Arhiva afectivă: Despre ruși, așa, pe sărite

 

Lumea de pe aici de pe la noi, din zilele noastre, știe despre ruși o grămadă de lucruri, așa, pe sărite. Majoritatea românilor de azi știu că rușii beau vodcă dansând Kazacioc înfrângându-i apoi pe nemți. Alții știu că rușii au trimis în spațiu niște căței* și că după această ispravă Hrușciov a izbit cu pantoful** în masă la Organizația Națiunilor Unite. Unii, mai școliți, știu că rușii înseamnă Tolstoi, Război și Pace, Anna Karenina, Învierea. Alții, mai tineri, când vine vorba de ruși se gândesc la filme precum Doctor Jivago, Călăuza sau la Rubliov. Mai sunt persoane care la întrebarea „Ce știi despre ruși?” răspund scurt: Omar Shariff, adăugând râzând: „ah, da, și matrioșka!” Sau mai sunt așa zis cinefili de modă veche care vorbesc despre ruși gândindu-se la Yul Briner în frații Karamazov.

Doamne gurmande din high life-ul societăților „stilate” știu, în treacăt, despre ruși când comandă prăjitura Ana Pavlova amintind de o mare balerină de la Balșoi. Apoi, știu câte ceva despre Ceaikovski. Ei bine, până și Stalin se ducea cu multă plăcere să vizioneze baletul Lacul lebedelor de Ceaikovski, adaugă câte un expert în balet. Și că veni vorba de Stalin, și despre el lumea știe o grămadă de lucruri tot așa pe sărite. Dar să-mi continui gândul povestind pe scurt ce am observat că înțelege generația născută în 1990 despre ruși și mai ales ce nu înțelege. Ca să cunoști cu adevărat un popor care trăiește într-o imensitate numită Rusia, trebuie, mai întâi de toate, să ai curajul să privești drept în ochi, nu doar un rus, ci mai întâi de toate pe chiar mama lui numită cu venerație Mati Rasiia. Spre deosebire de multe popoare care își iubesc în felul lor locul în care s-au născut se pare că rușii sunt singurii care văd în patria lor înainte de toate propria lor mamă.

Marele Război pentru Apărarea Patriei era înainte de toate un război în apărarea mamei, cea care le-a dat un rost și un sens pe această lume. Numită de către ruși Mati Rasiia, Strana Radnaia, Rodina Maia, ea este cea care le-a dat stepa, Volga, Caucazul, Obi, Ienisei și Lena, Siberia, Baicalul, Marea Neagră, Baltica, Caspica, Marea Azov, taigaua, mestecenii, murele și zmeura și alte bunătăți și minunății. Perioada de după revoluția din 1917, începând cu bolșevism-comunismul și sfârșind cu perioada „glasnosti” și „perestroika” lui Gorbaciov, așa numita Istorie Comunistă a Rusiei, devenită URSS, este doar un fragment (1922-1991) din Marea Istorie a rușilor.

Rușii din vremea lui Petru Întâi sau din timpul Katerinei a doua nu se deosebesc prea mult de rușii din vremea lui Stalin, de cei din vremea lui Gorbaciov și nici de rușii din vremea lui Putin. Singura deosebire, pe care puțini o sesizează, este aceea existentă între „rușii subțiri” și gloată. În romanul Război și Pace, Tolstoi îi prezintă pe rând pe toți conții și generalii pe toate contesele și principesele Rusiei din timpul lui Kutuzov și Napoleon vorbitori de limba franceză, engleză și germană. Katerina cea mare a Rusiei a fost o nemțoaică cu vederi largi, instruită, pricepută și îndrăgostită de pământul Rusiei. Dar nu doar datorită ei sau lui Petru I Rusia s-a occidentalizat înălțând orașe cu arhitectură somptuoasă, cu bulevarde largi și minunate parcuri. Alte șantiere au continuat și după revoluția din Octombrie.

Prețul industrializării și colectivizării forțate s-a numărat în milioane de morți, de deportați, de familii destrămate. Se adaugă la toate acestea cumplitele liste de morți înregistrați în perioada denunțurilor, denunțul devenit un fel de crez, de profesie de bază în vremea Marii Epurări. S-a întâmplat la fel ca în timpul Revoluției Franceze, care i-a inspirat prin cruzime și absurd pe mai marii teoreticieni și activiști ai bolșevismului aflați la putere, în frunte cu Stalin. Până și Lenin s-a simțit obligat să menționeze într-un text lăsat cu limbă de moarte, ca nu cumva să i se dea mână liberă lui Stalin căci va fi prăpăd***.

Suntem în iunie 1941. Stalin este tras pe sfoară de către Hitler, care încalcă pactul de neagresiune semnat în 1939 și atacă Rusia. Patru țări aliate atacă Uniunea Sovietică: Germania nazistă, Italia, Ungaria, România începând cu luna iunie 1941 până în mai 1945. Atunci începe Marele Război pentru Apărarea Patriei. Despre acești ruși care au luptat până la ultima suflare vorbesc cărțile lui Șolohov, Polevoi și alții. Filme ca Povestea unui om, Soarta unui om adevărat, Zboară cocorii, Al 41-lea, rămân puternic imprimate în memoria celor născuți la scurtă vreme după război. Așadar, avem în literatură rușii nobili– Pușkin, Tolstoi, ruși medici – Cehov, Bulgakov, rușii albi în exil- Bunin, Kodașevici, Țvetaeva, Pasternak, Nabokov, Mandelștam, Soljenițîn, Brodski, Berberova și mulți alții. Și unii și alții vorbesc cu imensă iubire cu multă venerație despre Patria Mumă.

Așadar, acum că am făcut această rapidă și superficială răsfoire despre ruși de-a lungul timpului ajungem la zilele noastre și auzim spunându-se că Putin, care e un „comunist periculos” a descoperit un vaccin. Treaba lui. Bine că l-a găsit, să-i fie de folos. Revin și spun: ca să-i consideri pe toți rușii ca fiind comuniști e ca și cum ai spune că toți mexicanii sunt copiii lui Emiliano Zapata, sau că toate italiencele sunt devotate unui singur bărbat precum Clara Petacci. Aceste generalizări îndepărtează omul de astăzi nu doar de la realități istorice incontestabile dar mai ales de la o judicioasă cumpănire și receptare a evenimentelor ce se succed zi după zi.

„De fiecare dată când povestesc cu cei de aici despre spațiul de dincolo de Prut, spre Est, spre Imperiu, am senzația că începe să funcționeze un complex pe care eu îl numesc «complexul Siberia» sau mai degrabă «complexul siberian» al geografiei. Tot ce e dincolo de Prut e «undeva în Siberia», la «dracu-n praznic». Chișinăul, care este doar la 100 km de hotarul românesc, e plasat în geografia mentalului colectiv în fundul Siberiei. În primii ani de studenție eram întrebat mereu dacă «la noi este frig». De fiecare dată trebuia să explic că «frigul de dincolo» este o problemă de percepție, de fantasme din mintea lor. Este incredibil pentru mine acest mod de a percepe geografia. Există în mintea lor un punct în care «se termină» geografia, nu mai există nimic dincolo decât un cumul de fantasme și clișee. Acest «complex siberian al geografiei» omoară orice formă de explorare. Aici cele mai îndepărtate tărâmuri nu sunt Patagonia sau Insula de foc, ci țările vecine. Prea puțini au avut curajul și curiozitatea de a le explora.” Vasile Ernu, „Ultimii eretici ai Imperiului”.

*5 august
**12 oct 1960
*** https://ro.wikipedia.org/wiki/Testamentul_lui_Lenin

                                                                                           Sabina IVAȘCU, cristoiublog.ro

De aceeași autoare:

Arhiva afectivă: Răsfoind anotimpuri

Arhiva afectivă: Societatea își are de când lumea stratificările ei

Arhiva afectivă: Ce neam este acela care asistă la un asasinat stând în fotoliu, privind printre pahare cu șpriț și farfurii cu sarmale?