Ţinând cont de sărăcia generală în care au adus populaţia României şi de starea de degradare avansată a blocurilor construite cu „hei-rup”-ul în urmă cu peste 45 de ani de regimul ceauşist, guvernanţii noştri dragi şi scumpi s-au gândit să dea o lege…Dar să nu vă imaginţi că pentru a le consolida, repara şi a le da un aspect plăcut ci, auziţi dumneavoastră, pentru a-i „ajuta” pe oameni să economisească cu 30% costul la încălzire termică.
Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii. Acte normative privind reabilitarea termică a locuinţelor multietajate: Ordonanţa de Urgenţă nr. 174/ 2002, Legea 260/2006 şi Legea 230/07 – cadrul legal al escrocheriilor cu bani publici şi fonduri europene.
Pornind de la starea deplorabilă a majorităţii blocurilor construite din fondurile statului şi de la constatarea că proprietarii apartamentelor majoritatea pensionari sau persoane cu venituri modeste- nu îşi pot permite să înlocuiască vechile instalaţii, să consolideze fun-daţiile şi zidurile, să schimbe şarpantele (acoperişurile) sau să renoveze faţadele din surse proprii, „cei de sus” au început să dea legi. Dar nu pentru a pune în aplicare dezi-deratele majore ale populaţiei în ceea ce priveşte siguranţa ci, după cum veţi vedea, pentru a trage foloase de pe spatele celor mulţi. dezinformaţi şi uşor de manevrat…
Primul act normativ a fost Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 174/2002. Pornind de la premisa că orice investiţie trebuie să aibă o sursă de finanţare, conform art. 8 aceasta a fost stabilită astfel: 34% de la bugetul statului în limita fondurilor aprobate anual de Bugetul Min. Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; 33% din fondurile aprobate anual în bugetele locale şi din alte surse legal constituite, inclusiv fonduri UE şi 33% din fondurile de reparaţii ale asociaţiilor de proprietari (în baza HG 400/2003 costituirea acestuia nu este obligatorie)şi alte surse legal constituite, inclusiv fonduri UE.
Până aici nimic suspect… Dacă omul de rând doreşte doar o „cosmetizare” – adică reabilitare şi semnează că este de acord să cotizeze lunar o sumă prin asociaţia de pro-prietari de care aparţine, cine ar avea de comentat? Că doar fiecare face ce „vrea” cu banii lui! Atâta doar că nimănui nu i se prezintă suma totală a investiţiei, cota parte ce-i revine şi perioada de timp i se reţin banii.
Al doilea act normativ: Legea 260/06 (n.r.: semnată prim-ministru C. Popescu-Tăriceanu, contrasemnată Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului- Radu Berceanu, Ministrul delegat al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriale – Laszlo Borbely, Ministrul Administraţiei şi Internelor – Paul Victor Dobre, ministrul Economiei şi Comerţului- Sebastian Vlădescu) pt. modificarea OU 174/02 privind măsurile speciale pentru reabilitarea termică – care prevede acelaşi obiectiv cu aceleaşi surse de finanţare. Legea face referire la proiectele de reabilitare aprobate de consiliile locale.
Anul acesta însă, prin Legea 230/07 (semnată de Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, preşedintele Senatului – N. Văcăroiu şi preşedintele ţării, Traian Băsescu), guvernanţii au trecut de la propuneri direct la constrângerea populaţiei de a-şi reabilita termic blocul. Indiferent de voinţa proprie şi de posibilitatea financiară, conform art. 16 legea te obligă să faci acest lucru. Cu alte cuvinte statul dispune de noi ca de nişte sclavi. Nici pe vremea dictaturii ceauşiste nu au existat asemenea aberaţii!
Pornind de la aceste legi, în 2002 nimănui nu-i trecea prin minte modul în care unii, mai şmecheri decât “turma”, intenţionau să se îmbogăţească pe baza unui cadru legislativ atât de abil gândit. În rândurile care urmează veţi citi o poveste incredibilă dar adevărată, a cărei protagonistă sunt chiar eu, ziarista de investigaţii a „Justiţiarului”.
Cartierul „7 Noiembrie” din Tg.Mureş – „Ţinutul uitat de timp”şi construcţiile Epocii de Aur.
Cartierul „7 Noiembrie” situat la ieşirea spre Reghin, în care locuiesc, este unul dintre cele mai vechi din oraş. Deşi este situat în zona clinicilor, aproape de UMF, Spitalul Judeţean şi complexul de agrement Weck-End, fiind clasificat ca făcând parte din zona I, cartierul nostru este un ţinut uitat de timp şi de autorităţile locale. Toate străzile- inclusiv şoseaua care duce spre Reghin- sunt denivelate şi pline de gropi; trotuarele şi aleile dintre blocuri sunt crăpate şi murdare, maşinile care trec ridicând în urma lor nori de praf. La tot pasul privirea ţi se izbeşte de copaci matusalemici, scorburoşi, plantaţi de-a valma, fără gust, care ameninţă cu prăbuşirea.
Nimic care să-ţi încânte privirea, nici un spaţiu verde amenajat pentru copii, tabloul general semănând cu acela al unei jungle. În 1970 – anul marilor inundaţii, apele furioase ale Mureşului au năvălit cu putere atât în cartierul vecin Aleea Carpaţi cât şi la noi, in-trând până la primul etaj al blocurilor din Străzile Luceafărului, Tâmplarilor şi Păcii, extinzându-se apoi în străzile C-tin Românu Vivu şi Secuilor Martiri, afectând în acest fel structura de rezistenţă a blocurilor. Primul proiect de reparaţii capitale al primăriei a fost elaborat în 1989 dar, după revoluţie, nimeni nu şi-a mai adus aminte de el…planul guvernanţilor era acela de a le vinde, la preţuri derizorii, foştilor chiriaşi, lucru care s-a şi întâmplat începând cu anul 1991.
Blocurile de locuinţe – construcţii ale „Epocii de Aur”
Din spusele celor mai în vârstă, înainte de venirea la putere a comuniştilor, pe terenul pe care a fost construit cartierul băltea apa. Deşi solul era mlăştinos, fapt confirmat în prezent de existenţa mai multor izvoare şi pânze freatice, regimul comunist pus pe in-dustrializarea forţată a Romniei, a hotărât construirea de blocuri. Edificii în care ţăranii, transformaţi în muncitori, trebuiau ţinuţi sub observaţie şi dirijaţi într-o direcţie presta-bilită, obiectiv realizat cu succes prin spălarea creierelor.
Neţinând seama de părerile şi studiile specialiştilor din domeniu şi de rezultatele foraje-lor, economisind la sânge materialele de construcţie, dar şi furând o mare parte din ele, ”lătrăii” regimului – responsabilii cu propaganda, indivizi inculţi cu gură mare şi minte puţină, au avut ultimul cuvânt.
Fără să efectueze studii geotehnice în baza cărora să consolideze terenul, în 1962 s-a început construirea primelor blocuri din străzile C-tin Românu Vivu şi Secuilor Martiri. Din acest motiv , de-a lungul vremii, acestea au început să se scufunde, pereţii suferind fisuri vizibile. Oricât aţi căuta, în aceste blocuri- cu acoperişuri putrede şi ciuruite- nu veţi găsi doi pereţi paraleli; parterele nu au subsoluri care să le dea siguranţă şi stabilitate. Din contră, fiind construite direct pe nisipul fundaţiei, au dedesubt atât apa rezultată din pânza freatică cât şi pe cea rezultată din conductele sparte. În aceste condiţii, din cauza infiltraţiilor care în unele blocuri ating 1 m de la baza blocului- exemplu concret: blocul D5 din Str. C-tin Romanu Vivu- mucegaiurile sunt la ele acasă. Într-unul dintre aceste blocuri, la parter, locuieşte subsemnata…
Societatea MANSARDA INVESTMENT GROUP SRL şi tratativele de „mansardare” a blocurilor. Marea „abureală”. Todea Ioan Vasile – administratorul societăţii, prima ofertă şi… o „mică” contribuţie de 185 Euro.
În iunie 2006 o trupă formată din mai mulţi tineri care declarau că reprezintă SC MANSARDA INVESTMENT GROUP SRL – înfiinţată în 2006- a început să dea târcoale cartierului nostru. Umblând din casă în casă precum iehoviştii, ne-au propus o “afacere” de zile mari: man-sardarea blocului combinată cu reabilitarea termică, zugrăvirea casei scărilor şi înlocu-irea conductelor principale. Pentru a părea şi mai atractivă, afacerea presupunea şi schimbarea ferestrelor clasice din apartamente cu ferestre termopan, specificând că din punct de vedere al costurilor participarea MANSARDA era de 66% din valoarea lucrării, contribuţia proprietarilor fiind doar de …33%, adică 185 Euro/ apartament.
Conform planului de mansardare(n.r.: după cum rezultă din lucrările efectuate la blocu-rile vecine este vorba de supraetajare şi nu de mansardare) noi, proprietarii, urma să le vindem podul( la preţul stabilit de ei şi nu de noi!), pe care aceştia urmau să constru-iască 4 apartamente; acestea urmau să fie întăbulate pe numele societăţii iar apoi vândute, contravaloarea lor– circa 280.000 Euro-– urmând să intre tot în buzunarul ei.
La data semnării convenţiei doar unul dintre personaje s-a prezentat- dar fără acte- ca fiind administratorul firmei: Todea Ioan- un individ bun de gură, cu aspect spălăcit şi faţă inexpresivă, despre care am aflat că a lucrat ca barman pe o navă de croazieră.
Apare concurenţa: SC VOPEX SRL. Cea de-a doua ofertă şi sloganul „Nu vă costă nimic, totul pentru binele şi comfortul dumneavoastră!”
După prima tentativă de „afacere”, timp de o jumătate de an nu am mai auzit nimic despre Todea şi ciracii săi. Pe la sfârşitul anului trecut însă acesta, însoţit de un tip brunet, cu ochi vicleni care se recomanda „Mircea” a început să bântuie din nou prin cartier. De data aceasta ni s-a prezentat cea de-a doua convenţie, mai apetisantă, prin care MANSARDA renunţa la cei 185 Euroi/ apartament.
Am aflat ulterior că faptul s-a datorat firmei concurente VOPEX care a făcut o ofertă mai avantajoasă vecinilor din blocul D7. Reuşind să-i îmbrobodească, aceştia au semnat cu ochii închişi actele pe baza cărora VOPEX a început „mansardarea”.
Mergând pe principiul bunei-credinţe, la acea dată nimeni nu le-a cerut reprezentanţilor celor două societăţi actele de constituire…
Aprilie 2007: încep lucrările la blocul D9 şi D7 din Str. C-tin Romanu Vivu. Şefii de scări şi propaganda pro-mansarda. Cea de-a treia convenţie, declaraţia de acord şi notarul Constantin Tudoran.
Anul acesta, la începutul lunii mai, Todea a reapărut pe marile ecrane. În timp ce la blo-curile vecine D9 şi D7 MANSARDA şi VOPEX au început lucrările(fără a participa la licitaţie şi fără a încheia contracte de antrepriză sau subantrepriză), nouă, proprietarilor din D11, ne-a prezentat cea de-a treia convenţie. Deşi am stabilit o întâlnire cu toţi vecinii pentru 24 mai 07- dată la care trebuia să aducem modificările finale, Todea a schimbat macazul. La data stabilită n-a venit cu mâna goală ci… cu fostul miliţian Constantin Todoran, actualmente notar public.
Spre consternarea generală aceştia, foarte grăbiţi, ne-au vârât sub nas o declaraţie pe care- neavând timp să o studiem şi să o înţelegem, trebuia să o semnăm. Doar două persoane nu s-au opus manevrei ticăloase: Nicoleta Cătană- şefa de scară şi mama acesteia, Friciu Elena. În loc să ne apere interesele, cele două- de profesie muncitoare, au început să facă o propagandă deşănţată pro-mansardă, ridicând în slăvi „bineface-rile” unei ocazii „unice” de care noi, ceilalţi vecini, nu vroiam să profităm!
Ca scurtă paranteză vă spun că pe metoda propagandei s-a mers şi în blocurile vecine. Cu un exces de zel nemaiîntâlnit şefa de scară a blocului D9 împreună cu o altă copro-prietară au făcut aceeiaşi propagandă, deplasându-se şi la vecinii cu reţineri din blocul nostru. Suspectă mişcarea din moment ce niciuna dintre propagandiste nu a văzut docu-mentaţia tehnică din care să rezulte beneficiile mansardării…
Revenind la Todea şi Todoran: văzând că nu le-am căzut în plasă, cei doi au fixat întâl-nirea colectivă pe data de 28 mai orele 19, după care, cu coada între picioare au plecat. Înainte de a-şi lua tălpăşiţa, le-am spus că vom trece la fazele următoare doar dacă ne vor prezenta dosarul iniţial de proiectare a blocului (n.r.: cu memoriul tehnic de rezis-tenţă, arhitectural, al instalaţiilor şi fişa forajelor), expertiza tehnică şi studiul geotehnic al solului. Condiţii de bază pentru pentru a evita surpriza de a deveni, după supraeta-jare, o a doua Atlantidă…Întrucât se creaseră primele suspiciuni, i-am mai solicitat lui Todirică şi actele de constituire ale societăţii.
Declaraţia notarială, Legea fondului funciar 18/ 1991 şi zicala „Afară e frumos vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. „ Dividi e impera”. Schimbarea notarului Todoran cu Almăşan Olimpia. „Urma scapă turma”
În forma în care ne-a fost prezentată de Todea, declaraţia pe propria răspundere pre-vedea că noi, proprietarii, suntem de acord cu: construirea unei mansarde compusă din mai multe apartamente; evidenţierea în cartea funciară a podului pe numele MANSAR-DA; încheierea unui contract având ca obiect vânzarea-cumpărarea cotei-părţi ce ne revine din podul blocului, urmând ca preţul care face obiectul contractului să reprezinte valoarea lucrărilor la care MANSARDA s-a angajat prin convenţia semnată; întăbularea pe numele MANSARDA a construcţiilor edificate şi a transmiterii către aceasta a drep-tului de proprietate/folosinţă asupra cotei-părţi ce ne revine din terenul aferent blocului de locuinţe(n.r: aceste operaţiuni ar fi trebuit făcute doar în baza unui proces-verbal de recepţie a lucrărilor semnat de proprietari). În schimb MANSARDA se angaja(şi nu se obliga) să execute lucrările prevăzute în convenţie. Şi-apoi… obligaţiile trebuiau să fie cele prevăzute în contractul legalizat în faţa notarului şi nu în acea convenţie de doi lei!
Nimeni nu s-a gândit atunci că blocul nostru nu are CF colectiv asupra terenului de 288 mp, toţi proprietarii apartamentelor având doar dreptul de folosinţă al terenului de sub bloc şi nicidecum dreptul de proprietate asupra cotei ce ne revine din suprafaţa totală conform art. 36 al Legii 18/91. Pregătindu-ne pentru întâlnirea cu notarul din 28 mai, am avut alte surprize. Văzând că suntem un grup compact şi că ne consultăm unii cu alţii, Todea a schimbat macazul pentru a doua oară. În loc să vină cu Todoran la ora stabilită, a venit în anticipo. Spărgând grupul, acesta i-a dus pe 4 dintre cei 16 proprietari în faţa notarului pentru semnarea declaraţiei. D-na Maria Moldovan- vecina de la ap. 12, s-a întors acasă furi-bundă: „Nu am semnat nimic! În loc să specifice că sunt de acord cu punctele prevăzute în declaraţie, notarul a modificat cu mă oblig. Adică noi ne obligăm să le dăm totul, dar ei la ce se obligă?”
Tot de la dânsa am aflat că vecinii Suciu Veronica, Sava Maria şi Koss Bela au semnat declaraţiile aşa cum le-au fost prezentate, fără să primească un exemplar al acestora. Bineînţeles că din punct de vedere juridic „sunt de acord” cu „mă oblig” nu e acelaşi lucru. Ulterior am aflat că şi restul vecinilor a semnat, dar fără formula „mă oblig”. Din acel moment l-am trimis pe Todea la plimbare.
Ţinând morţiş să ne facă „bine”, mansardiştii l-au băgat la înaintare pe „Mircea” care, pentru a-şi atinge scopurile, a început să-mi facă „curte”: invitaţii la cafea, la pizza, etc. Am aflat la scurt timp că numele complet este Mircea Şomfălean; în calitate de asociat al SC NADINE SRL are pe rolul instanţelor mureşene dosare penale având ca obiect înşelăciunea privind obţinerea contractelor de muncă în străinătate.
Vrând să văd până unde merge mizeria umană, să fac rost de unele documente pentru o anchetă la ziar, am stabilit cu Mircea că vom schimba notarul. Aşadar eu şi d-na Moldovan am semnat declaraţiile de acord la notarul Almăşan Olimpia – persoană pe care la acea vreme o consideram de încredere…
Prezentându-ne la biroul acesteia cu modelul declaraţiei, mi s-au confirmat bănuielile legitime asupra capcanelor pregătite de Todoran: evidenţiind podul direct pe numele MANSARDA, aceasta ni-l „şutea” dintr-un foc… şi-apoi cum să-l evidenţiem pe numele lor din moment ce podul nu era evidenţiat mai întâi pe numele nostru? Ştiind de la cei de la Cadastru că noi aveam doar dreptul de folosinţă al terenului, MANSARDA inten-ţiona să-l transforme, în baza Legii 18, în drept de proprietate. Cu alte cuvinte dacă pi-cam în plasă, excrocii aveau dintr-un foc şi podul şi terenul- de pe care urmau să ne per-ceapă impozite după bunul plac! Aşadar….semnând o declaraţie de acord inteligentă, i-am salvat de la „înec” pe ceilalţi 14 vecini.
– va urma –
Liliana MORARIU