Atitudini

Apel către cetățenii români: Coronavirusul a devenit un pretext pentru restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești!

  În această perioadă de criză sistemică la nivel global, când, în mai toate democrațiile lumii, sub pretextul „siguranței colective”, […]

 

În această perioadă de criză sistemică la nivel global, când, în mai toate democrațiile lumii, sub pretextul „siguranței colective”, atacul asupra libertăților individuale este fără precedent, considerăm că este de datoria noastră să lansăm un apel către toți românii de bună credință.

Evoluțiile de până acum arată că lupta împotriva epidemiei Covid-19 a devenit un alibi pentru încălcarea drepturilor inalienabile ale cetățenilor, precum și pentru restricționarea nejustificată și disproporționată a libertăților lor fundamentale, inclusiv exercitarea libertății religioase, de expresie și de mișcare.

Nu negăm în nici un fel existența noului virus, însă credem că măsurile luate pentru combaterea acestei epidemii au fost în mare parte arbitrare și/sau abuzive și au produs numeroase efecte colaterale negative atât pentru economia românească, cât și pentru sănătatea multora dintre concetățenii noștri. Sănătatea publică nu trebuie și nu poate fi invocată ca argument pentru încălcarea drepturilor a milioane de români, și nici pentru distrugerea economiei și a țesăturii sociale a României.

Pe zi ce trece, în întreaga lume apar îndoieli tot mai mari cu privire la contagiozitatea, pericolul și rezistența acestui virus. Tot mai multe voci cu autoritate din lumea științei și medicinei internaționale confirmă faptul că isteria mediatică în legătură cu Covid-19 este nejustificată. Avem motive să credem, pe baza datelor oficiale privind incidența bolii în raport cu numărul de decese, că această pandemie este în fapt instrumentalizată pentru a impune, pe termen lung, forme inacceptabile de control social și de îngrădire a drepturilor și libertăților democratice.

Considerăm, de asemenea, că, în numeroase cazuri, măsurile de izolare adoptate au precipitat o criză profundă care a distrus deja sectoare întregi ale economiei. Acest fapt are repercusiuni sociale și politice grave. Guvernul și Parlamentul României, precum și toți actorii responsabili au datoria să oprească aceste forme de inginerie socială, luând măsuri pentru a proteja cetățenii pe care îi reprezintă și în interesul cărora sunt obligați să acționeze. La fel, este de datoria acestora să ajute familia, celula societății, nepenalizându-i și nediscriminându-i pe cei slabi și vârstnici, inclusiv prin despărțirea dureroasă de cei dragi.

Internarea forțată și tratamentul în spitale a persoanelor asimptomatice trebuie, de asemenea, să înceteze imediat. Suntem printre puținele țari din lume care au recurs la o astfel de măsură abuzivă și nedemocratică. Nici măcar OMS, care este la originea multor decizii greșite luate de diferite state, nu recomandă asemenea abordare extremă, experții fiind de acord inclusiv ca persoanele cu simptome medii sa fie tratate ambulatoriu.

Cerem comunității științifice și medicale să își exercite vigilența, astfel încât să fie oferite tratamente pentru Covid-19 cu onestitate, pentru binele comun. Este necesar să existe garanții că interese economice obscure nu influențează deciziile celor aflați acum la conducerea României.

Ceea ce trebuie sa primeze este sănătatea cetățeanului, nu garantarea profiturilor companiilor farmaceutice spre îmbogățirea rapidă a „mafiei clientelare” transpartinice. Achizițiile publice, chiar și în situații de urgență, trebuie să fie transparente. Subliniem, de asemenea, că este inacceptabilă din punct de vedere moral, folosirea unor vaccinuri care nu au fost suficient testate sau care încalcă principii de bioetică – de exemplu, vaccinuri derivate din materiale provenite de la fetuși avortați.

Cerem ca sistemul medical sa revină la normal, configurarea stabilită în perspectiva și în timpul acestei pandemii dovedindu-se una falimentară. Zeci de spitale au stat goale două luni de zile în așteptarea cazurilor grave de Covid-19, în detrimentul pacienților cu boli cronice, degenerative, cardiace, oncologice, rare mai ales, a pacienților cărora, fiind amânați de la spitalizare, boala li s-a agravat, unii chiar sucombând. Un asemenea tratament frizează crima împotriva umanității.

Cerem restabilirea libertății religioase, care potrivit Constituției „nu poate fi limitată sub nici o formă”. Ingerința autorității publice în viața liturgică, ca și hărțuirea unor ierarhi, trebuie sa înceteze de îndată. Până în prezent biserica a fost supusă unor rigori care nu s-au aplicat nici magazinelor alimentare. Suntem îngrijorați că hrana spirituală a fost considerată a fi neesențială de către decidenți, în timp ce esențial a fost stabilit arbitrar doar accesul la hrana materială.

Solicităm anularea tuturor amenzilor aplicate pe durata stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, pe care CCR le-a declarat ca fiind lipsite de bază constituțională.

Solicităm și retragerea derogării de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului notificată de România. Lipsită de orice argument care să îi susțină necesitatea, această derogare trezește serioase temeri că ceea ce se dorește în realitate nu este combaterea unui virus, ci instaurarea unui regim politic autoritar.

Cerem încetarea practicilor totalitare de supraveghere și control care afectează dreptul la demnitate și la protecția datelor personale ale cetățenilor. Luând în considerare informațiile oficiale cu privire la starea de sănătate a populației și la evoluția infectării cu virusul Covid-19, considerăm că multe din așa zisele măsuri profilactice, vizează mai degrabă supravegherea populației decât sănătatea ei.

Trebuie contracarată impostura flagrantă a celor care, fără nicio legitimitate politică sau socială, susțin politici de control drastic al populației recomandându-se ca salvatori ai umanității. Responsabilitatea politică a celor care reprezintă poporul nu poate fi în niciun caz lăsată pe mâna unor „experți” sau funcționari naționali si internaționali care, pe deasupra, mai apoi vor pretinde imunitate în fața legii.

Solicităm, de asemenea, furnizarea gratuită de către stat a echipamentului de protecție a cărui purtare este impusă în anumite spații publice sau private. Este injust și inacceptabil ca populației să i se impună obligativitatea purtării de măști, cât timp nu i se acordă și mijloacele necesare achiziționării lor. Aceasta cu atât mai mult cu cât numărul celor care și-au pierdut locurile de muncă a crescut simțitor.

Denunțăm transformarea presei, prin subvențiile guvernamentale oferite din bani publici, într-un mijloc de manipulare și înspăimântare a cetățeanului, pus în slujba susținerii unor masuri arbitrare, fără o dezbatere publică reală.

Îi îndemnăm cu tărie pe cei care lucrează în mass-media să furnizeze informații exacte și să nu cenzureze, penalizeze, calomnieze și demonizeze pe cei care critică politicile guvernamentale, așa cum se întâmplă în prezent, din păcate, pe scară largă în social media, în presa scrisă și la posturile tv.

Numai oferirea de informații corecte permite cetățenilor să evalueze prin filtrul propriu faptele, fără a fi manipulați în favoarea unor interese partizane. O dezbatere democratică și onestă, care să asigure participarea vocilor nealiniate, este cel mai bun antidot în fața riscului de a impune forme mai mult sau mai puțin subtile de dictatură, care pot degenera ușor în tiranii mai grave decât cele pe care societatea noastră le-a cunoscut în trecutul recent.

Ne dorim ca experți în economie, fără partizanat politic, să caute soluții care să transforme enormele împrumuturi făcute de Ministerul Finanțelor în ultimul timp în investiții de infrastructură, energie, în proiecte de reindustrializare a țării, în finanțarea industriei alimentare, în orice proiect care ar putea aduce plusvaloare și ar putea integra forța de muncă plecată din țară, denumită generic „diaspora”. Prioritară va trebui să fie preocuparea pentru asigurarea hranei populației, în contextul în care experți ai ONU vorbesc despre „o foamete de proporții biblice” în urmă unei teribile crize economice anunțate post-pandemie.

Considerăm necesară stabilirea urgentă a unui calendar concret al procesului electoral indispensabil oricărui regim democratic. În secțiile de votare se poate asigura cel puțin regimul de siguranță sanitară din supermarketuri.

Se impune, de asemenea, sancționarea tuturor celor care au comis abuzuri în gestionarea stării de urgență, de la aplicarea unor sancțiuni fără o bază legală conformă Constituției, la răspândirea de informații false cu privire la numărul persoanelor infectate sau vindecate (a se vedea cazul județului Suceava) și a rezultatului dezastruos ce a urmat deciziei de a bloca spitalele, care au fost inaccesibile pacienților cu afecțiuni grave.

Îi invităm pe toți oamenii de bună credință să nu se sustragă datoriei de a coopera pentru binele comun și de a proteja sănătatea publică. Dorim și susținem o astfel de cooperare, care nu poate ocoli, însă, respectarea Constituției României și a drepturilor și libertăților individuale. Îndatoririle civile la care sunt datori cetățenii implică recunoașterea de către Stat a drepturilor lor.

Semnatari:

Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae – medic

Acad. Eugen Mihăescu – artist plastic

Conf. Univ. Răzvan Constantinescu – medic

Anca Nițulescu – medic

Cristian Vântu – medic

Prof. Univ. Radu Baltasiu

Conf. Univ. Costel Stanciu

Alexandru Petria – scriitor

Rodica Oltean – jurnalist

Corneliu Vlad – jurnalist

Denis Dinulescu – scriitor, dramaturg

Sorin Lavric – scriitor

Conf. Univ. Costel Stanciu – economist

Ing. Pompiliu Diplan – manager

Iulian Capsali – publicist, regizor

Dan Chitic – avocat

Prof. Irene Mariana Tătaru – antreprenor

Ing. Mihai Mârțu – manager TV

Eugen Popescu – jurnalist

Florin Marius Secalean – psiholog

Radu Cujbă – editor carte

Camelia Leonte – scriitor

Claudiu Târziu – jurnalist

Horia Țigănuș – artist plastic

Theodor Mugurel Panait – inginer

Ing. Nicolae Mușat – președinte ASCIOR

Cosmina Cerva – avocat

53 Comments

  1. MN

    Ma alatur grupului de semnatari ai acestui mesaj. Absolut de acord. “Coronavirusul a devenit un pretext pentru restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești!”. In timp ce mie mi s-a interzis sa merg sa-mi ingrijesc proprietatea de la tara, conationalii mei au fost trimisi de autoritati sa lucreze in alte tari. Rusine celor care au tratat aceasta problema cu dubla masura.

    • Dolofan Gabriela

      Ma alatur grupului acestui mesaj

    • Emilia

      Ma alătur, grupului. Și, susțin cu tărie, ca toată mascarada, e doar o manipulare a populației

    • Alex

      Ce trebuie sa facem si cand incepem sa facem ceva?🤔

    • Ioana Atanasiu

      Mă alătur grupului de semnatari. Este inadmisibil să se continue cu această dictatură și îngrădirea drepturilor la libertate.

  2. Gheorghe Ion

    Subscriu.

  3. S A INSTALAT DICTATURA HITLERISTA ÎN ROMÂNIA. TOTUL ESTE NUMAI A PREȘEDINTELUI ȘI LUI ORBAN. CAZURILE DE OMOR FARA MOTIV SE ANUNȚĂ ZILNIC. PREȘEDINTELE ESTE INCANTAT DE OMORORILE ZILNICE ȘI NICI NU L INTERESEAZĂ. BA TOTUȘI ÎL INTERESEAZĂ SA FIE CÂTE DE MULTE CAZURI DE GENOCID. TREBUIE SA NE UNIM TOATĂ TARA. ALTFEL MULȚI OAMENI VOR MURII NEVINOVAȚI. TREBUIE SA I DAM DEMISIA ȘI CU PROPUNERE DE ARESTARE ATÂT PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, CÂT ȘI ÎNTREGULUI CABINET ORBAN. DACĂ NU NE VOM UNI ACEST CRIMINAL V A FACE PRAF DIN TARISOARA ACEASTA.

  4. Serghi Catalin

    Ma alătur acestui grup și susțin în totalitate cele scrise în mesaj.

  5. Florin

    În totalitate de acord

  6. Laura

    Si eu ma alatur acestui grup. Mai mult decat atat, expertii virusologi internationali au declarat masa ca fiind toxica, masca contine materiale toxice pe care oamenii le inhaleaza, si nu permite o oxigenare a creierului. Cine poarta masca se va imbolnavi.

    • Chirila carmen despina

      Ma alatur campaniei de sustinere a drepturilor Oamenilor, a redobandirii increderii personal, a redobandirii libertatii Nationale.. ❤️

      • Loredana L

        Subscriu

  7. Codin

    De acord!

  8. Ivan Paula

    Buna ziua, doresc sa contribui la această inițiativa cu semnătura mea. Ivan Paula

  9. Lil

    Astia vor sa decimeze poporul roman si sa il inlocuiasca cu imigranti sirieni, mai ales! Voi asteptati in casa moartea!
    Oricum ei au propagat-o! Reptiliemii au creat Apocalipsa! Dumnezeu blocheaza omul numai prin catastrofe naturale! Acesta este un sfatsit artificial creat de minti omenesti satanizate.

    De ce se intra si se vantura lumea in draci pe granita!da nu vor noi infectari?? Oricum.infectarile reies acum din tesyele mincinoase pe care te obliga sa le faci ca ai o munca ,sa ajungi intr-o institutie!!!!!

    Apocalipsa este scrisa de reptilieni , ca oamenii sa abandoneze lupta! Sa l-i se inoculoze ca sunt predestinati mortii!
    Nu va lasati pacaliti!
    Daca veti lupta, veti iesi masiv sii veti fi uniti nu ne mai pot infrange!
    Nu iesiti si va supuneti, suntem ca si morti!
    In toamna pregatesc macelul asupra romanilor! Lasati vacantele!

  10. xyz

    Subscriu

  11. O Cruce,un Neam si o Tara

    subscriu si ma alatur asemeni ,

    Stela Teodor ,
    bioinginer medical

  12. Sohan Meda

    Subscriu

  13. Eugen

    Pentru ca restaurarea drepturilor fundamentale ale Romanilor sa devina efective, trebuie initiata o actiune concreta judiciara. Protestele nu pot avea loc fara repercursiuni, iar orice ramane la nivel de petitie nu va oferi niciodata un rezultat concret.
    As dori sa realizati cu totii ca vorbim despre o dictatura in acest moment, iar politicienii din opozitie sunt complici 100% la tot ce se intampla. Sta doar in puterea noastra, a fiecarui individ in parte sa intelegem ca este un moment decisiv pt a nu ne pierde definitiv libertatile si drepturile fundamentale.

  14. Monica crisan

    Subscriu și ma alatur ..multumesc

  15. Angela

    Ma alatur acestui grup semnatar cu toata convingerea ca UNIREA FACE PUTEREA !!!

    Ma alatur acestui grup semnatar cu toata convingerea ca UNIREA FACE PUTEREA !!!!

  16. Adrian Sulma

    De acord.

  17. SUBSCRIU

  18. un mizantrop

    Da. Este singura cale, n-avem a astepta nimic bun de la clasa politica, e clara complicitatea (de voie, ori de nevoie) a tuturor la aceata crima impotriva poporului roman…Este nevoie si de un proces real impotriva genocidului (in desfasurare!) la adresa romanilor, sa speram ca se va trezi mintea cea de pe urma!

  19. gigli

    subscriu ! un adevarat genocid se deruleaza sub pretextul falsei pandemii ! din pacate unii dintre noi si in special tineretul nu vor sa vada adevarul si se conformeaza cu purtarea botnitei ,un simbol al umilintei totale !!

  20. SUBSCRIU

  21. LevSt.

    mai jos, o stire(si actiune) si un comentariu, facute cu aprox. 2 luni in urma, iar predictia mea din ultimul rand al comentariului s-a adeverit, mai mult , semnatarii respectivei petitii s-au multumit ca au facut-o si s-au retras din cursa, practic trebuiau sa sustina cererea prin noi actiuni, inclusiv tentative de a organiza proteste in tara si/sau strainatate sau /si sa informeze diverse foruri internationale de cronica situatie din Romania si sa ceara sprijin(macar declaratii) de la acestea…Probabil ca “istoria se repeta pe ea insasi”,(din nou) si cu aceasta petitie, oricat am incerca sa fim de bine-intentionati, trebuie spus ca “spiritul” romanesc a cam fost catalogat deja,prin expresia (devenita clasica), cea cu mamaliga…////———————————–
    Comentarii.
    LevSt.

    06/04/2020 la 13:57

    Avem nevoie de un plan anti-coronavirus! Scrisoare deschisă adresată președintelui, premierului și Parlamentului României
    Printr-o scrisoare deschisă, un grup de lucru alcătuit din profesoare și profesori universitari, cercetători, experți în economie, antreprenori, cadre medicale, avocați, politologi, sociologi, artiști și activiști civici atrage atenția preşedintelui României,..Finantare:4.2. Plafonarea tuturor pensiilor speciale (prin impozitare) la nivelul a două salarii medii pe economie.

    4.5. Impozit de solidaritate pe timp de un an, aplicabil tuturor veniturilor (salarii, indemnizații, pensii, venituri nesalariale etc.) peste salariul mediu pe economie….”____—-____ iata ca un grup important ajunge la aceiasi concluzie/masura pe care eu am propus-o de mult timp, chiar zilnic in ultimele luni, insa propunerea lor este putin incompleta(jumatati de masura, antecamera esecului) NU trebuie mers pe plafonarea pensiilor speciale , CI pe anulare si pe recuperarea sumelor deja primite, pentru ca acestea au fost date/primite imoral si ilegal( dar legalizat -de cine?- de ei insasi!), adica au fost primite -in gaj si folosinta- bunuri(bani) nejustificate , dea dreptul furate , iar singurul remediu este -cel putin- recuperarea sumelor… Iar la punctul 4.5, acest „impozit de solidaritate” aplicat tuturor, este cam fara sens, suna precum ” celui care nu are , i se va lua si ce nu are”, pentru ca o imensa parte a populatiei efectiv lucratoare nu mai lucreaza, de acea venitul lor (salarii si pensii) nu vor mai fi de ajuns pentru subzistenta, singura solutie este IMPUNEREA MORATORIULUI PE SALARII SI PENSII (la stat) , masura care NU va afecta pe cei cu salarii si pensii mici(dimpotriva, le va creste), va ” afecta” doar pe cei care sunt , sau au fost parte din STRUCTURILE PARAZITARE ale societatii, adica politicul, adminstratia(de varf), armata , popimea, fundatii fantoma, exces de ambasade, etc.Avand INSA in vedere, pe mana cui este tara, sunt apropape convins ca nici macar aceste jumatati de masura nu vor fi luate in calcul…

  22. Florin

    Multumesc ca v ati unit, sint cu voi.

  23. Gavril Constantin

    Total deacord cu cele spuse mai sus.

  24. Răzvan Ciobanu-Dobrescu

    Din postura de vicepreședinte Dreapta Liberală, salut, aprob și mă alătur la inițiativa semnatarilor.
    Protestul nostru din 13 iunie 2020 din P-ța Victoriei a fost făcut împotriva măsurilor total gresite și abuzive luate de autorități, de încălcare a principiilor fundamentale ale cetățenilor și crearea
    unui stat politico-medical dictatorial.
    “FĂRĂ POLITICA PUMNULUI IN GURĂ “

  25. Dăliana Muntean

    Subscriu !

  26. ale

    profita de naivitatea oamenilor. Trebuie sa se schimbe modul de guvernare in tara asta. Petitie pentru interzicerea testului RT-PCR pentru testarea SARS-COV2 (COVID-19) deoarece rezultatele testului arata pozitiv in cazul infectiei cu alti virusi sau bacteri(Presedintele Tanzaneiei a decalarat ca a iesit pozitiv cu coronavirus si o capra si un fruct). Testul produce o mulțime de pozitivi falși, adesea nereușind să măsoare nimic real. https://www.petitieonline.com/renuntarea_le_testul_rt-pcr_pentru_covid-19

  27. Mihail M.

    Subscriu

  28. Mă alătur fară dubii!

  29. Ramóna Munteanu

    Ma alatur. Dar fara o actiune concreta( in justitie) nu vom rezolva nimic.

  30. subscriu
    Trebuiesc desfiintate toate lobbyurile din Bruxelles care au transformat in cursul ultimilor 20 de ani industria farmaceutica si activitatea foarte multor medici corupti in afacere financiara care nu are treaba cu medicina : juramantul lui Hypocrate a fost transformat in juramantul ipocritilor .
    Au luat bani toti medicii care neaga importanta hydroxychloroquinei , contrar dovezilor aduse de Prof.Dr Didier Raoult in vindecarea majoritatii cazurilor infectate cu covid 19, printr-un tratament care combina hydroxychloroquina cu erythromicina(=antibiotic eficace contra bacteriilor !!!).
    S-a stabilit faptul ca avem de a face cu o bacterie, nuuuuuu cu un virus!!!, de unde vine si eficacitatea erythromicinei in acest tratament . Prof univ. Dr Christian Perronne – fost membru in varii comisii medicale si ministeriale ale Frantei – explica in videoul de mai jos coruptia medicala absolut ametitoare care distrus prevenirea si tratarea pandemiei in Franta .
    Totul este valabil si pentru Romania . Tocmai a scos o carte in care Prof Perronne se intreaba : ‘oare exista vreo greseala pe care sa n-o fi facut coruptii care au dirijat criza in Franta ?’
    titlu:
    Pr Perronne- “Ceux qui critiquent le protocole Raoult malgré les preuves sont achetés par les labos” (cei care-l critica pe dr Raoult in ciuda probelor, sunt cumparati de catre laboratoare)
    link: https://www.youtube.com/watch?v=crbITXQTo24

    Pr Perronne- “Ceux qui critiquent le protocole Raoult malgré les preuves sont achetés par les labos”

    253,151 views
    •Jun 16, 2020

    • Jenar Gheorghe

      SARS COV 2 exista. Este fabricat si distribuit dupa placul si interesele celor care il produc (globalistii). Testele sunt pozitive din fabricatie si la fel sunt folosite. Orice entitate care nu are evolutie filogenetica nu se poate dezvolta ontogenetic (rata de supravietuire a lui SARS COV 2 este de 70 de zile ). Deci o data la 2 luni ei trebuie sa fabrice noi cantitati si sa le distribuie. Oricum sunt de acord si subscriu grupului de semnatari.

  31. satan exista

    Pentru cei ce vor sa faca ceva concret cu sanse de reusita,nu scrisori,petitii care nu stiu ce si cat rezolva,las un link cu initiatorii unei plangeri penale contra tuturor spurcaciunilor care se cred intagibili;sunt romani ce lupta pentru poporul roman;chair daca multi dintre voi nu ii cunoasteti (nici eu nu ii cunosteam pana in urma cu cateva luni) fiindca presa ,,oficiala”(presa lor defapt),nu scrie despre initiativa lor,ei sunt activi;cu o parte din ei am fost la protestele pentru libertate,proteste ce au avut loc in data de 15 Mai;daca nu aveti curaj sa iesiti in strada,macar sa ii sustineti fiecare dupa posibilitati;pentru cei care vreti sa va implicati juridic,pentru pasii ce trebuiesc urmati,datele lor de contact le gasiti in link.
    https://genocidro.wordpress.com/dovezi-ale-abuzurilor-mai-asupra-initiator-plangere-penala/
    Pentru cei ce aveti facebook
    https://www.facebook.com/Cashu6
    Pentru cei interesati sa vada cum lucreaza unul dintre cei implicati,un mare roman,pe numele lui Raul Coltor
    http://dreptate.org.ro/?s=umbrele
    Legat de subiectul plangerii penale,un articol de pe un site liber,neatarnat,necumparat
    https://razboiulinformational.ro/site/2020/04/genocid-ro-despre-suspendarea-unor-situri-in-timpul-pandemiei-in-romania/
    Daca mai vreti cu adevarat sa fiti liberi,daca doriti cu adevarat sa se schimbe ceva in tara asta,impicati va activ,nu doar comentand!
    LIBERTATEA este sacra;zilele libere ne sunt numarate!

  32. sb

    sa adaugam:

    si aproape 3’500 de magistratzi judecatori complici la lovitura de stat prin participare improprie (nu s-a terminat).(vezi art 42,art 43 din “decret”).

    na,asha,ca sa se mire aia de pe lista de meritele noastre,de ce ne aflam printre ei IN LAGAR!

  33. Iuliana

    Ma alatur grupului de semnatari.
    Cu cat asteptam, inghitim si ne uitam pe geam sa vedem cine face ce ca sa scapam, cu atat ne ducem mai adanc in groapa ce ne-au sapat-o.

  34. Pascal Genoveva Maricela

    Ma alătur grupului va susțin … semnez

  35. Daniela Pop

    Dragi romani nu va lăsați pacăliți de acest Iohanis si șleahta lui, aceștia sunt oamenii Ocultei Mondiale care pregătesc sa supună întreaga populație a acestei planete unui sistem de sclavagism cum nici nu va puteți imagina. Dacă nu facem nimic nici de data aceasta si ii vom lasa sa-si joace jocul vom fi sclavii lor pe vecie. O data luate drepturile oamenilor vor fi greu de dobândit înapoi iar oamenii vor rămâne sclavi pe vecie sau pentru foarte mult timp de aici înainte.

  36. Mirabela Clement

    De acord!

  37. ,Molnar Endre

    ,Ma alatur grupului si va sustin…Semnez

    • Cristina buga

      Subscriu cu entuziasm acestei formulari. Sper SA fie valabil . (Nu doar o noua aflare in treaba. )

      Cristina Buga

  38. Dan Olteanu

    INTRU-TOTUL DE ACORD !

  39. Dafina Ratiu

    Ma alatur grupului, va sustin si semnez.

  40. Nstalia Fateev

    Sunt de acord!
    Semnez!

  41. Faur Talida

    Subscriu!

  42. Konta Francisc

    Ma alatur grupului, sustin si semnez

  43. Sunt total împotriva măsurilor luate,care nu fac altceva să despartă,să dezbine lumea,si chiar să creeze dușmănie și ură între oameni!
    Susțin și semnez această formulare,dar oare vom fi băgați în seamă?Se va ține cont?Să sperăm că DA!
    Doamne ajută!

  44. Dan Gaspar

    Ma alatur acestui grup cu toata convingerea.Imi doresc ca in cel mai scurt timp sa trecem la fapte.Atat timp cat suntem uniti vom invinge odioasa caracatita a raului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *