Atitudini

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), singurul partid naționalist din Parlament

                 Să nu ne îngropăm singuri! Mi se întâmpla cu mult timp în […]

 

               Să nu ne îngropăm singuri!

Mi se întâmpla cu mult timp în urmă, atunci când m-am gândit că aș putea avea ca primi clienți ai unei firme pe care abia o înființam membri din comunitatea românească din Spania. Calculul era simplu: vorbim aceeași limbă, putem negocia românește și, în plus, prețurile noastre erau mai mici. De asemenea, mizam pe faptul că românii ne-ar putea recomanda vecinilor lor. Calculul suna frumos pe hârtie, doar că, am avut o problemă cu unul dintre primii clienți care, probabil, văzând că suntem tot români, a avut pretenția să-i facem lucrarea pe gratis, abordând metoda atât de cunoscută pe-aici: ba că materialele n-ar fi de calitate, ba că omul care i-a lucrat a făcut treaba de mântuială, ba că nu avem ștampilă pe timbru s.a.m.d. Disperat de pretențiile individului, l-am pus pe angajat să-i facă lucrarea și să nu-i mai ceară niciun ban. Am pierdut eu, dar am închis situația cu nebunul.

Am crezut că s-a terminat. Aiurea. Câteva zile mai târziu un vecin din același imobil a apelat la noi. A fost o întâmplare pentru că nu ne cunoștea nimeni. Totul a decurs ca la carte, omul a fost mulțumit și, plătindu-i lucrarea angajatului meu, i-a spus că nu înțelege de ce vecinul lui vorbea atât de urât despre noi. Așadar, după ce că obținuse lucrarea pe gratis, pomanagiul mai și arunca rahat în noi. Atunci am înțeles că strategia mea fusese greșită. Nu doar că, știind că firma e românească, românii nu apelau la ea, dar, mai mult, din invidie, încercau să ne îngroape. Așa că am schimbat abordarea: nu mai luăm clienți români. Dacă ne solicita cineva cu nume românesc motivam că nu avem timp. Și a fost bine, în sensul în care nu am mai avut parte de mizerii.

V-am amintit întâmplarea asta pentru că ea mi-a venit în minte acum, în urma alegerilor. E cât se poate de limpede că avem o surpriză enormă prin intrarea în forță a AUR în Parlament. Formațiunea n-a intrat chinuit, cu un 5.01%, ci în forță, fără să aibă vreun tremur în ceea ce privește pragul electoral. Toată lumea e surprinsă. Doar că instituțiile de presă mai conservatoare îi atacă în disperare. Nu-i bai, ăștia din media oficială deja au pus tunurile pe ei, deh, comandă de la stăpânire. Însă „și tu, Brutus”? Mă uit la prietenii de le Active News care, încă dinaintea finalizării alegerilor, atacă în disperare AUR. Ba că nu știu ce mason a fost văzut pe-acolo, ba că Bobby Păunescu s-a aflat „la poză” în noaptea alegerllor, ba că ar fi ceva securiști amestecați. Sunt aceste informații adevărate? Fără doar și poate că da. Însă, vă întreb, ce relevanță au?

V-am spus că nu-mi place Călin Georgescu și, spre deosebire de mulți dintre cei care-l critică, eu chiar am ce spune. Însă, nu pot să nu recunosc că, dincolo de discursurile sforăitoare, mai introduce și necesitatea ca aici, în România, trebuie să conducă românii. E rău? De asemenea, am citit numeroase materiale de-ale lui Claudiu Târziu. Nu-l cunosc decât prin prisma cuvintelor pe care le așterne pe hârtie. Și totul sună extrem de bine. De ce l-aș ataca pe acest om care, sincer să fiu, mi se pare onest? Despre George Simion n-am mari informații. V-am spus doar că am avut cu el doar un mic dialog: m-a întrebat dacă poate prelua în publicațiile pe care le are materiale de pe blogul meu. I-am dat acordul fffără probleme. Omul mi s-a părut onest și pus să facă ceva. De asemenea, tot din formațiunea aceasta face parte și Ovidiu Hurduzeu, pentru care am toată stima. Uneori nu ne potrivim în opinii, dar nu mă pot pune la îndoială atașamentul său față de valorile conservatoare. Și mulți dintre cei care-l atacă, înainte de-a o face, ar fi bine să citească „Sclavii fericiți”. Nu de alta, dar le va deschide ochii la modul brutal, ajutându-i să înțeleagă și să se îngrozească de lumea în care trăim și, mai ales, de traiectoria periculoasă pe care ne-am înscris.

Sunt securiști în AUR? Fără doar și poate. Cei care mă citesc de ceva vreme știu bine opiniile mele despre Securitate. Mai mult decât că am avut victime în familie de pe urma acestei instituții mizerabile ale cărei tentacule se întind până în zilele noastre nu mai spun. Cu toate acestea, nu pot fi orbit în asemenea hal încât să mă arunc asupra lor din motivul că au ceva securiști printre ei. Păi hai să comparăm situația cu restul partidelor care-au ajuns să fie compuse doar din securiști globaliști. Cum vi se pare?

Știu că toți visați la câte-o Albă ca Zăpada imaculată, dar, purilor, v-ați uitat în oglindă? Trăiți în mizeria asta de lume și aveți pretenția ca totul să fie impecabil? Îmbrăcați-vă în alb și ieșiți la plimbare prin câmpul mocirlos, iar după zece minute să-mi spuneți cum v-ați menținut impecabili!

În situația actuală, în rahatul în care ne aflăm, în loc să ne bucurăm că vocea noastră atât de hulită în politichia autohtonă tocmai ce-a dizlocat o parte importantă a javrelor din Parlament, stăm să-i atacăm pe cei care-au reușit să izbândească. Oameni buni, cei de la AUR au reușit ceva! Chiar nu mai putem să ne bucurăm atunci când obținem o victorie? În situația disperată în care ne aflăm, simplul fapt că valorile naționale și cele conservatoare izbândesc și-și fac loc într-o lume sufocată de globalism e o mare victorie. E pentru prima dată în ultimii doisprezece ani când avem naționaliști în Parlament, iar voi v-ați pus să le dați în cap. Realizați asta?

Dacă ceva nu vi se pare corect, alegeți să vă implicați. Partidul are nevoie de resursă umană. Probabil acum este nevoie, mai mult decât oricând, de consolidarea rețelei teritoriale. De ce nu vă implicați? Preferați să stați pe margine și să-i înjurați? Nu-i OK. Aveți ochii încețoșați de invidie, iar asta ne duce pe toți la pierzanie.

Știți care este alternativa la AUR? V-o spun eu: țuțerii de tipul Baconsky sau Papahagi care, recent, prin vocea celui din urmă, plângeau vocal că, iată, au intrat în Parlament rudimentarii ăștia tradiționaliști. Nu era mai bine – sugerează Papahagi către stăpânii săi – ca ortodocșii cu valori europene să fie în locul celor de la AUR? Înțelegeți tărășenia? Adică de ce n-au fost împinși în față și din timp ei, cei care ar face blatul imediat cu ideologia UE? Iată, zic ei, acum ne trezim cu „ăștia” care au ca valori credința strămoșească, familia tradițională și alte chestii „fumate”. V-ar fi plăcut mai mult impecabilii de tipul băsiștilor Papahagi, Baconsky, Neamțu ș.a.m.d.?

Gândiți-vă bine la cele ce v-am spus până acum. Lăsați invidia de-o parte și dacă vedeți că se construiește ceva, mai bine puneți mâna pe mistrie și adăugați un rând de cărămidă. Veți ști mai târziu că acel rând a fost al vostru. De dărâmat e simplu, dar după ce dărâmi nu mai rămâne nimic. Vă veți lăuda oare cu vidul care nu se vede niciodată?

Așadar, dragii mei, aveți puțin rațiune și, mai bine, puneți umărul la treabă și ajutați-i! Hai să începem să construim, nu să dărâmăm!

                                                                                                                 Dan DIACONU

30 Comments

  1. def

    Sa nu uitam ca si autorul articolului de fata a criticat AUR si a lovit in ei cat a putut inainte de alegeri. Salutara “mintea cea de pe urma”. Oricum, dezbinarea tipic romaneasca s-a aratat in toata splendoarea ei. Nationalistii (cel putin declarati) de tip Justitiarul si Active News au dat cu sete in singurul partid nationalist cu sanse de a reprezenta acest curent in Parlament. Noroc ca electoratul nu i-a ascultat si a spalat rusinea de a fi singura tara din Europa fara un partid nationalist in Parlament. Mult succes, AUR!

    • Nenea Iancu

      Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor.

  2. Cetățean responsabil

    Aveți perfectă dreptate domnule Diaconu. Ieri Rodica Culcer spunea despre AUR „după manevrele obscure care au dus la ascensiunea unui partid xenofob, naționalist, anti-european, primitiv – numai bun să ne facă de rușine în UE.”, apoi astăzi Tia Șerbănescu afirmă că „AUR renăscut din cenușa PRM și burdușit de securiști.” Eu zic că poate ei, securiștii din AUR sunt securiștii care țin cu neamul ROMÂNESC, în fine. Sunt etichetați ca xenofobi tocmai de către cei care sunt rusofobi și xenomani occidentali. Ce să facem mulți văd, dar puțini pricep. Fobie înseamnă teamă și nu ură. Nimeni nu are ură față de întuneric, ci teamă, frică.

    • Cetățean responsabil

      La Telejurnalul de seară al TVR1, la Tema zilei invitatul Cristian Pârvulescu afirma despre AUR că ar fi o organizație neofascistă! Ce ușor pun unii etichete.

  3. radu

    tehnocratia este comunismul sub licenta noua care da bine la generatia digitala, licentiata.
    Orce ideologie fara Hristos este satanism, e atac la mantuirea omului.

    activenews.ro “stiri necenzurate”,(??) a facut atac de cord ca AUR a intrat in parlament, AN e un instrument al masonilor evrei zisi nationalisti impotriva masonilor romani si a adevaratilor nationalisti ortodocsi. Jos satana Basescu (si agenturile ovreilor), care se bucura in martie ca in sfarsit suntem obligati sa stam in case online…ca asta e viitorul… VIITORUL NO HUMAN TOUCH , JUST TOUCH SCREEN & ADN CRIPTO MONETARY SYSTEM..
    exemple de useri care au fost complet eliminati de pe activenews.ro (nationalisti cu nume englez) cu tot istoricul postarilor (unele f bune): Buier, Neamdeneam, Traian Lalescu, Wulfila, Neghinita…

    • Constantin

      “Nu critica niciodată, nici măcar prieteneşte, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine decât el…SAU :
      Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, dar fă-o în fiecare zi.” RATIU

  4. Nicolae Bucur

    Ramine de vazut daca sint un partid facut de securisti pentru romani sau de securisti pentru securisti. Din pacate tot ce s-a incercat a se construi in ultimii 20 de ani a fost ,,andosat” de aliante obscure ale securicilor. Fara Mama! Fara Tata! Fara Tara! Imediat ce vor fi la putere isi vor da arama pe fata. Nu avem ce face decit sa asteptam ca alte sperante sa se duca pe apa Simbetei. Sau nu?…

  5. Malagamba

    activenews e un site securistoid care in sfirsit si-a dat arama pe fata. odata cu venirea in redactie a soiosului si nespalatului Roncea s-a intetit propaganfa anti-ruseasca . Un reper pentru a identifica o cocina a propagandei sorosiste sau sioniste din Romania e atitudinea vis-a-vis de Russia. Un exemplu elocvent il constituie cacastoarea decenews unde troneaza suinul Kireacul. Se pare ca si inpolitics ii calca pe urme..

    • Marian

      Vladimir, asta să le-o spui basarabenilor, balticilor și polonezilor

      • iou

        Vladimir a spus asa: “primul guvern URSS a fost format din evrei”, asa, ca avertisment pentru restul tarilor crestine.

        • Marian

          se vede treaba că naționalismul ăsta nu e pt oricine

      • Malagamba

        mareane, te-a trimis soros la produs?
        Invata istoria ca sa stii si tu ca polacia si tarile baltice au fost ale Russiei.
        Cit despre Basarabia, e pamint romanesc. Asta nu inseamna ca rusii care traiesc acolo trebuie exterminati. /asa cum vrea organizatia terorist sionista nato/
        Asa cum au facut ungurii si turcii cu romanii timp de sute de ani,dar despre care voi sorosistii luati apa-n gura ca sa nu zic ca luati altceva, si cu care sintem “coledzi” nato..
        Crimeea e pamint rusesc, Basarabia e pamint romanesc. Si Ardealul e tot Romania, mareane postac sorosist !!

      • Malagamba

        Inca ceva mareane..
        De ce voi postacii debilului de la Cotroceni si implicit ai lui helvig tradatorul si al beslegei imputite soros,nu suflati NICIODATA o vorba despre soarta romanilor din Bucovina ,pamint romanesc aflat sub cizma imputitilor de criminali UKROPI?
        Ukropistanul sau ukraina cea jegoasa ii extermina pe romani, NU RUSSIA !!
        Creatia artificiala Ukropistan sau ukraina atit de draga homalailor ioropeni este dusmanul Romaniei, NU RUSSIA !!

        • Marian

          Vladimir, degeaba îți pui nume de african. Se vede de la o poștă că ești din Tiraspol.

  6. livia

    Unul de la AUR (sunt inca necunoscuti) i-a invitat pe Bakonski, Papahagi si Neamtu alaturi de ei. O fi bine? Sau se conformeaza zicalei: pe dusmani sa-i tii aproape?

    • iou

      asta nu e de bine,. poate a fost doar o manevra. GDS e cel mai nociv THINK TANK globalist(sau tehnocratic) din Romania si face strategia tarii de 30 de ani. ajunge cu ortodoxia controlata de ovrei!

    • Malagamba

      Nu te mai da drept femeie, postac sorosist.Subumanii aia de care ai pomenit sint antiromani,stie toata lumea ca sint fideli nazistului oligofren.Asa ca mars cu minciunile si diversiunile tale inapoi de unde ai venit,la besleaga imputita soros..

  7. Traian

    Ortodoxia este incompatibila cu masoneria.
    De aici rezervele.fata de acest partid.
    Nu cumva se doreste tocmai compromiterea valorilor conservatore , a nationalismului.si a credinteo stramosesti? Totusi, sa-i lasam sa lucreze minim 3 luni si apoi sa tragem unele concluzii basate pe fapte.

    • iou

      bai fratie, in ziua de azi nu mai cuceresti nimic din afara ci dinauntru, adica trebuie sa te infiltrezi asa cum s-au infiltrat ei si au daramat crestinismul si au scos biserica in afara guvernarii normale, ca sa-i faca loc lui mamona.
      esti sigur ca aia care sunt masoni de la aur sunt masoni si cu sufletul, tu crezi ca ar rasufla ceva din cuiburile alea daca nu s-ar razboii intre ei ca in orice stabor.
      uite ca tactica cu un tigan la conducerea aur a dat roade ca nu s-a bagat presa ovreiasca sa le dea la geoale…

  8. Horea

    Matei 13

    1. In aceeasi zi, Isus a iesit din casa si sedea langa mare.
    2. O multime de noroade s-au strans la El, asa ca a trebuit sa Se suie sa sada intr-o corabie; iar tot norodul statea pe tarm.
    3. El le-a vorbit despre multe lucruri in pilde si le-a zis: “Iata, semanatorul a iesit sa semene.
    4. Pe cand semana el, o parte din samanta a cazut langa drum, si au venit pasarile si au mancat-o.
    5. O alta parte a cazut pe locuri stancoase, unde n-avea pamant mult: a rasarit indata, pentru ca n-a gasit un pamant adanc.
    6. Dar, cand a rasarit soarele, s-a palit; si, pentru ca n-avea radacini, s-a uscat.
    7. O alta parte a cazut intre spini: spinii au crescut si au inecat-o.
    8. O alta parte a cazut in pamant bun si a dat rod: un graunte a dat o suta, altul, saizeci, si altul, treizeci.
    9. Cine are urechi de auzit sa auda.”
    10. Ucenicii s-au apropiat de El si I-au zis: “De ce le vorbesti in pilde?”
    11. Isus le-a raspuns: “Pentru ca voua v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
    12. Caci celui ce are, i se va da, si va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar si ce are.
    13. De aceea le vorbesc in pilde, pentru ca ei, macar ca vad, nu vad, si macar ca aud, nu aud, nici nu inteleg.
    14. Si cu privire la ei se implineste prorocia lui Isaia, care zice: “Veti auzi cu urechile voastre, si nu veti intelege; veti privi cu ochii vostri, si nu veti vedea.
    15. Caci inima acestui popor s-a impietrit; au ajuns tari de urechi, si-au inchis ochii, ca nu cumva sa vada cu ochii, sa auda cu urechile, sa inteleaga cu inima, sa se intoarca la Dumnezeu, si sa-i vindec.”
    16. Dar ferice de ochii vostri ca vad; si de urechile voastre ca aud!
    17. Adevarat va spun ca multi proroci si oameni neprihaniti au dorit sa vada lucrurile pe care le vedeti voi, si nu le-au vazut; si sa auda lucrurile pe care le auziti voi, si nu le-au auzit.
    18. Ascultati, dar, ce inseamna pilda semanatorului:
    19. Cand un om aude Cuvantul privitor la Imparatie, si nu-l intelege, vine cel rau si rapeste ce a fost semanat in inima lui. Acesta este samanta cazuta langa drum.
    20. Samanta cazuta in locuri stancoase este cel ce aude Cuvantul si-l primeste indata cu bucurie;
    21. dar n-are radacina in el, ci tine pana la o vreme; si, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvantului, se leapada indata de el.
    22. Samanta cazuta intre spini este cel ce aude Cuvantul; dar ingrijorarile veacului acestuia si inselaciunea bogatiilor ineaca acest Cuvant, si ajunge neroditor.
    23. Iar samanta cazuta in pamant bun este cel ce aude Cuvantul si-l intelege; el aduce rod: un graunte da o suta, altul saizeci, altul treizeci.”
    24. Isus le-a pus inainte o alta pilda si le-a zis: “Imparatia cerurilor se aseamana cu un om care a semanat o samanta buna in tarina lui.

    25. Dar, pe cand dormeau oamenii, a venit vrajmasul lui, a semanat neghina intre grau si a plecat.
    26. Cand au rasarit firele de grau si au facut rod, a iesit la iveala si neghina.
    27. Robii stapanului casei au venit si i-au zis: “Doamne, n-ai semanat samanta buna in tarina ta? De unde are, dar, neghina?”
    28. El le-a raspuns: “Un vrajmas a facut lucrul acesta.” Si robii i-au zis: “Vrei, dar, sa mergem s-o smulgem?”
    29. “Nu”, le-a zis el, “ca nu cumva, smulgand neghina, sa smulgeti si graul impreuna cu ea.
    30. Lasati-le sa creasca amandoua impreuna pana la seceris; si, la vremea secerisului, voi spune seceratorilor: “Smulgeti intai neghina si legati-o in snopi, ca s-o ardem, iar graul strangeti-l in granarul meu.”

    Ogorul (doctrina) este bun, AUR creste, sa lasam sa creasca neghina cu graul, la timpul potrivit ele se vor alege.

    Doamne ajuta.

    Pacat de ActiveNews

    https://ortodoxinfo.ro/2020/12/06/activenews-capusat-de-omul-lui-basescu-loveste-cu-disperare-tot-ce-nu-e-stanga-marxista/

    • Catalin

      Incearca R3media.ro
      E fostul redactor de la activenews

  9. Lucia - Florentina Negru

    Ma uimeste carcoteala romanilor “de bine” care, desi nu cunosc mai nimic sau mai pe nimeni din aceasta formatiune politica, sau tocmai pentru ca nu cunosc, se reped sa faca ce stiu ei mai bine: improasca noroi. Cineva a spus cuminte: “haideti sa-i lasam sa conduca 3 luni si apoi sa tragem concluzii bazate pe fapte!”
    Ce ma revolta insa este ca ieri Tarziu si Simion au avut o conferinta de presa undeva, intr-o locatie mica. George Simion si-a vandut casa ca sa poata sustine promovarea facuta cu greu in afara tv, intrucat partidele mici nu primesc finantare de la stat (adica din bani publici) precum cele mari. Fie spus in paranteza ca AUR a propus desfiintarea acestor finantari din banii nostri. Cine vrea politica, sa vina cu bani de acasa!
    La conferinta de presa de ieri, cei doi lideri AUR au invitat ziaristii prezenti sa le adreseze intrebari. Au urmat minute in sir in care au asteptat aceste intrebari. Nimeni nu i-a intrebat nimic. Nu pot crede ca atatia ziaristi prezenti alergasera acolo doar pentru poze, caci nu poza Brigitte Bardot, nici nu filma Dua Lipa un nou clip YSL. Penibil. Blitzurile nu mai conteneau: fata, stanga, dreapta… intrebari? Niciuna. Oare stiau ziaristii chiar tot despre AUR? Toti?
    Urmarea o vedem aici: articolul cu opinie schimbata 180 de grade, persoane care isi dau cu parerea in rau, doar in rau. De unde atata otrava, domnilor? Cu totii va lamentati ca v-ati saturat de umilintele si furtul de pana acum, de inalta tradare si abuzurile ascunse dupa criza Covid 19, iar cand apar niste oameni despre care nu stiti mai nimic sau chiar nimic, dar care afirma ca vor sa ne ofere altceva, tot ce aveti de facut in loc sa va documentati e sa aruncati cu pietre? O singura persoana pare lucida in mod exceptional ca sa se confirme regula?
    Pai atunci, stimati compatrioti, va meritati soarta.

  10. marcus

    „Orientarea anti-europeană și rusofilă a AUR trimite cu gîndul, într-adevăr, la o formațiune creată în laboratoare estice.
    Judecînd la rece, însă, marile cîștigătoare ale ascensiunii AUR sunt cancelariile vestice și nu estice.
    Circarii AUR vor avea o singură misiune în actualul mandat: aceea de a compromite total, prin gesturi și propuneri deșănțate, naționalismul, suveranismul, Biserica ortodoxă, curentul antiglobalism etc. Pentru că ei au fost ”aleși” să reprezinte la nivel înalt românii care împărtășesc asemenea idei – tot mai mulți – și care s-ar putea trezi fără să vrea într-o spirală a tăcerii. Constantînd că nu prea e onorant să te plasezi într-o barcă în care se regăsesc niște isterici cu idei puține, dar cîte se poate de fixe.
    Practic, AUR va funcționa ca un vaccin, care inoculează virusuri slăbite doar pentru a determina organismul să producă anticorpi eficienți și împotriva celor sănătoși.
    Un vaccin împotriva curentului anti-occidental, în creștere.
    De aici, marea întrebare: a fost AUR creată și împinsă în sus din spre Est?
    Ori am asistat la o operațiune a serviciilor autohtone la comanda unui Vest îngrijorat de brusca eliberare a culoarului naționalist din România și de perspectiv nașterii unei mișcări naționaliste autentice, de mase și în afara controlului? (Bogdan Tiberiu IACOB)”

    https://inpolitics.ro/aur-un-vaccin-eficient-impotriva-nationalismului-mioritic_18447390.html

  11. Naționalistul

    Când vezi javrele neomarxiste/globaliste cum atacă AUR, trebuie să îți pui întrebări! Globaliștii au crezut că naționalismul românesc este mort. Ghinion, e in ascensiune!

  12. Domle,nebunul ala amintit la inceput si existent mai mereu in iterelatii cu munca romanilor nu este decat un jidan nesimtit,obraznic si impertinent.Cam asa procedeaza UNII evrei ajunsi in Israel(Palestina)cu muncitorii romani,Nu-i platesc pe sarmanii oameni.Nenoprocirea ca astia s-au intors in Romania cu aceleasi metehne care stateau ascunse pe vremea lu nea Nicu,de frica.Acum,ca e democratia lor,ei dau la cap romanilor cu exact ceace au ei specific,jigosdismul.

  13. Reconstructia unei tari incepe,fara doar si poate,dela tarani.Ei,care,dau si emblema neamului nostru TARA.Taranii,adica muncitorii campurilor de aur trebuesc ajutati sa produca si sa vinda.Cum?Nimeni sa nu mai cumpere din Mallurile alea sintetice si fioroase in stralucirea lor artificiala.Romani,cumpareati dela romani,numai asa ve-ti mai traii in Romania,in scumpa voastra tara in care limba mamelor voastre trebue pastrata nealterata de vanura-lumii,dusmanii feroci ai neamului romanesc.Spijiniti acest suflu national incorporat in politica Romaniei,partidul romanilor AUR.

  14. jukov

    Nu mai pomeniti de presa in Romania in special de cea televizata vanduta pe banii neomarxismului si plina de slugacii lui Soros.Nu mai faceti publicitate unor viermi neo bolsevici si antiromani precum Culcer,Parvulescu,CTP si lista e lunga.Daca asculti posturile de radio FM dai de o obedienta si o slugarnicie a realizatorilor.tineri care nu le-a placut munca sau cartea,care iti intoarce stomacul pe dos.Nenorocirea este ca milioane de romani consuma aceasta ticalosie a mediei.Sa accepti aceasta manipulare jegoasa inseamna nesimtire si prostie deopotriva.Dupa asta cautam oameni providentiali care sa ne scoata din rahat in trei luni.Vise desarte.

  15. Cosmin P

    Frumos si corect articol, intai sa nadajduim si apoi sa judecam demersul, sa nu uitam ca mai presus de toate, Dumnezeu randuieste lucrurile, spre Binele nostru comun. Si “usor” nu i-o fi Lui, ca noi suntem murdari si amestecati.

    Le urez si eu succes lui AUR, cine poate sa se implice, sa o faca cu toata inima, mi-a placut mult expresia cu randul de caramida !

    Dumnezeu sa-i calauzeasca pe bunii romani din AUR, iar pe cei nu asa buni si sinceri, sa-i lumineze, sa-i FACA buni romani si crestini-ORTODOCSI (nu am nimic cu ceilalti de alte rituri crestine dar si-au tras destul plapuma lor, e si timpul nostru, ai nostri nu sunt mai prejos, ba din contra, pe termen lung si in adancime au mai multe de oferit, asa pur si simplu…) !

  16. Marian75

    Sper să reziste Aur în fața hienelor,se știe că banii iau mințile oamenilor,Sper să reziste tentațiilor si să facă ce au promis altfel va dispărea…

  17. bali

    In 2016, dupa demisia lui Ponta pe motiv de Colectiv, o manifestatie unionista condusa de Simion a fost reprimata salbatic de jandarmii lui Coiolos, desi era mult mai pasnica decit cea instigata de parpalacul rosu pentru rasturnarea guvernului sobolanului distrugator de aliante, partide si sperante.
    In acel moment s-a afirmat AUR (chiar daca nu se numea asa).
    Astazi este singura alianta care vrea sa faca ceva pentru ROMANI, nu pentru UE, NATO, SUA, globalisti, LGBT-isti, etc.
    Sa-i ajutam sa creasca pentru a ne reprezenta si pe noi ROMANII in Parlamentul ROMANIEI !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *