Atitudini

Apel cetățenesc

               Motto: Disprețul față de adevăr este o caracteristică a societăților primitive și decadente. […]

 

             Motto: Disprețul față de adevăr este o caracteristică a societăților primitive și decadente.

                                                Doamnelor şi domnilor,

în curând se împlinesc trei decenii de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989 care au condus la prăbuşirea regimului Ceauşescu.

Având în vedere teatrul absurd jucat de clasa politică românească pe parcursul întregii perioade postcomuniste, circul politicianist la care am asistat în timpul campaniei electorale pentru recent încheiatele alegeri prezidenţiale, faptul că preşedinte al ţării a fost reales un om care nu s-a jenat să-i acuze cu un an în urmă de fanatism pe susţinătorii referendumului pentru redefinirea căsătoriei şi faptul că recent a fost lansată o carte care mistifică motivele care au condus la eşuarea acestuia („Șocul referendumului“), consider că e e imperios necesară organizarea unei dezbateri publice cu titlul generic „ROMÂNIA, ÎNCOTRO?“ în cadrul căreia să fie abordate următoarele teme:

  1. – REPREZINTĂ CUMVA EVENIMENTELE SÂNGEROASE DIN DECEMBRIE 1989 PĂCATUL ORIGINAR AL DEMOCRAŢIEI DIN ROMÂNIA POSTCOMUNISTĂ?
  2. – SEMNIFICAŢIA SOCIOLOGICĂ A TERMENULUI DE SELECŢIE NEGATIVĂ. ESTE SAU NU ESTE SELECŢIA NEGATIVĂ O CARACTERISTICĂ A POLITICII PROMOVATE ÎN ROMÂNIA POSTCOMUNISTĂ ŞI ÎN OCCIDENTUL DE AZI?
  3. – CAUZE REALE ŞI IMAGINARE ALE EŞECULUI REFERENDUMULUI PENTRU REDEFINIREA CĂSĂTORIEI.

În cadrul primei teme se impune să fie discutate următoarele întrebări incomode referitoare la  evenimentele sângeroase din decembrie 1989:

– De ce este evitată cu desăvârșire menționarea actelor sistematice de vandalism săvârșite în centrul Timișorii în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989?
– Cine au fost autorii acestor acte de vandalism și care au fost scopurile acestora?
– Care au fost scopurile transpunerii în practică a scenariului luptei împotriva teroriștilor la câteva ore după evacuarea cuplului Ceaușescu din Comitetul Central al PCR în data de 22 decembrie?
– Cine și când a elaborat acest scenariu?
– Au constituit oare actele sistematice de vandalism săvârșite în centrul Timișorii în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989 și scenariului luptei împotriva teroriștilor părți ale unui plan complex de răsturnare a regimului Ceaușescu și de acapare a puterii de către un grup format din reprezentanți ai nomenclaturii comuniste (activiști comuniști și reprezentanți ai conducerii Armatei și Securității)? În cadrul temelor 2 şi 3 doresc să fie discutate amănunţit câteva din chestiunile abordate în articolele aferente link-urilor de mai jos:

http://www.justitiarul.ro/jocul-murdar-al-angelei-merkel/

http://www.justitiarul.ro/un-scriitor-roman-din-germania-se-adreseaza-politrucului-iohannis/

https://www.justitiarul.ro/scrisoare-deschisa-adresata-unui-marinar-demagog-si-ticalos-fost-presedinte-al-romaniei/

Doamnelor şi domnilor, doresc ca dezbaterea, la începutul căreia intenţionez să ţin o scurtă conferinţă, să fie organizată în Bucureşti în data de 14 decembrie (sâmbătă) de la ora 11:00 într-o locaţie care sper să o poată fi stabilită cu ajutorul dumneavoastră. Dacă veţi concluziona că este oportun ca dezbaterea pe care am propus-o să aibă loc, vă rog să mediatizaţi acest mesaj şi să îmi comunicaţi până în data de 7 decembrie dacă intenţionaţi să participaţi. Dacă puteţi eventual contribui la găsirea unei locaţii care să găzduiască dezbaterea, vă rog să îmi comunicaţi de asemenea până în data de 7 decembrie propunerile dumneavoastră, pentru a putea lua o decizie în baza acestora.

                                                                                               Gheorghe CIONOIU

Gheorghe Cionoiu este un scriitor român stabilit în Germania, fost opozant al regimului comunist. Participant şi martor incomod la evenimentele sângeroase din decembrie 1989, acum este un observator obiectiv al scenei politice interne şi internaţionale.

6 Comments

  1. IQ100

    1.NU.Evenimentele din 1989 au fost de fapt un Razboi de agresiune asupra României. Nu a fozt nicinun pavat ca Romania ecosta, ca a fost invinsa virusata modificată. Partea întunecată a Fortei a fost mai puternica.
    2.DA.Vezi ditectiva NKVD pt tarile din Europa de Est si Protocoalele înțelepților Vavilonului. Si vezi sefimea in timp real, azi.
    3.Frica, “orientarea” , lipsa viziunii sau a patriotismului, incultura, lipsa de informare. Lipsa propagandei “pro” a partidului ce deja era stigmatizat ca suveranist di traditionalist.Macar SA FI FOST.
    Temele cu aliniate:
    – pentru ca, peintre trupele soeciale dtraine ostile ce au actionat cu violență si posibil cu foc impotriva armatei si civililor romani se afla si actualii colonisti, numiti diplomatic “aliati”
    – trupe speciale ale multor state, ” atat din iest cât și din viest
    , to’a’ăși”
    -atragerea populatiei de partea ” Revolutiei”, confuzarea acesteia, pt. a accepta ilorice masura radicala dispusa de “emanati”, in principal impartirea teritoriala a Romaniei
    -initial, in limii mari, CI ne A fost a fost , ulterior un aport considerabil a venit de la securistii tradatori romani; acestia cunosteau de aproape psihologia locală si la CE anume ar fi reactionat pe modelul ” mămăliga explodează ;
    -DA
    Sunt doar niste supoziții/ pareri/opinii pe baza realitatilor si
    a lecturilor din presă; mentionez ca nu am dovezi.

  2. IQ100

    Sorry.Sunt pe telefon .Reiau pctul 1.
    Nu a fost nici un pacat ca Ro a existat si ca apoi a fost atacata, învinsă, virusata, modulificata.

    • Vă mulţumesc pentru comentariu. Cred însă că nu aţi înţeles mesajul întrebării retorice de la punctul 1. Sunt întru totul de acord că în decembrie 1989 s-a desfăşurat o lovitură de stat murdară organizată de şi în folosul unor forţe din străinătate. Într-un articol de sine stătător am afirmat următoarele: “Evenimentele sângeroase din decembrie 1989 nu pot fi considerate o revoluţie. De fapt s-a desfăşurat o lovitură de stat asociată cu o revoltă populară catalizată de organizatorii loviturii de stat. Aceştia au fost cadre din eşalonul doi al PCR (în mod cert Iliescu), cadre de conducere ale armatei române (în mod cert Stănculescu), reprezentanţi ai Securităţii, serviciile secrete din URSS şi serviciile secrete occidentale. Primul obiectiv al loviturii de stat a fost eliminarea cuplului Ceauşescu şi totodată identificarea propagandistică a acestuia cu comunismul şi a nomenclaturii comuniste cu realizatorii pretinsei revoluţii. Scopul final al loviturii de stat a fost acapararea puterii politice şi economice de către nomenclatura comunistă, cu condiţia acceptării comenzii externe de a se abandona peste noapte centralismul economic şi de a se proclama libertatea sindicală, măsuri menite să conducă la colapsul economiei româneşti. Scenariul sângeros al loviturii de stat din decembrie 1989 a urmărit şi a reuşit să zădărnicească până azi coagularea unei societăţi civile autentice şi a favorizat acapararea puterii politice şi economice de către structuri mafiote generate de PCR şi Securitate.” Această afirmaţie este răspunsul la întrebarea retorică la care dumneavoastră aţi răspuns cu “NU”. Eu susţin că prin prisma acestei afirmaţii rspunsul nu poate fi însă decât “DA”. https://gcionoiu.beepworld.de/ro_1_radiografia.htm

  3. IQ100

    Modificată

  4. Ceausescu si-a pus paznic(sef al securitatii) propriul calau, un cetatean cu etnie dubla ce a tradat spre etnia lui secunda. Toti acesti cetateni cu etnie dubla care au ajuns premieri, presedinti si primari in Bucuresti dupa “89 fac parte dintr-un grup international criticat si de celebrul Paulescu in cartea sa :Nicolae Paulescu – Spitalul, Coranul, Talmudul…
    Cei care au suficient curaj sa impartaseasca soarta lui Iorgovan si Timofte (care au incercat sa purifice SRI-ul de Masonerie) sunt asteptati la intalnirea si dezbaterea pe care le propuneti.
    Cine stie poate vom scapa caci noi nu avem puterea celor mentionati mai sus… 🙂
    Eu ma inscriu pentru a participa la intalnire.

  5. gheorghe

    Se poate vedea/gasi cartea “Evreii…” a lui Iordache Bucovineanu?
    Este mentionata in cartea lui Hajdeu, “Talmudul”.
    A fost interzisa si retrasa din prin 1950 , prin hotarare publicata in Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.