Cap limpede

Asistăm nepăsători la falsificarea istoriei noastre

              Le lega cuţite la picioare şi-i arunca în ringul de luptă Asistăm nepăsători […]

 

 

 

        Le lega cuţite la picioare şi-i arunca în ringul de luptă

Asistăm nepăsători la falsificarea istoriei noastre (am în vedere, 9 Mai, Ziua Independenţei de stat a României), dăm din umeri cînd televiziunile naţionale (care nu mai sînt naţionale) au trecut pe faţă la spălarea creierelor, înlocuind evenimentele istorice reale cu idioţenia şi aberaţia unor manifestări comandate. Bine dresaţi sau din necunoaştere unii jurnalişti vorbesc patetic despre regalitate în Republica România, trecînd sub tăcere condamnabila trădare regească! Familia fostului rege s-a dedulcit la publicitate. Vrea mai mult, tot mai mult! Precum criminalii care se întorc la locul faptei, după reîntoarcerea în România, fostul rege Mihai n-a făcut decît să revendice ceea ce aparţine de fapt şi de drept poporului român, ştiut fiind că monarhia a avut uscăturile ei păcătoase. Să-l predăm generaţiei tinere pe Carol al doilea – poreclit Uzurpatorul, „cartofor prin lupanarele Parisului, client al „fetiţelor” care îşi expuneau nurii în vitrină în Place de Pigale, cel, care a dat o lovitură de stat şi a instaurat dictatura regală, numită şi carlistă, a dizolvat Parlamentul şi partidele politice, a înlăturat democraţia, libertatea presei şi, cînd cineva nu se asocia la netrebniciile lui, îl asasina cu sînge rece”, scrie Mihai Rapcea. Auziţi sminteală! Să aduci un convoi de trîntori străini să conducă poporul român, jefuindu-l, cînd România avea şi are patrioţi zdraveni la minte! Ar constitui un act de dreptate naţională, dacă membrii familiei fostului rege Mihai ar fi luaţi la întrebări de D.N.A., precum este cercetat Paul Lambrino, o altă sugativă alogenă, promovată asiduu de cumătrul Băsescu.

                    Vor onoruri, vor proprietăţi şi morminte scumpe

Prin sertarele bine încuiate ale palatelor revendicate, anchetatorii vor găsi pe săturate pagini pentru nişte dosare, dar şi secrete dătătoare de fiori. Mihai trebuia să cedeze ultimul, cu preţul vieţii sale, în faţa tăvălugului comunist. Brătienii, Maniu, alţi patrioţi şi intelectuali de frunte au murit în lagărele şi puşcăriile comuniste. Dar a fugit ca un laş, pe baza tîrgului cu ruşii, iar acum urmaşii lui vor cinsteli şi onoruri, vor proprietăţi, morminte scumpe în Cetatea lui Neagoe Basarab, vor baluri după model regalist anglican! În numele căror servicii aduse României? În numele mizerabilei trădări de la 23 august 1944 şi a celei din 16 iunie 1989 de la Budapesta? „Meseriile” de rege, principesă sau prinţ nu sînt nici rentabile în România, nici dorite de popor! Membrii familiei fostului rege trebuie să producă un ban cinstit, prin muncă, nu ca Irina, cea de a treia fiică a lui Mihai, care la frageda vîrstă de 60 de ani a fost condamnată de justiţia americană pentru trafic şi consum de droguri, vînzare de alcool şi organizare de lupte ilegale cu cocoşi dresaţi. Alteritatea sa „regală” Irina sorta cocoşeii, pe cei mai tari şi mai pintenoşi, le lega cuţite la picioare şi-i arunca în ringul de luptă. Vedeţi ce fac leneşii nobili cînd n-au de lucru şi îi doare în cot de restul lumii? O familie regală trăieşte toată viaţa ca trîntorii, hrănindu-se cu mierea poporului. La muncă, „stimabililor”! România nu-şi poate permite asistaţii sociali cu ranguri fantomă!

                                        Un rege fără regat

Autorităţile române s-au dat în stambă la aniversarea de carton a unui rege fără regat, un rege vinovat de cei 45 de ani de comunism, vinovat arestarea şi asasinarea mareşalului Antonescu la comanda lui Stalin, vinovat de trimiterea la moarte sau deportare a 150.000 de soldaţi români, luaţi prizonieri de ruşi prin ordinului său de încetare a luptei contra ruşilor, vinovat de condamnarea unor intelectuali, responsabil de genocidul unor strălucite personalităţi politice şi culturale, a unor jurnalişti şi patrioţi, care au ales să moară, decît să trădeze Ţara, aşa cum a procedat fostul rege. Dacă ar fi avut un minim respect faţă de poporul român, nu se întorcea să trăiască din nou din mila şi naivitatea unora, revendicînd proprietăţi din patrimoniul naţional, construite cu sudoarea românilor. Dacă iubea poporul român nu semna infama declaraţie de la Budapesta din 1989, prin care cereau independenţa Transilvaniei. Cel ce a predat România ruşilor şi a plîns după noi în exil cu lacrimi de crocodil, nu a fost decît un rege necopt şi laş, „un nevoiaş al minţii”, cum l-a etichetat marele jurnalist Pamfil Şeicaru. „Mihai a conlucrat cu comuniştii pînă la abdicare. Le-a făcut jocul şi aceştia l-au lăsat să plece nevătămat şi cu averea din România. Ba l-au mai şi decorat! Deşi putea să refuze, fostul rege Mihai a aprobat legea pentru confiscarea aurului şi valutei în 1947, lege care a băgat mii de români la temniţă. În Arhivele Naţionale există documentul care atestă că fostul rege Mihai s-a înţeles cu comuniştii să abdice şi nu a fost forţat. Fostul rege Mihai a mai contribuit la lichidarea ziariştilor şi intelectualităţii româneşti”, scrie „Curentul”.

                      Nişte scuipături pe mormîntul martirilor eroi români

Toate manifestările dedicate fantomaticei case regale, care plagiază, puţin cîte puţin, luxul afişat de regina Angliei, inclusiv filmul dedicat personajului sinistru, care la 23 august 1944 şi-a negociat libertatea şi avuţia, sînt nişte scuipături pe mormîntul martirilor eroi români. „Viaţa Maramureşului” scrie că „Regele Mihai a fost un profitor ordinar, care a abdicat în urma unor negocieri purtate cu comuniştii, negocieri ce au avut la bază un interes material meschin. Fostul rege nu a fost silit cu pistolul la tîmplă, cum idiot repetă azi susţinătorii regalităţii (găselniţă pentru naivi, neconformă cu adevărul istoric, aruncată pe piaţă după 1990 – n.a.). Poate nu ar fi tîrziu ca împotriva acestui impostor cu pretenţii de rege să se dechidă un proces şi să fie condamnat. Poate nu a trăit degeaba atît. Poate aşteaptă (fără să-şi dea seama) judecata noastră! Să i-o oferim aşa cum merită”, scrie jurnalistul C.S.! Iată de ce afirm că o parte a presei nu face decît să învîrtă cu cuţitul în rana istoriei noastre, preamărind un trădător şi un profitor.

                           Contează numai ce vor cele două amante

Preşedintele Iohannis a ales să nu sufle un cuvînt despre aniversarea a 139 de ani de la Ziua Independenţei de stat a României, optînd pentru o fiestă dedicată zilei Europei, o performantă închisoare a naţiunilor. Iohannis n-a spus prea multe nici în scandalul dezinfectanţilor, care a inflamat societatea românească! Pentru Iohannis contează numai ce vor cele două amante, Uniunea şi America. Vă mai amintiţi ce a declarat Iohannis în campania prezidenţială la un post de televiziune? Că este „un politruc care vrea să candideze”, şi, nu-i aşa, se dovedeşte a fi un truc politic. În scandalul de la Colectiv Ponta a fost obligat să demisioneze. În scandalul bacteriilor care au ucis atîţia români în spitale strada nu se sesizează să ceară demisia lui Iohannis şi a lui Cioloş? N-a avut cine să-i tocmească!

                                                                                                                 Maria Diana POPESCU

Nota redacției „Justițiarul”:

                                                     Documentul trădării

Ex-regele Mihai, Vladimir Tismăneanu, Neagu Djuvara, Eugen Ionesco, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici și alții au semnat Declaraţia de la Budapesta pentru Autonomia Transilvaniei.

                                              Declaraţia de la Budapesta

„Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei declaraţii.

Noi, români şi unguri,

Considerăm că libertatea şi propasirea celor doua popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români şi maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic.Dată fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor în sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situăm deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi în stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte. Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios.

Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj. Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii înteleg să le ducă în viitor. Apelăm la organizaţiile democratice precum şi la acele persoane care împărtăşesc aceste principii să se alăture acestei acţiuni. Budapesta, 16 iunie 1989″
                                                 

                                                             Semnatari:
Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Român din R.F.G., Mihnea Berindei, vicepreşedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului în România (L.D.H.R.), Ariadna Combes, vicepreşedinte al L.D.H.R., Mihai Korne, director al revistei „Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveţia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului L.D.H.R., membru al Partidului Naţional Liberal. Ulterior şi alte persoane şi organizatii s-au alăturat acestei declaraţii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federaţiei Tineretului Democrat (FIDESZ),

Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania, prin preşedintele Kiss Bela şi secretarul Spaller Arpad, întregul colectiv redacţional al revistei „2000″, Bojtar Endre, şeful secţiei pentru Europa răsăriteana a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea. Declaraţia a mai fost semnată şi de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

„Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”

„Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegaţie compusă din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmânat Majestatii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”.

4 Comments

  1. Dan Cristian Ionescu

    Un articol foarte corect. Am atitea de spus in plus, incit prefer sa o fac separat.

  2. iulian

    ESTE ADEVARAT SI IMI PARE RAU CA ROMANII DORM IN PAPUCI SI MAI ALES TINERETUL CARE NU ARE NICI O VIZIUNE ASUPRA VIITORULUI PATRIEI NOASTRE.

  3. iorga

    Este greu de inteles cum naiba, platim un TVR care a devenit sluga fostei familii regale pe banii nostri, este greu de explicat, cum se accepta falsificarea istoriei prin *gura unor istorici ai zilei*, esrte greu de explicat cum au ajuns *unii din clasa politica* trimisi cu un anumit mandat din partea *celor care i-au votat* si care acum, au devenit pe undeva slugi ale fostei familii regale. Tradarea mandatului incredintat, incercarea *fatisa, fara nici un fel de remuscari de *reintroducere a monarhiei pe usa din spate* nu poate fi interpretata de romani ca *INALTA TRAdARE* ?. Romanii chiar au ajuns atat de ingusti la minte incat permit asa ceva ?.

  4. iorga

    Merita sa continuati cu prezentarea adevarului despre EI, nici Mihai si nici mama lui nu iubeau Romania si pe romani, dimpotriva ii dispretuiau, adevarul este ascuns cu multa grija, pentruca, capatuirea ficelor fostului rege, pe langa care se vor mai capatui si altii, este probabil mai importanta pentru politicieni. Sa aiba *in pozitia de sef de stat* o figura stersa si numai buna demanipulat* iar ei sa aiba *mana libera*.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.