Observator

Asemănări și deosebiri: Ciuma lui Caragea și pandemia lui Klaus

  Haideți să vedem puțin cum s-au înfruntat românii și cu ciuma, ca să înțelegem mai clar diferențele între românii […]

 

Haideți să vedem puțin cum s-au înfruntat românii și cu ciuma, ca să înțelegem mai clar diferențele între românii de demult (mult mai duri și mai nesupuși) și cei de azi, care au devenit în mare parte niște oi cocalarizate.

„Însuși principele Caragea se plângea față de agentul Fleischhackl că datele statistice asupra celor morți de ciumă nu erau exacte. Impiegații însărcinați cu alcătuirea tabelelor nu treceau la rubrica morților decât o mică parte din cei decedați, pentru a nu alarma lumea prea mult. Din cele 300 de cazuri mortale care se întâmplau zilnic, ei nu treceau la condică decât cel mult 50.

Ordonanța domnească contra ciumei, care intrase în vigoare la 1/13 ianuarie, fu însă revocată în scurtă vreme. Aplicarea ei cu severitate trezise mari nemulțumiri în public, care nu puteau înțelege că contravenienții să fie țintuiți de urechi la colțul casei și unii chiar spânzurați. Pentru liniștea opiniei publice, ordonanța fu revocată la 27 ianuarie. Localurile de petrecere și consumație fură din nou deschise. Târgurile săptămânale se puteau ține fără nicio piedică, iar speculația începu că încolțească din nou. Toată lumea se mângâia cu credința în predestinație și că omul nu se poate sustrage de ceea ce i-a fost scris de soartă.

Ciuma lui Caragea, 1813-1814.

La finele lui aprilie 1814, epidemia de ciumă slăbise foarte mult. Agentul Fleischhackl raporta la 27 aprilie că de 14 zile nu se mai semnalase niciun caz nou de ciumă. Totuși membrii comisiei sanitare răspândeau prin oraș zvonuri false pentru a se menține în posturile lor bine plătite. Însuși guvernul făcea lumea să creadă că ciuma bântuie încă, pentru a motiva astfel perceperea dărilor pentru combaterea epidemiei.

În iulie 1817 rapoartele consulare arată că și în Moldova ciuma încetase cu desăvârșire. Măsurile sanitare se aplicau totuși cu severitate, cu toate că nu se mai semnalau cazuri de ciumă. Sub rigoarea acestor măsuri, suferea foarte mult populația nevoiașă de la sate și din mahalalele Iașilor, unde mai pui că rigoarea lor era înăsprită și prin abuzurile organelor agiei (poliției) și hatmaniei (armatei) domnești, care, sub pretext de ciumă, își îngăduiau grave abateri și abuzuri de putere.

Medicul orașului, Peretz, secondat de colegul său Franguli (un fel de Arafat și Streinu?) și de membrii comisiei sanitare, declarau orice boală drept ciumă și îl tratau în consecință. Populația era cuprinsă de groază. Străzi și mahalale întregi erau izolate prin cordoane sanitare, pe care nu le puteau trece decât cei cu dare de mână. Organele din poliția sanitară speculau în mod criminal pe bieții nenorociți, mânându-i la acte de disperare.

La cea mai mică bănuială, lumea era amenințată de represiune. (A avut loc o revoltă, în care au fost împușcați 48 de oameni). În furia lor, demonstranții ocupară agia de poliție, hatmania și chiar mitropolia, trăgând clopotele de alarmă și cerând sânge pentru sânge și dinte pentru dinte. (Doctorul Peretz și colegul său Franguli fură expulzați).

Un târgoveț refuzase să se lase escrocat de ciocli cu o sumă de bani. În furia lor, aceștia îl denunțară ca atins de ciumă și principele dădu ordin ca cetățeanul să fie internat cu forța în spitalul pentru ciumați, iar casa să-i fie arsă.

Sub pretext de ciumă se săvârșeau nenumărate abuzuri și răzbunări, ceea ce făcea pe consulul francez Hugot să încheie raportul său din 16 noiembrie 1824 cu exclamația: „O, câtă mâncătorie!”. În București toate casele continuau să rămână închise din cauza aplicării severe a prescriptelor sanitare. Nu se mai făceau vizite. Mii de persoane se deportau cu vehicule nedezinfectate, înafară de oraș, fără alt rezon decât acela de a le despuia mai lesne de avutul lor. Stoarcerile și șicanele sub pretext de combatere a molimei nu încetau în Capitală și nici în provincie.

În februarie 1829 se numi o nouă comisiune sanitară, care propuse ca Bucureștii să fie complet izolați de restul țării și ca întreaga populație din Capitală, fără deosebire de vârstă și de sex, să fie supusă unei examinări medicale. Propunerea asta trezi o indignare generală, iar mulțimea începu să amenințe cu răzvrătirea, ca la Iași. În fața acestei opoziții, comisia sanitară își modifică propunerea în sensul că numai casele să fie supuse unei proceduri de dezinfectare.

Comisia însă nu putu împiedica lumea de a participa la baluri și petreceri, atât la localurile publice, cât și la casele boierești.”

                                                                                                               N. P.

Sursa: Ion. I. Nistor, Ravagiile epidemiilor de ciumă și holeră și instituirea cordonului carantinal la Dunăre, în „Analele Academiei Române. Memoriile secțiunii istorice”, seria III, tom XXVII (1944-1945), Imprimeria Națională, București, 1946, p. 370.

3 Comments

  1. poalelungi iorgu

    Cred că Iohannis s-a inspirat din modul de acțiune al fanariotului Caragea, tot un fel de guvernator , slujbaş al puterilor străine.

  2. un mizantrop

    Exact asa! Asta e nivelul de civilizatie al hoardei la putere – evul mediu! Au transformat Romania in lazaret, ne-au stigmatizat ca “infectatii” Europei, spre interesul lor, dar si al “consulilor” straini de azi… Groaza mea e ca, daca ne va lovi vreo molima reala, cu adevarat periculoasa, poporul roman, care e educat in mentalitatea lui “Petrica si lupul”, nu va mai crede nimic…

    • Unchiul Sam

      Ceva anecdotic – ca sa scape de ciuma boierii s-au ascuns la tara iar taranii s-au ascuns in padure !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *