Internet

Alternative pentru Google, zece motoare de căutare care nu spionează

Tot mai mulţi internauţi caută febril alternative pentru a boicota cenzura  şi controlul lipsit de etică a Google-ului. Motoarele de căutare populare includ un set complex prin care informațiile dobândite într-un mod condiţionat şi neplăcut, dar cu acordul explicit al utilizatorului, sunt folosite în diferite politici, cea mai evidentă fiind cea de marketing. Playtech.ro a conceput un top pentru uzul consumatorilor mai hotărâţi împotriva globaliştilor care fac legea pe internet prin intermediul celor mai faimoase aplicaţii, momentan:

 

Tot mai mulţi internauţi caută febril alternative pentru a boicota cenzura  şi controlul lipsit de etică a Google-ului. Motoarele de căutare populare includ un set complex prin care informațiile dobândite într-un mod condiţionat şi neplăcut, dar cu acordul explicit al utilizatorului, sunt folosite în diferite politici, cea mai evidentă fiind cea de marketing. Playtech.ro a conceput un top pentru uzul consumatorilor mai hotărâţi împotriva globaliştilor care fac legea pe internet prin intermediul celor mai faimoase aplicaţii, momentan:

  1. DuckDuckGo – Un motor de căutare foarte sigur și unul dintre cele mai vechi ce nu vă urmărește termenii căutați. Astfel, veți avea o experiență de căutare mai curată. Rezultatele vă sunt oferite instant fără nici un fel de reclame adiționale pe margini sau înaintea rezultatelor efective. Peste 10 milioane de căutări sunt efectuate zilnic cu el.

  2. WolframAlpha – Acesta este cel mai bun motor de căutare computațional, deși evoluează constant și vă oferă mult mai multe informații, decât răspunsuri la ecuații. Mai degrabă îl percepeți ca pe o unealtă pentru acces la informații clare și corecte. Din nou, nu vă urmărește sau înregistrează căutările și include un amalgam de algoritmi la care puteți apela pentru diverse sarcini. Atât pentru calcule, cât și pentru informații despre medicină, finanțe, muzică, filme, persoane și nu numai, WolframAlpha este grozav, dar doar când îl veți testa de mai multe ori îi veți descoperi adevărata utilitate.

  3. Startpage – Un motor de căutare foarte bine finisat și unul care nu vă urmărește activitatea online, Startpage afișează de fiecare dată rezultatele de care aveți nevoie, fără alte activități petrecute în spatele cortinei. Ca un plus de securitate, acest motor de căutare vă calculează și afișează rezultatele la căutare prin intermediul unui server proxy, pentru ca paginile web pe care le accesați prin intermediul său să nu vă afle IP-ul și locația reală. Startapage este disponibil și sub formă de motoare de căutare.

  4. PrivaYippytelee – Un motor de căutare cu câteva opțiuni avansate de filtrare, Privatelee este de asemenea dedicat celor care nu vor reclame personalizate pe baza căutărilor de acum câteva zile sau câteva săptămâni. Interfața este cât se poate de curată, fără reclame, iar prin intermediul sismteului PowerSearch, puteți configura care sunt sursele de informare prin care caută. Un domeniu alternativ pentru el este Qrobe.it.

  5. Yippy – Îți permite să fltrezi automat rezultatele în conformitate cu categoriile specificate și să marchezi ca fiind nepotrivite anumite rezultate. Spre deosebire de alte motoare de căutare care pun accent pe securitate, făcând compromisuri la opțiuni suplimentare de căutare, cu Yippy puteți căuta din câteva clickuri și doar imagini, știri, bloguri, locuri de muncă și multe alte alte. După afișarea rezultatelor, aveți mai multe filtre pe care le puteți folosi pentru a ajunge la rezultatele dorite. Totul se petrece fără reclame sau înregistrare a căutărilor.

  6. Hulbee – Un motor de căutare privat, Hulbee nu vă monitorizează istoricul sau locația pentru a vă personaliza rezultatele oferite. Tot ce veți vedea pe lista de rezultate nu implică sub nici o formă analizarea sau păstrarea detaliilor voastre personale pe care le propagați online în permanență. Fiecare click pe Hulbee este criptat, iar dacă vreți o filtrare a rezultatelor pe baza locației în care vă aflați, o puteți activa și o puteți folosi pentru o sesiune întreagă de navigare sau până în momentul în care faceți click pe ,,Clear your activity

  7. Gibiru – Multe dintre aceste motoare de căutare pot părea un pic ciudate din punctul de vedere al denumirii, dar are legătură cu faptul că nu ați auzit de ele înainte. Dintr-un punct de vedere, același lucru se poate spune despre Google, dacă nu l-ați fi folosit de mai bine de un deceniu. În acest caz particular, Gibiru nu implică filtre avansate sau alte artificii la căutare, dar livrarea rezultatelor necenzurate se desfășoară printr-un canal complet criptat de livrare a datelor. Cu alte cuvinte, puteți avea încredere în el. În plus, rezultatele afișate sunt calculate prin Google Custom Search, chiar dacă nu includ și uneltele de tracking Google.

  8. Disconnect Search – Unul dintre motoarele de căutare foarte bine puse la punc datorită surselor folosite pentru afișarea rezultatelor este Disconnect Search. Cu toate că folosește Google, Yahoo, Bing și alte motoroare de căutare pentru a vă calcula rezultatele, nu vă urmărește activitatea online și elimină orice informații prin care ați putea fi localizați, inclusiv IP-ul privat. Puteți filtra rezultatele pe bază de locație, dacă vreți doar știri din România referitoare la un anumit subiect, de exemplu.

  9. Lukol – Dacă vreți rezultate la căutare de la Google servite într-un mod curat fără instrumentele de urmările asociate cu motorul de căutare al gigantului din Mountain View, Lukol este pentru voi. Tot traficul este trecut printr-un server proxy pentru ca nimeni să nu afle locația voastră exactă și orice alte detalii despre activitatea voastră online sunt inaccesibile dacă folosiți acest motor de căutare. În plus, include câteva instrumente suplimentare de protecție care previn afișarea de reclame și spamuri. Anonimitatea este primordială când căutați prin Lukol.

  10. MetaGer – Dacă vreți să căutați ceva pe internet de care să nu afle nimeni niciodată puteți folosi MetaGer. Fiecare căutare este anonimizată și un click pe unul dintre rezultate este trecut printr-un server proxy, ca adresa de destinație să nu aibă nici o idee despre locația voastră de proveniență. Termenii căutați nu sunt înregistrați, iar providerii de reclame nu vor putea niciodată să vă afișeze reclame personalizate. Interfața implicită a MetaGer este în germană, dar dacă folosiți linkul de mai sus sau tastați /en după adresa implicită, va fi afișat în engleză.

 

Alexandru PUIU – playtech.ro

6 Comments

  1. Tic

    Mulțumim frumos. Buna informația. Dau mai departe. Sa ne organizam și noi, sa putem opune o forță, nemernicilor.

  2. nu e o solutie

    problema nu e motorul de cautare, ci faptul ca google si facebook au reusit sa convinga site uri tertze sa o fac incluzand bucati de cod in acest sens. cu alte cuvinte, cauti cu duckduckgo si cand intri in site, dai de google. si sunt convins ca lucrurile stau mult mai rau pentru ca te spioneaza chiar furnizorul de internet, banca atunci cand achiti ceva, statul cand platesti o taxa, telefonul mobil cand e lasat pe masa. singura solutie pe care o vad este sa renunti complet la telefon si internet.

  3. Dan Florescu

    Buna ziua ! Multumesc pentru alternativele prezentate. Exista asemenea alternative si pentru conturi de email , in afara de gmail, yahoo etc, care sa nu blocheze utilizarea cu diverse conditionari si reclame ? Inca o data multumesc !

  4. Ionela Ionescu

    Multumim.

  5. Dan

    ma indoiesc ca ar ajuta la ceva: Orice activitate pe internet, inclusiv  redactarea unui e-mail ( cu stergeri, corecturi, cu tot) este stocata pe veci in Servere – s-a scris despre aceasta un articol f.bine documentat …. 
    Nu numai intregul internet, dar si sitsemele de operare si procesoarele au fost concepute pentru un spionaj / control total …
    Google mai are o problema:  “filtreaza”, adica CENZUREAZA masiv …

    • gmbplay

      Visati ca sint jupini care fac cadouri si va servesc pe gratis ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.