. Acesta este adevărul dureros: în România nu mai există alternativă. Peste două treimi din populație e imbecilizată, iar ceilalți care gândesc cu propriul cap sunt prea puțini pentru a putea schimba ceva. Din nefericire, România e din nou captivă. Niciodată n-a fost atât de captivă. Înainte eram cotropiți de alții, dar exista o conștiință națională. Acum suntem cotropiți de imbecilitatea semenilor noștri, semn că proiectul pompos numit „România Educată” a reușit. Plăvanul a reușit să transforme majoritatea covârșitoare a țării într-o masă de prostovani după chipul și asemănarea sa.’
    exact 66% cat votantii plavanului: pe bune sau prin accept tabletar tacit implicit

  7. Georgeta

    Acesti criminali, ar trebui inchisi pe viata, care au pus la cale toata aceasta mascarada de pandemie, distrugerea economiei si locuri de munca distruse..

  8. Ion Romanul

    Conducerea este aleasa de popor, dar conducerea își mai aduce aminte de popor când poporul pune mâna pe topor. Deci singura cale este să readucem în atenția poporului cât de mult au iubit pământul țării înaintașii noștri. Începând cu Decebal și Burebista, Mircea cel Bătrân, Gheorghe Doja, Horia Cloșca și Crișan, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, luptătorii de la 1877/1878 care s-au jertfit pentru independența țării noastre, cei care au căzut în luptele pentru apărarea pământului strămoșesc în cele două războaie mondiale și nu în ultimul rând cei care au muncit din greu pentru dezvoltarea României , acum noi suntem cei care trebuie îndreptam ceea ce este strâmb în conducerea societății, să dăm de pământ cu trădătorii, cu impostorii. Astept semnalul chemării la lupta. Deșteaptă-te române.

  9. Priam

    Total de acord. Totuși, asemănarea lui Tătaru cu Elvis, fie și ca pamflet, este o impietate față de inegalabilul artist. Elvis a fost un om frumos, pînă la sfîrșit, Tătaru nu este decît un hipopotam transpirat și un sperjur, un bagabont politic, o nulitate, un Mister Nobody, la fel ca majoritatea din politica dîmbovițeană, care îi omoară pe români cu zile și care trebuie băgată în pămînt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *